infracţiuni de cămătărie şi înşelăciune . Jurisprudență Înşelăciune
Comentarii |
|
Tribunalul BRAŞOV Sentinţă penală nr. 42/R din data de 25.03.2013
TRIBUNALUL BRASOV
-SECTIA PENALA -
ÎNCHEIEREA NR 42/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25-03-2013
Președinte - BB
Judecător - CI
Judecător -CGC
Grefier - GM
cu participarea procurorului -CU -din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brasov.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov- împotriva Încheierii Ședinței Camerei de Consiliu nr 51 din data de 21-03-2013 a Judecătoriei Brașov .
Dezbaterile in prezenta cauză au fost înregistrate conform art 304 cod procedură penală .
La apelul nominal făcut in ședința publica se prezintă intimatul inculpat personal și asistat de avocat ales LL și av GDI .
S-a făcut referatul cauzei după care ,
Instanța procedează la identificarea intimatului inculpat .
După ce i se aduc la cunoștință dispozițiile prev de art 70 al 2 Cpp intimatul inculpat arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.
În probațiune , pentru inculpat avocat GDI depune la dosar înscrisuri cu care face dovada precară a stării de sănătate a inculpatului .
Reprezentanta Parchetului arată că este de acord cu admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar de către apărătorul ales al inculpatului .
Nemaifiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului formulat de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov - împotriva Încheierii Ședinței Camerei de Consiliu nr 51 din data de 21-03-2013 a Judecătoriei Brașov .
Având cuvântul,reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului formulat de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov - împotriva Încheierii Ședinței Camerei de Consiliu nr 51 din data de 21-03-2013 a Judecătoriei Brașov , casarea Încheierii atacate , la rejudecare admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului GI. Apreciază că prima instanță nu a avut în vedere plângerile părților vătămate și declarațiile martorilor aflate în dosarul de urmărire penală . De asemenea , apreciază că nu pot fi analizate separat plângerile părților vătămate în condițiile în care acestea sunt foarte multe. În raport de probele existente la dosar până la acest moment procesual , apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev de art 143 al 1 Cpp , 148 Cpp impunându-se arestarea preventivă a inculpatului.
Avand cuvantul, avocat ales GDI, pentru inculpatul GI, în baza art. 149/1 al.9 C.p.p. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov- împotriva Încheierii Ședinței Camerei de Consiliu nr 51 din data de 21-03-2013 a Judecătoriei Brașov . Apreciază că în raport de probele existente la dosar nu sunt îndeplinite condițiile prev de art 143, 148 Cpp iar privarea de libertate a inculpatului și luarea măsurii arestării peventive față de acesta nu-și găsește justificarea.Invocă în acest sens art.23 din Constituția României, art.143, art.146, art.148, art.5 din Convenția Drepturilor Omului în care se arată că măsura arestării preventive este o măsură excepțională iar în această cauză consideră că este excesivă. În opinia sa, nu sunt îndeplinite cerințele art.143 C.pr.penală, iar la dosar nu există probe , indicii temeinice din care să rezulte că incupatul se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni reținute în sarcina sa, acestea fiind simple supoziții, în cauză ajungându-se ca inculpatul să fie cercetat datorită atitudinii părților vătămate. Arată că pentru suma de banii pe care a împrumutat-o inculpatul părtilor vătămate s-au întocmit acte, la notar, toate împrumuturile au fost făcute cu bună credință, la dosar nefiind alte probe care să contrazică aceste împrejurări. Privitor la infracțiunea de șantaj arată că nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea acestei infracțiuni, întrucat din interceptările existemte la dosar nu rezultă nimic în acest sens.Cu privire la infracțiunea de înșelăciune, arată de asemenea, că la dosar nu sunt indicii din care să se reține că inculpatul ar fi săvârșit această infracțiune. Arata ca la dosar nu exista date , indicii ca cercetat in stare de libertate inculpatul ar zădărnicii în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, de asemenea nu există date, partea vătămată a fost cea care s-a dus la locuința inculpatului. Solicită să se aibă în vedere că inculpatul nu a exercitat presiuni asupra părților vătămate și nici nu a încercat să facă o înțelegere frauduloasă cu aceasta. Este un om simplu, a fost la notar, acesta i-a spus ce să facă, în ce condiții să împrumute banii. Pentru aspectele arătate solicită casarea încheierii atacate , la rejudecare respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului ca netemeinică și nelegală.
