Judecarea cauzei în care inculpatul a fost trimis în judecată atât pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 13, respectiv, art. 18 din Legea nr. 678/2001, cât şi pentru alte infracţiuni. Publicitatea şedinţei de judecată
| Comentarii |
|
Prin derogare de la regula publicităţii şedinţei de judecată, instituită prin art. 6 parag. 1 din Convenţia euro¬peană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 127 din Constituţia României şi art. 290 alin. (1) teza I C.proc.pen., conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, şedinţele de judecată nu sunt publice numai în cauzele privind infracţiunea de trafic de minori, prevăzută în art. 13 şi pornografie infantilă, prevăzută în art. 18 din această lege.Prin urmare, ori de câte ori, în aceeaşi cauză, inculpatul este trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, dintre care unele se judecă în şedinţă publică, potrivit regulii publicităţii şedinţei de judecată, iar altele în şedinţă nepublică, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cauza se judecă în şedinţă publică, sub sancţiunea nulităţii absolute şi a incidenţei cazului de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 4 C.proc.pen., întrucât excepţiile de la regula publicităţii şedinţei de judecată sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte infracţiuni decât cele la care se face referire în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 463 din 3 iulie 2009
Prin încheierea din data de 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 2618/110/2009, au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive precum și cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara formulate de inculpații S.V. și I.I., iar în baza art. 3002C.proc.pen., cu art. 160b alin. (3) C.proc.pen., s-a menținut starea de arest a celor doi inculpați.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive potrivit dispozițiilor art. 3002C.proc.pen., cu referire la art. 160b alin. (3) C.proc.pen., constată că aceasta este legală și că nu au dispărut până în prezent temeiurile care au determinat luarea măsurii, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f) C.proc.pen. cu privire la cei doi inculpați.
Prin actul de sesizare a instanței, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru săvârșirea a câte două infracțiuni de trafic de persoane.
Inculpatul S.V. a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) și art. 13 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen., faptele constând, în esență, în aceea că în cursul lunii august 2008, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul I.I., au recrutat prin înșelăciune, constând în promisiunea mincinoasă a obținerii unui loc de muncă în străinătate, persoanelor vătămate B.E., B.T.C., M.G., C.P., C.C., C.M.M., F.B., C.I., S.O., C.C., G.P., D.C.I. și C.V. (minor în vârstă de 16 ani), cărora le-au prezentat informații false cu privire la condițiile de muncă și salarizare în Spania și, ulterior, la începutul lunii septembrie 2008, le-au asigurat transportul în această țară (cu excepția persoanelor vătămate G.P. și D.C.I.), unde le-au suspus exploatării prin executarea unor munci cu nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sănătatea și condițiile de muncă și le-au obligat să cerșească, beneficiind de sumele de bani realizate din această activitate.
Anterior, în cursul lunii mai 2008, împreună cu P.C., sub promisiunea mincinoasă a angajării în agricultură, în Spania, profitând de servitutea datoriilor instituită asupra persoanelor vătămate C.V., C.M., P.G. și O.U., inculpatul S.V. le-a determinat să accepte să se deplaseze cu el în Spania, unde le-a supus exploatării prin prestarea de activități cu încălcarea normelor legale de muncă, salarizare, sănătate și securitate, abandonându-le în această țară.
Se mai reține că inculpatul I.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) și art. 13 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen., faptele reținute în sarcina acestuia constau în aceea că în cursul lunii august 2008, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul S.V., au recrutat prin înșelăciune, constând în promisiunea mincinoasă a obținerii unui loc de muncă în străinătate persoanelor vătămate B.E., B.T.C., M.G., C.P., C.C., C.M.M., F.B., C.I., S.O., C.C., G.P., D.C.I. și C.V. (minor în vârstă de 16 ani), cărora le-au prezentat informații false cu privire la condițiile de muncă și salarizare în Spania, și ulterior, la începutul lunii septembrie 2008, le-au asigurat transportul în această țară, (cu excepția persoanelor vătămate G.P. și D.C.I.), unde le-au suspus exploatării prin executarea unor munci cu nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sănătatea și condițiile de muncă și le-au obligat să cerșească, beneficiind de sumele de bani realizate din această activitate.
Prin încheierea din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților S.V. și I.I. pe o durată de câte 29 zile începând cu data de 13.04.2009 și până la 11.05.2009, inclusiv.
Temeiurile legale care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au fost dispozițiile art. 148 lit. b) și f) C.proc.pen., reținându-se că există date că inculpații încearcă să zădărnicească aflarea adevărului direct sau indirect prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă și că infracțiunile pentru care au fost cercetați sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, respectiv 10-20 ani, iar lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, bazat pe probele existente până la data sesizării instanței cu propunerea de arestare preventivă. Temeiurile legale au fost modificate, în sensul că prin încheierea nr. 30 din 17.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 2289/110/2009 s-a admis recursul recurenților inculpați, s-a înlăturat temeiul juridic al arestării prevăzut de art. 148alit. b) C.proc.pen. și s-a apreciat că subzistă temeiul legal prevăzut de art. 148 lit. f) C.proc.pen.
Instanța constată că sub aspectul legalității, măsura preventivă a fost luată față de ambii inculpați, cu respectarea dispozițiilor legale atât în ceea ce privește condițiile de fond, cât și sub aspectul condițiilor procedurale.
Astfel, se constată că sunt îndeplinite cumulativ criteriile pe care art. 148 lit. f) C.proc.pen. - temeiul legal al arestării inculpaților - le impune, respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile de care sunt acuzați aceștia sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, prin lăsarea inculpaților în libertate acesta rezultă - așa cum de altfel s-a reținut și cu ocazia arestării preventive a inculpaților - din natura și gravitatea deosebită a faptelor pentru care au fost cercetați, numărul persoanelor ce se reține că au fost traficate (17 persoane, printre care și un minor), amploarea fenomenului infracțional cu un pronunțat caracter transfrontalier și, nu în ultimul rând, din modul în care se reține organizarea și premeditarea faptelor deduse judecății.
Mai mult decât atât, analizând măsura preventivă din perspectiva art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului, se constată că, proclamând dreptul la libertate, scopul articolului menționat este de asigura că nicio persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar (cauza Armur c. Franța).
în atare situație, având în vedere că în cauză cercetarea judecătorească nu a început, se apreciază că menținerea stării de arest preventiv a celor doi inculpați este o măsură pentru buna desfășurare a procesului penal, în concordanță cu art. 5 din Convenție.
în ceea ce privește lipsa de nevinovăție și eventuala schimbare a încadrării juridice a faptelor - aspecte invocate de apărătorii angajați ai inculpaților - urmează a fi avute în vedere de instanță pe parcursul desfășurării procesului penal și cu ocazia pronunțării hotărârii.
Rezultă că temeiurile care au impus privarea de libertate a inculpaților subzistă, de la data arestării și până în prezent neintervenind niciun motiv care să fi condus la înlăturarea acestora, instanța urmând a dispune în consecință.
împotriva acestei încheieri, la pronunțarea acesteia, au declarat recurs inculpații.
Recursurile nu au fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărători a fost criticată încheierea recurată pentru motivele de recurs reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art. 3856alin. (3) C.proc.pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursurile urmează a fi admise pentru considerentele care vor fi prezentate.
în Titlul II, Capitolul I „Dispoziții generale” din Partea specială a Codului de procedură penală sunt prevăzute, în art. 287-312, o serie de norme cu caracter de principii comune, respectiv reguli de bază ale fazei de judecată și care asigură realizarea acestui tip de activitate procesuală în condiții de obiectivitate și imparțialitate.
Acestea sunt: publicitatea, nemijlocirea, contradictorialitatea și oralitatea.
Publicitatea ședinței de judecată este unul din cele mai importante principii ale dreptului procesual penal, întrucât asigură, pe de o parte, punerea în valoare a celorlalte principii ale activității de judecată (nemijlocirii, contradictorialității, rolului activ al instanței), iar, pe de altă parte, dă siguranță faptului că instanța de judecată, în întreaga ei activitate, respectă toate garanțiile procesuale prevăzute pentru părți și ceilalți participanți la proces, în vederea aflării adevărului, oferind societății posibilitatea exercitării unui control permanent asupra înfăptuirii justiției.
Consacrarea acestui principiu este asigurată de dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar pe plan intern, de dispozițiile constituționale ale art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța acestui principiu procesual, arătând că art. 6 parag. 1 din Convenție impune, ca o condiție distinctă a unui proces echitabil, publicitatea acestuia: „Fiecare persoană are dreptul la judecarea în mod public”. în consecință, Curtea a statuat că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 parag. 1 are ca scop protejarea justițiabililor împotriva unei „justiții secrete”.
Prin transparența pe care o asigură administrării justiției, publicitatea dezbaterilor judiciare ajută la realizarea obiectivului esențial, derularea unui proces echitabil, în deplină concordanță cu principiile fundamentale ale oricărei societăți democratice.
