Măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea luată de procuror. Prelungire. Recurs. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara poate fi prelungită, spre deosebire de măsura arestării preventive, de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. În ceea ce priveşte calea de atac, art. 145 alin. (2) C.proc.pen. face trimitere la dispoziţiile art. 1402 C.proc.pen. „care se aplică în mod corespunzător”. Art. 1402C.proc.pen. reglementează calea de atac împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv ţara, şi care, potrivit celor expuse anterior, se aplică în mod corespunzător şi în cazul ordonanţei prin care procurorul dispune în caz de urmărire penală, prelungirea măsurilor preventive restrictive de libertate. Astfel, legea reglementează doar plângerea ca şi cale de atac împotriva ordonanţei procurorului prin care acesta a luat sau, după caz, a prelungit măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv ţara, plângere care este dată în competenţa instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă. Din economia întregului articol nu rezultă faptul că încheierea pronunţată de instanţă în soluţionarea unei asemenea plângeri ar mai putea fi atacată ulterior cu recurs, astfel încât formularea unei noi căi de atac determină respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 643 din 31 august 2010
Prin încheierea penală nr. 78/F/14.07.2010 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a respins ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul F.J., măsură preventivă care s-a prelungit prin Ordonanța din 21.06.2010 de către procurorul șef birou din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița Năsăud.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul F.J. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, măsură ce a fost prelungită prin ordonanța din 21.06.2010 dată de procurorul șef din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud. în motivarea cererii s-a relevat, în esență, că prin încheierea nr. 147/R/25.11.2009 a Curții de Apel Cluj s-a admis recursul declarat de petent împotriva încheierii penale nr. 54/CC/11.11.2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, măsură ce a fost prelungită succesiv prin ordonanțe ale procurorului DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, ultima dată prin ordonanța din 21.06.2010. Petentul a arătat că măsura este nejustificată, deoarece nu există nici un pericol ca inculpatul să se sustragă sau să influențeze în vreun fel urmărirea penală, că de la momentul luării măsurii și până în prezent organul de urmărire penală nu a verificat dacă se impune menținerea măsurii, dispunându-se doar formal menținerea acesteia și că prin această măsură este afectată libertatea persoanei, ținând seama de faptul că a fost luată de mult timp, toată perioada de la luarea măsurii inculpatul respectând cu strictețe obligațiile ce i s-au impus.
Cererea petentului inculpat a fost neîntemeiată, astfel că a fost respinsă ca atare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului nr. 24D/P/2009 al DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a rezultat că petentul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire în grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (două fapte). Temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii preventive subzistă, nevoia de a asigura buna desfășurare a procesului penal menținându-se. Restricțiile impuse prin măsura preventivă luată față de petent prin prisma interdicțiilor legale stabilite, sunt normale, reprezentând măsuri necesare într-o societate democratică, în vederea prevenirii faptelor penale și pentru protejarea drepturilor și libertăților altora, astfel cum s-a statuat constant atât în practica CEDO, cât și în cea a instanțelor naționale. Restrângerile pe care le presupune o măsură preventivă nu reprezintă o încălcare a drepturilor constituționale invocate (dreptul la un proces echitabil, dreptul la libera circulație, prezumția de nevinovăție), deoarece acestea se subsumează scopurilor acestor măsuri, astfel cum sunt acestea definite în cuprinsul art. 136 C.proc.pen., iar respectarea obligațiilor impuse la luarea măsurii nu constituie temei pentru revocarea acesteia. Dimpotrivă, respectarea obligațiilor stabilite în sarcina celui în cauză, constituie justificarea pentru menținerea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, ignorarea acestor obligații sau încălcarea lor cu bună știință atrăgând luarea măsurii arestării.
Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (2) C.proc.pen., când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, ceea ce însă nu este cazul în speță.
încheierea Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost atacată cu recurs de către inculpatul F.J. recurs care este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara poate fi prelungită, spre deosebire de măsura arestării preventive, de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile.
în ceea ce privește calea de atac, art. 145 alin. (2) C.proc.pen. face trimitere la dispozițiile art. 1402 C.proc.pen. „care se aplică în mod corespunzător”.
Art. 1402C.proc.pen. reglementează calea de atac împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv țara și care, potrivit celor expuse anterior, se aplică în mod corespunzător și în cazul ordonanței prin care procurorul dispune în caz de urmărire penală, prelungirea măsurilor preventive restrictive de libertate. Astfel, legea reglementează doar plângerea, ca și cale de atac, împotriva ordonanței procurorului prin care acesta a luat sau, după caz, a prelungit măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv țara, plângere care este dată în competența instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. Din economia întregului articol nu rezultă faptul că încheierea pronunțată de instanță în soluționarea unei asemenea plângeri ar mai putea fi atacată ulterior cu recurs, astfel încât formularea unei noi căi de atac determină respingerea acesteia ca inadmisibilă. Pe de altă parte, examinând reglementarea plângerii împotriva ordonanței procurorului prevăzută de art. 1402 C.proc.pen., Curtea constată că aceasta este similară în privința termenelor folosite de legiuitor, cu cea a recursului ca și cale de atac împotriva încheierii pronunțată de judecător ori de instanța de judecată, referitoare la măsura arestării preventive, prevăzută în art. 1403 C.proc.pen., respectiv 141 C.proc.pen. Astfel, dosarul este înaintat instanței în vederea soluționării în termen de 24 de ore, iar plângerea se judecă în termen de 3 zile.
De asemenea, Curtea apreciază că indiferent că este vorba de măsura arestării preventive sau de măsuri restrictive de libertate, regimul căilor de atac trebuie să fie similar, neavând relevanță că măsura arestării preventive este dată în competența exclusivă a judecătorului, iar celelalte măsuri preventive pot fi luate și prelungite de către procuror. Astfel, se constată că împotriva actului procedural prin care judecătorul dispune luarea sau prelungirea arestării preventive este posibilă exercitarea unei singure căi de atac (recursul), ceea ce, potrivit celor arătate anterior, duce la concluzia că și împotriva actului procedural prin care procurorul dispune luarea sau prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, nu poate fi formulată decât o singură cale de atac, anume aceea a plângerii la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.
Nu în ultimul rând, conform art. 1403alin. (1) C.proc.pen., „încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, nu este supusă niciunei căi de atac”.
Așa fiind, recursul declarat este inadmisibil și urmează a fost respins ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C.proc.pen.
(Judecător Delia Purice)
