LIBERARE PROVIZORIE PE CAUŢIUNE. CONDIŢII.

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpatul RA., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, faţă de durata măsurii arestului preventiv şi în pofida împrejurării că formal, cererea îndeplineşte condiţiile legale, se impune cercetarea inculpatului, în continuare, în stare de arest deoarece pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a acestuia este prezent şi actual, iar odată cu punerea acestuia în libertate sar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracţiuni informatice pe o durată îndelungată de timp şi în forma continuată, ar periclita înfăptuirea actului de justiţie şi, prin comiterea de noi fapte de natură penală, de acelaşi gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea martorilor sau a celorlalte persoane faţă de care se derulează urmărirea penală, punând la îndoială capacitatea de rispostă a organelor de urmărire penală şi ale instanţei de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activităţi ilicite.

De asemenea, prin prisma hotărârii CEDO „N contra Austriei din 27 iunie 1968”, deşi inculpatul nu are antecedente penale, şi posedă un domiciliu stabil, nu are un loc de muncă util deşi este în vârstă de 29 de ani, neputând dovedi în faţa magistraţilor sursele legale de subzistenţă.

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr.964/R/06.12.2010

Tribunalul Cluj prin încheierea penală nr.588 din 26.11.2010, în temeiul art.160^8a alin.2 C.proc.pen. a admis cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de

inculpatul R.A. şi s-a dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

În conformitate cu dispoziţiile art.160² alin.3 C.proc.pen., pe durata liberării provizorii inculpatului I s-au impus următoarele obligaţii :

a) să nu depăşească raza teritorială a localităţii de domiciliu decât pentru a se prezenta la solicitările organului de urmărire penală şi ale instanţei de judecată;

b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la poliţia oraşului de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu îşi schimbe locuinţa decât cu încuviinţarea instanţei de judecată;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

Potrivit art.160² alin.3¹ C.proc.pen. s-a impus inculpatului ca pe durata

liberării provizorii să nu comunice cu învinuitul G.M.F.N., direct sau indirect.

Potrivit art.160² alin.3² C.proc.pen. s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor sus-menţionate, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.160¹⁰ C.proc.pen.

Conform art.160⁴ alin.3 C.proc.pen. prezenta încheiere se comunică inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul din judeţul Sălaj, precum şi organelor de frontieră.

Potrivit art.192 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cererii de liberare provizorie pe cauţiune rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, inculpatul R.A., cercetat în stare de arest preventiv în dosarul nr.215 D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic, prev. şi ped. de art.44 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., deţinerea fără drept a unei parole, cod de acces sau date informatice în scopul săvârşirii infracţiunii de transfer neautorizat de date, prev. şi ped. de art.46 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., fraudă informatică, prev. şi ped. de art.49 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. şi deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prev şi ped de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen., a solicitat instanţei, în baza art.160² şi urm. C.proc.pen., să dispună liberarea sa provizorie pe cauţiune şi, pe cale de consecinţă, să dispună cercetarea lui în continuare în stare de libertate, arătând în motivare, în esenţă, că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, iar aceasta este întemeiată.

În fapt, s-a reţinut în esenţă că, în perioada 2006 - 2009, inculpatul R.A. a transferat neautorizat date informatice, respectiv date de identificare ale unor carduri şi a deţinut parole, coduri de acces (respectiv coduri PIN) şi alte date de identificare ale cardurilor, obţinute anterior prin metoda phishing, în vederea transmiterii neautorizate către alte persoane. În aceeaşi perioadă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ajutorul învinuiţilor H.A.A., G.M.F.N., C.I.S., B.C. şi R.E. inculpatul R.A. a cauzat o pagubă importantă mai multor părţi vătămate cetăţeni americani, despăgubiţi ulterior de către Western Union, prin introducerea de date nereale în sistemul Western Union, în sensul utilizării datelor de identificare ale cardurilor părţilor vătămate, obţinute anterior prin metoda phishing, introducere în urma căreia au fost validate transferuri pe numele său şi ale celorlalţi învinuiţi, folosiţi ca si „săgeţi” pentru ridicarea de numerar (trebuie făcută precizarea că, până în prezent, nu s-a reuşit identificarea părţilor vătămate prejudiciate de inculpat şi, implicit, nici stabilirea cu exactitate a prejudiciului cauzat acestora). De asemenea, s-a mai reţinut că, în cursul anului 2010, inculpatul R.A.

a deţinut în mod repetat cannabis pentru consumul său propriu (cu privire la această din urmă infracţiune nefiind pusă însă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului).