Avocat ales LL având cuvântul arată că achiesează la conluziile anterior expuse de către avocat GDI.În completare arată că, prevederile art.136 al.8 C.p.p. invederează necesitatea evidențierii și cântării circumstanțelor reale și personale ale inculpatului. Solicită să se aiba in vedere starea de sănătate a inculpatului care este evidențiată cu înscrisurile existente la dosar. Apăreciază că starea de pericol pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului nu este probată. Cu privire la perioada în care se susține că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute, arată că în prezent ne aflăm în anul 2013, nu s-a făcut dovada că inculpatul în prezent ar fi săvârșit vreo faptă penală.Solicită a se reține că inculpatul nu are antecedente penale, nu este conturat vreun pericol, starea de arest ar fi o sancțiune, o presancțiune și consideră că nu este aplicabil în prezenta cauză, cercetarea judecătorească poate fi efectuată și cu lăsarea acestuia în stare de libertate.Inculpatul s-a prezentat când i s-a solicitat de către organele de urmărire, a fost de acord să dea declarații.
Având ultimul cuvânt , intimatul inculpat arată că își însușește concluziile puse de apărătorii săi .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față:
Prin Încheierea de ședință numărul 51 din data de 21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal 7954/197/2013 a fost respinsă propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului GI, de asemenea a fost respinsă cererea de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, formulată de inculpatul GI, prin apărător ales.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că în cauză s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului GI, cu privire la comiterea infracțiunilor prev de art 3 alin 1 din Legea 216/2011, art 215 alin 1,2,3 C.penal și art 194 alin 1 C.penal, apreciindu-se ca fiind îndeplinite condițiile art 143 C.pr.pen și aplicabile dispozițiile art 148 lit b,e și f C.pr.pen.
Ca stare de fapt, instanța arată că în referatul cu propunere de arestare preventivă se menționează că inițial s-a reținut că inculpatul GI "i-a ajutat pe inculpații Iacob Matei și Ion Gheorghe, în vederea asigurării produsului infracțiunilor de cămătărie și înșelăciune în sensul că la insistențele inculpaților menționați cerea părții vătămate BA să restituie împrumuturile acordate acesteia de către inculpați";, iar ulterior sunt invocate declarațiile părților vătămate BD, BM, CN, CCA, din care a rezultat că "în realitate inculpatul GI procedează el însuși la acordarea de credite mici, după care le aplică dobânzi foarte mari, de cele mai multe ori prin încheierea unor contracte de împrumut simulate, în sensul că se trece o sumă finală, cu tot cu dobânda aplicată, iar în realitate se acordă un împrumut cu mult mai mic…contractele de împrumut nereale sunt garantate cu mobile/imobile aparținând părților vătămate, cu amenințarea față de acestea cu executarea silită a garanțiilor";.
Instanța de fond a reținut că inițial prin rezoluția procurorului din data de 05.03.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul GI pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 C. penal, iar ulterior, prin ordonanța procurorului din data de 19.03.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale și confirmarea acesteia față de numitul GI pentru săvârșirea infracțiunilor infracțiunilor prev de art 3 alin 1 din Legea 216/2011, art 215 alin 1,2,3 C.penal și art 194 alin 1 C.penal, precum și extinderea urmăririi penale și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev de art 264 C.penal în infracțiunile arătate anterior.
De asemenea, prin ordonanța procurorului din data de 20.03.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de GI pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 3 alin 1 din Legea 216/2011, art. 215 alin 1,2,3 C.penal și art. 194 alin 1 C.penal.
Față de inculpat s-a luat măsura reținerii prin ordonanța din data de 20.03.2013, ora 14.45, iar temeiul avut în vedere la propunerea de arestare preventivă îl constituie dispozițiile prev de art. 148 alin 1 lit. b,e,f C.pr.pen.
S-a apreciat de instanța de fond că luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se poate dispune conform art.149/1 C.pr.pen, dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cpp, respectiv dacă sunt probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și există vreunul dintre cazurile prev. de art. 148 Cpp.
Cu privire la prima condiție cerută de lege, există indicii temeinice, conform art. 68 /1 C.pr.pen atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, dar analizând întregul material probator existent la dosar până în acest moment, instanța a apreciat că în prezenta cauză, cel puțin la acest moment procesual, nu sunt indicii temeinice, din care să rezulte că inculpatul GI a comis infracțiunile reținute în sarcina sa.
