PERICOLUL PENTRU ORDINEA PUBLICĂ. PERICOL SOCIAL.

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferenţă, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la faptă, adică natura şi gravitatea infracţiunii comise, cât şi cu rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acesteia, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracţiunii săvârşite de inculpaţi nu poate constitui temei pentru luarea sau menţinerea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naţionale a susţinut că pentru infracţiuni deosebit de grave, cum este şi criminalitatea informatică,

probele referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective.

Prin urmare, există anumite tipuri de infracţiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, şi care justifică luarea măsurii arestării preventive. Este cazul infracţiunilor de criminalitate informatică, trafic de droguri, trafic de persoane, corupţie.

Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică, este îndeplinită, având în vedere infracţiunile pentru care inculpaţii recurenţi au fost cercetaţi şi deduşi judecăţii, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, deoarece în domeniul criminalităţii informatice, rostul dispoziţiilor incriminatoare este acela de a proteja datele şi informaţiile personale faţă de orice imixtiune abuzivă, cu intenţie distructivă sau de fraudă. la respectarea şi aplicarea legilor.

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr.962/R/06.12.2010

Tribunalul Cluj prin încheierea penală f.nr.din 24 noiembrie 2010, în baza art. 300² rap. la art. 160^b C.proc.pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii B.C.A., N.C.A., P.C.C. şi L.I.A. toţi aflaţi în prezent în arest preventiv în Penitenciarul Gherla, măsură pe care menţinut-o.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele că prin Rechizitoriul cu nr.17/D/P/2010 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor B.C.A., N.C.A., P.C.C. şi L.I.A. cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor prev. de art.42 alin.2, art.46 alin. ultim şi art. 44 al. 2 şi 3 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.33 lit. a C.pen..

În sarcina inculpaţilor s-a reţinut în esenţă că în cursul lunii februarie 2010, aceştia au dobândit şi deţinut în scopul comiterii de infracţiuni informatice un echipament compus din skimmer şi bagheta care avea încorporat un telefon marca Nokia 6500 cu o cameră video şi că această din urmă componentă au instalat-o sau au ajutat la instalarea acesteia, în data de 04.02.2010, pe un banC. BCR de pe str. Izlazului din loc. Cluj- Napoca, în scopul obţinerii de date informatice. S-a mai reţinut că în aceste împrejurări inculpaţii au obţinut date informatice prin interconectare la sistemul informatic ATM şi la mijloacele de stocare a datelor precum şi prin filmarea codurilor PIN.

Prin Încheierea penală M.12/C/05.02.2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a dispus arestarea preventivă a învinuiţilor N.C.A., B.C.A., P.C.C. şi L.I.A. pe o durată de câte 10 zile, iar ulterior, prin Încheierea penală nr.16/D/A/2010 pe încă 20 de zile în calitate de inculpaţi. Prin Încheierea penală nr.26/C/A/2010 din 03.03.2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv a inculpaţilor pe câte o durată de 30 de zile.

Măsura arestării preventive faţă de inculpaţii N.C.A., B.C.A., P.C.C. şi L.I.A. a fost menţinută atât în temeiul art.300¹ C.proc.pen., cât şi ulterior, în temeiul art.300² C.proc.pen., pe tot parcursul judecării pe fond a cauzei.

Cauza se află în stadiul procesual al apelului, fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj începând cu data de 06.07.2010.

Potrivit art.300² C.proc.pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, nu mai târziu de 60 de zile, procedând potrivit art.160^b C.proc.pen..

Faţă de probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale precum şi al cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, constând în procesele verbale de sesizare din oficiu şi de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile martorilor asistenţi la aceste procedee, şi anume B.S.P. şi B.A., procesul verbal de efectuare a cercetării la faţa locului şi de efectuare a percheziţiilor corporale şi auto, informatice şi domiciliare, procesul verbal de examinare a imaginilor înregistrate cu camerele de supraveghere a BCR, procesele verbale de investigaţii, comunicările transmise de Cosmote şi Vodafone, procesul verbal de examinare a datelor informatice, declaraţiile inculpaţilor, se poate conchide că în cauză sunt probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile reţinute în sarcina lor, în sensul art.143 al.1 C.proc.pen. coroborat cu art.68¹ C.proc.pen..