în materia administrării justiției penale, acest principiu este consacrat de dispozițiile art. 290 alin. (1) teza I C.proc.pen.
Importanța sa, atât ca drept individual al acuzatului, cât și ca garanție procesuală este reflectată de dispozițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen., care instituie sancțiunea nulității absolute pentru ipotezele de nerespectare a publicității ședinței.
De la acest principiu, în procesul penal sunt recunoscute o serie de excepții, respectiv o publicitate mediată, reprezentativă sau simbolică, restrânsă la o anumită categorie de persoane (opusă publicității populare care este generală și nelimitată).
Aceste excepții au fie un caracter de maximă generalitate (art. 290 alin. (2) C.proc.pen., dacă judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane, instanța... poate declara ședință secretă), fie sunt limitate la anumite domenii (art. 485 alin. (2) C.proc.pen., ședința separată, nepublică în cadrul procedurii cu inculpați minori).
Datorită caracterului lor derogator, aceste excepții sunt întotdeauna menționate expres în dispozițiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare.
Astfel, în Legea specială nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, în art. 24 se stipulează că: „ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 și de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice”.
Lipsa de publicitate a ședinței de judecată în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 13 și art. 18 din Legea nr. 678/2001, la care face referire textul art. 24 din Legea nr. 678/2001, a fost prevăzută doar în interesul părții vătămate minore, victimă a unor astfel de infracțiuni.
Având în vedere că normele juridice se interpretează potrivit metodei literale (declarative) și a regulii de interpretare logică, exprimată prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis, rezultă că textul art. 24 din Legea nr. 678/2001 stabilește, expres și limitativ, o derogare de la principiul constituțional al publicității ședinței de judecată, numai pentru infracțiunile de trafic de minori, prevăzută în art. 13 și de pornografie infantilă, prevăzută în art. 18 din legea mai sus menționată.
Ca atare, în situația în care inculpații sunt trimiși în judecată doar pentru infracțiunile prevăzute în art. 13 și, respectiv, art. 18 din Legea nr. 678/2001, ședința de judecată este nepublică pe tot parcursul judecății, prin excepție, prin derogare de la regula publicității ședinței de judecată.
Problema de drept care se ridică și care, de altfel, a fost evidențiată de speța de față, vizează caracterul public sau nepublic al ședinței de judecată, în ipoteza în care inculpatul sau inculpații sunt trimiși în judecată, în aceeași cauză, pentru mai multe infracțiuni, dintre care unele se judecă în ședință publică, potrivit regulii publicității ședinței de judecată, iar altele în ședință nepublică, potrivit Legii speciale nr. 678/2001.
Raportat la regula potrivit căreia excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, fiind prevăzute expres, Curtea apreciază că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 678/2001 privind nepublicitatea ședinței de judecată nu pot fi extinse pe cale de interpretare ori prin analogie și la alte situații pe care norma juridică respectivă nu le prevede.
Verificând actul de sesizare al instanței de judecată, Curtea constată că prin rechizitoriul din data de 5.05.2009, dat în dosarul nr. 5D/P/2009 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Bacău, cei doi recurenți-inculpați au fost trimiși în judecată nu numai pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, ci și pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Dintre cele 14 părți vătămate ale infracțiunii de trafic de persoane, doar una este minoră.
Din examinarea preambulului încheierii recurate, rezultă că ședința de judecată nu a fost publică, iar din studierea lucrărilor dosarului primei instanțe, rezultă că încă de la primul termen de judecată, cel din data de 4.06.2009 s-a dispus ca ședințele de judecată să nu fie publice, invocându-se dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.
Deoarece recurenții-inculpați au fost trimiși în judecată, așa cum se arăta, atât pentru infracțiuni care se judecă după regula publicității ședinței de judecată (infracțiunile de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) în Legea nr. 678/2001), cât și pentru o infracțiune care se judecă în condiții de nepublicitate (infracțiunea de trafic de minori prevăzută în art. 13 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001), Curtea constată că în mod greșit prima instanță a procedat la judecarea cauzei în condiții de nepublicitate a ședinței de judecată.
Prima instanță, deoarece obiectul judecății îl fac și alte infracțiuni decât cele strict enumerate de legiuitor în textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, trebuia să deruleze întreaga procedură în condiții de publicitate, pentru a se asigura astfel transparența administrării justiției.
Doar atunci când proceda la audierea părții vătămate minore C.V. prima instanță avea posibilitatea să ia măsuri pentru a asigura lipsa publicității, în condițiile art. 290 alin. (2)-(4) C.proc.pen., pentru ca partea vătămată minoră să nu fie influențată în sens negativ de prezența în sala de judecată a unui număr mare de persoane care ar fi putut să o determine să aibă rețineri în relatarea unor împrejurări esențiale, ceea ce ar fi dăunat aflării adevărului.
