Nerespectarea dispoziţiilor procedurale privind dreptul la apărare a învinuitului sau inculpatului în cursul urmăririi penale. Consecinţe. Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale

C. proc. pen., art. 6 alin. (1) şi (3)

Conform art. 6 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi pe tot parcursul procesului penal iar organele judiciare au obligaţia să-l încu-noştinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.

C.A. Alba-Iulia, Secţia pentru cauzele cu minori şi de familie, Decizia penală nr. 132 din 18 septembrie 2007

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt din

10.11.2006 înregistrat sub dosar nr. 6978/104/2006 la Tribunalul Olt, s-a dispus: 1) Trimiterea în judecată a inculpaţilor: C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, C.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; tentativă de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., tentativă la viol în formă calificată prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. şi lipsire de liberate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., M.D.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la tentativă la viol prevăzute de art. 26 raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. şi lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut în fapt, în esenţă, prin actul de inculpare că în data de 22 martie 2006 inculpatul C.C. şi fiul său inculpatul C.C.C., acesta din urmă având calitatea de făptuitor în dosarul penal nr. 923/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, judeţul Olt pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, i-au oferit inspectorului principal B.G. suma de 5 milioane lei vechi pentru a stopa cercetările în această cauză şi pentru a-1 determina să propună Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, judeţul Olt o soluţie favorabilă inculpatului C.C.C., în sensul de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată.

în sarcina inculpatului C.C.C. s-a mai reţinut că în noaptea de 27/28 noiembrie 2005 a condus-o forţat pe partea vătămată minoră, Z.C.T. la Hotelul „T.G.”, situat pe raza comunei Pieleşti, judeţul Dolj, unde a încercat să întreţină raporturi sexuale prin folosirea violenţei.

Tot în sarcina acestui inculpat şi a inculpatului M.D.I. s-a reţinut că în seara zilei de 30.11.2005 împreună au introdus-o cu forţa într-un autoturism pe aceeaşi parte vătămată Z.C.T. după care s-au deplasat pe un câmp situat pe raza comunei Pieleşti, loc unde au încercat să întreţină raporturi sexuale cu victima fără consimţământul minorei, lipsind-o totodată în mod ilegal de libertate.

Prin sentinţa penală nr. 108 din 9.05.2007 Tribunalul Sibiu - Secţia penală a dispus restituirea dosarului pentru refacerea urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, în temeiul art. 332 C. proc. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, printre altele, că organele judiciare cu ocazia instrumentării cauzei nu au respectat dispoziţiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen. care prevăd că asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul este reţinut.

împotriva acestei sentinţe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, partea vătămată Z.C.T., prin reprezentant legal şi partea vătămată B.G., Parchetul susţinând că în mod greşit judecătorul de fond a dispus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale în contextul în care este dincolo de orice dubiu că procurorul care a instrumentat dosarul s-a conformat dispoziţiilor art. 197 alin. (2) din C. proc. pen., existând la dosar două procese-verbale încheiate de procuror din care rezultă că celor doi învinuiţi le-a fost asigurată asistenţa juridică de către un apărător ales.

C.A. apreciază că soluţia instanţei de fond a fost corectă, din următoarele considerente:

Printre aceste cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 332 pentru restituirea cauzei în vederea refacerii urmăririi penale este şi acela când, urmărirea penală a fost efectuată cu nerespectarea dispoziţiilor privitoare la prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător [alin. (2) art. 332],

Conform art. 6 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal iar organele judiciare au obligaţia sa-1 încunoştinţeze, de îndată şi mai înainte de a-1 audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.

In speţă, s-a constatat că urmare a denunţului inspectorului principal

B.G. s-a luat măsura organizării prinderii în flagrant a inculpatului C.C. pentru dare de mită, operaţiunea de prindere în flagrant începând la orele 18,45 şi terminându-se la orele 19,30.

învinuiţii C.C.C. şi C.C. au fost reţinuţi pe o durată de 24 de ore cu începere de la 22.03.2006 ora 19,00 până la 23.03.2006 ora 19,00. După reţinerea celor doi învinuiţi, organele judiciare au luat acestora câte o declaraţie fără ca în prealabil să le aducă la cunoştinţă drepturile procesuale pe care le au, respectiv dreptul de a avea un apărător şi dreptul de a nu da nicio declaraţie.

Mai mult decât atât, organele de anchetă nu au desemnat un apărător din oficiu pentru fiecare învinuit, deşi asistenţa juridică era obligatorie aceştia fiind în stare de reţinere [art. 171 alin. (2) C. proc. pen.].

Este adevărat că la dosarul cauzei există două procese-verbale încheiate de procuror în data de 22 martie 2006 din care rezultă că procurorul anchetator le-a adus la cunoştinţă fiecărui învinuit învinuirea ce i se aduce şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, în prezenţa unui avocat ales însă, contrar celor susţinute de parchet din examinarea conţinutului acestor procese-verbale, rezultă că imediat după reţinerea lor învinuiţilor li s-a luat câte o declaraţie cu încălcarea dreptului la apărare.

Curtea de apel a remarcat faptul că, în speţă, începerea urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori a avut loc la data de 22 martie 2006 şi în acest context, nu se poate susţine că inculpaţii au dat declaraţii în faza actelor premergătoare şi astfel organelor judiciare nu le revenea obligaţia de a asigura acestora deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Nerespectarea dispoziţiilor procedurale privind dreptul la apărare a învinuitului sau inculpatului în cursul urmăririi penale. Consecinţe. Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale