Prelungirea măsurii arestării preventive. Jurisprudență Arest preventiv

Tribunalul BRAŞOV Sentinţă penală nr. ÎNCHEIERE din data de 20.03.2013

TRIBUNALUL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința Camerei de Consiliu din data de 20.03.2013

PREȘEDINTE - IC - judecător

GREFIER - GC

Cu participarea procurorului RM din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov

Pe rol fiind sesizarea Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ - DIICOT - SERVICIUL TERITORIAL BRASOV, privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților VHRTMM, SMAMJ, PFC, CC.

Dezbaterile au fost înregistrat conform dispozițiilor art. 304 Cod procedura penala.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă inculpatul VHRTMM personal în stare de reținere - în Arestul IPJ Brașov și asistat de apărător desemnat din oficiu, av. BM, inculpatul SMAMJ personal în stare de reținere - în Arestul IPJ Brașov și asistat de apărător ales av. AN, inculpatul PFC personal în stare de reținere - în Arestul IPJ Brașov și asistat de apărător ales av. AN și inculpata CC personal în stare de reținere - în Arestul IPJ Brașov și asistată de apărător ales av.TI.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Se constată atașat la prezenta cauză, dosarul penal nr.2254/62/2013 al Tribunalului Brașov împreună cu un supliment al acestuia.

Se prezintă începând cu ora 13,30, traducătorul autorizat de limbă engleză, PIS - care depune la dosarul cauzei copie de pe autorizația nr.31532 emisă de Ministerul Justiției.

Instanța pune în vedere traducătorului prezent, să procedeze la traducerea solicitată în regim de urgență și simultană din limba engleză în limba română , respectiv din limba română în limba engleză. De asemenea traducătorul PI procedează la depunerea jurământului, potrivit dispozițiilor art.128 rap. la art.85 Cpp.

Instanța permite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul VHRTMM, av. BM să ia legătura cu acesta, cu asigurarea traducerii corespunzătoare.

Instanța aduce la cunoștință inculpaților motivul prezenței lor la acest termen de judecată, respectiv împrejurarea că DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, motivat de faptul că temeiurile avute în vedere la luarea aceste măsuri - respectiv art.148 lit.f cpp se mențin în continuare, iar în intervalul de timp următor urmează a fi efectuate acte de urmărire penală, respectiv identificarea și audierea de martori care au cunoștință de cauză;finalizarea redactării notelor de transcriere a convorbirilor interceptate și întocmirea procesului-verbal de certificare, activitatea fiind îngreunată datorită folosirii în cauză a interpretului de limbă olandeză, care procedează la ascultarea și transcrierea convorbirilor purtate în această limbă;reanalizarea încadrărilor juridice date faptelor inculpaților și încunoștințarea acestora;reaudierea inculpaților;prezentarea materialului de urmărire penală;întocmirea actului de sesizare a instanței de judecată.

Pentru inculpatul SMAMJ, apărătorul ales al acestuia solicită instanței primirea la dosarul cauzei, în probațiune, a copiei certificate de pe certificatul de naștere al copilului minor al inculpatului, SC, și a traducerii acestui înscris.

Reprezentanta Ministerului Public arată că nu se opune primirii acestui înscris.

Întrebate fiind părțile, învederează instanței că nu au cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra sesizării Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ICCJ - DIICOT - SERVICIUL TERITORIAL BRASOV, privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților VHRTMM, SMAMJ, PFC, CC.

Având cuvântul, reprezentanta Parchetului, arată că s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților VHRTMM pentru comiterea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2 din Codul penal (2 acte materiale), iar la data de 24.02.2013 s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, urmând să fie cercetat în continuare pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (3 acte materiale), SMAMJ pentru comiterea infracțiunilor de: "introducerea în țară, fără drept de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000; "organizarea introducerii pe teritoriul României de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.10 raportat la art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000; "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (2 acte materiale); "deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu"; prevăzută și pedepsită de art. 4 alin.2 din Legea nr.143/2000; toate cu aplicarea art.33 lit. a din Codul penal, CC, pentru comiterea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2 din Codul penal (2 acte materiale) și "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (3 acte materiale), PFC, pentru comiterea infracțiunilor de: "introducerea în țară, fără drept de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000; "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000; toate cu aplicarea art.33 lit. a din Codul penal.

Apreciază că la acest moment temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a celor 4 inculpați.

Arată că trebuie avute în vedere dispozițiile art.143 CPP în sensul că în cauză există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor, iar aceste indicii rezultă din : procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din data de 11.02.2013; procesul-verbal al investigatorului și al lucrătorilor de poliție judiciară din 03.12.2012; procesul-verbal de consemnare a declarației colaboratorului acoperit "Marius";; procesele-verbale întocmit de investigatorul sub acoperire "Dragoș"; și lucrătorii de poliție judiciară cu ocazia cumpărării autorizate de droguri din 24.12.2012; raportul de constatare tehnico-științifică nr.707587 din 14.01.2013; procesul-verbal al investigatorului acoperit "Dragoș"; din 08.01.2013; procesele-verbale întocmit de investigatorul sub acoperire "Dragoș"; și lucrătorii de poliție judiciară cu ocazia cumpărării autorizate de droguri din 31.01.2013; procesele-verbale întocmite de investigatorul acoperit "Dragoș"; din 01.02.2013; raportul de constatare tehnico-științifică nr.707998 din 11.02.2013; procesele-verbale întocmite de investigatorul acoperit "Dragoș"; și lucrătorii de poliție judiciară la data de 07.02.2013, cu ocazia remiterii sumei de 2000 euro pentru comprimatele tranzacționate în data de 31.01.2013; procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție judiciară la data de 11.02.2013; procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție judiciară la data de 13.02.2013; procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție judiciară la data de 14.02.2013; procesul-verbal al investigatorului acoperit "Dragoș";, din data de 21.02.2013; procesele-verbale întocmite de investigatorul acoperit "Dragoș"; și lucrătorii de poliție judiciară în 24.02.2013; procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante; raportul de constatare tehnico-științifică nr.708265/07.03.2013 privind conținutul de MDMA și cocaină al substanțelor ridicate cu ocazia constatării infracțiunii flagrante; procesele-verbale de percheziții domiciliare; procesele-verbale de percheziții informatice; declarațiile martorilor.

