Infracţiunile prev de art. 178 şi art. 184 C.pen. Apărări de fond. Caz fortuit. Pierderea cunoştinţei. Latura civilă. Asigurător. Caracterul solidar al răspunderii civile a acestuia. Contribuţia unei terţe persoane, care a înţeles să vină în sprijinul inc

Art.178 al.2 şi 5, art.184 al.2 şi 4 Cod penal

Art.14, art.346 Cod procedură penală

Art.1349 şi urm. Cod civil

Statuând în echitate, ţinând seama şi de jurisprudenţa internă referitoare la cuantumul sumelor de bani ce se acordă pentru astfel de prejudicii, cu raportare şi la condiţiile sociale şi economice specifice ţării noastre, urmărind în acelaşi timp, ca despăgubirile acordate să nu constituie pentru vreuna din părţile civile motiv de îmbogăţire fără justă cauză.

Partea responsabilă civilmente răspunde în solidar pentru fapta prepusului său.

Împrejurarea că victimele îşi pot valorifica pretenţiile cu prioritate de la asigurătorul de răspundere civilă, a cărui răspundere pentru fapta cauzatoare de prejudicii comisă de inculpat este atrasă în virtutea contractului de asigurare obligatorie a autoturismului implicat în accidentul rutier nu este de natură a o înlătura pe aceea a părţii responsabile civilmente, aşa cum se tinde prin recursul pe care această parte l-a promovat.

Cetăţenii comunei ŞM au plătit sumei de bani părţilor civile, ca ajutor de înmormântare acordat în numele şi considerarea inculpatului.

(C.A. Piteşti, Decizia penală nr.951/R/02 noiembrie 2012)

Prin sentinţa penală nr.502din27 iunie 2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a hotărât următoarele: În baza art. 178 al. 2 şi 5 C.pen şi art. 184 al. 2 şi 4 C.pen, l-a condamnat pe inculpat, obligându/l, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C S.R.L şi cu asigurătorul de răspundere civilă auto Asigurătorul A (în limita plafonului maxim de 750.000 euro), la plata de despăgubiri civile şi cheltuieli de spitalizare, transport şi acordare de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească, astfel: către partea civilă minoră IAM, în calitate de victimă a infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă în formă agravantă la suma de 50.000 lei, despăgubiri morale, iar în calitate de fiică a defunctei IM, victimă a infracţiunii de ucidere din culpă în formă agravantă la suma de 100.000 lei, despăgubiri morale şi la suma de 250 lei lunar, prestaţie periodică, de la data decesului mamei sale şi până la majoratul minorei sau finalizarea studiilor (până la vârsta de maxim 25 ani).

De asemenea,părţii civile minore IA, în calitate de fiică a defunctei IM, i-au fost acordate: suma de 100.000 lei, despăgubiri morale şi suma de 250 lei lunar, prestaţie periodică, de la data decesului mamei sale şi până la majoratul minorei sau finalizarea studiilor (până la vârsta de maxim 25 ani). În calitate de soră a victimei infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă, IAM urmează să primească suma de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale.

Părţii civile IC, în calitate de părinte al victimei infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă, IAM, i-a fost acordată suma de 15.000 lei, despăgubiri morale, iar în calitate de soţ al defunctei IM, victimă a infracţiunii de ucidere din culpă în formă agravantă suma de 100.000 lei, despăgubiri morale.

Totodată,partea civilă IA,în calitate de bunică a victimei infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă, IAM, urmează a primi suma de 5.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale, iar în calitate de rudă prin alianţă (afin) al defunctei IA (mama soţului acesteia), victimă a infracţiunii de ucidere din culpă în formă agravantă – suma de 5.000 lei, despăgubiri morale.