Procedând în această modalitate, prima instanță ar da rațiune și textului alin. (2) al art. 24 din Legea nr. 678/2001, care se referă la o publicitate mediată, restrânsă la o anumită categorie de persoane (părțile, reprezentanții acestora, apărătorii, precum și alte persoane a căror prezență este considerată necesară de către instanță), care pot asista la desfășurarea judecății în cauzele privind infracțiuni de trafic de persoane, în care unele victime sunt minore.
Mai mult, această modalitate de a proceda este în deplin acord cu dispozițiile art. 6 parag. 1 fraza a II-a din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în care se stipulează că „accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia”, printre altele, „atunci când interesele minorilor... o impun”.
De altfel, concretizarea acestui standard convențional o regăsim și în textul art. 290 alin. (2) C.proc.pen., în care se stipulează că instanța poate declara ședința secretă pentru o anumită parte a judecării cauzei, respectiv pe timpul efectuării unor acte de judecată (cum ar fi ascultarea unei minore victimă a infracțiunii). Singura condiție care se cere a fi îndeplinită este aceea ca declararea ședinței secrete să fie făcută în ședință publică, conform alin. (3) al art. 290 C.proc.pen., pentru a fi supusă controlului opiniei publice.
Problema de drept expusă mai sus și care face obiectul prezentei cauze se aseamănă, sub aspectul procedurii, cu cea prevăzută de legiuitor în cazul inculpatului minor trimis în judecată împreună cu un major, astfel că pe cale de supliment analogic nu poate primi decât aceeași rezolvare.
Potrivit art. 486 C.proc.pen., atunci când în aceeași cauză sunt mai mulți inculpați, dintre care unii minori și alții majori, dispozițiile speciale derogatorii ale art. 485 alin. (2) C.proc.pen., care prevăd judecarea inculpatului minor în ședință nepublică, nu își mai găsesc concretizarea, aplicându-se procedura obișnuită, respectiv cea a judecării cauzei în ședință publică.
în aceste condiții, actele procesuale au fost efectuate de prima instanță cu nesocotirea dispozițiilor legale, sunt lipsite de valoare, ele fiind caracterizate ca ineficace din punct de vedere juridic.
Din examinarea aspectelor relevate mai sus, rezultă că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal, încălcarea acestora are ca urmare producerea unei vătămări procesuale, vătămare procesuală care este prezumată iuris et de iure și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor îndeplinite prin încălcarea legii.
încălcările dispozițiilor legale privind desfășurarea procesului penal menționate mai sus sunt prevăzute, potrivit art. 197 alin. (2) C.proc.pen., sub sancțiunea nulității absolute, efectele acestora atrăgând ineficiența juridică a actelor întocmite cu încălcarea legii, acestea urmând a fi refăcute de prima instanță.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C.proc.pen., cu art. 3859alin. (1) pct. 4 C.proc.pen., Curtea a admis recursurile declarate, a casat încheierea recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
S-au dat indicații instanței de trimitere ca la rejudecare să fie avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate de recurenții-inculpați, inclusiv cu privire la examinarea separată a motivelor care justifică necesitatea menținerii măsurii arestului preventiv a fiecăruia dintre aceștia (Calmanovici c. România, hotărârea din 1.07.2008 și Dolgova c. Rusia, hotărârea nr. 11886 din 2.03.2006).
Instanța de trimitere va prezenta motivele pe care se întemeiază hotărârea pentru a se putea permite un control public al gestionării justiției (Suominen c. Finlanda, hotărârea nr. 37801/97).
Argumentele pro sau contra punerii în libertate a recurenților-inculpați nu trebuie să fie generale și abstracte (Calmanovici c. România, hotărârea din 1.07.2008 și Smirnova c. Rusia, hotărârea nr. 46133/99).
Hotărârea va fi motivată corespunzător, astfel că instanța va justifica temeinic existența în cauză a indiciilor concrete care să demonstreze o cerință veritabilă de interes public, faptul că prin punerea în libertate a recurenților-inculpați s-ar tulbura cu adevărat ordinea publică (Letellier c. Franța, hotărârea din 26.06.1991), aspecte care ar prevala, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale stabilite de art. 5 din Convenția europeană pentru drepturile omului și a libertăților fundamentale (McKay c. Regatul Unit al Marii Britanii, hotărârea nr. 543/03).
