Infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C.pen.
| Comentarii |
|
Latura obiectivă a infracţiunii de mărturie mincinoasă săvârşită de inculpată constă în consemnarea unor declaraţii mincinoase în faţa notarului public cu ocazia dezbaterii unei moşteniri, aceasta fiind o cauză în care se ascultă martori, potrivit art. 260 alin. (1) C.pen. coroborat cu dispoziţiile ce reglementează procedura succesorală (Capitolul V, Secţiunea a III-a din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială). Latura subiectivă a aceleiaşi infracţiuni constă în intenţia indirectă a inculpatei de a contribui prin atestările sale la stabilirea altei stări de fapt decât cea corespunzătoare realităţii. Nu se poate reţine îndoiala sub care s-ar fi aflat inculpata cu prilejul consemnării declaraţiilor în faţa notarului public, pentru a da eficienţă juridică erorii de fapt, cu titlu de cauză care înlătură caracterul penal al faptei, deoarece potrivit art. 51 alin. (1) C.pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Or, inculpata a avut reprezentarea, deci cunoştea că prin declaraţiile sale s-ar putea produce rezultatul denaturării devoluţiunii succesorale. De asemenea, prevederile art. 170 şi art. 348 C.proc.pen. statuează că, dacă nu există constituire de parte civilă în cauza penală, instanţa se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii rezultă în mod vădit din infracţiune, iar restabilirea este posibilă. O atare restabilire poate conduce nu numai la anularea actului principal declarat fals, ci şi la actul subsecvent acestuia, fără deosebire că unul dintre actele desfiinţate are caracter contractual.
Secţia penală, Decizia nr. 1142 din 11 decembrie 2008
Prin sentința penală nr. 265/03.06.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. 950/252/2008, s-a dispus condamnarea inculpatei A.E. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292 C.pen., la 6 luni închisoare.
De asemenea s-a dispus condamnarea inculpatei B.T. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), cu aplicarea art. 74,art. 76 lit. d) C.pen., la 6 luni închisoare.
S-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 82/ 06.07.2007 eliberat de BNP S.G. și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1272/06.07.2007 de același BNP.
Din actele și probele de la dosar, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
La data de 6.06.2007 la BNP G.S. s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 82/06.07.2007 în dosarul 100/2007, din care rezultă că învinuita A.E. este unică moștenitoare după defunctul M.T., dobândit prin moștenire, asupra imobilului situat în C. nr. 239. Pentru deschiderea procedurii succesorale, inculpata A.E. a dat o declarație, sub sancțiunea art. 292 C.pen., din care rezultă că în afara sa nu mai sunt alți moștenitori. De asemenea, inculpata a făcut în fața notarului o depoziție de martor sub jurământ, din care rezultă că defunctul a avut un singur copil - A.E. în realitate, defunctul a avut patru copii și anume pe R.M., B.A., M.I. și A.E. și patru nepoți: B.V. și B.I. - fiii lui B.A., I.E. și G.R. - fiicele lui M.I.
Este posibil ca inculpatele să fi dat aceste declarații în scopul de a obține certificatul de moștenitor și a vânzării către B.T. a imobilului sus-menționat, deoarece în aceeași zi, la același notar s-a perfectat și contractul de vânzare-cumpărare prin care inculpata A.E., în calitate de vânzător, a vândut imobilul inculpatei B.T.
Inculpatele au recunoscut că au mers împreună la notar la data sus-menționată, inculpata A.E. precizând că nu a arătat în fața notarului că ceilalți frați ai săi (în prezent decedați) au copii, considerând că aceștia și-au primit partea lor de moștenire și că ea este singura moștenitoare a defunctului M.T., iar inculpata B.T. a semnat declarația notarială prin care a afirmat că singurul moștenitor al defunctului M.T. este inculpata A.E.
în drept, fapta inculpatei A.E., de a da o declarație necorespunzătoare adevărului în fața notarului, așa cum s-a reținut mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prevăzută și pedepsită de art. 292 C.pen., text prevăzut de lege în baza căruia a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
în drept fapta inculpatei B.T. de a face afirmații mincinoase, în fața notarului, în condițiile arătate mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), text de lege în baza căruia a fost condamnată inculpata la 6 luni închisoare.
în baza art. 170 C.proc.pen. și art. 245 lit. e) C.proc.pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare încheierii actelor, respectiv anularea certificatului de moștenitor nr. 82/06.07.2007 eliberat de BNP S.G. și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1272/06.07.2007 de BNP S.G.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata B.T., înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 7.07.2008, sub același număr de dosar, respectiv, 950/252/2008, solicitând admiterea acestuia, întrucât sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală, având în vedere că există o eroare de fapt.