Conform art.160¹ C.proc.pen. în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate solicita punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, admisibilitatea unei astfel de cereri fiind subordonată îndeplinirii a două condiţii, una pozitivă referitoare la fapta sau faptele comise, care în cazul infracţiunilor intenţionate, cum este cazul în speţă, nu trebuie să fie sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani şi cealaltă, negativă referitoare la lipsa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, aşa cum rezultă din cuprinsul art.160² alin.1 şi 2 C.proc.pen. În plus, în cazul formulării unei cereri de liberare provizorie pe cauţiune, trebuie depusă şi cauţiunea stabilită de către instanţă, care, potrivit art.160⁵ alin.1 C.proc.pen., garantează respectarea de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe timpul liberării provizorii.

S-a precizat, totodată, faptul că instanţa investită cu soluţionarea unei cereri de liberare provizorie pe cauţiune, constatând că sunt îndeplinite aceste cerinţe, va proceda la analizarea cererii şi sub aspectul temeiniciei sale, deoarece simpla constatare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.160⁴ alin.1 C.proc.pen. nu obligă instanţa la a-l pune în libertate provizorie pe inculpat.

Fără îndoială, sesizată cu o astfel de cerere, instanţa de judecată nu analizează şi subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive, deoarece instituţia liberării provizorii pleacă de la premiza existenţei unei stări de arest preventiv luată cu respectarea legii şi în mod temeinic, în caz contrar punându-se problema revocării măsurii arestării preventive, motiv pentru care s-a reţinut că există în cauză indicii temeinice de săvârşire a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, indicii prezentate cu ocazia luării măsurii arestului preventiv, precum şi ulterior, cu ocazia prelungirii acestei măsuri, atât de către judecătorul de la instanţa de fond cât şi de către instanţa de control judiciar.

Pe de altă parte, în cazul de faţă se poate observa că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului nu depăşesc 18 ani închisoare şi, totodată, în cauză nu există date în sensul cerut de dispoziţiile art.160² alin.2 C.proc.pen. De asemenea, la dosar a fost depusă dovada de consemnare a cauţiunii în sumă de 5000 lei stabilită de instanţă la termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2010 (f.15).

Chiar fiind îndeplinite cerinţele de admisibilitate la care s-a făcut referire mai sus, este necesară examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi sub aspectul oportunităţii sau al temeiniciei sale, conform dispoziţiilor art.160^8a alin.2 şi 6 C.proc.pen., temeinicie care se apreciază în funcţie de gradul de pericol social concret al faptelor comise şi, bineînţeles, de pericolul pe care l-ar putea reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului (cu alte cuvinte, temeinicia apreciindu-se în funcţie de circumstanţele ce ţin de natura şi gravitatea faptelor comise, precum şi de circumstanţele ce privesc persoana inculpatului).

Din această perspectivă, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului (în principal este vorba de infracţiuni informatice, cauzatoare de prejudicii patrimoniale, care nu prezintă un grad de pericol social concret foarte ridicat, nefiind de natură să atragă o reacţie negativă a societăţii în situaţia în care inculpatul ar fi cercetat în stare de libertate provizorie, cu atât mai mult cu cât, după cum s-a arătat mai sus, în cauză nu au fost încă identificate părţile vătămate şi nu s-a stabilit cu certitudine prejudiciul cauzat acestora - prejudiciu care, chiar ridicat de ar fi, nu ar putea atrage o altă calificare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului), persoana inculpatului (care este tânăr, se află la prima confruntare cu legea penală, a avut o bună conduită în familie şi societate înainte de săvârşirea prezentelor infracţiuni, fiind în prezent student), precum şi perioada petrecută în arest preventiv de către acesta (evident că perioada de aproximativ o lună şi jumătate de arest preventiv a inculpatului

