Ordin de protecţie . Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)

Judecătoria BEIUŞ Sentinţă civilă nr. 999/2015 din data de 17.11.2015

Text speță:

Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei minori și familie formulată de către reclamanta G F împotriva pârâților G N și G F , având ca obiect ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu se prezintă reclamanta, reprezentantul acesteia av. P V , apărătorul din oficiu al pârâtului G N - av. P P C , apărătorul din oficiu al pârâtei G F - av. C M , martorii W Ș și K F , iar MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș este reprezentat de procuror B C , lipsă fiind pârâții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată; că procedura de citare este legal îndeplinită; că la data de 16.11.20156 Postul de Poliție al comunei U a depus la dosar, prin registratura instanței, adresa nr.1790390/12.11.2015; că la data de 16.11.20156 Primăria comunei U a depus la dosar, prin registratura instanței, adresa nr.1393/06.11.2015 și a anexat ancheta socială efectuată la data de 16.11.2015.

Instanța procedează la audierea martorilor W Ș și K F în temeiul art.311 C.pr.civ., sub prestare de jurământ potrivit dispozițiilor art.319 al.1 C.pr.civ., declarațiile acestora fiind consemnate în procesele verbale atașate la dosar, după ce în prealabil au fost lecturate și semnate de către aceștia.

Av. P V , av. P P C și av. C M arată că nu au de formulat alte cereri sau de solicitat alte probe.

Reprezentanta MINISTERULUI PUBLIC - Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș procuror B C , comunică cu victima prevederile art.37 din Legea 217/2003 și învederează faptul că nu are alte chestiuni de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau incidente de soluționat, instanța în baza art.223 al.2 și art.392 C.pr.civ. constată cauza lămurită, închide cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Av. P V solicită admiterea acțiunii formulate; fără cheltuieli de judecată. Arată că din probele administrate în cauză, declarațiile martorilor, ancheta psiho-socială și adresa Poliției U , rezultă faptul că în nenumărate rânduri reclamanta a fost nevoită să apeleze la serviciul 112 datorită situației familiei. Apreciază astfel că este dovedită starea de fapt prezentă.

Apărătorul din oficiu al pârâtei G F - av. C M , solicită respingerea cererii, apreciază că nu se impune luarea unei astfel de măsuri față de pârâta G F . Mai mult, arată că vârsta înaintată a acesteia și problemele de sănătate, nu i-ar permite să aibă o astfel de stare conflictuală cu reclamanta. Solicită cheltuieli de judecată justificate prin onorariul de avocat.

Apărătorul din oficiu al pârâtului G N - av. P P C , raportat la probele administrate în cauză, aratî că lasă soluția la aprecierea instanței.

Reprezentanta MINISTERULUI PUBLIC - Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș procuror B C , față de probele administrate în cauză solicită pronunțarea unei soluții legale și temeinice - admiterea în parte a acțiunii.

În temeiul art.394 al.1 C.pr.civ., instanța închide dezbaterile.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față,

În baza actelor de la dosar, constată următoarele:

1. Poziția procesuală a reclamantei:

Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 09.10.2015, reclamanta G F a chemat în judecată pe pârâții G N și G F solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să:

- să procedeze la emiterea ordinului de protecție împotriva pârâtului prin care in temeiul dispozițiilor art. 23 alin. 1 lit.a, lit. d, m lit. f, din Legea 217/2003, să dispună pentru o durată de 6 luni:

- evacuarea temporara a acestuia din locuința situata in U.

- obligarea acestora la păstrarea unei distante de cel puțin 100 m fata de reclamantă si fata de copii rezultați din căsătoria lor G D R si G F M , de asemenea fata de locuința din U si fata de unitățile de invatamant in care invată acestea

- interzicerea oricărui contact inclusiv telefonic, prin corespondenta, sau în orice alt mod cu reclamanta sau cu copii lor

- cu cheltuieli de judecata.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta arată că este căsătorita cu paratul începând din 8 iunie 1994, iar sub dosar civil nr.694/2015, s-a dispus desfacerea căsătoriei pentru motivele invocate.

