Nerespectarea dispoziţiilor procedurale referitoare la citarea părţilor şi a introducerii în proces a tuturor părţilor interesate
Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 2628/2002, a Judecătoriei Buzău, a fost condamnat inculpatul R.I.M. la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în dauna părţilor vătămate PA. şi S.D.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a luat act că partea vătămată S.D. nu s-a constituit parte civilă, iar cererea părţii civile PA. a fost admisă în parte, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 200.000 lei, despăgubiri civile, către aceasta.
în pronunţarea acestei sentinţe, judecătoria a avut în vedere fapta inculpatului care, prin efracţie, a pătruns în apartamentele părţilor vătămate de unde a sustras bunuri în valoare de 250.000.000 lei şi 70.000.000 lei. Cauza a fost soluţionată de Judecătoria Buzău în urma strămutării, dispuse de Curtea Supremă de Justiţie, de la Judecătoria Mangalia.
împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au declarat apel inculpatul şi părţile vătămate, acestea fiind admise de Tribunalul Buzău prin decizia penală nr. 166/2003.
Prin această decizie, sentinţa penală a fost desfiinţată în totalitate, iar cauza a fost trimisă instanţei de fond pentru rejudecare.
Tribunalul a arătat că, prin actul de sesizare a instanţei de fond, s-a reţinut că inculpatul a sustras bunuri din locuinţele părţilor vătămate S.D. şi S.M., soţi, şi a părţii vătămate P.A. Din verificarea lucrărilor dosarului a rezultat că partea vătămată S.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 200.000.000 lei şi 1.700 USD.
După strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Buzău, partea civilă S.M. nu a mai fost citată şi instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la cererea acesteia de despăgubiri, luând doar act că partea vătămată S.D. nu s-a constituit parte civilă, şi dispunând confiscarea sumei de 68.500.000 lei de la inculpat.
întrucât unul din actele materiale ale infracţiunii de furt calificat s-au produs în dauna patrimoniului soţilor S.D. şi S.M., aceştia au dobândit calitatea de părţi vătămate în procesul penal, având interese comune. în aceste condiţii, aceste părţi vătămate aparţin unui grup distinct de subiecţi procesuali, între ei existând o solidaritate procesuală ce impune examinarea cauzei prin extindere şi cu privire la partea care nu a declarat apel, conform art. 373 Cod procedură penală.
Dispoziţiile art. 362 alin. 2 Cod procedură penală nu permit soţului să declare apel pentru celălalt soţ decât în situaţia în care acesta are calitatea de inculpat, iar nu altă parte în proces, cum este cazul de faţă.
în condiţiile în care partea civilă S.M. nu a fost legal citată, iar prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei, respectiv instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererea acestei părţi de constituire de parte civilă, s-a produs o vătămare a drepturilor şi intereselor acestei părţi civile.
Tribunalul Buzău, decizia penală nr. 166 din 2003