În ceea ce priveşte condiţiile impuse de art.148 lit.f C.proc.pen., instanţa de apel a apreciat că şi acestea sunt îndeplinite în cauză. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani. Cea de-a doua condiţie, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a acestora, rezidă, pe de o parte, din însuşi gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, individualizat prin natura infracţiunilor comise, specificitatea acestora, care implică depunerea de diligenţe pentru a dobândi diverse cunoştinţe tehnice, pericolul potenţial creat pentru prejudicierea diverselor persoane, care utilizează carduri bancare, de importante sume de bani, iar pe de altă parte din periculozitatea inculpaţilor care sau deplasat din judeţul Constanţa în Cluj-Napoca pentru aplicarea dispozitivului artizanal pe bancul ATM aparţinând Băncii Comerciale Române, după ce anterior şi l-au procurat de la o altă persoană din Bucureşti, şi care sunt cercetaţi pentru infracţiuni similare pe raza a mai multor localităţi din diverse zone ale ţării. De asemenea, în aprecierea acestui pericol, strâns legat de cel social concret al faptelor deduse judecăţii, mai trebuie avut în vedere că inculpaţii nu sunt la prima faptă de această natură, faţă de soft-ul descoperit cu ocazia percheziţiilor informatice la domiciliile unora dintre inculpaţi, precum şi explicaţiile acestora cu privire la aceste aspecte ori atitudinea procesuală manifestată.

Referitor la această atitudine, s-a precizat că inculpaţii nu numai că au negat constant comiterea faptelor, dar au şi oferit explicaţii dintre cele mai bizare, ceea ce determină instanţa să aprecieze că aceştia nici măcar nu conştientizează gravitatea faptelor, dar nici nu deţin disponibilitatea emoţională de a o face pe viitor.

S-a apreciat că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara nu este nici oportună şi nici eficientă, în condiţiile în care inculpaţii, sau cel puţin unii dintre ei, sunt cercetaţi pentru fapte de acelaşi gen în mai multe oraşe din ţară, cum ar fi Tulcea, Iaşi, Sibiu, ceea ce ne determină să credem că luarea faţă de ei a măsurii preventive prev. de art. 145¹ C.proc.pen., nu ar crea garanţiile necesare pentru ai ţine pe inculpaţi departe de tentaţiile implicării în noi activităţi de acest gen, având în vedere că aceştia manifestă o adaptabilitate şi o dezinvoltură infracţională demnă de o cauză mai bună, în condiţiile în care în orice oraş sau comună dotate cu terminale ATM, aceştia ar găsi cu uşurinţă de „lucru”.

Apărarea a invocat în cauză că durata arestării preventive a inculpaţilor a depăşit un termen rezonabil. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, perioada de timp luată în considerare pentru calcularea unui termen rezonabil începe în momentul reţinerii sau arestării preventive a persoanei în cauză şi sew termină în clipa în care s-a pronunţat o soluţie de condamnare de către prima instanţă, chiar nedefinitivă (a se vedea în acest sens cauzele Toth contra Austriei, Wemhoff contra Germaniei, Husein Esen contra Turciei). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că după pronunţarea unei soluţii de condamnare, chiar nedefinitivă, lipsirea de libertate a unei persoane este întemeiată pe cazul specificat de art. 5 paragraful 1 lit. a din Convenţia Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi nu pe cel prev. de art. 5 paragraful 1 lit. c din C.E.D.O.

Pe de altă parte, dar în aceeaşi ordine de idei, s-a precizat că prelungirea duratei procesului în faţa instanţei de apel s-a datorat în exclusivitate conduitei inculpaţilor care au avut de formulat cereri de amânare, ca urmare a schimbării succesive a apărătorilor în cauză.

Concluzionând, tribunalul a apreciat că temeiurile de arestare astfel cum s-a arătat anterior, avute în vedere la dispunerea arestării preventive a inculpaţilor N.C.A.,

B.C.A., P.C.C. şi L.I.A. şi ulterior a menţinerii stării de arest preventiv, se menţin şi în prezent şi impun privarea în continuare a acestora de libertate.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art.300² C.proc.pen. rap. la art.160^b

C.proc.pen., tribunalul a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpaţi, măsură pe care a menţinut-o.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii P.C.C., L.I.A. şi N.C.A., care au solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii şi rejudecând a se dispune revocarea măsurii arestului preventiv.