De asemenea apreciază că sunt îndeplinite în continuare cerințele impuse de art.148 lit. f cpp sub aspect obiectiv și subiectiv. Consideră că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordine a publică, față de infracțiunile pentru care sunt cercetați, de consecințele faptelor, de împrejurarea că activitatea lor poate conduce la o dependență în rândul persoanelor tinere.

Arată că se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpaților având în vedere că urmărirea penală nu este finalizată, această măsură fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal , pentru identificarea și audierea altor martori și pentru finalizarea redactării notelor de transcriere a convorbirilor interceptate și întocmirea procesului-verbal de certificare, activitatea fiind îngreunată datorită folosirii în cauză a interpretului de limbă olandeză, care procedează la ascultarea și transcrierea convorbirilor purtate în această limbă.

Pentru aceste considerente, apreciind că sunt îndeplinite dispozițiile art.155 cpp solicită instanței prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților pentru o perioadă de 30 zile.

Având cuvântul apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul VHRTMM solicită instanței să nu mai prelungească măsura arestării preventive sub imperiul căreia se găsește inculpatul, apreciind că la acest moment nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art.148 cpp.

Solicită instanței cercetarea inculpatului în stare de libertate, considerând că acesta nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu se va sustrage de la cercetare și nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal - având în vedere că inculpatul a recunoscut în parte învinuirea care i se aduce.

Având cuvântul apărătorul ales al inculpatului SMAMJ solicită instanței să nu mai prelungească măsura arestării preventive a acestuia, apreciind că nu se mai mențin motivele avute în vedere de instanță la luarea acestei măsuri.

Arată că din referatul DIICOT, activitățile pentru care se susține că ar fi necesară starea de arest preventiv nu interferează cu măsura preventivă dispusă, aceste activități putând fi desfășurate cu inculpatul în stare de libertate.

Pentru a fi asigurată prezența inculpatului la actele de urmărire penală și pentru a se garanta continuitatea urmăririi penale, solicită instanței înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictivă - aceea de a nu părăsi țara sau localitatea - funcție de ce va aprecia instanța raportat la starea de fapt și de drept.

Arată că inculpatul prezintă suficiente garanții sociale și morale pentru a se concluziona că acesta nu s eva sustrage de la urmărirea penală și nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal.

Precizează că din actele dosarului reiese că inculpatul are o familie în Romania, chiar dacă relația nu e oficializată, are un copil minor, situație reținută și de instanță la momentul luării măsurii arestării preventive.

De asemenea consideră primordiale dispozițiile art.136 cpp raportat la care instanța trebuie să analizeze necesitatea acestei măsuri preventive. Conform art.136 cpp o astfel de măsură preventivă poate fi luată numai pentru buna desfășurare a procesului penal sau pentru a împiedica inculpatul să se sustragă de la cercetarea sa. Or, o asemenea situație nu se poate prezuma, ea trebuie dovedită prin mijloace materiale de probă. Se va observa că la dosarul cauzei nu există nici un fel de astfel de probă.

Cu privire la situația prev. de art.148 lit. f cpp, arată că pericolul concret pentru ordinea publică prezentat de lăsarea inculpatului în libertate nu poate fi prezumată. Si aceasta trebuie dovedită. Legiuitorul a prevăzut în mod expres că trebuie să existe probe cu privire la pericolul pentru ordinea publică.

Totodată solicită instanței să aibă în vedere circumstanțele reale de comitere a faptei și circumstanțele personale ale inculpatului. Din acest punct de vedere învederează instanței că până și depoziția singurului martor care îl incriminează pe inculpat , Amza Paraschiv, poate fi pusă sub îndoială atâta vreme cât acest martor recunoaște se află într-o stare de dușmănie cu inculpatul pentru o anumită sumă de bani datorată. De asemenea din declarația aceluiași martor rezultă că la rândul său a fost implicat în activitatea de trafic de droguri, deplasându-se în Olanda cu scopul de a achiziționa respectivele droguri.

Referitor la participarea concretă a inculpatului la săvârșirea acestei fapte, pe care o recunoaște și regretă, solicită instanței să observe că inculpatul VHRTMM este cel care a inițiat contactul cu polițiștii sub acoperire, el a avut contactele în Olanda de unde s-au procurat respectivele droguri și tot el l-a cooptat pe inculpatul SMAMJ în această activitate.

Solicită instanței a avea în vedere aceste aspecte la individualizarea măsurii preventive ce urmează a fi analizată.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului - solicită instanței să aibă în vedere situația familială a acestuia, integrarea sa socială, astfel încât apreciază că cercetat în stare de libertate, nu va împiedica buna desfășurare a urmăririi penale și nu va se sustrage de la cercetarea sa.

