Infracţiuni. Jurisprudență Infracţiuni
Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă penală nr. 247 din data de 30.05.2014
Constată că prin rechizitoriul nr…../P/2013 al Parchetului Moinești, jud. Bacău și înregistrat sub nr. …./260/2013 pe rolul Judecătoriei Moinești, au fost trimiși în judecată inculpații :
V.C.M., cetățean român, recidivist postexecutoriu, cercetat pentru săvârșirea infr. prev. de art. 86 alin. 1 și art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 R cu aplic. art. 33 lit. b și art. 37 lit. b C.pen
și C.C cetățean român, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infr. prev. de art. 86 alin. 3 din OUG 195/2002 R.
În actul de sesizare a instanței se arată că inculpatul V.C.M. la data de 18.05.2013 a condus pe drumurile publice autoturismul cu nr. ….. fără a avea permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, peste limita legală și inculpatul C.C. în data de 18.05.2013 a încredințat auto Renault Laguna cu nr. ……inculpatului V.C.M. , pentru a-l conduce pe drumurile publice, deși avea cunoștință de faptul că acesta nu posedă permis de conducere și că se află sub influența băuturilor alcoolice.
Din probatoriul administrat în cauză, materialul de urmărire penală și declarațiile date în faza de cercetare judecătorească, instanța a reținut următoarele:
În ziua de 18.05.2013, în jurul orei 7,10 un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Moinești , a depistat în trafic pe str. Lunca din mun. Moinești autoturismul Renault Laguna cu nr. ….. , care era condus de inculpatul V.C.M.
Acesta a declarat că nu posedă permis de conducere și, pentru că emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg.l alcool pur în aerul expirat.
A fost transportat la Spitalul Moinești, unde i-a fost recoltată o probă de sânge, pe a doua a refuzat-o, rezultatul fiind de 1,20 g%0.
Din adresa Serviciului Rutier a rezultat că inculpatul nu posedă permis de conducere.
În autoturism se aflau mai multe persoane, printre care și proprietarul mașinii inculpatul C.C. care, deși știa că V.C.M. nu posedă permis de conducere și că este sub influența băuturilor alcoolice, i-a încredințat mașina pentru a o conduce, întrucât el se considera prea obosit.
Prezenți în instanță inculpații au solicitat aplicarea art.374 alin.4 , 375 alin.1 și 2 raportat la art.396 alin.10 Cod proc penală.
Faptele au fost dovedite și prin procesul verbal de sesizare din oficiu (fl.4), proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fl.5-6) , buletin analize medicale (fl.7-10) ,declarațiile martorilor (fl.13-21) ,declarațiile inculpaților (fl.25-35) ,adresă Serviciul Rutier (fl.12).
Martorul M.C.M. (fila 16 dosar urmărire penală) se afla împreună cu inculpații și după ce au consumat băuturi alcololice , s-au deplasat dinspre Comănești spre Moinești , localitatea de domiciliu.
C.C. a spus că nu poate conduce deoarece a băut și a încredințat autoturismul inculpatului V.C.M. care a fost oprit în trafic de organele de poliție.
Cu aceeași ocazie s-a constatat că era sub influența alcoolului , fiind condus la Spitalul Moinești în vederea recoltării probelor biologice și a recunoscut că nu poseda permis de conducere.
Martorul J.I. (filele 18-19 dosar urmărire penală ) se afla în trafic la data respectivă și a observat cum organele de poliție au oprit autoturismul care era condus de inculpatul V.C.M și cum acesta a recunoscut că el a condus , că nu are permis de conducere și în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,64 mg.l alcool pur în aerul expirat.
Martora B.E.M. (fila 20 dosar urmărire penală) relatează aceeași situație de fapt dar și că inculpatul C.C. , proprietarul autoturismului unde se aflau a permis inculpatului V.C.M. să conducă mașina.
Martorul C.A. (fila 21 dosar urmărire penală) care era și el în autoturism , mai spune că cei doi inculpați sunt vecini , se știu de 5-6 ani și inculpatul C.C. avea cunoștință că inculpatul V.C.M. nu posedă permis de conducere.
Situația de fapt fiind dovedită , în drept fapta inculpatului V.C.M. care la data de 18.05.2013 a condus pe drumurile publice autoturismul cu nr. …… fără a avea permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, peste limita legală , întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui autoturism fără a avea permis de conducere , prevăzută de art. 86 alin 1 din OUG nr. 195/2002 și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului , prevăzută de art. 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002, pentru care se va dispune pedepse cu închisoarea.