Apărătorul inculpatului P.C.C. a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar alte temeiuri noi care să impună privarea de libertate nu au intervenit. Arată că în speţă a fost încălcat art.6

C.proc.pen.privind dreptul la un proces echitabil şi în termen rezonabil. Precizează că în speţă este necesar a fi operantă înlocuirea arestării preventive cu altă măsură neprivativă de libertate respectiv cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara prev.de art.145 sau 145¹ C.proc.pen. Arată că pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă îndreptăţeşte punerea în libertate a inculpatului. Arată că din perspectiva instanţei europene, motivarea hotărârii Tribunalului Cluj este lacunară, deoarece s-a făcut o analiză generică a temeiurilor de arestare, fără o prezentare separată a particularităţilor fiecărui inculpat, raportat la probele administrate de către judecătorie.

Apărătorul inculpatului L.I.A. arată că se impune revocarea măsurii arestării raportat la împrejurarea că nu există probe şi indicii din care să se reţină vinovăţia clientului său. În speţă, nu este demonstrat nici pericolul concret pentru ordinea publică. Învederează că inculpatul nu posedă antecedente penale, are un copil minor în întreţinere, astfel că circumstanţele personale nu justifică menţinerea stării de arest.

Apărătorul inculpatului N.C.A. apreciază că prin prisma cauzelor Calmanovici şi Teodorescu c/a României în speţă sunt încălcate prevederile legale ce impun motivarea în detaliu a unei hotărâri judecătoreşti vizând temeiurile care justifică arestarea preventivă, fiind excluse referirile de ordin general la menţinerea privării de libertate a unei persoane. Arată că instanţa fondului nu a luat deloc în discuţie oportunitatea înlocuirii arestării preventive cu o altă măsură vizată de art.145 sau 145¹ C.proc.pen.

În lipsa unei motivări convingătoare, nu se poate exercita controlul judiciar asupra temeiurilor menţinerii arestării preventive.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 591 din 10 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. 10.044/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, inculpaţii au fost condamnaţi după cum urmează: L.I.A.la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare prin privare de libertate pentru comiterea infracţiunilor informatice prev.de art.42 alin.2 şi 3 din Legea 161/2003 cu aplicarea art.75 lit.a C.pen.; art.44 alin.2 şi 3 din Legea 161/2003 cu aplicarea art.75 lit.a C.pen.; art.46 alin.2 din Legea 161/2003 cu aplicarea art.75 lit.a C.pen.; inculpatul N.C.A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare prin privare de libertate pentru comiterea infracţiunilor informatice prev.de art.42 alin.2 şi 3 din Legea 161/2003 cu aplicarea art.75 lit.a C.pen.; art.44 alin.2 şi 3 din Legea 161/2003 cu aplic.art.75 lit.a C.pen.şi art.46 alin.2 din Legea 161/2003 cu aplicarea art.75 lit.a C.pen.; inculpatul P.C.C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare prin privare de libertate pentru comiterea infracţiunilor informatice prev.de art.42 alin.2 şi 3 din Legea 161/2003 cu art.75 lit.a C.pen.; complicitate la art.44 alin.2 şi 3 din Legea 161/2003 cu aplicarea

art.75 lit.a C.pen. rap.la art.26 C.pen. şi 46 alin.2 din Legea 161/2003 cu aplicarea art.75 lit.a C.pen.

În esenţă, prin hotărârea de condamnare instanţa de fond a reţinut că inculpaţii recurenţi la 4.02.2010 au plasat un dispozitiv artizanal pe ATM-ul BCR de pe str.Izlazului din Cluj-Napoca, în vederea încălcării măsurilor de securitate ale deţinătorilor de carduri şi pentru transferul neautorizat de date informatice de pe cardurile acestora.

Potrivit dispoziţiilor art. 160^b cod proc.pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

În conformitate cu disp.art.160^b cod proc.pen. dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau că există temeiuri noi care justifică această măsură, dispune menţinerea acesteia.

Cum, în cauză, temeiul arestării îI constituie dispoziţiile art. 148 alin.1 lit.f

C.proc.pen. şi acesta nu a dispărut, iar în cursul judecăţii în primă instanţă s-a stabilit vinovăţia inculpaţilor recurenţi urmează a se constata că se impune menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive.

Presupunerea rezonabilă privind săvârşirea acestor infracţiuni de către inculpaţi, precum şi modalitatea ipotetică de realizare denotă un potenţial criminogen ridicat şi un pericol social major.

