Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei. Mărturia mincinoasă
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului care a fost cercetat ca învinuit în cursul urmăririi şi faţă de care s-a dispus, prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală şi care a fost citat ca martor în faţa instanţei, nefiind audiat în calitate de martor de către procuror şi care a încunoştinţat instanţa că nu va depune mărturie, nu constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Secţia penală, Decizia nr. 59 din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului penal de față, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 6736/233/2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 350/A/05.10.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr. 6736/233/2008.
Prin decizia penală nr. 350/A/05.10.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr. 6736/233/2008 a fost respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați împotriva sentinței penale nr. 2209/15.12.2008 a Judecătoriei Galați, pronunțată în dosarul nr. 6736/233/2008.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel, Tribunalul Galați, a avut în vedere că prin sentința penală nr. 2209/14.12.2008 a Judecătoriei Galați s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., achitarea inculpatului B.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C.pen., întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
în temeiul art. 192 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia, iar potrivit art. 189 C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, în contul Baroului de avocați Galați.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Galați a reținut următoarele:
La data de 30.05.2003, inculpatul B.M. a fost audiat, în prezența unui avocat desemnat din oficiu, cu privire la faptul că în cursul lunilor februarie - martie 2003, l-ar fi ajutat pe numitul D.N. să valorifice o combină muzicală sustrasă de acesta din locuința unui vecin al său.
Ulterior, la data de 17.07.2003 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) C.proc.pen., începerea urmăririi penale față de numitul D.N. și de inculpatul B.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208-209 C.pen.
La data de 5.11.2003 s-a adus la cunoștință inculpatului B.M. că este învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și i) C.pen., constând în aceea că, la data de 25.02.2003, împreună cu numitul D.N. au pătruns în locuința numitului N.N. de unde au sustras o combină muzicală marca P.
Inculpatul B.M. a refuzat să semneze procesul verbal prin care i se aducea la cunoștință învinuirea și să dea declarație în calitate de învinuit.
Prin rechizitoriul nr. 5624/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați s-a dispus punerea în mișcarea a acțiunii penale și s-a sesizat instanța de judecată cu privire la fapta săvârșită de numitul D.N., prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. i) C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului B.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. i) C.pen., acesta fiind menționat în citativul actului de inculpare inculpatul ca martor.
La termenul de judecată din data de 5.04.2005, în dosarul nr. 3484/P/2003 al Judecătoriei Galați, inculpatul B.M., aflat în stare de arest, a fost adus în fața instanței de judecată pentru a fi audiat în calitate de martor din lucrări.
La acel moment, inculpatul B.M. a arătat că nu a dat și nu a semnat nicio declarație în cursul urmăririi penale și a refuzat să depună jurământul de martor și să depună mărturie.
Prin rechizitoriul nr. 2462/P/29.12.2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. - ce face obiectul prezentei judecăți - constând în aceea că, la data de 5.04.2005, inculpatul B.M., în calitate de martor, a refuzat să declare tot ce cunoaște „despre combina muzicală furată de către numitul D.N.”
Prima instanța a reținut că, pentru dobândirea calității procesuale de martor (calitate acordată inculpatului B.M. în momentul sesizării instanței judecătorești prin rechizitoriul nr. 5624/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați), este necesară îndeplinirea a trei condiții: să existe un proces în curs de desfășurare în fața organelor judiciare, să existe o persoană fizică ce cunoaște fapte sau împrejurări de natură a contribui la aflarea adevărului în cauză, iar această persoană să fie ascultată de către organele judiciare.
Inculpatul B.M. a fost audiat în faza actelor premergătoare, anterior începerii urmăririi penale împotriva sa și a numitului D.N., la data de 30.05.2003, iar ulterior începerii urmăririi penale, la data de 17.07.2003, inculpatul B.M. a refuzat să fie audiat în calitate de învinuit pentru a nu contribui la propria încriminare.