Totodată arată că din toate activitățile enumerate de procuror în referat, pe care acesta intenționează să le desfășoare în perioada următoare - doar reaudierea inculpatului presupune prezența acestuia. Însă, în acest sens arată că inculpatul a încercat să dea o nouă declarație în fața procurorului, lucru care nu s-a finalizat din motive legate de lipsa timpului organului de urmărire penală sau alte motive care nu sunt imputabile inculpatului.

Având cuvântul apărătorul ales al inculpatului PFC, învederează instanței situația diferită a acestuia față de ceilalți coinculpați. Astfel, pentru el se susține că ar fi avut contribuție la transportul drogurilor și înmânarea acestora inculpatului SCHELLEKENS .

Solicită instanței să analizeze că probele sunt în privința acestui inculpat circumstanțiale. Nu există la dosar probe certe din care să rezulte că inculpatul PAULIUC se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni. Există 2 variante care pot fi avute în vedere de instanță, cea susținută de inculpat în sensul că s-a deplasat în Olanda cu intenția de a desfășura o activitate legată mașini, și cea a organului de urmarire penală care îl acuză pe inculpat că a cunoscut despre activitatea legată de transportul de droguri și s-a dus în Olanda cu acest scop.

La dosar există transcrierea unor convorbiri, în sensul că inculpatul își va achita niște datorii, discuții purtate de mama inculpatului SCHELLEKENS cu prietena sa, care însă nu sunt de natură a-l incrimina pe inculpat. Chiar în situația în care instanța îl va găsi vinovat, rolul acestui inculpat a fost marginal.

În consecință apreciază că nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile impuse de art.136 rap. la art.148 lit.f CPP . Nu există probe care să dovedească pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul cercetat în stare de libertate, nu există temei și nici motiv pentru menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

În subsidiar, dacă instanța va aprecia oportun, solicită luarea unei măsuri preventive mai puțin dure - aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Având cuvântul apărătorul ales al inculpatei CC arată că aceasta a fost arestată preventiv pentru faptul că s-ar face vinovată de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri constând, în concret, în gradul de participație al inculpatei la comiterea faptelor din 24.12.2012 și 31.01.2013 prin care inculpatul VAN HULTEN ar fi vândut investigatorului sub acoperire 2 cantități de pastile extasy- droguri de mare risc.

Solicită instanței să aibă în vedere că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie analizat pentru fiecare inculpat în parte, separat de pericolul social al faptelor pentru care s-a luat această măsură.Solicită de asemenea instanței să analizeze circumstanțele în care s-a reținut această încadrare juridică, faptul că infracțiunile din 24.12.2012 și 31.01.2013 s-ar fi putut comite și fără contribuția inculpatei, precum și împrejurarea că inculpata este concubina coinculpatului VH, având împreună 2 copii.

Totodată învederează instanței că prelungirea măsurii arestării preventive trebuie să se circumscrie scopurilor prev. de art.136 cpp.Or, inculpata nu are cum să influențeze actele de urmărire ce urmează a fi efectuate, astfel cum sunt enumerate în referatul de la dosar (transcrierea de interceptări, identificarea altor martori). Inculpatei îi este restricționată libertatea, în condițiile în care procurorul lasă să se desfășoare acte de urmărire la nivelul unor simple presupuneri - respectiv identificarea de martori. De asemenea urmează a se reanaliza starea de fapt și de drept, aspecte care pot conduce la stabilirea unei infracțiuni în sarcina inculpatei care să nu atragă arestarea ei preventivă.

Referitor la reaudierea inculpatei, se arată că de o săptămână se încearcă , la cererea acesteia , luarea unei noi declarații, aspect nerealizat datorită unor chestiuni administrative la nivelul Parchetului .

În virtutea rolului activ al instanței, solicită a se analiza oportunitatea luării altor măsuri preventive prev. De art.145 cpp dându-se astfel valență principiului egalității de tratament relativ la coinculpata SV - aflată sub puterea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Prin aplicarea acestor măsuri pot fi impuse inculpatei obligații și un program de supraveghere care să asigure buna desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente solicită instanței în principal respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatei și în subsidiar, luarea față de aceasta a unei alte măsuri dintre cele prevăzute de art.145 cpp.

Având cuvântul asupra cererilor de luare a unei alte măsuri preventive , reprezentanta Ministerului Public arată că pentru argumentele arătate anterior, consideră că nu sunt întrunite dispozițiile art.139 cpp, nu se justifică înlocuirea unei măsuri privative de libertate cu una restrictivă de libertate.

În ceea ce privește principiul egalității de tratament invocat, arată că acesta nu presupune luarea acelorași măsuri față de toți inculpații din cauză.

Pe cale de consecință solicită instanței respingerea cererilor formulate.

Având ultimul cuvânt inculpatul VHRTMM solicită instanței să aibă în vedere starea sa de sănătate, în acest sens precizând că este operat , nu are un plămân, iar condițiile de la arest sunt improprii pentru afecțiunea sa . Arată că a fost consultat de un medic și i s-a prescris un medicament antibiotic. Inainte de a fi arestat preventiv, starea sa de sănătate era mai buna, dar acum se teme pentru aceasta.

Având ultimul cuvânt inculpatul SMAMJ arată că s-a cunoscut cu inculpatul VH în urmă cu 6 luni. Consideră că nu reprezintă un pericol pentru societate și dorește să fie judecat în libertate pentru a se îngriji de familia sa și de tatăl său care a suferit un atac de cord, în Olanda. Precizează că ține legătura cu acesta prin intermediul avocatului ales.