Părţile civile IC şi IA au fost despăgubite pentru cheltuielile efectuate în comun, pentru restabilirea integrităţii corporale şi stării de sănătate a minorei IAM, cu suma de 15.000 lei, despăgubiri materiale, iar pentru cheltuielile efectuate, în comun, cu înmormântarea şi ritualurile de pomenire a defunctei IM, cu suma de 11.000 lei, despăgubiri materiale.

A constatat acoperit, în rest, prejudiciul material cauzat (solicitat în limita sumei de 20.000 lei), prin plata sumei de 9.000 lei, efectuată de cetăţeni ai comunei ŞM, ca ajutor de înmormântare acordat în numele şi considerarea inculpatului.

Instanţa de fond a acordat despăgubiri civile şi către fiecare din părţile civile CCC, CFF şi CCI în calitate de părinţii, respectiv de frate al victimei decedate CC, în sumă de câte 100.000 lei, despăgubiri morale, iar părţilor civile CCC şi CCF şi suma de 7.000 lei, despăgubiri materiale, pentru cheltuielile efectuate, în comun, cu înmormântarea şi ritualurile de pomenire a defunctei CC

A constată acoperit, în rest, prejudiciul material cauzat (solicitat în limita sumei de 11.000 lei), prin plata sumei de 4.000 lei, efectuată de cetăţeni ai comunei ŞM, ca ajutor de înmormântare acordat în numele şi considerarea inculpatului.

În fine,Spitalul C a fost despăgubit cu suma de 3.234,60 lei, cheltuieli de spitalizare a victimei IAM, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data achitării efective a sume, iar Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea – cu suma de 1.521,80 lei, cheltuieli de transport şi acordare de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească victimei IAM.

Pentru a pronunţa sentinţa, judecătoria a reţinut că inculpatul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autoturismului şi a ieşit în afara carosabilului, în dreapta direcţiei sale de mers. Autoturismul a trecut, mai întâi liniar, fără derapaje şi razant pe lângă stâlpul de susţinere a unui panou cu semnificaţia „Curbă deosebit de periculoasă", amplasat pe acostamentul din dreapta direcţiei sale de mers, la 1,2 metri faţă de banda de mers Piteşti - Rm. Vâlcea, pe care l-a acroşat cu oglinda retrovizoare dreapta, după care a sărit peste şanţul învecinat acostamentului şi a pătruns pe spaţiul verde din dreapta direcţiei sale de mers. După ce a parcurs pe spaţiul verde o distanţă de circa 27 - 28 m faţă de locul în care acroşase stâlpul indicatorului rutier, a intrat în impact frontal cu trei persoane care făceau parte dintr-un grup mai mare aflat lângă poarta imobilului aparţinând familiei I, pe spaţiul verde, în afara suprafeţei carosabile, la o distanţă de circa 4 – 4,5 m faţă de aceasta. Acestea au fost lovite de partea frontală a autovehiculului, basculate pe capotă şi parbriz şi proiectate în faţă, rămânând ulterior impactului tot în afara părţii carosabile. Autoturismul s-a oprit abia după ce a parcurs o distanţă de circa 70 m de când a ieşit în afara suprafeţei carosabile, pe spaţiul verde, acroşând succesiv şi capetele de beton ale unor podeţe de acces la locuinţele din zonă aflate pe traiectoria sa, oprindu-se la scurt timp după traversarea celui de-al treilea podeţ de acces şi rămânând cu roţile din partea dreaptă în şanţul de pe partea dreaptă a drumului.

Din grupul de persoane aflat la locul producerii accidentului făcea parte minora IAM care, însoţită de minora CC şi alţi copii, tocmai ieşise la poartă pentru a-şi întâmpina părinţii, IM şi soţul acesteia, IC, ce se întorseseră de la serviciu.

În urma multiplelor leziuni suferite, CC, în vârstă de 11 ani şi IM, în vârstă de 38 de ani, au decedat la locul producerii accidentului. IAM, minoră în vârstă de 11 ani, a fost proiectată în şanţ sub podul de acces al unei locuinţe, suferind traumatice vindecabile în 80 – 90 de zile de îngrijiri medicale (fără alte consecinţe pe plan medical).