Instanța a observat în primul rând că, nici din cuprinsul rezoluțiilor de începere a urmăririi penale sau a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale și nici din cuprinsul referatului cu propunere de arestare preventivă, nu rezultă în ce constă faptele reținute în sarcina inculpatului, acestea nefiind descrise în nici un fel.
Pe de altă parte, s-auavut în vedere materialul probator administrat care nu constă decât în audierea părților vătămate BD, BM, CN, CCA, din declarațiile cărora a rezultat că în cursul anilor 2007/2008 au luat cu titlu de împrumut diferite sume de la inculpat, care în contractele de împrumut încheiate la notar trecea o sumă mai mare, diferența constând în dobânda percepută, contractele fiind garantate cu mobile/immobile, iar pentru executarea cărora apela la amenințări cu executarea silită a garanțiilor, declarațiile inculpatului care recunoaște acordarea împrumuturilor, dar fără dobândă, contracte de împrumut cu garanție imobiliară aferente anului 2008, interceptări ale unor convorbiri telefonice având ca obiect discuții purtate pe tema banilor, înscrisuri din care rezultă că pentru infracțiuni similare sunt cercetate și alte persoane.
Astfel, cu privire la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 Cp nu se menționează în ce constă o astfel de infracțiune, nu se face referire la niciunul din elementele constitutive specifice acestei fapte (acțiuni de inducere în eroare, de prezentare defectuoasă a realității, mijloace frauduloase, convenții încheiate cu persoane anume etc); nici cu privire la infracțiunea de șantaj, prev de art. 194 alin 1 C.penal, nu se explică în ce constă conținutul acestei infracțiuni prin raportare la inculpatul GI, cu excepția unei mențiuni generale, respectiv ";amenințarea ..… cu executarea silită a garanțiilor";, dar care nu poate avea caracterul unei presupuneri rezonabile că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit o faptă penală, în condițiile în care aceasta nu este individualizată în niciun fel (data faptei, modalitatea comiterii prin raportare la fiecare din părțile vătămate etc); iar pe de altă parte, ";amenințările"; invocate la modul general și desprinse doar din declarațiile părților vătămate, nu sunt confirmate de nici o altă probă, singurul martor audiat în cauză - Irod Bogdan George, nu are cunoștință de împrumuturile în bani acordate de inculpat, împrejurare în funcție de care instanța a considerat că declarațiile părților vătămate, prin ele însele, nu sunt suficiente pentru a se reține existența unor indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin 1 Cp.
În legătură cu infracțiunea prev de art. 3 alin 1 din Legea 216/2011, prin care se sancționează ";darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire";, dincolo de faptul că nici această faptă nu este descrisă, în special cu privire la data/perioada comiterii acestei fapte de către inculpatul GI, instanța a avut în vedere precizările părților vătămate și declarația inculpatului, doar cu privire la perioada de după 22.11.2011, dată la care s-a publicat Legea 216/2011 în Monitorul Oficial și prin care se incriminează această infracțiune.
Astfel, CCA, audiat în calitate de parte vătămată, face vorbire despre o sumă de bani acordată în anul 2007 cu titlu de împrumut de inculpatul GI părinților săi, CC care la rândul său audiat în calitate de parte vătămată, a menționat că înscrisul la notar a fost încheiat în anul 2008 (fila 23), iar BD și BM, în calitate de părți vătămate arată că au luat împrumut de la inculpatul GI ";acum 5 ani"; o sumă de bani, iar în data de 16.06.2011 au luat un alt împrumut de la fiul inculpatului, GC, în actele întocmite la notar fiind trecute sume mai mari decât valoarea împrumutului; pe de altă parte, inculpatul GI, audiat fiind, arată că a acordat împrumuturi părților vătămate din prezenta cauză anterior anului 2011, dar și la începutul anului 2012, dar cu privire la acest singur act teoretic comis după publicarea Legii nr 216/2011 nu există nicio dovadă din care să rezulte că acesta se circumscrie prevederilor art. 3 alin 1.