Având ultimul cuvânt inculpata CC solicită cercetarea sa în stare de libertate, arat că se va prezenta ori de câte ori va fi chemată. Precizează că are 2 copii majori, unul în clasa a XII-a și unul la facultate, care necesită sprijinul său. De asemenea arată că are grijă fiind la ea acasă și de copilul inculpatului VH, un minor în vârstă de 13 ani, care este înscris la școală în România începând din clasa a I-a, în prezent este elev în clasa a V-a.

Având ultimul cuvânt inculpatul PFC arată că lasă la aprecierea instanței.

Instanța față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL ,

Constată că prin adresa nr. /D/2013 din 19.03.2013 Parchetul de pe langa ICCJ.DIICOT.Biroul Teritorial Brașov a inaintat instanței referatul procurorului prin care se solicită în temeiul art 155 alin 1 , 136 alin 5 , 148 lit f Cpp prelungirea duratei masurii arestării preventive a inculpatilor VHRTMM,SMAMJ,CC și PFC pe o durata de 3o zile incepand cu data de 26.03.2013.

Examinand actele și lucrările dosarului de urmărire penală instanța constată următoarele :

La data de 08.02.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de VHRTMM pentru comiterea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2 din Codul penal (2 acte materiale), iar la data de 24.02.2013 s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, urmând să fie cercetat în continuare pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (3 acte materiale).

În data de 24.02.2013, s-a dispus începerea urmăririi penale față de SMAMJ pentru comiterea infracțiunilor de: "introducerea în țară, fără drept de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000; "organizarea introducerii pe teritoriul României de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.10 raportat la art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000; "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (2 acte materiale); "deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu"; prevăzută și pedepsită de art. 4 alin.2 din Legea nr.143/2000; toate cu aplicarea art.33 lit. a din Codul penal.

Față de CC, prin rezoluția din data de 08.02.2013, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa pentru comiterea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2 din Codul penal (2 acte materiale), iar prin ordonanța procurorului din 24.02.2013 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de învinuită pentru săvârșirea a încă unui act material ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, urmând ca învinuita să fie cercetată în continuare pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (3 acte materiale).

La data de 24.02.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de SV, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.26 din Codul penal raportat la art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 și față de PFC, pentru comiterea infracțiunilor de: "introducerea în țară, fără drept de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000; "trafic de droguri de mare risc"; prevăzută și pedepsită de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000; toate cu aplicarea art.33 lit. a din Codul penal.

Prin ordonanțele din data de 24.02.2013 și respectiv 25.02.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost începută urmărirea penală față de ei.

În fapt, s-a reținut că, la data de 26.11.2012, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că cetățeni străini de etnie olandeză, care locuiesc în municipiul Brașov și în alte locuri pe teritoriul României au preocupări legate de traficul de stupefiante.

Astfel s-a reușit identificarea numitului VHRTMM - cetățean olandez, cu reședința în Urlați, județul Prahova, despre care au fost obținute date că fie aduce substanțe chimice și în România pentru a produce diverse droguri, fie introduce și comercializează pe teritoriul României droguri de mare risc.

În cursul zilei de 03.12.2012 s-a autorizat introducerea în cauză a investigatorului acoperit "Dragoș"; și a colaboratorului acoperit al acestuia "Marius";, aceștia fiind autorizați să procure substanțe stupefiante de la suspectul VHRTMM și interpuși ai acestuia.

De asemenea, au fost obținute date că, în cursul aceleiași zile, urma să fie realizată o întâlnire între investigator, colaboratorul acestuia și suspectul VHRTMM.

Astfel, aproximativ între orele 12:00 - 14:30, investigatorul acoperit și colaboratorul acestuia s-au deplasat în incinta imobilului din Urlați, str.Cricov, nr.12, județul Prahova, unde au purtat o discuție cu VHRTMM, din cuprinsul căreia a rezultat în esență că suspectul ar putea să procure din Olanda comprimate ce conțin MDMA (3,4-methylenedioxy-N-methylamphetamine), pe care să le introducă în România și să le pună în circulație contra unui preț de 2 euro/comprimat.

Suspectul a stabilit cu investigatorul acoperit "Dragoș"; că, în decurs de maxim 2 săptămâni, îi va oferi un răspuns cert cu privire la introducerea în România a cantității de 1000 comprimate, promițând totodată că, la revenirea din Olanda, unde va pleca peste o săptămână, va aduce un număr de 10 comprimate.

Discuția purtată în mediul ambiental de către investigatorul "Dragoș"; cu VHRTMM a fost înregistrată și nota de redare a fost atașată la dosarul cauzei.

În continuare a rezultat că VHRTMM s-a deplasat în Olanda, de unde a revenit pe teritoriul României, iar în data de 22.12.2012 concubina acestuia, CC, l-a contactat telefonic pe colaboratorul "Marius"; al investigatorului acoperit "Dragoș"; și i-a invitat pe cei doi la reședința sa din localitatea Urlați, județul Prahova.

În cursul zilei de 24.12.2012, investigatorul acoperit "Dragoș"; și colaboratorul acestuia "Marius"; s-au întâlnit cu VHRTMM și CC iar, în această împrejurare, primul i-a remis lui "Dragoș"; un număr de 3 comprimate de culoare alb-gri, având drept logo steluță cu cinci colțuri, iar pe cealaltă parte o linie mediană, despre care i-a spus investigatorului că sunt comprimate de ecstasy.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.707587/14.01.2013 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O., în cele 3 comprimate a fost pus în evidență MDMA (3,4-methylenedioxy-N-methylamphetamine).