Deşi inculpatul a respins acuzaţiile aduse, afirmând că este nevinovat, în apărare a susţinut că în realitate cauza accidentului rutier a constituit-o depresurizarea bruscă şi intempestivă a anvelopei de la roata din partea stânga faţă, astfel că părăsirea carosabilului nu îi poate fi imputabilă, ci răspunderea sa ar fi exonerată de incidenţa unui caz de înlăturare a vinovăţiei - cazul fortuit (art. 47 C.pen). În plus, a invocat anumite afecţiuni medicale care, pe fondul oboselii şi al căldurii excesive din ziua respectivă, ar fi putut determina o pierdere temporară a conştiinţei sau incapacitatea de a menţine controlul direcţiei de deplasare a autovehiculului.

Din raportul de expertiză criminalistică întocmit în timpul judecăţii la nivelul Institutului Naţional de Criminalistică – Laboratorul Interjudeţean B a rezultat că, în momentele premergătoare producerii accidentului, viteza minimă de deplasare a autoturismului a fost de circa 91 km/h. Această valoare este însă mult inferioară vitezei minime de derapare, stabilită la valoarea de 133 km./h, astfel că autoturismul a părăsit partea carosabilă din cauza deplasării în acel viraj la stânga cu o viteză care să conducă la apariţia fenomenului de derapare.

După cum a argumentat expertul tehnic judiciar auto UI, depresurizarea bruscă a anvelopei stânga faţă în timpul rulării, înainte de părăsirea suprafeţei carosabile este exclusă, întrucât nu este posibil să se producă o astfel de decupare a materialului în timpul rulării, iar eliberarea bruscă a presiunii din pneu (explozia acestuia) prin „tăierea anvelopei cauzată de atingerea unui regim termic ridicat ca urmare a unui defect de material în condiţiile circularii la o temperatură ridicată" este contrazisă de aspectul zonei afectate care nu ar fi avut o astfel de geometrie (zona decupată fiind tăiată), iar firele de cord ar fi uşor vizibile.

De asemenea, dacă s-ar fi produs depresurizarea bruscă a roţii la momentul intrării în curbă, astfel cum s-a susţinut de către inculpat, acest lucru ar fi însemnat că depresurizarea se întâmpla cu cel puţin 50 m înainte de impactul cu victimele, distanţă pe care s-ar fi produs dejantarea roţii iar din planşa foto rezultă că acest lucru nu s-a întâmplat. O eventuală deteriorare a anvelopei la trecerea prin zona Bascov - aşa cum a susţinut inculpatul - ar fi condus la depresurizarea rapidă a anvelopei, cu circa 50 km. înainte de locul producerii accidentului, iar zona deteriorată ar fi arătat altfel, fiind localizată pe banda de rulare şi nu pe flancul anvelopei; la anvelopele de tipul tubeless (fără cameră de aer) posibilitatea „exploziilor de cauciuc” este minimă, deoarece, în cazul unei înţepături accidentale, aerul din interior se pierde lent, astfel că taloanele anvelopei se menţin fixe pe jantă, fapt ce conduce la posibilitatea de control a autoturismului.

Pe de altă parte, judecătorul fondului a observat faptul că oglinda retrovizoare dreapta este singurul element al părţii lateral-dreapta a autoturismului care a lovit stâlpul indicatorului, iar aceasta dovedeşte că el a trecut razant şi rectiliniu pe lângă stâlp. Eventualele manevre de redresare, ca urmare a apariţiei unui moment destabilizator (inclusiv depresurizarea bruscă a roţii), ar fi indus intrarea în derapaj a punţii spate, caz în care deplasarea autoturismului nu ar mai fi fost rectilinie şi razantă pe lângă stâlpul indicatorului rutier şi, evident, ar fi însemnat ca mai multe elemente de pe partea lateral-dreapta a autoturismului, nu doar oglinda, să fie afectate de acroşajul cu stâlpul indicatorului rutier. În realitate, decuparea anvelopei s-a produs ca urmare a impactului succesiv cu capetele podeţelor de beton care se aflau în zonă, pe traiectoria acestuia, după ce acesta a părăsit carosabilul şi a pătruns pe spaţiul verde.

Conform devizului de reparaţii auto, autoturismul a suferit în urma accidentului avarii însemnate, la semitrenul stânga faţă, la elementele suspensiei şi direcţiei de la partea stângă, ceea ce dovedeşte că acestea nu puteau fi decât consecinţa unui impact violent dintre roată şi capetele podeţelor.

După cum reţin atât expertul UI, cât şi expertul I.N.E.C., la nivelul flancului exterior al anvelopei stânga faţă a autoturismului s-a constatat o zonă de deschidere, în vecinătatea căreia janta roţii prezintă o deformaţie către centru, având aspectul caracteristic contactului anterior cu un obiect dur.

Potrivit expertului I.N.E.C., această deformaţie a fost probabil creată într-un moment ulterior impactului cu cele trei victime, posibil ca urmare a contactului dintre roata stânga faţă a autoturismului şi capătul dintre Piteşti al celui de-al doilea podeţ, zonă în care a fost identificată o urmă de derapare care, împreună cu celelalte urme constatate la locul faptei, oferă indicii asupra traiectoriei urmate de autovehicul.

Cauzele medicale invocate de inculpat nu au aptitudinea de a exonera sau atenua răspunderea sa penală, expertiza medico-legală efectuată în timpul judecăţii concluzionând că anterior producerii accidentului rutier acesta nu a suferit de afecţiuni psihice care să-i fi influenţat capacitatea de a conduce autovehiculul.

Nu a putut fi confirmată, din punct de vedere obiectiv, ştiinţific, o eventuală pierdere a cunoştinţei în momentele premergătoare accidentului, determinată de anumiţi factori (căldură excesivă, oboseală, disfuncţii fiziologice). Chiar şi în astfel de situaţii, inculpatul avea obligaţia de a lua singur măsurile adecvate ce se impuneau, pentru ca stările invocate să nu constituie un factor de risc pentru siguranţa rutieră: de averifica funcţionarea instalaţiei de climatizare (art. 147 pct. 3 din Regulamentul rutier); de a nu mai conduce autoturismul în stare de oboseală avansată sau disconfort fiziologic.

În raport de aceste considerente, starea de pericol a fost declanşată de inculpat, în momentul în care acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autoturismului, părăsind partea carosabilă prin dreapta sensului său de mers. Victimele nu puteau preveni accidentarea lor.

Decesul prematur şi intempestiv, în condiţii tragice al victimelor IM şi CC a cauzat membrilor familiei acestora–constituite părţi civile în cauză–traumele psihice puternice, care dăinuie în timp, acestea perpetuându-se şi în prezent.

De asemenea, vătămarea corporală a minorei IAM, rănită grav în acelaşi accident rutier a cauzat un stres psiho-emoţional suplimentar pentru membrii familiei sale, care au trebuit să facă faţă în acelaşi timp înmormântării victimei IM şi acordării sprijinului material şi moral victimei minore internate în spital în stare critică. În plus, aceştia au trebuit să îndure mult timp statutul temporar de invalidă al minorei şi să sufere din plin consecinţele ce decurg din aceasta pe perioada tratamentelor şi recuperărilor medicale.

În consecinţă, statuând în echitate, ţinând seama şi de jurisprudenţa internă referitoare la cuantumul sumelor de bani ce se acordă pentru astfel de prejudicii, cu raportare şi la condiţiile sociale şi economice specifice ţării noastre, urmărind în acelaşi timp, ca despăgubirile acordate să nu constituie pentru vreuna din părţile civile motiv de îmbogăţire fără justă cauză, instanţa a admis în parte acţiunile civile.