Tribunalul Timiș, prin decizia penală nr. 263/A/10.10.2008, pronunțată în dosar nr. 950/252/2008, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata B.T. împotriva sentinței penale nr. 265/03.06.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. 950/252/2008.
Analizând apelul de față, tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
La data de 6.07.2007 apelanta-inculpată B.T. a dat o declarație în fața notarului public G.F., în cuprinsul căreia a arătat că l-a cunoscut pe defunctul M.T., decedat în anul 1940, și că acesta a avut un singur copil, și anume pe A.E., inculpată și ea prin același rechizitoriu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
în baza declarației arătate, precum și a mențiunilor făcute de cea din urmă inculpată, același notar a emis, la data de 6.07.2007, certificatul de moștenitor nr. 82, în cuprinsul căruia menționa că inculpata A.E. este unica moștenitoare a defunctului M.T.
în realitate, defunctul a avut patru copii, prin declarațiile celor două inculpate trei succesibili fiind omiși de la dezbaterea succesorală.
în declarațiile date pe parcursul procesului penal, inculpata-apelantă a recunoscut că avea cunoștință de faptul că defunctul a mai avut cel puțin un copil și că ar fi comunicat acest aspect notarului public. Ea a mai arătat că nu a citit declarația pe care i-a prezentat-o notarul, fiind convinsă că aceasta reproduce exact cele declarate de ea.
Apărarea apelantei inculpate nu poate fi primită, deoarece aceasta avea obligația de a citi declarația înainte de a proceda la semnarea ei.
De altfel, având în vedere că, în aceeași zi, inculpata A.E. i-a vândut apelantei un imobil inclus în masa succesorală, s-a putut trage concluzia că aceasta din urmă a avut tot interesul ca vânzătoarea să fie considerată unică moștenitoare, în caz contrar aceasta neputând perfecta vânzarea.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că, raportat la probele administrate în cauză, judecătoria a reținut o corectă stare de fapt.
în ceea ce privește latura civilă a cauzei, văzând că la emiterea certificatului de moștenitor nu au fost avuți în vedere toți succesibilii, ale căror interese au fost fraudate, în mod justificat judecătoria a dispus anularea certificatului de moștenitor întocmit pe baza declarațiilor mincinoase ale celor două inculpate. Așa fiind, s-a impus și anularea actului subsecvent, ca urmare a anulării actului principal, deoarece inculpata A.E. nu mai putea vinde de vreme ce calitatea ei de unică moștenitoare, recunoscută prin certificatul de naștere anulat, a încetat.
Față de toate considerentele mai sus arătate, observând că judecătoria a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, tribunalul a respins apelul formulat de apelanta B.T.
împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termenul legal inculpata B.T., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 950/252/2008 din 17.11.2008, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârilor pronunțate în primă instanță și în apel, în sensul achitării sale, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C.proc.pen. cu aplicarea art. 51 C.pen. pentru eroare de fapt și al menținerii certificatului de moștenitor și a contractului de vânzare-cumpărare.
Recursul nu a fost motivat.
Inculpata a depus prin apărător concluzii scrise, prin care a arătat că: declarația sa a fost răstălmăcită, deoarece în conținutul deciziei penale nr. 263/A din 10.10.2008 nu a fost redată în întregime, iar din cele menționate reiese că ea l-ar fi cunoscut pe defunctul M.T., decedat în anul 1940, lucru care nu este posibil; s-a prezentat la notar pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare cu A.E., și nicidecum să dea alte declarații; notarul avea pregătite mai multe înscrisuri și a pus-o să semneze, unele scrise și altele în alb, paralel cu o discuție prin care a întrebat-o dacă o cunoaște pe vânzătoare, pe sora acesteia și pe tatăl inculpatei A.E., răspunzându-i că nu l-a cunoscut pe acesta, dar fiica lui i-a spus că el mai are în viață un singur copil, pe A.E.; dacă ar fi cunoscut că individul care a apărut după cumpărarea imobilului de către ea și soțul ei și a intrat în casă, devenit martor ulterior, era moștenitor, nu ar fi depus plângere penală împotriva acestuia - nu s-a făcut dezbaterea succesorală și nici dovada că acesta ar fi acceptat succesiunea în termenul legal de 6 luni de la decesul lui M.T.; declarația semnată de ea a făcut referire la cele spuse de A.E., dar acest lucru nu a fost luat în seamă; sentința penală nu este opozabilă soțului ei privitor la latura civilă, acesta nefiind introdus în cauză.