De asemenea, cei doi au stabilit că în cursul lunii ianuarie 2013 suspectul va mai aduce din Olanda 1000 comprimate ce conțin MDMA, precum și o cantitate mai mică de cocaină. Totodată, au convenit ca, în cazul în care "afacerea"; va funcționa corespunzător, să continue tranzacțiile cu o cantitate de 10 000 comprimate ce conțin MDMA și diverse cantități de cocaină.

După ce a purtat mai multe discuții cu numita CC, investigatorul acoperit "Dragoș"; a convenit cu aceasta să se deplaseze la domiciliul menționat în data de 31 ianuarie 2013.

Anterior SMAMJ însoțit de martorul Amza Paraschiv Claudiu s-au deplasat până în Olanda și la momentul revenirii, primul a procedat la introducerea pe teritoriul României a cantității de 1015 comprimate conținând MDMA, urmând să se deplaseze cu acestea până la reședința din Urlați a lui VHRTMM.

În cadrul discuțiilor telefonice, numita CC a făcut referiri exprese la calitatea celor 3 comprimate remise investigatorului în data de 24.12.2012 și i-a comunicat acestuia că, în data de 31.01.2013 va mai fi prezent și un alt bărbat.

Conform înțelegerii, investigatorul acoperit "Dragoș"; s-a întâlnit la locuința lui VHRTMM cu acesta și cu SMAMJ.

În cadrul întâlnirii cei doi suspecți i-au remis investigatorului cantitatea de 1015 comprimate, primind de la acesta suma de 2000 euro, rămânând de achitat 2000 euro.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.707998/11.02.2013 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O., în cele 1015 comprimate a fost pus în evidență MDMA (3,4-methylenedioxy-N-methylamphetamine).

VHRTMM i-a prezentat investigatorului un "plan de afaceri"; imprimat din calculator conținând numărul comprimatelor ce urmează a fi livrate pe viitor și prețul de achiziție al acestora.

Diferența de 2000 euro, pentru plata integrală a comprimatelor, a fost achitată de către investigator în ziua de 07.02.2013, iar în cadrul discuțiilor purtate cu VHRTMM a stabilit să continue comunicările cu investigatorul folosind un limbaj codificat utilizând pentru "1000 comprimate"; cuvintele "1 litru de vin"; și a promis că îi va livra 3000 sau 4000 comprimate.

În aceeași notă de idei VHRTMM a purtat o convorbire telefonică cu SMAMJ spunându-i că a luat banii și că a convenit cu "clientul"; să îi mai aducă "3 sau 4 litri de vin"; și doar ulterior "10 litri";.

Investigațiile efectuate în cauză au stabilit până în prezent că SMAMJ are o relație de concubinaj cu inculpata SV,iar cei doi locuiesc fără forme legale în Timișoara, jud. Timiș.

La data de 21 februarie 2013, CC l-a contactat pe investigatorul acoperit "Dragoș"; și i-a comunicat că în cursul zilei de 24 februarie 2013 trebuie să vină la reședința sa, unde i se vor remite un număr de "9 sticle"; (conform celor arătate mai sus 9 sticle reprezintă 9000 comprimate conținând MDMA).

În intervalul 13 - 23 februarie 2013, SMAMJ însoțit de PFC s-au deplasat în Olanda, unde primul a organizat achiziționarea de comprimate conținând MDMA și modalitatea în care vor reveni în România.

Astfel, în dimineața de 22 februarie 2013, cei doi s-au deplasat din Olanda spre România, SMAMJ, la volanul autoturismului său marca Peugeot 406, cu numărul de înmatriculare 11-HD-GR, iar cel de-al doilea cu un microbuz.

În noaptea de 22/23 februarie 2013, PFC a introdus pe teritoriul României cantitatea de 9039 comprimate conținând MDMA și s-a deplasat la imobilul din în Timișoara, str.Silistra, unde locuiește împreună cu SMAMJ și concubina acestuia inculpata SV.

După ce a remis drogurile lui SMAMJ, acesta din urmă împreună cu SV au procedat la scoaterea lor din ambalajele în care fuseseră aduse în țară și pregătirea lor pentru a fi tranzacționate.

Aspectele legate de modalitatea de introducere a drogurilor pe teritoriul României și activitățile de pregătire a tranzacției sau a modului de cheltuire a sumelor de bani rezultă din declarația martorului Amza Paraschiv Claudiu și din convorbirile telefonice purtate de SMAMJ cu VHRTMM la datele de 17.02.2013 ora 16:13:18 și 21.02.2013 ora 11:47:09 sau cu PFC la data de 23.02.2013 ora 02:05:35, precum și din convorbirile telefonice purtate de SV la data de 23.02.2013 orele 09:24:00, 20:12:46, ori din convorbirile lui PFC din data de 23.02.2013 orele 22:00:46 și 22:59:06.

În cursul zilei de 23.02.2013 SMAMJ și SV s-au deplasat în localitatea Urlați, județul Prahova și au depozitat la reședința lui VHRTMM cantitatea de 9039 comprimate conținând MDMA.

În data de 24.02.2013, conform celor stabilite în discuția precedentă cu CC, investigatorul acoperit "Dragoș"; s-a deplasat la imobilul din Urlați, str.Cricov nr.12.

În interiorul imobilului, a purtat discuții cu SMAMJ și VHRTMM, ocazie cu care cei doi i-au prezentat cele 9039 comprimate și modalitatea lor de ambalare, stabilind că pentru finalizarea tranzacției, investigatorul acoperit urmează să le remită 27000 euro.

