Înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta. Inadmisibilitatea recursului
Comentarii |
|
Lipsa unei căi de atac în situaţia dată nu este de natură să aducă atingere drepturilor consfinţite de art. 5 parag. 4 din Convenţie şi art. 2 din Protocolul 4 al Convenţiei europene a drepturilor omului.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 505 din 6 august 2009
Prin încheierea nr. 63/F/03.08.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul Y.F.A.H.A.L., nefiind îndeplinite cerințele art. 145 alin. (32) C.proc.pen.
în argumentarea hotărârii, s-a mai notat faptul că inculpatul este bolnav și ar necesita intervenții medicale în alte localități sau că este administrator la mai multe firme cu capital privat, alături de alți asociați, nu justifică înlocuirea măsurii obligării de a părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pe de altă parte, inculpatul nu a făcut dovada cu acte din care să rezulte că ceilalți asociați s-au retras din societatea comercială și a rămas singurul asociat care să se ocupe cu administrarea societății, implicând deplasări în alte localități din țară.
Prin apărătorul său, inculpatul a promovat recurs împotriva încheierii primei instanțe, susținând netemeinicia acesteia, din perspectiva faptului, că măsura la care supus încalcă dreptul său la libera circulație așa cum este consfințit prin Constituția României, cât și prin Convenția europeană a drepturilor omului, în dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 4.
Prin decizia nr. 505/ R din 06.08.2009 a Curții de Apel Pitești, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul Y.F.A.H.A.L.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 141 alin. (1) teza a II-a C.proc.pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursului exercitat de inculpat.
în opinia exprimată în fața Curții, inculpatul a susținut teza admisibilității recursului său, justificată prin aceea că, deși dreptul intern nu îi conferă o cale de atac împotriva respectivei încheieri, acest lucru îi este permis prin dispozițiile Convenției europene, concretizate în art. 5 parag. 1, 3 și 4, art. 3 și art. 6 parag. 1, care îi pun la dispoziție accesul efectiv la o instanță și exercițiul unei căi de atac.
Curtea apreciază însă inadmisibil recursul inculpatului, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (1) teza a II-a C.proc.pen., încheierea prin care prima instanță, sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive, nu este supusă niciunei căi de atac.
Cum în prezenta cauză recursul privește încheierea prin care prima instanță a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu o altă măsură preventivă, Curtea reține că situația se circumscrie textului de lege la care s-a făcut referire.
Curtea este de părere în același timp că lipsa unei căi de atac în situația dată nu este de natură să aducă atingere drepturilor consfințite de art. 5 parag. 4 din Convenție și art. 2 din Protocolul nr. 4.
Art. 5 parag. 4 din Convenție nu garantează în sine dreptul la un recurs împotriva unei hotărâri de luare ori de menținere a unei măsuri preventive, cât și a unei hotărâri prin care s-a refuzat înlocuirea unei asemenea măsuri deoarece prevederile menționate nu se referă la o cale de atac ci la o procedură.
CEDO a statuat în mai multe decizii - între care cauza Jecius c. Lituania - că, în principiu, intervenția unei singure instanțe satisface exigențele art. 5 parag. 4 din Convenție dacă procedura urmată a avut un caracter judiciar și a oferit persoanei garanții corespunzătoare naturii privării de libertate existente în cauză.
Convenția nu obligă la reglementarea în legislația națională a unui al doilea grad de jurisdicție, pentru examinarea legalității măsurii preventive (cauza Khudoyorov c. Rusia) și, prin urmare, nu se poate susține din această perspectivă că lipsa căi de atac a recursului încalcă drepturile inculpatului ocrotite de Convenție.
în legătură cu pretinsa încălcare a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, care ocrotește dreptul la libera circulație, Curtea reține că această chestiune privește, în esență, fondul măsurii preventive la care inculpatul este supus în momentul actual, însă având în vedere caracterul peremptoriu al excepției invocate, urmează să nu o examineze.