Fapta inculpatului C.C. care în data de 18.05.2013 a încredințat auto Renault Laguna cu nr…… inculpatului V.C.M., pentru a-l conduce pe drumurile publice, deși avea cunoștință de faptul că acesta nu posedă permis de conducere și că se află sub influența băuturilor alcoolice , întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. . 86 alin 3 din OUG nr. 195/2002, pentru care se va dispune pedeapsa cu închisoarea.
Conform art.5 din NCP , în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Comparând limitele de pedeapsă ale infracțiunii cât modalitățile de executare , instanța apreciază că legea veche este mai favorabilă inculpaților.
La individualizarea pedepsei , conform art. 74 NCP se va face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Deoarece inculpatul V.C.M. nu au fost condamnat definitiv pentru nici una din faptele din prezenta , tot în baza principiului aplicării legii mai favorabile, în baza art.33 lit a și 34 lit b Cod penal , cu aplicarea art.5 NCP , vor fi contopite pedepsele aplicate.
In ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța va avea în vedere jurisprudența CEDO, respectiv cauza Hirst contra Marii Britanii și cauza Sabou și Pârcălab contra României, precum și decizia LXXIV din 05.11.2007 a ICCJ. Astfel, sistemul sancționator nu trebuie să conducă la compromiterea drepturilor individului, atunci când o sancțiune apare ca vădit disproporționată față de gravitatea infracțiunii. Instanța reține astfel că, în cauza Hirst contra Marii Britanii, Curtea Europena a apreciat ca orice restricție a drepturilor electorale trebuie sa fie justificată și să urmarească un scop legitim, în special prevenția infracțiunilor și apărarea ordinii publice. Curtea a concluzionat ca interzicerea automata a dreptului de a participa la alegerile legislative, aplicabila tuturor detinuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proportionalității, reprezentând în aceste condiții o încalcare a art. 3 Protocol 1 din Conventie.
În consecință, față de natura și gradul de pericol social al faptei, instanța va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a si b C.pen, apreciind că interzicerea exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe întreaga durată a executării pedepsei închisorii, sunt proporționale cu scopul urmărit și raportat la gravitatea infracțiunii.
De asemenea, prin Hotărârea Sabou și Pîrcălab contra Romaniei, Curtea Europeană a statuat că la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Cod penal, trebuie analizat tipul infracțiunii. Având în vedere că infracțiunea de furt c pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este independentă de autoritatea părintească și de modul în care inculpatul și-ar putea exercita drepturile și îndeplini obligațiile părintești precum și față de împrejurarea că inculpatul nu s-a folosit de profesia sa pentru comiterea faptei, instanța nu va aplica ca și pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c, d, e Cod penal.
Prin urmare, în temeiul art.71 C.pen. va interzice inculpatului drepturile prevăzute art. 64 lit. alin. 1 lit. a teza a II a și b C.pen. pe întreaga durată a executării pedepsei, începând din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție deoarece inculpatului V.C.M. i se aplică și prevederile art.37 lit.b Cod penal , privind recidiva postexecutorie deoarece conform fișei cazier acesta a fost condamnat la 6 ani închisoare prin sp …./02.10.2006 a Judecătoriei Moinești rămasă definitivă prin DP nr…../A/30.11.2006 a Tribunalului Bacău , eliberat la data de 28.09.2010 , rest rămas neefectuat 711 zile.
Pentru inculpatul C.C. se avea în vedere că este la prima încălcare a legii penale , că a avut o atitudine de colaborare cu organele de urmărire penală și instanța de judecată , motiv pentru care îi vor fi aplicabile și prevederile art.74 lit.a și 76 lit.d Cod penal , cu aplicare art.5 Cod proc penală.
Rolul educativ al pedepsei în circumstanțele arătate , se pot realiza și fără privare de libertate.
În baza art. 81 Cod penal cu aplicarea art.5 NCP se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare , prevăzut de art. 82 Cod penal.
In baza art. 71 alin. 5 Cod penal, va fi suspendat condiționat și executarea pedepselor accesorii.
In baza art. 359 Cod procedură penală, se va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, în sensul că dacă în termenul de încercare va mai săvârși o nouă infracțiune se va revoca suspendarea condiționată.
In baza art. 274 NCPP vor fi obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat .