Legala sesizare a instanţei. Enunţarea infracţiunii în rechizitoriu. Indicarea în dispozitivul acesteia, a unei alte încadrări juridice a faptei

Din perspectiva art. 317 C.proc.pen., încadrarea juridică a faptelor făcută în rechizitoriu nu este relevantă.Enunţarea faptei penale în partea expozitivă a rechizitoriului (art. 184 alin. (2) şi (4)), chiar dacă în dispozitivul său se indică infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C.pen., este suficientă pentru legala învestire a instanţei.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 449 din 2 iulie 2009

Prin sentința penală nr. 80 din 25.05.2007 pronunțată de Judecătoria Brezoi, printre alte dispoziții, a fost respinsă cererea formulată de inculpat privind restituirea cauzei la procuror.

în baza art. 334 C.proc.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut că inculpatul este vinovat de producerea accidentului rutier soldat cu rănirea părții vătămate care a suferit leziuni traumatice care au necesitat 55 zile de îngrijiri medicale și au pus acesteia viața în pericol.

Prin decizia penală nr. 42/ A din 04.03.2009 Tribunalul Vâlcea a respins ca nefondat apelul inculpatului.

în argumentarea deciziei, în esență, s-a reținut că în faza de urmărire penală inculpatul a fost asistat de apărător ales, iar după schimbarea încadrării juridice i-a fost din nou prezentat materialul de urmărire penală, neîncălcându-se normele procedurale.

împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând printre altele:

Nelegala sesizare a instanței, întrucât încadrarea juridică inițială a faptelor a fost pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (1) și (2) C.pen., iar ulterior încadrarea juridică a vizat și infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen., sens în care s-au demarat cercetările penale, pentru ca, în final, dispozitivul rechizitoriului să privească infracțiunile prevăzute de art. 178 alin. (1) și (2) și art. 184 alin. (1) și (3) C.pen.

Conform art. 317 C.proc.pen., judecata se mărginește la fapta și persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar în caz de întindere a procesului penal și la fapta și persoana la care se referă extinderea. Cum în speță instanța nu a procedat în conformitate cu art. 317 C.proc.pen. și în cursul cercetărilor penale nu s-a dispus o eventuală schimbare de încadrare juridică și nu s-a prezentat materialul de urmărire penală inculpatului, făcându-se pur și simplu referire în dispozitivul rechizitoriului la o faptă nouă, se impune restituirea cauzei la procuror pentru a se aprecia și cu privire la această infracțiune și pentru a da posibilitate inculpatului să-și facă eventualele apărări.

Prin decizia penală nr. 449/ R din 02.07.2009 a Curții de Apel Pitești, recursul inculpatului a fost respins ca nefondat.

S-a susținut în analizarea temeiniciei motivului de recurs referitor la nelegala sesizare a instanței că Tribunalul a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 317 C.proc.pen. referitoare la obiectul judecății și că soluția pronunțată este legală, dat fiind că s-a procedat la condamnarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 178 alin. (1) C.pen. și art. 184 alin. (2) și (4) C.pen., după ce în prealabil s-a pus în discuție schimbarea de încadrare juridică a faptelor.

în dispozitivul rechizitoriului s-a menționat trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 184 alin. (1) și (3) C.pen. și art. 178 alin. (1) și (2) C.pen. Procesul penal este guvernat de principiul potrivit căruia instanța nu se sesizează din oficiu, aceasta procedând la judecată numai în măsura în care a fost sesizată potrivit legii, principiu care rezultă și din dispozițiile art. 317 C.proc.pen., în care se arată că judecata se mărginește la fapta și persoana arătate în actul de sesizare a instanței.

Din art. 317 C.proc.pen., rezultă că sesizarea instanței se face în limita faptelor și persoanelor arătate în actul de trimitere în judecată, prin urmare, încadrarea juridică a faptelor nu este relevantă sub acest aspect.

Dar, în accepțiunea acestui text de lege, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înțelege doar simpla referire la o anumită faptă menționată în succesiunea activităților inculpatului, ci la descrierea faptei într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, suficient de a învesti instanța, o atare condiție fiind îndeplinită chiar dacă în dispoziția de trimitere în judecată se precizează o altă încadrare juridică decât cea descrisă amănunțit în partea descriptivă a rechizitoriului și în considerentele sale.

în consecință, enunțarea faptei penale în rechizitoriu (art. 184 alin. (2) și (4) C.pen.), chiar dacă în dispozitivul său se indică infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C.pen., este suficientă pentru legala învestire a instanței, care mai departe a remediat deficiența creată prin schimbare de încadrare a faptei prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C.pen., în art. 184 alin. (2) și (4) C.pen.

în speță sunt realizate cerințele art. 317 C.proc.pen., câtă vreme se observă că fapta (prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen.) este prezentată cu toate elementele ce au relevanță penală, sub aspectul conținutului unei infracțiuni, fapt ce înlătură orice îndoială cu privire la obiectul judecății și nu l-a împiedicat pe inculpat a se apăra, acestuia prezentându-i-se materialul de urmărire penală cu încadrarea juridică corectă.

Ulterior, prezentarea materialului de urmărire penală s-a făcut, din nou, în prezența inculpatului și al apărătorului ales al acestuia, iar eventuala nulitate relativă ce decurgea din trecerea doar a unei infracțiuni din două în procesul-verbal trebuia invocată chiar la momentul efectuării actului, deoarece ulterior această nulitate nu mai poate fi sancționată.

Față de cele expuse, judecarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen. a avut loc în condițiile sesizării legale a instanței, câtă vreme fapta a fost determinată (descrisă) în cuprinsul actului de sesizare a instanței prin toate elementele constitutive care să poată conduce la încadrarea juridică corespunzătoare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Legala sesizare a instanţei. Enunţarea infracţiunii în rechizitoriu. Indicarea în dispozitivul acesteia, a unei alte încadrări juridice a faptei