Faza actelor premergătoare constituie o activitate de investigare pentru identificarea mijloacelor de probă, inclusiv a persoanelor care pot fi audiate în calitate de martor, persoane care nu sunt audiate sub prestare de jurământ, momentul ce declanșează procesul penal constituindu-l începerea urmăririi penale.
Prin urmare, până la data de 5.04.2005, când inculpatul B.M. a fost adus în fața instanței de judecată, acesta nu fusese audiat de un organ judiciar în cadrul unui proces penal, astfel că nu dobândise calitatea de martor.
Prin refuzul de a depune jurământul de martor, prevăzută de art. 85 C.proc.pen., inculpatul B.M. nu a dobândit nici ulterior calitatea procesuală de martor.
Din declarația inculpatului B.M. reiese faptul că instanța de judecată, luând act de refuzul său i-a aplicat o amendă judiciară, aspect care nu reiese însă din conținutul încheierii de ședință din data de 5.04.2005, dar care este posibil să fi fost avut în vedere de instanța de judecată pentru a-l determina pe inculpatul B.M. să declare tot ce cunoaște în legătură cu cele ce urma să fie întrebat.
Dispozițiile procedurale cu privire la astfel de situații, în care o persoană, deși are cunoștință despre împrejurări ale unor fapte penale refuză să depună jurământul de martor, fără a se afla în vreuna din situațiile de excepție când legea permite refuzul depunerii mărturiei, sunt lacunare.
Instanța apreciază că o astfel de situație este similară celei în care persoana care poate contribui la aflarea adevărului refuză să se prezinte în instanță, chiar în condițiile în care suportă consecințe pecuniare.
Instanța observă că inculpatul B.M. nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 5.04.2005 de bunăvoie, ci a fost adus, întrucât era arestat în altă cauză, astfel că și-a precizat în mod expres refuzul de a participa în procesul penal ca martor.
Dacă acesta s-ar fi aflat în stare de libertate și nu s-ar fi prezentat în fața instanței de judecată, lipsa acestuia ar fi fost echivalentă poziției exprimate la termenul de judecată, situație în care, dat fiind reglementările actuale, nu ar fi apărut elemente specifice infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției.
Prima instanța nu a reținut apărarea inculpatului, în sensul achitării în temeiul art. 10 lit. a) C.proc.pen., dispoziție care se referă la inexistența faptei în materialitatea sa și nu la o calificare juridică greșită dată unei stări de fapt existente.
Pentru motivele arătate mai sus, prima instanța a dispus achitarea inculpatului B.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C.pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. în referire la art. 10 lit. d) C.proc.pen.
împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, solicitând desființarea acesteia pentru motive de nelegalitate.
Astfel, Parchetul a invocat faptul ca poate fi subiect al infracțiunii de mărturie mincinoasa și persoana care nu a depus jurământul, întrucât dispozițiile art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) nu prevăd expres obligația îndeplinirii acestei forme.
în cazul intimatului B.M. nu exista nicio interdicție legala pentru ascultarea acestuia ca martor, iar din materialul probator administrat a rezultat ca acesta a refuzat sa depună declarație ca martor deși avea cunoștința despre împrejurări ale unei fapte penale cu privire la care a fost întrebat.
Audiat de către instanța de apel, intimatul inculpat B.M. a recunoscut ca a refuzat sa depună declarație ca martor într-o cauza în care în care fusese și el cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Prin concluziile depuse la dosar de către apărătorul sau, intimatul inculpat B.M. a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât el nu îndeplinea condițiile pentru audierea sa ca martor, reiterând o parte din considerentele primei instanțe.
Tribunalul Vrancea a reținut că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Refuzul inculpatului de a participa în procesul penal ca martor, în condițiile în care cunoștea aspecte în legătură cu fapta numitului D.N., este de necontestat, existând în materialitatea sa.
Astfel, din declarațiile martorilor O.L. și P.V., audiați în mod nemijlocit în cursul cercetării judecătorești de către prima instanță, reiese că inculpatul B.M. îl cunoștea pe numitul D.N., iar din declarația martorului F.L. reiese faptul că inculpatul B.M. era împreună cu numitul D.N. la momentul când acesta a vândut martorului F.A. combina muzicală sustrasă de la martorul N.N. Cu privire la refuzul de a depune declarație în fata instanței, acesta nu este contestat nici de către intimat, ci doar justificat de împrejurarea ca fusese și el cercetat ca învinuit pentru aceeași infracțiune de furt.
în art. 14 alin. (3) lit. g) din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, pact ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 și care face parte din dreptul nostru intern potrivit art. 20 pct. 1 din Constituție, se prevede că orice persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni penale are dreptul să nu fie silită să mărturisească împotriva ei însăși sau să se recunoască vinovată, deci un veritabil drept la tăcere. Tribunalul a apreciat că această dispoziție conferă martorului dreptul de a nu fi obligat să declare ceva prin care indirect s-ar recunoaște și el vinovat.
De altfel soluția de scoaterea de sub urmărire penală a intimatului B.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. i) C.pen. dispusă prin rechizitoriul nr. 5624/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați nu este definitivă, ea putând fi ulterior infirmată de către procurorul ierarhic superior.
Cât privește privilegiul împotriva auto-incriminării sau dreptul la tăcere, Curtea europeană a drepturilor omului a stabilit că acestea sunt în general recunoscute de standardele internaționale, care le leagă de conținutul procedurii echitabile. Scopul lor este să îl protejeze pe acuzat de acțiunile necorespunzătoare ale autorităților și astfel, să se evite erorile judiciare. Dreptul la absența auto-incriminării vizează, în primul rând, respectarea voinței persoanei acuzate de a păstra tăcerea și presupune ca, în cauzele penale, acuzarea să facă dovada împotriva acuzatului, fără a obține probe prin metode coercitive sau opresive împotriva voinței acuzatului.
Tribunalul a apreciat ca martorul, care riscă prin declarația sa să se pună în mișcare împotriva sa o procedură penală, are un drept la tăcere cum ar fi în cazul soțului și rudelor apropiate precum și în alte situații când nu este obligat în mod expres de lege să depună mărturie, să denunțe sau să sesizeze.
De altfel în alte legislații europene, cum ar fi Codul de procedură penală austriac, prin art. 152, este stabilit expres ca nu sunt obligate să depună ca martori persoanele care riscă prin declarația lor de martor să se pună în mișcare împotriva lor o procedură penală.
întrucât intimatului B.M. nu-i poate fi atribuita calitatea de martor în cauza penala arătată mai sus împotriva voinței sale, Tribunalul a apreciat ca acesta nu îndeplinește condițiile privind calificarea subiectului activ al infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
în consecință, soluția data de către prima instanță de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., a inculpatului B.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C.pen., întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii este legală.
Tribunalul a înlăturat motivarea primei instanțe, în sensul ca inculpatul B.M. nu întrunește condițiile pentru a fi subiectul activ calificat al infracțiunii de mărturie mincinoasa, întrucât nu dobândise calitatea de martor nici până la data de 5.04.2005, când a fost adus în fața instanței de judecată, nefiind audiat de un organ judiciar în cadrul unui proces penal, și nici ulterior datorita refuzului de a depune jurământul de martor, prevăzută de art. 85 C.proc.pen.
Astfel dispozițiile cuprinse în Codul de procedura penala nu impun obligația ca martorul sa fi fost audiat obligatoriu în cursul urmăririi penale înainte de a fi audiat de către instanța, iar depunerea jurământului nu este o condiție obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasa prin varianta refuzului de a declara tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat.
Pentru considerentele de mai sus, Tribunalul a confirmat hotărârea apelata pe baza propriei motivări ce vine sa înlocuiască motivarea primei instanțe și a dispus în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., respingerea ca nefondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
împotriva deciziei penale nr. 350/A/05.10.2009 a Tribunalului Galați, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivele de recurs s-a arătat că se constată că instanța de apel a înlăturat motivarea instanței de fond care a stat la baza soluției de achitare, în sensul că inculpatul nu putea fi subiect activ calificat al infracțiunii de mărturie mincinoasă întrucât nu dobândise calitatea de martor la 5.04.2005 când a fost adus în fața instanței de judecată, nefiind audiat de un organ judiciar în cadrul unui proces penal și nici ulterior datorită refuzului de a depune jurământul de martor prevăzut de art. 85 C.pen.
A avut în vedere instanța de apel, în mod corect, sub acest aspect, faptul că dispozițiile din Codul de procedură penală nu impun obligația ca martorul să fie audiat în cursul urmăririi penale înainte de a fi audiat de instanța de judecată, iar depunerea jurământului nu este o condiție obligatorie prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prin varianta refuzului de a declara tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat.
Nu sunt însă de acord cu menținerea soluției de achitare a inculpatului B.M. și motivarea pe care a făcut-o instanța de apel în susținerea acestei soluții.
A considerat instanța de apel că refuzul inculpatului B.M. de a depune declarație în fața instanței este justificat de împrejurarea că fusese și el cercetat ca învinuit pentru aceeași infracțiune.
A arătat că martorul care riscă ca prin declarația sa să pună în mișcare împotriva sa o procedură penală are un drept la tăcere și că această apreciere a instanței este una incorectă.
Martorul, conform art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), este persoana care are cunoștință de o faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului într-o cauză și este ascultată în acea cauză.
Cunoscând direct împrejurările de fapt care fac obiectul cauzei, martorul este cel care prin depozițiile pe care le face contribuie la aflarea adevărului și la soluționarea justă a cauzei.
Pentru aceasta este necesar ca martorul să aibă o atitudine corectă, să dea declarații, să manifeste sinceritate și să nu ascundă nimic din ceea ce știe în legătură cu împrejurările în privința cărora a fost întrebat.
Rațiunea incriminării infracțiunii de mărturie mincinoasă este aceea de a determina martorii pe de o parte să facă declarații și pe de altă parte să declare adevărul.
Motivarea instanței cum că acesta ar beneficia de un drept la tăcere este în afara pre vederilor legale în vigoare.
Codul de procedură penală a prevăzut situațiile în care martorul nu este obligat să depună mărturie, respectiv persoana care are obligația de a păstra secretul profesional (art. 79), soțul și rudele apropiate (art. 80).
Legiuitorul a instituit și incompatibilitatea între calitatea de parte în proces și cea de martor.
Rațiunea acestea constă însă în aceea că părțile sunt ascultate în această calitate iar declarațiile lor constituie mijloace de probă.
Dacă o persoană pierde sau renunță la calitatea de parte ea poate deveni martor. în cauza de față, chiar dacă inculpatul B.M. a fost inițial cercetat alături de D.N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, față de el s-a dat soluție de scoatere de sub urmărire penală.
Fiind scos de sub urmărire penală, B.M. a pierdut calitatea de parte în cauză.
Datorită acestui fapt procurorul, prin rechizitoriu, i-a stabilit calitatea de martor și l-a propus în citativ în această calitate.
împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală nu s-a făcut plângere. Totodată această soluție nu a fost infirmată, fiind una definitivă.
Pe cale de consecință, calitatea lui B.M. în fața instanței de judecată investită cu soluționarea cauzei privind pe D.N. era aceea de martor care avea obligația să declare tot ceea ce știe cu privire la activitatea infracțională a celui trimis în judecată.
Instanța de judecată i-a adus la cunoștință că va fi audiat în calitate de martor, i-a cerut să depună jurământul și să facă declarații iar inculpatul B.M. a refuzat.
Din declarațiile pe care le-a dat în fața instanțelor rezultă în mod clar că inculpatul B.M. a înțeles că are doar calitatea de martor cu privire la fapta reținută în sarcina lui D.N.
Chiar în fața instanței de apel inculpatul a arătat că a știut calitatea pe care o are și nu a putut indica niciun motiv pentru care a refuzat să facă mărturie.
Ca urmare, inculpatul a conștientizat că față de el, ca parte, procesul penal s-a încheiat, a cunoscut că depozițiile sale vizau stabilirea adevărului referitor la faptele inculpatului D.N. și nu urmăreau propria incriminare.
Dreptul la tăcere pentru a nu se autoincrimina la care face referire instanța de apel este recunoscut doar învinuitului sau inculpatului, conform art. 70 alin. (2) C.proc.pen.
Or, B.M. pierduse calitatea de învinuit ca urmare a scoaterii de sub urmărire penală, calitatea sa fiind de martor, aceste dispoziții legale nu-i sunt aplicabile.
Și practica înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că persoanele față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală dobândesc calitatea de martori (decizia penală nr. 249/13.01.2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție).
Refuzul inculpatului de a participa ca martor în condițiile în care cunoștea aspecte în legătură cu fapta lui D.N. este de necontestat, fapt de altfel reținut de instanța de apel.
Din declarațiile martorilor O.L. și P.V., audiați nemijlocit de prima instanță, rezultă că inculpatul B.M. îl cunoștea pe D.N. iar din declarația lui F.L. reiese că inculpatul B.M. era cu D.N. la momentul când acesta i-a vândut martorului F.A. combina muzicală pe care o sustrăsese de la N.N.
în concluzie inculpatului B.M. i-a fost atribuită legal calitatea de martor iar acesta, deși cunoștea calitatea sa, a refuzat să depună jurământul de martor, să facă declarații și să indice împrejurările importante pe care le știa cu privire la fapta inculpatului D.N.
în acest mod a înțeles să lipsească instanța de judecată de un mijloc de probă esențial în stabilirea adevărului cu privire la activitatea infracțională a lui D.N.
Tăcerea sa constituie o modalitate de realizare a infracțiunii de mărturie mincinoasă, fiind de natură a împiedica aflarea adevărului.
Față de toate cele precizate se consideră că s-ar fi impus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Analizând motivele de recurs, Curtea de Apel Galați a apreciat că recursul este nefondat, fiind respins ca atare.
Considerentele invocate de instanțele de fond și de apel sunt pe deplin valabile și Curtea și le-a însușit.
în mod corect, procurorul de la urmărirea penală ar fi trebuit să dispună, prin ordonanță, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului B.M. și audierea acestuia, în calitate de martor, cu respectarea dispozițiilor legale.
Abia în această situație refuzul inculpatului de a depune mărturie în fața instanței de judecată ar fi putut constitui infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Este adevărat că în fața instanței de judecată pot fi audiați ca martori persoane care cunosc despre săvârșirea unei infracțiuni dar care însă nu au fost cunoscuți la urmărirea penală și care nu au fost audiați în calitate de martori, necesitatea audierii acestora rezultând din probele administrate în cursul cercetării judecătorești.
în toate cazurile trebuie avută în vedere relevanța mărturiei, în sensul dacă organul de urmărire penală și instanța de judecată nu pot afla adevărul decât numai în baza acelei mărturii sau declarația martorului poate fi înlăturată din materialul probator, aflarea adevărului fiind posibilă în baza altor probe, coroborate între ele.
La acestea se adaugă și faptul că procurorul ar fi putut, în faza judecății, să procedeze, în baza art. 337 C.proc.pen. la extinderea procesului penal față de inculpatul B.M., care prin declarația sa s-ar fi autoincriminat, fapt interzis, așa cum a arătat și instanța de apel, de prevederile tratatelor internaționale asupra drepturilor omului la care România este parte.
Curtea a mai avut în vedere și poziția subiectivă a inculpatului B.M., care a avertizat instanța că refuză să depună jurământul și să facă declarații, instanța putând stabili adevărul în baza celorlalte probe administrate în cauză, în speță declarațiile inculpatului D.N., ale martorilor O.L., P.V., F.L., N.N., F.A., C.I., C.B., C.M.
Așa fiind și văzând și prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., prin decizia penală nr. 59/R/29.01.2010, pronunțată în dosarul nr. 6736/233/2008, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva deciziei penale nr. 350/A/05.10.2009 a Tribunalului Galați.
Conform art. 192 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs au rămas în sarcina statului.
(Judecător Liviu Herghelegiu)