În concluzie, existenţa cazului de arestare prev.de art.148 lit.f Cod proc.pen. este pe deplin probat, aşa încât revocarea măsurii preventive a arestării nu se impune pentru niciunul dintre recurenţi.

Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 300² şi ale art.160^b cod proc.pen. cât şi prevederile art. 5 pct.1 lit. a şi c din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea a menţinut starea de arest a inculpaţilor întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franţa).

Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpaţilor pronunţată pe fond nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpaţi, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condiţiile art. 5 paragraf 1 lit. a din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeaşi instanţă în cauza Wemhoff contra Germaniei.

Având în vedere că apărătorii celor trei recurenţi au invocat lipsa oricăror temeiuri care ar putea justifica privarea lor de libertate, neexistând indicii temeinice care să susţină acuzaţiile ce li se aduc, precum şi interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.136 şi art.148 lit.f C.proc.pen., ignorându-se circumstanţele personale ale recurenţilor şi nedemonstrându-se existenţa pericolului concret pe care l-ar determina punerea lor în libertate, Curtea învederează următoarele:

Inculpaţii au fost arestaţi preventiv la data de 5.02.2010 şi au fost trimişi în judecată la 30 martie 2010 de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, sub acuzaţiile de săvârşire a unor infracţiuni informatice, reţinându-se că la 4 februarie 2010 inculpaţii recurenţi au plasat un dispozitiv artizanal pe ATM-ul BCR de pe str.Izlazului din Cluj-Napoca, în vederea încălcării măsurilor de securitate ale deţinătorilor de carduri şi pentru transferul neautorizat de date informatice de pe cardurile acestora. La momentul dispunerii arestării preventive, s-au reţinut ca temeiuri ale acestei măsuri, pentru toţi cei 4 inculpaţi (în plus şi inculpatul B.C.A.), dispoziţiile art.143 şi art.148 lit.f C.proc.pen.

Contrar susţinerilor inculpaţilor recurenţi, Curtea constată că în cauză continuă să existe suficiente indicii temeinice, în sensul dispoziţiilor art.143 C.proc.pen., care îndreptăţesc presupunerea rezonabilă că aceştia au săvârşit într-adevăr fapte prevăzute de legea penală, care sunt încadrabile juridic în infracţiunile ce fac obiectul inculpării lor. Sub acest aspect, sunt edificatoare: procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de efectuare a

percheziţiilor, procesul verbal de examinare a înregistrărilor camerelor de supraveghere ale BCR, adresa BCR privind listingul tranzacţiilor şi jurnalul ATM, procesele verbale de examinare a îmbrăcăminţii şi semnalmentelor inculpaţilor, procesele verbale ale percheziţiilor domiciliare, procesele verbale de percheziţie informatică, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică coroborate cu declaraţiile martorului G.I.A. - şef serviciu BCCO Cluj-Napoca.

De asemenea, în lumina dispoziţiilor art.148 lit.f C.proc.pen., este justă şi aprecierea primei instanţe privind pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpaţilor l-ar determina pentru ordinea publică, sub acest aspect avându-se în vedere natura şi gravitatea sporită a faptelor de care sunt acuzaţi - reflectată în regimul sancţionator sever aplicabil acestora - , modalitatea presupusă de comitere a faptelor respective, numărul mare al posibilelor victime vizate de infracţiunile informatice, caracterul organizat al grupării infracţionale care se ocupa cu astfel de acţiuni, din care sunt acuzaţi şi inculpaţii că ar fi făcut parte, ramificaţiile şi amploarea acestei activităţi infracţionale, derulată pe teritoriul şi a altor oraşe din România, Tulcea, Iaşi, Sibiu de către recurenţii din prezenta speţă, puternica rezonanţă negativă pe care astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, precum şi recrudescenţa fenomenului infracţional de aceeaşi natură, elemente care în mod obiectiv şi rezonabil, justifică reacţii ferme şi credibile din partea organelor judiciare.

