Recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârilor penale străine privind pedepse pecuniare. Competenţă. Modalitatea de recunoaştere. Dispoziţii legale aplicabile

Recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor penale străine prin care s-au aplicat pedepse pecuniare se face de instanţa competentă prevăzută de art. 117-120 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi potrivit prevederilor art. 18734-18748 din această lege.

Secţia penală, cauze de minori şi familie, Sentinţa nr. 163 din 13 noiembrie 2008

Ministerul Justiției din Lituania a înaintat Ministerului Justiției din România cererea pentru recunoașterea și executarea hotărârii din data de 14.06.2007, pronunțată de Tribunalul de Circumscripție nr. 1 al orașului V. - Lituania, privind-o pe condamnata C.O., domiciliată în municipiul Bacău.

Ministerul Justiției din România, în conformitate cu prevederile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a înaintat cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin adresa nr. 830/II/5/2007 din data de 24.03.2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a înaintat cererea, spre competentă soluționare, Curții de Apel Bacău.

Prin adresa nr. 30/18 A din data de 27.03.2008, cererea a fost transmisă spre soluționare Judecătoriei Bacău, instanță la care s-a înregistrat sub nr. 4824/180/2008.

Judecătoria Bacău, prin sentința penală nr. 1592/08.09.2008, a dispus, în temeiul art. 42 C.proc.pen., art. 117 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, declinarea competenței de soluționare în favoarea Curții de Apel Bacău.

Cauza s-a înregistrat la această instanță sub nr. 615/32/2008.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Prin hotărârea din data de 25.08.2006, pronunțată de Judecătoria Kaunas - Lituania, s-a dispus condamnarea inculpatei C.O. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 C.pen. al Lituaniei, la pedeapsa amenzii în valoare de 1250 litas.

în fapt, s-a reținut că la data de 19.08.2006, în jurul orelor 11, condamnata se afla la SEB V.B., Filiala Kaunas, aflată pe strada L. nr. 82 și a schimbat 17 unități a câte 200 litas în bancnote de 100 litas, după care a rugat casiera să-i schimbe suma în lire turcești.

Deoarece banca nu deținea asemenea valută, a cerut să i se restituie bancnotele de 200 litas, restituind casieriei bancnotele date de aceasta de câte 100 litas.

Condamnata a reținut din bancnotele date de casieră 1300 litas și a primit înapoi 17 unități a câte 200 litas, cauzând un prejudiciu unității bancare de 1300 litas.

Această hotărâre a fost recunoscută de România prin sentința penală nr. 36 din data de 15.05.2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău și s-a substituit pedepsei amenzii de 1250 litas pedeapsa de 1500 lei amendă penală, în baza art. 215 alin. (1) C.pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. e) C.pen.

Așa cum rezultă din adresa nr. 9514 din data de 10.11.2008 a Administrației Finanțelor Publice Bacău, amenda nu a fost executată.

Prin hotărârea din data de 14.06.2007, pronunțată de Tribunalul de Circumscripție nr. 1 al orașului V. - Lituania, s-a dispus condamnarea aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 parag. 1 C.pen. al Lituaniei, la pedeapsa amenzii de 18 salarii lunare minime în valoare de 2250 litas.

în temeiul art. 63 parag. 9 C.pen. al Lituaniei, s-a dispus „sintetizarea sentinței în cauză prin unirea cu cea pronunțată de Tribunalul Circumscripției Kaunas în data de 25.08.2006 și a stabilit pedeapsa definitivă a amenzii de 25 de salarii lunare minime în valoare de 3125 litas”.

în temeiul art. 65 și art. 66 C.pen. al Lituaniei, „a inclus în această pedeapsă reținerea temporară din data de 19.08.2006 până la data de 21.08.2006 și din 24.08.2006 până la 25.08.2006 și a stabilit pedeapsa definitivă la amenda de 19 salarii lunare minime în valoare de 2.375 litas”.

în fapt, s-a reținut că la data de 19.08.2006, în jurul orelor 14, condamnata se afla la SEB V.B., Filiala Europa, aflată pe B-dul C. nr. 7, și a schimbat 17 unități a câte 200 litas în bancnote de 100 litas, după care a rugat casiera să-i schimbe suma în lire turcești.

Deoarece banca nu deținea asemenea valută, a cerut să i se restituie bancnotele de 200 litas, restituind casieriei bancnotele date de aceasta de câte 100 litas.

Condamnata a reținut din bancnotele date de casieră 11 bancnote de câte 100 litas și a primit înapoi 17 unități a câte 200 litas, cauzând un prejudiciu unității bancare de 1100 litas.

Potrivit art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel Bacău a dispus citarea condamnatei, înaintându-i-se odată cu citația hotărârea străină împreună cu întreaga documentație transmisă de autoritățile lituaniene, traduse și în limba română.

în baza art. 117 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, Curtea i-a desemnat condamnatei un apărător din oficiu.