În scurt timp, investigatorul acoperit a ieșit din imobil, s-a întâlnit cu doi ofițeri de poliție judiciară și a revenit apoi în interior, dând suma de 27000 euro lui SMAMJ și VHRTMM.

În timp ce aceștia din urmă procedau la numărarea și împărțirea sumei de bani primită, echipa operativă compusă din procurori și lucrători de poliție judiciară a intervenit și a constatat comiterea infracțiunii flagrante, fiind identificate cele 9039 comprimate, precum și suma de 27000 euro, bancnotele având cupiurile și seriile identice cu cele consemnate în procesului-verbal de înseriere întocmit anterior.

Conform concluziilor provizorii ale raportului de constatare tehnico-științifică nr.708265/24.02.2013 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O., în cele 9039 comprimate a fost pus în evidență MDMA (3,4-methylenedioxy-N-methylamphetamine).

În cadrul activităților derulate, s-a procedat și la controlarea interiorului autovehiculului lui SMAMJ, fiind identificată în portiera față-stânga, din dreptul locului șoferului, cantitatea de aproximativ 2 grame substanță pulverulentă.

Conform concluziilor provizorii ale raportului de constatare tehnico-științifică nr.708265/24.02.2013 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O., în cele 1,46 grame de substanță pulverulentă a fost pusă în evidență cocaină.

Prin încheierea nr 11/25.02.2013 pronunțată în dosar penal nr 2254/62/2013 al Tribunalului Brașov s-a dispus în temeiul art 149/1 Codul de procedura penală rap la art 148 al 1 lit f Codul de procedura penală arestarea preventivă a celor patru inculpați,reținându-se ca temei dispozițiile articol 148 lit f Codul de procedura penală.

Din probatoriul administrat in cauza in cursul urmaririi penale instanta apreciaza in sensul dispoz art 143 Cpp si art . 5 pct. 1 lit. c din CEDO ca exista indicii temeinice ca cei patru inculpati ar fi savarsit faptele retinute in sarcina lor respectiv:

- procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din data de 11.02.2013;

- procesul-verbal al investigatorului și al lucrătorilor de poliție judiciară din 03.12.2012;

- procesul-verbal de consemnare a declarației colaboratorului acoperit "Marius";;

- procesele-verbale întocmit de investigatorul sub acoperire "Dragoș"; și lucrătorii de poliție judiciară cu ocazia cumpărării autorizate de droguri din 24.12.2012;

- raportul de constatare tehnico-științifică nr.707587 din 14.01.2013;

- procesul-verbal al investigatorului acoperit "Dragoș"; din 08.01.2013;

- procesele-verbale întocmit de investigatorul sub acoperire "Dragoș"; și lucrătorii de poliție judiciară cu ocazia cumpărării autorizate de droguri din 31.01.2013;

- procesele-verbale întocmite de investigatorul acoperit "Dragoș"; din 01.02.2013;

- raportul de constatare tehnico-științifică nr.707998 din 11.02.2013;

- procesele-verbale întocmite de investigatorul acoperit "Dragoș"; și lucrătorii de poliție judiciară la data de 07.02.2013, cu ocazia remiterii sumei de 2000 euro pentru comprimatele tranzacționate în data de 31.01.2013;

- procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție judiciară la data de 11.02.2013;

- procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție judiciară la data de 13.02.2013;

- procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție judiciară la data de 14.02.2013;

- procesul-verbal al investigatorului acoperit "Dragoș";, din data de 21.02.2013;

- procesele-verbale întocmite de investigatorul acoperit "Dragoș"; și lucrătorii de poliție judiciară în 24.02.2013;

- procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante;

- raportul de constatare tehnico-științifică nr.708265/07.03.2013 privind conținutul de MDMA și cocaină al substanțelor ridicate cu ocazia constatării infracțiunii flagrante;

- procesele-verbale de percheziții domiciliare;

- procesele-verbale de percheziții informatice;

- declarația martorului Amza Paraschiv Claudiu, Petreuș Ioan și Jarca Sorin-Ioan;

Inculpatul SMAMJ nu a dat declarații în fața organelor de urmărire penală însă cu prilejul acordării ultimului cuvânt cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă a arătat că recunoaște și regretă faptele comise .

Inculpatul VHRTMM a recunoscut săvârșirea faptelor în fața organelor de cercetare penală dar și a instanței, dar a precizat că inculpata CC nu are nicio implicare în activitatea infracțională, aceasta acționând exclusiv pe baza indicațiilor pe el însuși i le dădea și fără să cunoască natura bunurilor tranzacționate, a solicitat cercetarea în stare de libertate întrucât a avut o intervenție chirurgicală pe un plămân și trebuie să urmeze tratament medical.

Inculpata CC nu a dat declarații în fața organelor de urmărire penală, a declarat în fața instanței că a menținut legătura telefonic între concubinul său, inculpatul VHRTMM și persoana pe care o cunoaște sub numele Marius, însă nu a cunoscut "codul"; folosit de cei doi, respectiv faptul că "o sticlă"; însemna "o mie de pastile cu conținut de MDMA"; și nu a asistat la discuțiile purtate de concubinul său cu "Marius"; și nici nu cunoaște limba engleză atât de bine încât să înțeleagă noțiuni complicate cum ar fi cele pe care le implică un plan de afaceri. Inculpata a afirmat că nu cunoștea preocupările concubinului său pe linia traficului de droguri și că a fost convinsă că Marius intenționa să cumpere vin și nu droguri de mare risc.