Prima instanţă a dat o interpretare corectă şi a făcut o aplicare justă a dispoziţiilor art.136 alin.1 şi 8 C.proc.pen.întrucât circumstanţele personale favorabile invocate de fiecare dintre inculpaţi nu pot constitui, prin ele însele, temei al reconsiderării privării lor de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravităţii sporite a faptelor de care sunt acuzaţi şi a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile ce au determinat arestarea iniţială a recurenţilor, Curtea a constatat că potrivit art.139 alin.1 C.proc.pen. prima instanţă şi tribunalul au respins în mod legal cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. Aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a recurenţilor, respectiv infracţiunile deduse judecăţii sunt presupus a fi grave, fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică, este îndeplinită, având în vedere infracţiunile pentru care inculpaţii recurenţi au fost cercetaţi şi deduşi judecăţii, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, deoarece în domeniul criminalităţii informatice, rostul dispoziţiilor incriminatoare este acela de a proteja datele şi informaţiile personale faţă de orice imixtiune abuzivă, cu intenţie distructivă sau de fraudă. În acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpaţilor recurenţi ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (cauza Letellier contra Franţei). În speţă, există indicii temeinice că inculpaţii recurenţi au săvârşit presupuse fapte grave, care prin modalitatea de realizare şi urmările produse duc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică. Lăsarea în libertate a recurenţilor ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creîndu-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere a cetăţenilor în actul de justiţie.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei, nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legilor.

Argumentele potrivit cărora în cauză s-a depăşit sau se va depăşi termenul rezonabil al măsurii arestării preventive, nu pot fi reţinute în favoarea niciunuia dintre recurenţi, cu atât mai mult cu cât aprecierea duratei rezonabile a detenţiei, potrivit art.5 parag.3 din Convenţie, se analizează in concreto, în funcţie de trăsăturile fiecărui caz în parte.

Considerentele de genul probatoriului amplu de administrat, complexitatea cauzei în fapt şi în drept, comportamentul părţilor au relevanţă în jurisprudenţa Curţii Euroepene atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii din perspectiva art.6 parag.1 din Convenţie (cauza Allenet de Ribemont contra Franţei).

Argumentele de ordin personal reţinute în favoarea fiecărui inculpat prezintă relevanţă şi pot fi valorificate la momentul soluţionării apelurilor pe fond, odată cu reindividualizarea pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor, şi nu la soluţionarea recursurilor privind menţinerea stării de arest a acestora.

Având în vedere gradul extrem de ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către recurenţi, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de norma de drept încălcată, precum şi în considerarea ideii că aceştia au manifestat capacitatea de comitere de fapte cu caracter antisocial, lăsarea lor în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În acelaşi timp nu se poate ignora împrejurarea că în speţă, s-a pronunţat deja o condamnare de către judecătorie pentru faptele deduse judecăţii.

Art.5 paragraf 1 lit c din Convenţie şi implicit practica CEDO au dezvoltat noţiunea autonomă de „ motive plauzibile” ( cauza Fox, Campbell şi Hartley contra Regatului Unit, hotărârea din 30 august 1990). Această noţiune depinde de circumstanţele particulare ale fiecărui caz. Faptele pe care se bazează aceste motive plauzibile trebuie să fie nu doar autentice, ci şi să convingă un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis acea infracţiune, motive puse în evidenţă de circumstanţele particulare ale speţei de faţă.

Din piesele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că menţinerea măsurii arestării preventive s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale cât şi la cele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte termenul rezonabil al arestării preventive, acesta nu este depăşit în cauză, iar menţinerea stării de arest este justificată şi din perspectiva art 5 paragraf 1 lit a din CEDO, împotriva lor pronunţându-se, nedefinitiv, o hotărâre de condamnare.

Aplicând aceste principii la speţa de faţă, durata arestării preventive a inculpaţilor de 10 luni este justificată din perspectiva exigenţelor art.5 paragraf 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Este de remarcat că în această perioadă s-a realizat atât urmărirea penală cât şi judecarea inculpaţilor de către o primă instanţă, pronunţându-se deja o hotărâre de condamnare, dosarul aflându-se în calea de atac a apelului, unde de asemenea se administrează probe la solicitarea acestora, astfel că autorităţile naţionale au arătat o diligenţă specială în conducerea procedurilor. (cauzele Crăciun contra României 2008, Petrov contra Bulgariei-2008, Petroulea contra Greciei - 2008).

În plus, condamnarea în primă instanţă, chiar nedefinitivă a recurenţilor P.C., N.C. şi L.I., justifică menţinerea arestării preventive a acestora pentru temeiul nou prevăzut de art.5 parag.1 lit.a din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată şi de Statul Român prin Legea nr.30/1994, respectiv „dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent”.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine prin prisma deciziei CEDO „N contra Austriei” din 27 iunie 1968 că la menţinerea unei persoane în detenţie, magistraţii nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. Atât prin referire la conţinutul acestei decizii cât şi a celei pronunţate în cauza Dolgova contra Rusiei din 2 martie 2006, Curtea învederează că în privinţa fiecărui inculpat recurent sunt întrunite cerinţele vizate şi temeiul de arestare reglementat de art.148 lit.f C.proc.pen.