a constituit un serios avertisment pentru acesta, acţionând ca un factor deosebit de eficient pentru evitarea pe viitor a altor conflicte cu legea penală), se poate aprecia că cererea formulată de inculpat este întemeiată, iar scopul măsurii preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie pe cauţiune a acestuia, după cum prevăd dispoziţiile art.136 alin.2 C.proc.pen. (lăsarea inculpatului în libertate provizorie pe cauţiune neputând constitui, aşadar, o ameninţare nici pentru ordinea de drept şi nici pentru bunul mers al procesului penal, cu atât mai mult cu cât acesta va trebui să respecte o serie de obligaţii în această perioadă, a căror nesocotire va avea drept consecinţă luarea din nou faţă de inculpat a măsurii arestării preventive).

Pentru aceste motive, în temeiul art.160^8a alin.2 C.proc.pen. instanţa a admis cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul R.A. şi, pe cale de consecinţă, a dispus punerea în libertate provizorie a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

Potrivit art.160² alin.3¹ C.proc.pen. s-a impus inculpatului ca pe durata liberării provizorii să respecte şi următoarea obligaţie: să nu comunice cu învinuitul G.M.F.N., direct sau indirect.

Potrivit art.160² alin.3² C.proc.pen. s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor sus-menţionate, s-a luat faţă de acesta măsura arestării preventive.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.160¹⁰ C.proc.pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj care a solicitat admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii instanţei de fond şi rejudecând cauza, a se respinge cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul R.A. ca nefondată, atât persoana inculpatului cât şi faptele presupus a fi comise de către acesta prezentând un pericol social concret pentru ordinea publică. Raportat la perioada infracţională relativ îndelungată 2006-2009 precum şi la caracterul continuat al activităţii infracţionale presupus a fi desfăşurată de inculpat, lăsarea în libertate chiar şi pe cauţiune ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică şi ar îngreuna desfăşurarea actului de justiţie.

Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Din analiza prevederilor art. 1604 rap.la art.160² C.proc.pen., rezultă că liberarea pe cauţiune se poate acorda de instanţă în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Liberarea provizorie pe cauţiune este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.

Aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează această instituţie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârşi şi alte infractiuni.

Acordarea liberării pe cauţiune nu este un drept absolut şi nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispoziţiile art.160¹ alin.1 C.proc.pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanţă, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în acelaşi sens dispoziţiile art.160⁸ alin.2 C.proc.pen.fac distincţie între condiţiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare pe cauţiune, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare pe cauţiune are în vedere îndeplinirea condiţiilor formale prevăzute de disp.art.160⁴ şi 160^ C.proc.pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum şi din verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art.136 alin.2 C.proc.pen.

În acord cu jurisprudenţa CEDO se constată că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauţiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 şi Letellier contra Franţei-26 iunie 1991).

În privinţa temeiniciei cererii formulate, Curtea reţine că din coroborarea textului art.160² raportat la art.1604 C.proc.pen.reiese caracterul facultativ al acordării liberării pe cauţiune, chiar şi în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanţa nu ar putea uza în mod discreţionar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispoziţiile art.5 alin.5 C.proc.pen., art.23 alin.10 din Constituţia României şi art.5 paragr.3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare pe cauţiune trebuie pornit de la una dintre premisele esenţiale ale liberării, respectiv subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanţa ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării pe cauţiune. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanţa trebuie să constate existenţa unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobşte, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, pe cauţiune, nu este totuşi oportună.

Interpretând sistematic dispoziţiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, instanţa de recurs consideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date, altele decât cele avute în vedere de art.160² rap.la art.1604 C.proc.pen.din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămate relaţiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conştiinţei publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar pe cauţiune, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi de neîncredere în actul de justiţie.

O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare pe cauţiune trebuie să o aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunţat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie, instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.

