Omor calificat. Pruncucidere. Diferenţe

Prin sentinţa penală nr. 287/2002 a Tribunalului Harghita, inculpata C.M. a fost condamnată la 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1 şi art. 175 alin. 1 lit. c) Cod penal.

Instanţa a reţinut în fapt că, în noaptea de 6/7 iulie 2002, fară a fi asistată, inculpata a dat naştere unui făt de sex feminin. Expulzarea s-a făcut prin extragerea cu ambele mâini de către mamă, care a rupt cordonul ombilical cu unghiile, copilul fiind depus în groapa de gunoi şi găsit de soacra inculpatei, a doua zi. Totodată, s-a reţinut că, potrivit raportului de expertiză medico-legală, cauza morţii nou-născutului a fost insuficienţa cardio-respiratorie acută de tip ventral, că leziunile prezentate de făt s-ar fi putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, şi că acesta s-a născut viu, supravieţuind aproximativ 15-20 minute. S-a apreciat că, deşi inculpata s-a aflat într-o stare de tulburare psihică, această stare nu a fost pricinuită de naştere.

Prin decizia penală nr. 13/2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de pruncucidere, prevăzută de art. 177 Cod penal şi a fost condamnată inculpata la 1 an şi 8 luni închisoare. Instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit expertizei psihiatrice, inculpata suferă de o „reacţie nevrotică depresivă situaţională", boală care nu influenţează discernământul, dar care, pe fondul unei situaţii conflictuale având sorgintea într-o sarcină nedorită (provenind din relaţii extraconjugale) şi în iminenţa descoperirii de către soţ a acesteia, putea produce o reacţie scurtcircuitară, cu consecinţa îngustării conştiinţei. După reluarea relaţiilor cu soţul ei, inculpata a fost supusă unor presiuni fizice şi psihice care, în mod evident, i-au afectat discernământul şi conduita. Aflată într-o asemenea stare tensionată, inculpata a născut înainte de termen, fără să fie asistată şi, din cauza tulburării provocate de naştere, fară a se convinge că noul născut este viu, 1-a îngropat în curte.

Curtea de Apel Târgu Mureş, decizia penală nr. 13 din 29 ianuarie 2003

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat. Pruncucidere. Diferenţe