Astfel, inculpatul P.C. este în vârstă de 24 de ani, nu a recunoscut nici o infracţiune din cele imputate prin rechizitoriul Parchetului, nu a contribuit la descoperirea tuturor participanţilor la activitatea infracţională, nu este căsătorit, are domiciliul în Constanţa, nu este încadrat în muncă, existând indicii că-şi asigură traiul zilnic din comiterea de acte antisociale, dovadă fiind prezenta infracţiune flagrantă. Toate aceste circumstanţe personale precum şi cele reale referitoare la infracţiunile presupus a fi comise justifică menţinerea stării arestării preventive.

În privinţa inculpatului L.I.A.se justifică menţinerea stării de arest, acesta având în faza de urmărire penală o atitudine de nesinceritate, susţinând că nu face parte dintr-o grupare de criminalitate organizată negând că ar fi comis fapte de acelaşi gen şi în alte oraşe din ţară. Recurentul este în vârstă de 23 de ani, a manifestat nesinceritate în cursul procesului penal, este domiciliat în Năvodari, nu are un loc de muncă din care să-şi asigure resursele materiale zilnice, este necăsătorit. Deoarece din actele de la dosar nu rezultă că inculpatul ar avea o ocupaţie stabilă, care să-i asigure veniturile necesare, singura concluzie care se impune este aceea că desfăşurarea unor acte ilicite, este singura sursă de existenţă a acestuia, mai mult în cauză nu s-a probat scopul deplasării recurentului din Năvodari în Cluj la data de 4.02.2010.

Referitor la inculpatul N.C.A., Curtea reţine că faţă de poziţia avută în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, de nerecunoaştere a faptelor imputate de către procurori, nu este oportună lăsarea sa în libertate la acest moment procesual, deoarece atât el cât şi ceilalţi inculpaţi având o pregătire bună în domeniul informatic, fiind elemente tinere, în vârstă 24 de ani, fiind student anul III la Universitatea Spiru Haret Constanţa, deşi nu posedă antecedente penale, fiind necăsătorit, fără copii, există riscul ca liber fiind să pericliteze buna desfăşurare a cauzei în apel, dat fiind caracterul devolutiv al acestuia. Mai mult, lipsa unui loc de muncă şi a unor venituri sigure care să acopere traiul zilnic, îi poate determina pe cei trei recurenţi să recurgă la comiterea de fapte similare (obstrucţionarea justiţiei). Nici în privinţa acestui inculpat nu s-a dovedit scopul deplasării lui din Constanţa, unde are domiciliul, în Cluj-Napoca.

În sinteză, ţinând cont de gravitatea presupuselor fapte comise de cei trei recurenţi, modalitatea de realizare a infracţiunilor justifică concluzia că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că ele subzistă

şi fac necesară în continuare privarea de libertate, iar perioada de 10 luni de când recurenţii se află în stare de arest preventiv nu încalcă termenul rezonabil consacrat de dispoziţiile art.5 parag.1 lit.a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acest termen fiind analizat în raport de circumstanţele specifice cauzei, numărul mare de persoane implicate în activitatea infracţională, care a acţionat în mai multe judeţe şi localităţi din ţară, şi nu în ultimul rând, inculpaţii fiind deţinuţi legal pe baza condamnării pronunţate deja de către un „tribunal competent” - Judecătoria Cluj-Napoca.

Faţă de cele ce preced, se impune menţinerea stării de arest a inculpaţilor, în speţă nefiind depăşit un termen rezonabil de soluţionare a cauzei iar pe de altă parte nu se impune luarea faţă de aceştia a unor alte măsuri restrictive de libertate, prev de art 145, sau 145¹ C.proc.pen. pentru motivele pe larg expuse în considerentele hotărârii.

Aşa fiind, s-au respins ca nefondate recursurile promovate.

ÎNTOCMIT, Judecător, DELIA PURICE -preşedinte secţie penală-<

PERICOLUL PENTRU ORDINEA PUBLICĂ. PERICOL SOCIAL.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre PERICOLUL PENTRU ORDINEA PUBLICĂ. PERICOL SOCIAL.