Neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de „abuz în serviciu”, în contextul în care obligaţia de serviciu a cărei încălcare i se impută inculpatului nu a fost stipulată expres în contractul de muncă al acestuia. Neaducerea la cunoştinţă a d
Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 1429 din data de 10.05.2013
Intimatul P. D. a fost angajat la SC U.L. SRL Iași la data de 05.04.2001 pe funcția de director vânzări în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM Iași în data de 16.04.2001, sub nr. 22571 (filele 21-26 d.u.p.)
Societatea angajatoare avea ca obiect de activitate,,comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și a produselor derivate’’.
La data de 07.08.2008, inculpatul P.D., pe fondul unor conflicte cu administratorul SC U.L. SRL, și-a înființat propria societate comercială denumită SC T.L. cu numărul de ordine având ca obiect de activitate ,,comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și a produselor derivate’’, așadar obiect de activitate identic cu cel al societății la care era angajat.
Inculpatul avea și calitatea de administrator la această nouă firmă.
Până la data de 15.12.2008 când și-a depus cererea de demisie din calitatea de director de vânzări al SC U.L. SRL, inculpatul, deși avea în continuare calitatea de director de vânzări la SC U.L. SRL, a desfășurat în paralel activitate la firma concurentă pe care o înființase, livrând uleiuri minerale în numele propriei firme SC T.L. SRL către o parte din vechii clienți ai SC U.L. SRL.
În acest sens, în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară care a concluzionat că au existat în această perioadă 13 din foștii clienți ai societății petente cărora inculpatul le-a furnizat produse în noua calitate de administrator la SC T.L. SRL. Valoarea acestor produse vândute a fost de 109.336,79 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 246 Cod penal, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și cauzează prin aceasta o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Prin urmare, pentru a se putea reține întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracțiuni este necesară stabilirea, în mod neîndoielnic, a împrejurării că inculpatul avea anumite atribuții de serviciu, stabilite în mod clar de angajator, atribuții pe care și le-a încălcat și a determinat producerea consecinței cerute de textul de incriminare.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât infracțiunea pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului este o infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, rațiunea incriminării unor astfel de fapte fiind tocmai aceea de a asigura corectitudinea funcționarilor în îndeplinirea raporturilor de muncă.
În cauză se pune problema dacă inculpatul avea stabilită expres obligația de fidelitate față de angajator, obligație ce presupune ca, în cadrul atribuțiilor de serviciu stabilite acestuia să acționeze în așa manieră încât să nu-l concureze pe angajatorul său.
În acest sens, instanța reține în prealabil că inculpatul P.D. își desfășura activitatea în beneficiul angajatului în temeiul unui contract individual de muncă, iar trăsătura determinantă a raportului de muncă este reprezentată de relația de subordonare existentă între subiectele acestui raport, subordonare ce constă în esență în dreptul exclusiv al angajatorului de a organiza, în condițiile legii, munca salariatului în colectivul său.
Corelativ acestui drept, angajatorul are obligația de a preciza în mod expres și neîndoielnic care sunt obligațiile angajatului în ceea ce privește exercitarea concretă a muncii prestate și, doar în cazul nerespectării acestora, se poate angaja răspunderea angajatului, iar cadrul în care se poate manifesta concretizarea acestor obligații este reprezentat de contractul individual de muncă, dar și de dispozițiile regulamentului de ordine interioară.
Din analiza obligațiilor impuse în contractul individual de muncă se poate observa că nu se regăsește expres stipulată această obligație a angajatului.
Instanța reține că regula de baza care guverneaza in general incheierea unui contract este libertatea de negociere a partilor, adica, posibilitatea partilor de a stabili intr-un contract ce clauze vor si de a le redacta in ce maniera vor.
Totusi, dat fiind specificul contractului individual de munca care imbraca un raport juridic intre doua parti ce se afla pe pozitii inegale de forta (respectiv, salariatul se subordoneaza angajatorului), acest tip de contract este, intr-o anumita masura, standardizat prin reglementarile legale, partile putand recurge la depasiri sau la ajustari ale acestor standarde numai in cadrul unor limite sau cu respectarea unor cerinte legale minim obligatorii.
Prin urmare, în Codul Muncii sunt stipulate o serie de clauze obligatorii pe care trebuie să le conțină contractul de muncă, cum sunt cele privitoare la identitatea părților, obiectul contractului, funcția, locul munci, etc, dar și o serie de clauze facultative, precum cele privind formarea profesională, neconcurența, mobilitatea, exclusivitatea etc.
Deși Codul muncii reglementează, în dispozițiile art. 39 alin. 2, drept obligație principală a angajaților, "obligația de fidelitate față de angajator în executarea obligațiilor de serviciu";, nu prevede expres caracterul obligatoriu al acesteia, rezultând astfel că, deși o astfel de clauză este de natura raporturilor de muncă, nu este însă și de esența acestora, părțile putând, prin propria manifestare de voință, expresă sau tacită, să deroge de la dispozițiile legale care impun angajatului astfel de obligații.
Prin urmare, în condițiile în care, în contractul individual de muncă încheiat între inculpat și partea vătămată nu era stipulată expres o astfel de obligație a angajatului, nu se poate reține, în sarcina acestuia, existența unei infracțiuni care ar presupune o desconsiderare a unor obligații de serviciu expres și neechivoc stabilite de angajator.
O astfel de obligație se regăsește însă stipulată în Regulamentul de Ordine Interioară întocmit de partea vătămată în cursul anului 2007, dar, analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză nu au dus la concluzia că dispozițiile acestuia au fost aduse la cunoștință inculpatului, simpla existență a acestui document și păstrarea acestuia în mapa cu acte oficiale ale societății neputând echivala cu respectarea de către angajator a obligației (impusă de altfel și prin procesul-verbal de control întocmit de inspectorii ITM) de a aduce la cunoștința angajaților clauzele acestuia.
Prin urmare, din moment ce inculpatul nu a fost încunoștințat expres cu privire la obligațiile suplimentare stabilite în sarcina lui prin ROI nu se poate reține încălcarea acestor obligații de serviciu, neexistând certitudinea necesară că inculpatul a cunoscut existența obligației de fidelitate impusă expres de angajator și că, nerespectarea acestei obligații, cu consecința producerii unui prejudiciu patrimonial părții vătămate, ar duce la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de "abuz în serviciu contra intereselor persoanelor";.