Curtea de Apel Piteşti,prindecizia penală nr.951/R/02 noiembrie 2012, a respins ca nefondate recursurile inculpatului,asiguratorulului părţii responsabile civilmente SC A. C. S.R.L. şi părţile civile IA, IC, IA, IAM, constatând următoarele:

Inculpatul este singurul vinovat de producerea gravului accidentul rutier din data de 24.06.2008, soldat cu pierderea vieţii unei tinere mame şi a unei minore în vârstă de 11 ani, cum şi cu vătămarea corporală gravă a unei alte minore în vârstă de 11 ani.

Împrejurările producerii acestui eveniment rutier sunt cele descrise de instanţa de fond, stabilite în baza unor probe ştiinţifice, iar starea de pericol a fost declanşată de către conducătorul auto, în persoana inculpatului, care a circulat cu autoturismul său pe un segment de drum semnalizat cu panoul rutier „curbe deosebit de periculoase” cu o viteză excesivă, neadaptată condiţiilor de trafic şi, pierzând controlul asupra direcţiei de deplasare a autoturismului pe care îl conducea, a părăsit partea carosabilă prin dreapta sensului său de mers. În continuare, traiectoria autoturismului a fost următoarea: acesta a pătruns pe acostament, acroşând cu oglinda de pe partea sa dreaptă stâlpul metalic al unui indicator rutier, a pătruns apoi pe taluzurile şanţului acoperit cu iarbă, trecând în timpul deplasării sale necontrolate peste trei podeţe de acces şi acroşând pe cele trei victime, pe care le-a accidentat grav, două dintre ele decedând, iar cealaltă, o minoră de doar 11 ani, fiind grav rănită şi fiind nevoită să petreacă o lungă perioadă de timp în spitale, pentru recuperarea sănătăţii şi să se supună unor intervenţii chirurgicale complicate, în loc de a duce o viaţă normală.

Avariile produse autoturismului condus de inculpat, inclusiv cele de la pneul şi de la janta deteriorată, exclud varianta propusă de inculpat, în apărare, potrivit căreia anterior accidentului ar fi avut loc o explozie a cauciucului la roata respectivă. De altminteri, această ipoteză este infirmată nu doar de constatările experţilor, dar şi de declaraţiile date de părţile audiate şi de martorii oculari.

Nici cealaltă apărare formulată de inculpat, relativă la pierderea temporară a cunoştinţei, nu putea fi primită de instanţă şi, chiar reală de ar fi fost situaţia invocată, ea nu putea avea consecinţe în planul răspunderii penale, cu atât mai mult cu cât, în situaţia în care s-ar fi simţit rău, conducătorul auto avea obligaţia de a nu mai conduce autoturismul.

Nici critica subsidiară adusă de inculpat sentinţei, prin care se tinde la înlăturarea interdicţiei aplicate inculpatului de a mai conduce vreun vehicul nu este întemeiată, date fiind urmările deosebit de grave pe care le-a avut conduita sa în trafic.

În mod evident, asigurătorul va răspunde pentru fapta asiguratului, în limitele plafonului maxim prevăzut de lege aşa cum, de altfel, s-a şi precizat în dispozitivul hotărârii.

Partea responsabilă civilmente răspunde în solidar pentru fapta prepusului său, în speţă fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute cumulativ de lege pentru a fi antrenată răspunderea comitentului, în solidar cu aceea a inculpatului şi, drept consecinţă, S.C. C S.R.L. a fost în mod judicios obligată la despăgubiri, potrivit prevederilor art. 14 şi art. 346 C.p.pen, combinate cu cele ale C.civ, art. 1349 şi urm.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracţiunile prev de art. 178 şi art. 184 C.pen. Apărări de fond. Caz fortuit. Pierderea cunoştinţei. Latura civilă. Asigurător. Caracterul solidar al răspunderii civile a acestuia. Contribuţia unei terţe persoane, care a înţeles să vină în sprijinul inc