Având locuința comuna si fără posibilitatea materiala de a partaja bunurile comune, reclamanta arată că se vede obligata să locuiască împreuna cu pârâtul, considerând că dacă se va pronunța divorțul acesta va tolera existența lor, respectiv a reclamantei și a fetelor în aceeași locuința, însă pe fondul consumului repetat de alcool pârâtul le face viata imposibilă.

Totodată, reclamanta arată că în mod frecvent pârâtul le supune la violente fizice si verbale, amenințări cu moartea, accesele acestuia de furie provocându-le o adevărată groază. Reclamanta arată că de ani de zile trăiesc sub o teroare aproape zilnică, scandaluri, bătăi, ori prezența organelor de poliție și sancțiunile pentru pârât au devenit o obișnuință. Menționează că violența pârâtului a ajuns la asemenea cote încât viata ei și a fetelor lor consideră că este in real pericol.

De asemenea, reclamanta arată și faptul că dincolo de comportarea acestuia mai intervine și mama sa, care deși are domiciliul stabil în satul S, refuză să locuiască împreuna cu soțul sau si de câțiva ani s-a mutat în locuința lor, iar alături de fiul său are același comportament verbal, violent zi de zi , motiv pentru care reclamanta arată că înțelege să formuleze prezenta cerere cu referire la ambii.

În drept reclamanta invocă prevederile art 23 alin 1, lit,a,d,f , art 27 ,29, din Legea 217/2003.

În probațiune reclamanta a depus la dosar sentința civilă nr.828/2015 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr.694/187/2015.

-/-

2. Poziția procesuală a pârâților:

Deși legal citați, pârâții G N și G F nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare sau cereri prin care să-și exprime poziția procesuală.

-/-

Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba testimonială fiind audiați în acest sens martorii W Ș și K F - filele 37-38. De asemenea, în probațiune pentru reclamantă instanța a încuviințat emiterea unei adrese către Postul de Poliție U - răspunsul fiind depus la fila 32 dosar, iar din oficiu instanța a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul părților - filele 33-35 dosar.

-/-

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pe fondul cererii, instanța reține:

În fapt:

Reține instanța din sentința civilă nr.828/2015 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr.694/187/2015, faptul că:

- a fost desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de 8 iunie 1994 și înregistrată în registrul stării civile al Primăriei com. F sub nr.9/08.06.1994, din vina exclusivă a pârâtului.

- s-a încuviințat ca pe viitor reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei acela de ,,U ";.

- s-a stabilit la domiciliul reclamantei G F locuința minora G D R născută la 31 iulie 1999.

- s-a dispus exercitarea autorității părintești asupra minorei G D R născută la 31 iulie 1999, în comun, de către ambii părinți.

- a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea minorei minora G D R născută la 31 iulie 1999, o pensie de întreținere lunară în sumă de 225 lei, începând cu data introducerii cererii - 09.04.2015 și până la majoratul acesteia, sau alte noi dispoziții, sumă care se va plăti până cel mai târziu în data de 25 a fiecărei luni și care se va indexa trimestrial, de drept, cu rata inflației.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța reține:

-părțile se ceartă violent în mod frecvent , pârâtul proferează înjurături la adresa reclamantei , și-a amenințat fiicele și fosta soție că le va omorî.

- reclamanta și fiicele părților s-au refugiat din fața pârâtului , acesta alungându-le de acasă

- pârâta de rd. 2 este în vârstă , se deplasează cu un cadru metalic.

Din înscrisurile depuse de Postul de Poliție U și ancheta socială efectuiată , instanța reține că pârâtul este cunoscut pentru comportamentul său violent în familie.

În drept, potrivit art. 3 din Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie"; violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate";, violența putându-se manifesta sub forma violenței verbale, psihologice, fizice, sexuale, economice sau sociale.