În aceste condiții, în care faptele - obiect al prezentei propuneri de arestare preventivă, fie nu sunt descrise și față de care în consecință nu se pot face aprecieri privind indiciile temeinice cerute de lege, fie nu sunt individualizate din punct de vedere al datei comiterii acestora, prin raportare la momentul publicării Legii nr 216/2011, fie acestea nu sunt probate, în condițiile în care declarațiile părților vătămate nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate până la acest moment procesual, instanța a apreciat că nu se poate reține în cauză existența indiciilor temeinice, cerute de dispozițiile legale aplicabile în materie, care să genereze convingerea clară că inculpatul GI a comis infracțiunile reținute în sarcina sa.
În lipsa indiciilor temeinice prev. de art.143 Cpp, nu se mai impune a se analiza de către instanță întrunirea temeiurilor prev. de art.148 lit.b,e,f Cpp, sens în care, în baza art.149 ind.1 al.9 Cpp a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov privind arestarea preventivă a inculpatului GI.
Împotriva acestor dispoziții, în termenul legal Ministerul Public a declarat recurs și a solicitat arestarea preventivă a inculpatului.
Analizând actele și probele dosarului, tribunalul constată următoarele:
Parchetul Tribunalului Brașov efectuează cercetări penale față de mai multe persoane ca urmare a unor reclamații formulate de părțile vătămate GN, CE, BD, BM, CN, CCA BA și CL aceștia reclamând încheierea unor contracte de împrumut pentru sume mai mari decât cele reale, precum și executarea unor acte de amenințare pentru încasarea sumelor de bani cuprinse în acestea, fiind cercetați inculpatii GI, IG, IM, IBJ, ON precum și alte persoane.
În ceea ce privește infracțiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și pentru care în prezenta cauză s-a solicitat arestarea inculpatului GI, la fel ca și instanța de fond apreciem că starea de fapt nu a fost pe deplin conturată, urmând ca procurorul de caz să elucideze toate circumstanțele efective ale cauzei pe parcursul urmăririi penale.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, starea de fapt în acest moment al procesului penal nu a fost definitivă astfel încât ca pe baza probelor cauzei să se poate efectua un schelet al infracțiunii din punctul de vedere al laturii obiective sau din punct de vedere al laturii subiective.
Aceeași situație se regăsește și în cazul infracțiunii de șantaj. Probatoriul cauzei în acest moment nu conturează elemente de fapt și de timp în concret.
Chiar dacă se reține că s-a "amenințat"; cu exercitarea unui drept, și anume de a se porni executarea silită a contractelor de credit, urmează a se continua culegerea de probe în sensul învinuirii aduse, deoarece prin reglementarea acestei infracțiuni legiuitorul a urmărit să ocrotească în principal relațiile sociale care privesc libertatea psihică a persoanei, iar în secundar sau adiacent relațiile sociale cu caracter patrimonial sau nepatrimonial care sunt periclitate sau lezate prin scopul ilicit urmărit de făptuitor, de a obține un folos injust.
Acțiunea de constrângere ce constituie latura obiectivă a șantajului se realizează prin violență sau amenințare. Amenințarea are însă un înțeles mai larg decât cel din art. 193 Cod Penal deoarece textul incriminator nu limitează obiectul acesteia (o infracțiune sau o faptă păgubitoare), ceea ce înseamnă că se poate amenința cu orice altă faptă, chiar licită. În acest sens, și intenția specială de a șantaja ce constituie latura subiectivă a șantajului poate fi îndeplinită, chiar dacă folosul este just, dacă făptuitorul a urmărit să-l dobândească în mod injust.
În ceea ce privește infracțiunea de cămătărie, apreciem că în acest moment procesual există totuși un minim de indicii care pot justifica luarea măsurii prevăzută de art. 1451 Cod Procedură Penală.
Părțile vătămate au reclamat acordarea repetată a unor credite, chiar și de inculpatul GI, precum și implicarea acestuia în exercitarea aceleiași activități de către alți inculpați cercetați în cauză.
Inculpatul este perceput în localitatea Făgăraș ca fiind o persoană care în mod regulat împrumută sume de bani cu dobândă. Inculpatul a recunoscut acordarea sumelor de bani conform contractelor autentice depuse la dosar.
Probarea aspectului că împrumutul este cu dobândă și nu cu titlu gratuit, respectiv că ne aflăm în ipoteza în care dobânda este "mascată";, împrumutătorul prevăzând în contractul de împrumut o sumă mai mare decât cea efectiv remisă, sumă care include și dobânda, este extrem de dificilă, însă o asemenea teză poate fi susținută prin mijloace de probă care privesc negocierea premergătoare contractului. În acest moment procesual declarațiile părților vătămate audiate de procuror relevă o asemenea stare de fapt, urmează însă ca aceasta să fie susținută și de alte probe cum ar fi declarații de martori sau alte probe.