Aceste apărări urmează a fi înlăturate având în vedere rapoartele întocmite de investigatorul acoperit din care rezultă că inculpata a asistat la toate discuțiile purtate de acesta cu inculpatul VAN HULTEN RUDOLF și a cunoscut codul folosit în discuțiile telefonice prin care o sticlă de vin era interpretată ca o mie de pastile cu conținut de MDMA dar și procesele verbale de redare a convorbirilor înregistrate în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Brașov. Astfel, deși a arătat în declarația dată în fața instanței că "Marius"; nu a plecat de la domiciliul ei cu sticle de vin asupra sa, din redarea convorbirilor telefonice purtate cu "Marius"; rezultă că după întâlnirea în care investigatorului acoperit i s-au remis cele trei pastile ca "probă"; inculpata l-a întrebat pe acesta din urmă în convorbirea telefonică purtată în 07.01.2013 dacă e mulțumit de vin, iar răspunsul a fost în sensul că atât investigatorul cât și prietenii săi sunt mulțumiți de calitatea vinului, și că mai intenționează să cumpere o mie de litri. În acest context inculpata CC a arătat că va vorbi cu soțul său pentru următoarea tranzacție, or, în declarația dată în fața instanței inculpata a arătat că vinul pe care-l comercializa provenea de la o rudă de a sa din Urlați, astfel încât nu exista nici un motiv să vorbească cu soțul ei pentru a pregăti vânzarea vinului. În toate discuțiile telefonice ulterioare purtate între inculpată și Marius se menționează că se va vinde și cumpăra vin, or, inculpata care a participat și la întâlnirile de la domiciliul său și a văzut că Marius a plecat de la domiciliul său fără să încarce în autovehiculul cu care venise cantitatea de vin despre care discutaseră la telefon. De altfel din redarea convorbirilor purtate la domiciliul inculpatei rezultă că aceasta era la curent cu întreaga activitate privind traficul de droguri desfășurată de concubinul său și participa activ la intermedierea tranzacțiilor.

Inculpatul PFC nu recunoaște comiterea faptelor ce i se impută, arătând că deși l-a însoțit în Olanda pe SMAMJ, care-i este cumnat și a văzut în locuința unde au stat împreună o cantitate mare de pastile, nu a cunoscut natura acestora, cumnatul său spunându-i că este vorba de steroizi folosiți ilegal de sportivi și nu a introdus în țară pastilele, ci doar a transportat două sacoșe, din care numai una îi aparținea, iar a doua știa că este destinată socrilor comuni și conține dulciuri și detergenți, o parte din produse fiind achiziționate împreună și o parte cumpărate de inculpatul SMAMJ.

Această apărare urmează a fi înlăturată raportat la declarația martorului AC care arată că inculpatul SM i-a comunicat că va transporta pastilele din Olanda prin intermediul altei persoane și că nu dorește să se afle în același autovehicul cu drogurile la momentul trecerii frontierelor care se coroborează cu transcrierea convorbirilor telefonice,Astfel urmează a avea în vedere convobirea telefonică purtată între inculpații Van Hulten și Schellekens în data de 21.02.2013, ora 11,47 din care rezultă că S a trimis pastilele prin intermediul altei persoane pe care "l-a umplut"; dar și convorbirile purtate între PAULIUC și S în data de 2.02.2013 ora 02,05 și respectiv între inculpata SV și mama sa în ziua de 23.02.2013, ora 09,24 (din care rezultă pe de o parte îngrijorarea familiei legată de sosirea inculpaților din Olanda, starea de stres în care se afla inculpatul P încă din ziua de dinaintea transportului și faptul că bagajele au fost făcute în așa fel încât "să nu sară la ochi";) și convorbirea purtată de inculpatul P în 23.02, ora 22.59 cu o persoană necunoscută din care rezultă că a obținut o sumă importantă de bani în urma deplasării în Olanda, banii fiind încasați la revenirea în țară.

În consecinta tribunalul constata ca sunt indeplinite dispoz art 143 Cpp si ca temeiul avut in vedere la luarea masurii arestarii preventive,respectiv art 148 lit f subzista si la acest moment procesual numai pentru inculpații VHRTMM, SMAMJ și PFC.

Raportat la circumstanțele reale în care se conturează a fi săvârșită fapta -modul și împrejurările săvârșirii acesteia, natura infracțiunilor pentru care sunt cercetați acești trei inculpați, faptul că aceștia s-au angajat în mod conștient în operațiuni legate de o cantitate impresionantă de droguri de mare risc, contribuind la introducerea în țară (inculpații Pauliuc și Schellekens) respectiv punerea în circulație a unui număr total de peste 10 000 pastile conținând MDMA,faptul că inculpații cetățeni olandezi au acționat în mod repetat într-o perioadă de timp îndelungată, în mod coroborat , prin implicarea mai multor persoane, iar inculpatul P a acceptat cu ușurință implicarea în activitatea ilicită de transport a drogurilor cunoscând cantitatea de pastile pe care o introducea în țară sporește temerea că astfel de comportamente se pot repeta și pot avea consecințe grave atât pentru sănătatea tinerilor din România tentați de consumul pastilelor conținând MDMA ,,importate";din Olanda.