Curtea de Apel Timișoara, examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor analizate din oficiu, a constatat că recursul inculpatei B.T. este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 260 alin. (1) C.pen., infracțiunea de mărturie mincinoasă constă în fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat.
în cauză, cu ocazia dezbaterii succesiunii după defunctul M.T., în baza art. 77 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, notarul public a ascultat-o ca martor pe inculpata recurentă B.T., aceasta declarând că l-a cunoscut pe defunctul M.T., decedat în 1940, din spusele părții, dar nu a avut contacte cu acesta și că știe că a avut un singur copil, pe coinculpata A.E.
Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpata recurentă B.T. a făcut o afirmație mincinoasă în fața notarului public când a declarat că știe că defunctul a avut un singur copil, pe coinculpata A.E.
în acest sens este declarația martorului B.V., nepotul de fiică al defunctul M.T. și nepotul de soră al numitei R.M. și al inculpatei A.E., care arată că a locuit în imobilul litigios din 1990-1991 și până la momentul declarațiilor sale în procesul penal, iar inculpata B.T. era vecină de casă cu imobilul ocupat de mătușa lui, A.E.
De asemenea, martorul B.I., fratele martorului B.V., a declarat că a mers de câteva ori în vizită la fratele său în imobilul în discuție, unde a întâlnit-o și pe inculpata B.T., despre care bănuiește că știa că el este nepotul lui R.M. din moment ce fratele lui era acolo și știa că el este fratele celui care locuiește în casa respectivă.
Aceste declarații se coroborează și cu faptul că, în aceeași zi în care s-a emis certificatul de moștenitor pe numele inculpatei A.E., s-a încheiat între vânzătoarea A.E. și cumpărătoarea B.T. și contractul de vânzare-cumpărare a cotei indivize de 24/56 părți din construcții și 3977/9280 mp teren. Din această împrejurare reiese interesul pe care l-a avut inculpata recurentă B.T. în darea declarației mincinoase, în lipsa căreia nu se putea emite certificatul de moștenitor doar pe numele inculpatei A.E. și, în consecință, nu se putea perfecta contractul de vânzare-cumpărare între vânzătoarea A.E. și cumpărătoarea B.T.
Așadar, latura obiectivă a infracțiunii constă în acțiunea inculpatei B.T. de a face declarații mincinoase în fața notarului public cu ocazia dezbaterii unei moșteniri, aceasta fiind o cauză în care se ascultă martori în sensul art. 260 alin. (1) C.pen., așa cum prevede și procedura succesorală reglementată în Capitolul V, Secțiunea a III-a din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială.
Latura subiectivă constă în intenția recurentei de a da declarații mincinoase în vederea creării unei stări periculoase pentru înfăptuirea justiției.
Instanța de recurs va înlătura susținerile inculpatei recurente B.T. conform cărora s-a aflat în eroare de fapt și astfel se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C.proc.pen. cu aplicarea art. 51 C.pen.
Conform art. 51 alin. (1) C.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Probele administrate confirmă că inculpata B.T. s-a aflat, dacă nu în deplină cunoștință de cauză că ceea ce declară nu corespunde adevărului, cel puțin în îndoială cu privire la împrejurarea dacă inculpata A.E. este sau nu unicul moștenitor al defunctului M.T.
Eroarea nu se confundă cu îndoiala, care presupune că inculpata este conștientă că nu poate să-și reprezinte realitatea, caz în care ar trebui să nu treacă la acțiune.
Când în pofida acestei îndoieli inculpata a trecut la executarea acțiunii, răspunde pentru fapta comisă, deoarece a acceptat producerea unui rezultat socialmente periculos.
Rezultă că inculpata B.T. a acționat cel puțin cu intenție indirectă, realizând astfel și latura subiectivă a infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Referitor la susținerea apărătorului inculpatei-recurente că sentința penală nu este opozabilă soțului ei privitor la latura civilă deoarece acesta nu a fost introdus în cauză și nimeni nu s-a constituit parte civilă, Curtea a constatat că este nefondată, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 170 coroborate cu art. 348 C.proc.pen. care prevăd că instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat în mod vădit din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C.proc.pen. a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpată.
(Judecător dr. Marian Bratiș)