Condiția esențială atașată elementului material este ca activitatea de împrumut cu dobândă să fie exercitată ca o îndeletnicire.
Din economia probelor aflate la dosarul cauzei, apreciem că în acest moment există un minim de indicii care confirmă caracterul de îndeletnicire atâta vreme cât plângerile părților vătămate relevă un modus operandi pentru activitatea inculpatului, începând din anul 2007 precum și faptul că din aceasta inculpatul a reușit să obțină sume de bani pentru a se întreține.
În ceea ce privește data comiterii presupuselor fapte, despre care se afirmă că acțiunea infracțională a debutat anterior intrării în vigoare a Legii 216/2011, se impune a menționa că efectele contractelor de credit contestate subzistă și în prezent, în baza acestora fiind efectuate plăți, ca atare asemenea acțiuni pot fi considerate ca având vocație înscrierii în elementele constitutive ale infracțiunii analizate, începând cu data intrării în vigoare a legii, aceasta în măsura în care sunt îndeplinite și celelalte condiții, aspecte ce urmează a fi stabilite de procurorul de caz și de instanța de judecată pe fondul cauzei, dacă se va dispune sesizarea acesteia.
Ca atare, având în vedere cele de mai sus, apreciem că în acest moment procesual subzistă un minim de indicii pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea 216/2011, pentru care însă nu se poate dispune privarea de libertate a inculpatului, nefiind îndeplinite niciuna din cerințele art. 148 lit. b,e,f Cod Procedură Penală, deoarece la dosarul cauzei nu există nici un fel de probe care să susțină tezele de mai sus.
Nu se poate reține că prin apărările pe care inculpatul a înțeles să le formuleze și prin nerecunoașterea faptei că acesta a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cauză. exercitarea unor drepturi procesuale nu se poate subscrie tezei analizate.
Pe de altă parte, deși se invocă posibila înțelegere frauduloasă a inculpatului din această cauză și părțile vătămate care au formulat plângeri, apreciem că nu este echilibrată doar sancționarea inculpatului pentru o posibilă asemenea conduită nedovedită în prezent.
Referitor la pericolul pentru ordinea publică, existența acestuia nu a fost dovedită prin probe.
În consecință, apreciem că în acest moment procesual nu se impune privarea de libertate a inculpatului, se impune continuarea temeinică și aplicată a urmăririi penale, iar pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, tribunalul va dispune față de inculpat luarea măsurii prevăzute de art. 1451 Cod Procedură Penală pentru o perioadă de 30 de zile. La alegerea măsurii s-a avut în vedere starea de sănătate a inculpatului.
Având în vedere cele ce preced, cu opinie majoritară, în baza art. 38515 punctul 2 litera d Cod Procedură Penală se va admite recursul declarat în cauză și rejudecând:
În baza art. 1491 alin. 12 Cod Procedură Penală raportat la art. 146 alin. 111 Cod Procedură Penală se va dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451 Cod Procedură Penală pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.03.2013 și până la data de 23.04.2013 inclusiv, față de inculpatul inculpatului GI.
În baza art. 145 alin. 12 Cod Procedură Penală inculpatul va fi obligat ca pe durata măsurii dispuse să respecte următoarele măsuri și obligații:
a. să se prezinte la organul de urmărire penala sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b. să se prezinte la Poliția Făgăraș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c. să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
d. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
e. să nu se apropie de părțile vătămate GN, CE, BD, BM, CN, CCA, BA CL și de inculpatii IG, IM, IBJ și ON si să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Se va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor sau a obligațiilor stabilite, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art. 145 alin 21 Cod Procedură Penală dispune comunicarea prezentelor dispoziții: inculpatului, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.
Se va respinge propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 192 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, rămân în sarcina acestuia.
CU OPINIA SEPARATA a domnului judecător BB, în sensul admiterii recursului declarat de Ministeriul Public și arestarea inculpatului.
În primul rand ,cum corect au retinut si colegii mei care au aplicat masura vizata de art 145 / 1C.pr.pen , sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 cod pr. penală, în sensul că sunt suficiente indicii că inculpatul GI ar fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală ce conturează starea de fapt reținută de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov.
In acest sens in mod corect si colegii mei au observat ca materialul probator administrat până în prezent în cauză releva indicii temeinice în sensul art.143 Cpp cu privire la săvârșirea de către inculpatul indicat a unor fapte de natura penala.
Eventuala schimbare a incadrarii juridice sau o eventuala extindere a cercetarii penale nu trebuie analizata exhaustiv la acest moment incipient al procesului penal cand se examineaza exclusiv eventuala incidenta a art 143 al 1 C.pr.pen cum si colegii mei au retinut in cauza.
Pana la ramanerea definitiva a unei hotarari penale ce l ar viza pe inculpat pot interveni diverse aspecte inclusiv in ceea ce priveste incadrarea juridica a faptelor ce i se imputa inculpatului GI .
Fara a reitera aceste probe consider ca elementele probatorii existente la dosar releva în cauză "presupunerea rezonabilă"; vizată de art. 68/1 Cod procedură penală în sensul că inculpatul Gangal Ilie ar fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală cum reține si Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov.
Conform art. 143 Cpp , pentru a se dispune măsura reținerii (și implicit a arestării preventive), este necesar să existe "probe sau indicii temeinice că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală";.
În analiza acestei cerințe legale, am în vedere interpretarea dată art. 5 par. 1 lit. c. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului de către Curtea Europeană care a arătat că "existența unor motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală presupune fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracțiunea pentru care este arestată"; (CEDH, 30 august 1990, Fox, Campbell et Hartley, c./ Royaume- Uni).
Relativ la cauza de față consider , ca si colegii mei care au aplicat masura vizata de art 145 C.pr.pen ce nu se poate dispune decat in situatia incidentei art 143 al 1 C.pr.pen , că există în prezent aceste "indicii temeinice"; vizate de art 143 alin 1 Cod procedură penală - văzând și înțelesul prev. de art 68 indice 1 Cod procedură penală - în sensul că inculpatul indicati ar fi comis cel putin o parte dintre faptele ce i se imputa de catre Parchetul de pe lângă Tribunalul Brasov
Pe de alta parte apreciez ca sunt incidente dispozitiile art 148 lit f C.pr.pen fata de modalitatea concretă de săvârșire a faptei dar și gravitatea acesteia , faptele comise în condițiile date, fiind o categorie de infracțiuni care produce prin însăși o stare de neliniște și nesiguranță în societate.
Art.136 alin.ultim Cod procedură penală indică criteriile procesuale determinante în alegerea unei măsuri preventive ce urmează a fi stabilită în cursul unui proces penal pentru atingerea scopurilor vizate de art.136 alin.1 Cod procedură penală
În acest sens este de observat primordial gradul ridicat de pericol social, generic dar și concret, al infracțiunilor ce i se impută inculpatului GI dar si durata acestor fapte de natura penala sau urmările ce pare a fi fost produse parților vătămate prin aceste activitati de natura infractionala, toate aceste aspecte impunand , in opinia mea , organelor judiciare o reacție fermă tocmai în înțelesul art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Este de observat , asa cum s-a aratat , si perioada lunga de timp sau numărul de persoane ce par a fi fost implicate , toate cele expuse conturând, la acest moment, incidența art. 148 lit. (f) Cod procedură penală.
Este de observat si ca ținerea inculpatului la dispoziția organelor judiciare este necesară pentru lămurirea stării de fapt si pentru atingerea scopurilor vizate de art 136 al 1 C.pr.pen.
Apreciez că acest pericol vizat de art 148 lit f C.pr.pen trebuie privit și prin prisma răsunetului pe care astfel de fapte îl au în rândul comunității în condițiile în care făptuitorii - inclusiv inculpatul GI - sunt persoane cunoscute, inculpatul IG inclusiv prin prisma ocupației sale precedente (agent de poliție), iar victimele unor astfel de infracțiuni sunt, de regulă, reticente să formuleze plângeri cu privire la acest tip de fapte.
Într-o asemenea situație apreciez că punerea în libertate la acest moment incipient al cercetărilor și permiterea inculpaților din cauza de fata - inclusiv a inculpatului GI - de a reveni în proximitatea victimelor ar duce la neîncredere în posibilitatea organelor statului de a lua măsurile adecvate pentru combaterea acestui fenomen social și, totodată, la intimidarea altor posibile persoane vătămate.
red.. B.B 25-03-2013
Tehnored MG /25-03-2013
2 ex
Jud fond C.N.