Coroborând probele administrate în cauză, constatând că pârâtul este o fire agresivă, că relația dintre părți a degenerat, că mediul conflictual face imposibilă conviețuirea și văzând că viața, integritatea fizică și psihică a reclamantei și a celor două fiice ale părților sunt puse în pericol, apreciind și că violențele verbale exercitate de pârât trebuie să înceteze pentru a nu se perpetua o stare conflictuală, aptă de a degenera și de a avea consecințe mult mai grave pentru reclamantă și fiicele ei , ținând seama de dispozițiile art. 23 alin. 1 lit. a ,d din Legea nr. 217/2003 cu modificările și completările ulterioare, instanța va admite cererea formulată, urmând a emite ordinul de protecție pe seama reclamantei și împotriva pârâtului G N , urmând ca durata tuturor măsurilor dispuse să fie de 6 luni, cu începere de la data pronunțării, respectiv 17.11.2015.

Va dispune evacuarea temporară a pârâtului G N din locuința situată în loc. U , jud. Bihor.

Va obliga pârâtul G N să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamanta G F , față de copii rezultați din căsătoria acestora G D R și G F M , față de locuința din loc. U , jud. B și față de unitățile de învățământ la care învață acestea.

Va interzice pârâtului G N să aibă orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta G F și cu copiii G D R și G F M .

În baza art. 24 din Legea nr. 217/2003, măsurile dispuse prin prezenta hotărâre vor dura pentru o perioadă de 6 luni de la data pronunțării.

Instanța va respinge cererea formulată împotriva pârâtei G F , constatând că din nici o probă administrată în cauză nu rezultă vreo acțiune sau inacțiune în sensul violenței în familie așa cum este reglementată prin legea nr. 217/2003.

În temeiul art.453 Cod procedură civilă și a principiului disponibilității instanța ia act de faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Plata onorariului d-nei avocat C M , stabilit prin delegația pentru asistență juridică gratuită nr.667/19.10.2015 emisă de Baroul Bihor, în cuantum de 260 lei, se va face din Fondurile Ministerului Justiției.

Plata onorariului d-lui avocat P P C , stabilit prin delegația pentru asistență juridică gratuită nr.668/19.10.2015 emisă de Baroul Bihor, în cuantum de 260 lei, se va face din Fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. ART. 29 din legea nr. 217/2003 , conform căruia :

" (1) Ordinul de protectie este executoriu.

(2) La cererea victimei sau din oficiu atunci cand imprejurarile cauzei impun astfel, instanta va putea hotari ca executarea sa se faca fara somatie sau fara trecerea vreunui termen. " , așa încât instanța va da eficiență deplină acestui text de lege, chiar dacă reclamanta nu a solicitat ca executarea să se facă fără somație și fără trecerea vreunui termen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta G F în contradictoriu cu pârâții G N și G F și în consecință:

Dispune emiterea ordinului de protecție pe seama reclamantei și împotriva pârâtului G N , urmând ca durata tuturor măsurilor dispuse să fie de 6 luni, cu începere de la data pronunțării, respectiv 17.11.2015.

Dispune evacuarea temporară a pârâtului G N din locuința situată în loc. U.

Obligă pârâtul G N să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamanta G F , față de copii rezultați din căsătoria acestora G D R și G F M , față de locuința din loc. U și față de unitățile de învățământ la care învață acestea.

Interzice pârâtului G N să aibă orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta G F și cu copiii G D R și G F M .

Respinge cererea reclamantei față de pârâta G F .

Fără cheltuieli de judecată.

Plata onorariului d-nei avocat C M , stabilit prin delegația pentru asistență juridică gratuită nr.667/19.10.2015 emisă de Baroul Bihor, în cuantum de 260 lei, se va face din Fondurile Ministerului Justiției.

Plata onorariului d-lui avocat P P C stabilit prin delegația pentru asistență juridică gratuită nr.668/19.10.2015 emisă de Baroul Bihor, în cuantum de 260 lei, se va face din Fondurile Ministerului Justiției.

Executorie fără somație sau fără trecerea vreunui termen.

Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Beiuș și se judecă de Tribunalul Bihor.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică, astăzi 17 noiembrie 2015, ora 16:40.

PREȘEDINTE , GREFIER ,

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ordin de protecţie . Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)