Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Deducerea. Computarea privaţiunii de libertate executată în afara ţării
| Comentarii |
|
Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006), prin care se dispune că durata arestului efectuat în străinătate, în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române, în temeiul prevederilor prezentei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se computează din durata pedepsei aplicate de instanţele române, trebuie corelat cu prevederile Codului de procedură penală italian. Această cerinţă se impune în scopul verificării de către instanţele române a instituţiei arestului la domiciliu, pentru a se decide dacă această măsură cuprinde condiţii identice sau asemănătoare arestului executat într-un loc de detenţie, precum şi dacă, potrivit legislaţiei italiene, arestul la domiciliu se deduce din durata pedepsei.
Secţia penală, Decizia nr. 1185 din 22 decembrie 2008
Prin sentința penală nr. 335 din 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3054/108/2008, a fost admisă contestația la executare formulată de petentul K.F.I. împotriva sentinței penale nr. 186/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 1895/108/2008.
S-a scăzut din pedeapsă durata măsurilor preventive din perioada 27.02.1998 - 28.03.1998 și durata executată din 1.09.2006 la zi.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 186/2008 a Tribunalului Arad, concomitent cu emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei, după rămânerea definitivă.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 31.07.2008, petentul K.F.I. a solicitat să se dispună deducerea arestării efectuate în Italia în perioada 1.09.2006 - 21.07.2008, când a fost extrădat în România în vederea executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 186/2008 a Tribunalului Arad.
Din copia mandatului de executare nr. 232/28.07.2008, instanța de fond a reținut că petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, pedeapsă pe care o execută în prezent.
Din înscrisurile aflate dosar, prima instanță a reținut că petentul a fost arestat în Italia din data de 1.09.2006 până în data de 24.10.2006, în vederea extrădării în România, din data de 24.10.2006 petentul aflându-se în Italia în stare de arest la domiciliu până la data de 21.07.2008 când a fost predat autorităților române și când petentul a început în România executarea pedepsei mai sus arătate.
S-a considerat de către prima instanță ca fiind evident faptul că cererea petentului este admisibilă pentru deducerea perioadei 1.09.2006 - 24.10.2006, cât petentul s-a aflat în stare de arest în vederea extrădării, în discuție rămânând perioada 24.10.2006 - 21.07.2008 cât petentul s-a aflat în stare de arest la domiciliu.
S-a apreciat de către tribunal că și perioada arestării la domiciliu a petentului, măsură preventivă necunoscută de legislația română în prezent, constituie tot o privare de libertate și ca atare această perioadă se impune să fie scăzută din durata pedepsei pe care petentul o execută în prezent.
Astfel, s-a reținut că, potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală, durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române, în speță a cererii de extrădare, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se computează din durata pedepsei aplicate de autoritățile române.
Prima instanță a considerat că, în speță, acesta este textul legal aplicabil, text ce prevede expres că se computează „durata arestului” efectuat în străinătate, or, arestul la domiciliu constituie, potrivit legii penale italiene, o măsură preventivă privativă de libertate; această măsură nu poate fi considerată ca având corespondent în măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de legea română, cum s-a pronunțat instanța supremă într-o decizie de speță, fiind măsuri diferite, prima fiind privativă de libertate, iar cea de a doua fiind restrictivă de drepturi.
Nu în ultimul rând, tribunalul a observat că și în Proiectul Codului de procedură penală român, arestul la domiciliu constituie o măsură privativă de libertate ce se deduce din pedeapsă (art. 205,art. 228 din Proiect).
Față de cele mai sus arătate, în baza art. 461 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., instanța de fond a admis contestația la executare formulată de către petent.
în baza art. 88 alin. (1) C.pen., a dedus din pedeapsă durata arestării preventive efectuate de petent în țară în perioada 27.02.1998 - 28.03.1998, iar în baza art. 18 din Legea nr. 302/2004 a dedus perioada executată din 1.09.2006 la zi (arestul preventiv din Italia, plus pedeapsa executată în țară după extrădare).
împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit din durata pedepsei s-a dedus și arestul la domiciliu efectuat de condamnat în Italia, în perioada 24.10.2006 - 21.07.2008, acesta neechivalând cu arestul preventiv care se deduce din durata totală a pedepsei închisorii.
Recursul declarat de procuror este fondat și a fost admis pentru motivele care vor fi analizate în continuare.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, „durata arestului efectuat în străinătate, în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române, în temeiul prevederilor prezentei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se computează din durata pedepsei aplicate de instanțele române” fără a distinge cu privire la arestul executat în închisoare și cel efectuat la domiciliu.
în acest context, corelat și cu fragmentele din Codul de procedură penală italian depuse la dosar, prima instanță avea obligația să solicite prin Ministerul Justiției din România autorităților judiciare italiene reglementarea procedural-penală a instituției arestului la domiciliu, pentru a se putea decide dacă aceasta impune condiții ideatice sau asemănătoare celui executat în închisoare, precum și dacă potrivit legislației italiene, acesta se deduce din durata pedepsei. Aceste lămuriri - respectiv copia Codului de procedură penală italian - trebuiau solicitate de prima instanță, cu atât mai mult cu cât ea însăși, prin sentința penală pronunțată, se referă la o decizie de speță pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în anul 2005, deci instanță ierarhic superioară Tribunalului Arad și Curții de Apel Timișoara, unde se statuează că arestul la domiciliu, având condiții diferite, deci mai blânde, nu echivalează cu arestul executat în închisoare.
Aceste lămuriri nu pot fi solicitate în recurs întrucât în cazul pronunțării unei soluții defavorabile contestatorului-intimat, acesta ar putea pune în discuție privarea sa de un grad de jurisdicție.
Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C.proc.pen., recursul declarat de procuror a fost admis, sentința penală recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă la Tribunalul Arad pentru rejudecare.
(Judecător dr. Marian Bratiș)