Condamnata, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță.

Recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a actelor judiciare este reglementată de Titlul V din Legea nr. 302/2004. Aceste prevederi constituie dreptul comun în ceea ce privește recunoașterea și executarea hotărârilor penale.

însă, trebuie observat că hotărârea lituaniană a cărei recunoaștere și executare se solicită, cuprinde pedepse pecuniare, așa cum sunt acestea definite de art. 1 din Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare și art. 18734 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 - „o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune pronunțată printr-o hotărâre”.

în aceste condiții, fiind vorba de recunoașterea și executarea unei hotărâri prin care s-au aplicate sancțiuni pecuniare, s-a apreciat că sunt incidente în cauză prevederile art. 18734-18748 din Legea nr. 302/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, lege prin care s-a transpus și în dreptul românesc Decizia-cadru 2005/214/J AI a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare.

Infracțiunea pentru care i s-a aplicat condamnatei pedeapsa amenzii penale face parte dintre cele prevăzute de art. 18740 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 (înșelăciune) și, respectiv în art. 5 din Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare.

De altfel, infracțiunea pentru care a fost condamnată este incriminată și de legislația penală românească, respectiv de art. 215 C.pen., fiind îndeplinită chiar și condiția dublei încriminări.

Din examinarea prevederilor art. 18742 din Legea nr. 302/2004, în cauză nu există nici un motiv de nerecunoaștere sau de neexecutare a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare ale statului lituanian, astfel încât, potrivit art. 18741 din aceeași lege, autoritatea judiciară română are obligația de a recunoaște hotărârea fără alte formalități și să ia imediat toate măsurile pentru executarea acesteia.

Din examinarea prevederilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 și art. 18743 din aceeași lege, așa cum a fost modificată, se constată că există diferențe esențiale cu privire la modalitatea de recunoaștere a hotărârii și de substituire în caz de neexecutare a pedepsei.

Astfel, în timp ce la art. 117 alin. (4) din lege se prevede că: „în cazul în care pedeapsa pronunțată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române”, în art. 18743 din aceeași lege se arată că: „autoritatea judiciară română schimbă pedeapsa în moneda statului de executare”.

în aceste condiții, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18743 din Legea nr. 302/2004 și a substituit pedepsei de executat aplicată prin hotărârea autorității judiciare lituaniene, de 2375 litas, pedeapsa în moneda statului român, la cursul valutar de la data pronunțării.

S-a reținut că, de altfel, în cauză nici nu era posibilă aplicarea art. 117 alin. (4) din lege, în sensul substituirii restului de pedeapsă rămas de executat a unei pedepse corespunzătoare potrivit legii penale române, deoarece infracțiunea de înșelăciune pentru care i s-a aplicat condamnatei pedeapsa amenzii penale este pedepsită de prevederile art. 215 alin. (1) C.pen. român doar cu pedeapsa închisorii de la 6 (șase) luni la 12 (doisprezece) ani închisoare.

Or, prin recunoașterea unei hotărâri străine, nu se poate crea persoanei condamnate o situația mai grea și cu atât mai puțin să se schimbe felul pedepsei, din pedeapsa amenzii în pedeapsa închisorii.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 117 și art. 18743 din Legea nr. 302/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, a fost admisă cererea formulată de Ministerul Justiției din Lituania de recunoaștere și executare a hotărârii străine, va fi recunoscută hotărârea din data de 14.06.2007, pronunțată de Tribunalul de Circumscripție nr. 1 al orașului V. - Lituania și s-a substituit pedepsei de executat aplicate prin sus-menționata hotărâre pedeapsa de 2608,41 lei amendă penală.

S-a atras atenția condamnatei, potrivit și art. 18745 din Legea nr. 302/2004, asupra prevederilor art. 631C.pen. român, în sensul că dacă se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea pentru care a fost condamnată, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

S-a constatat că hotărârea din data de 25.08.2006, pronunțată de Judecătoria orășenească de district Kaunas - Lituania, a fost recunoscută prin sentința penală nr. 36 din data de 15.05.2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Deoarece prin hotărârea a cărei recunoaștere și executare se cere a fost contopită și pedeapsa aplicată prin hotărârea din data de 25.08.2006 a Judecătoriei orășenești de district Kaunas - Lituania și pedeapsa substituită nu a fost executată, s-a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 36 din data de 15.05.2007 a Curții de Apel Bacău și emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei hotărâri.

în temeiul art. 117 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea hotărârii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate.

S-a dispus comunicarea hotărârii și Ministerului Justiției din Lituania.

în vederea traducerii hotărârii și adresei de înaintare, din limba română în limba engleză, având în vedere și prevederile art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, a fost desemnat un traducător de limbă engleză.

în conformitate cu prevederile art. 18747 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român au fost lăsate în sarcina acestuia.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârilor penale străine privind pedepse pecuniare. Competenţă. Modalitatea de recunoaştere. Dispoziţii legale aplicabile