Urmează a avea în vedere și faptul că amploarea acestui fenomen al consumului de droguri este în creștere, mai ales în rândul tinerilor, cu efecte deosebit de nocive asupra sănătății și chiar a vieții persoanei, astfel că tribunalul apreciază că judecarea celor trei inculpați VHRTMM, SMAMJ și PFC cu contribuție majoră în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică în acest moment Acest pericol este dedus și din starea de temere și nesiguranță care s-ar instaura în mediul în care fapta a fost săvârșită, dacă ar lipsi convingerea că organele statului intervin eficient și prompt luând măsurile corespunzătoare.

După luarea măsurii arestării preventive organele de u.p. au avut rol activ,efectuând următoarele acte de urmărire penală :

-a fost continuată activitatea de redactare a notelor de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate;

-s-au întocmit rapoartele de constatare tehnico-științifică chimică;

-s-au efectuat perchezițiile informatice;

- au fost audiați martorii APC, PI și JSI;

Tribunalul constată in plus ca prelungirea duratei arestarii preventive se impune si din perspectiva art 136 Cpp pentru buna desfasurare a procesului penal, faptul că în cauză urmează a se desfășura multiple activități operative în vederea finalizării redactării notelor de transcriere a convorbirilor interceptate și întocmirea procesului-verbal de certificare( activitatea fiind îngreunată datorită folosirii în cauză a interpretului de limbă olandeză, care procedează la ascultarea și transcrierea convorbirilor purtate în această limbă),a identificării și audierii de martori care au cunoștință de cauză, a reaudierii inculpaților,prezentării materialului de urmărire penală și a oricăror alte activități de urmărire penală utile în soluționarea cauzei.

Pe cale de consecință , față de argumentele expuse mai sus, urmează a respinge și cererea formulată oral de către inculpați prin apărători alesi privind inlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea,respectiv țara țara.

Față de aceste considerente , în temeiul art 155 si urm Cpp instanța va prelungi măsura arestării preventive a inculpaților VHRTMM, SMAMJ și PFC cu încă 3o de zile.

Dar în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică prin rezonanța pe care infracțiunile le-au avut în societate, Curtea EDO, în practica sa constantă ( Dinler contra Turciei - 2005, , Bouchet contra Franței - 2001 Lettelier contra Franței - 1991, Tomasi contra Franței - 1992), a arătat că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp. Totuși, un asemenea element, corect reținut inițial, nu ar putea fi apreciat ca pertinent și suficient pentru a justifica menținerea în continuare a măsurii arestării preventive decât dacă, la momentul analizei prezentei cereri de prelungire a măsurii arestării preventive, ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată.

Instanța constată că inculpata CC nu a avut o contribuție determinantă la desfășurarea activității ilicite, faptele ce i se impută-trafic de droguri de mare risc prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (3 acte materiale) fiind în legătură directă cu calitatea de concubină a inculpatului VH. Este adevărat că a luat contact direct cu pastilele conținând MDMA, că a ținut contactul permanent telefonic cu colaboratorul "Marius"; și investigatorul acoperit "Dragoș";, a fost prezentă la întâlnirile dintre aceștia și inculpatul VAN HULTEN,cunoscând despre tranzacțiile cu droguri de mare risc care însă au fost inițiate și organizate de cei doi inculpați cetățeni olandezi.

Astfel în speța de față la momentul procesual actual, răsunetul pe care presupusele fapte ale acestei inculpate(fără a se reține ca și la ceilalți coinculpați arestați săvârșirea infracțiunii de introducere în țară, fără drept de droguri de mare risc prevăzută de art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000) a avut-o în rândul opiniei publice nu mai poate justifica prelungirea unei măsuri privative de libertate,în condițiile în care nu au apărut temeiuri noi iar administrarea celorlalte mijloace de probă detailate mai sus se pot efectua și în condițiile continuării urmăririi penale cu inculpata în stare de libertate.

În plus instanța va avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatei - este în vârstă de 49 ani,integrată social,școlarizată,are doi copii majori în continuarea studiilor pe care îi întreține-un băiat în cls a XII-a care urmează a susține examenul de bacalaurat și o fiică studentă,îngrijește și copilul minor al inculpatului VH de 4 ani,acesta fiind în cls a Va în România,iar în prezent a rămas fără ocrotire, poate beneficia de venituri licite, a realizat consecințele faptelor sale ilicite,săvârșite pe fondul relației de concubinaj de mulți ani cu inculpatul VH și a nevoilor materiale.

Curtea Europeană a arătat în mod constant că nu este suficient ca privarea de libertate să fie executată conform dispozițiilor legale interne ci mai trebuie să fie necesară în circumstanțele cauzei, aceasta pentru că detenția unei persoane este o măsură atât de gravă încât este justificată numai în ultimă instanță atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost analizate și s-a considerat că sunt insuficiente pentru a proteja interesul public sau cel individual(CauzeleVrencev c Serbiei - 2008, Saadi c Regatul Unit - 2008, Enhorn c Suediei- 2005), iar în cauza Ambruszkiewicz contra Poloniei - 2008, Curtea a considerat că arestarea preventivă trebuie de asemenea, să presupună cerința realizării unei proporționalități, între interesul public apărat și privarea de libertate a celui cercetat penal.

. Raportat la aceste considerente, instanța consideră că scopul procesului penal și anume desfășurarea în bune condiții a cercetării penale concomitent cu apărarea ordinii publice, nu mai impune în continuare prelungirea măsuri preventive privative de libertate față de inculpata CC , măsura care prin natura sa trebuie să aibă un caracter excepțional

Față de cele anterior expuse, se va respinge ca nefondată cererea DIICOT. privind prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpata CC.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea măsurii arestării preventive. Jurisprudență Arest preventiv