În speţă, inculpatul R.A. a fost arestat pe o durată de 29 de zile în baza art.149¹ alin.9-11 C.proc.pen., temeiul de arestare fiind cel vizat de art.148 lit.f C.proc.pen., de la 12 octombrie 2010 - 9 noiembrie 2010, de către Tribunalul Cluj, la propunerea DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj. Infracţiunile pentru care este cercetat în stare de arest preventiv în dosarul nr.215/D/P/2009 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, sunt acelea de transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic, prev. şi ped. de art.44 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., deţinerea fără drept a unei parole, cod de acces sau date informatice în scopul săvârşirii infracţiunii de transfer neautorizat de date, prev. şi ped. de art.46 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., fraudă informatică, prev. şi ped. de art.49 din Legea nr.161/2003,

cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. şi deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prev. şi ped. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.

S-a reţinut în esenţă că, în perioada 2006 - 2009, inculpatul R.A. a transferat neautorizat date informatice, respectiv date de identificare ale unor carduri şi a deţinut parole, coduri de acces (respectiv coduri PIN) şi alte date de identificare ale cardurilor, obţinute anterior prin metoda phishing, în vederea transmiterii neautorizate către alte persoane. În aceeaşi perioadă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ajutorul învinuiţilor H.A.A., G.M.F.N., C.I.S., B.C. şi R.E. inculpatul R.A. a cauzat o pagubă mai multor părţi vătămate, cetăţeni americani, despăgubiţi ulterior de către Western Union, prin introducerea de date nereale în sistemul Western Union, în sensul utilizării datelor de identificare ale cardurilor părţilor vătămate, obţinute anterior prin metoda phishing, introducere în urma căreia au fost validate transferuri pe numele său şi ale celorlalţi învinuiţi, folosiţi ca si „săgeţi” pentru ridicarea de numerar (trebuie făcută precizarea că, până în prezent, nu s-a reuşit identificarea părţilor vătămate prejudiciate de inculpat şi, implicit, nici stabilirea cu exactitate a prejudiciului cauzat acestora). De asemenea, s-a mai reţinut că, în cursul anului 2010, inculpatul R.A. a deţinut în mod repetat cannabis pentru consumul său propriu (cu privire la această din urmă infracţiune nefiind pusă însă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului).

Deşi inculpatul a negat vreo implicare în săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat, probele şi indiciile temeinice existente în speţă, în sensul unei presupuneri rezonabile că ar fi putut comite faptele, rezidă în copia listei transferurilor de bani; conţinutul proceselor verbale ce redau convorbirile telefonice purtate cu persoanele faţă de care se efectuează acte de urmărire penală.

Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea reţine că în speţă există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpatului este nefondată. Astfel, la acest moment procesual, instanţa de recurs constată că punerea în libertate pe cauţiune a inculpatului nu este oportună, buna desfăşurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanţa nu a fost încă sesizată cu rechizitoriu, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului şi până în prezent şi este de presupus că mai sunt de efectuat şi alte acte procesuale (comisie rogatorie cu SUA), urmărirea penală nefiind finalizată.

În acest sens, Curtea reţine atât declaraţiile date de către inculpat, în cursul cărora acesta a negat implicarea sa în vreun act infracţional, cât şi aspecte legate de pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestuia, care rezultă din modul şi împrejurările în care se presupune că faptele pentru care este cercetat, au fost săvârşite.

Instanţa de recurs constată că raportat la perioada infracţională relativ îndelungată 2006-2009, precum şi la caracterul continuat al activităţii ilegale desfăşurate de inculpat, de împrejurarea că acesta nu are loc de muncă aşa cum rezultă din adresa de la f.55 vol.I dos.u.p., lăsarea sa în libertate, chiar şi pe cauţiune ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică şi ar induce o stare de temere şi de neîncredere a cetăţenilor, în general, şi a celor implicaţi în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiţie, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influenţa depoziţiile unor martori sau a altor învinuiţi, dosarul aflându-se în faza primelor cercetări.

Nu poate fi ignorată împrejurarea că în dosar se efectuează cercetări şi faţă de persoane apropiate de inculpat respectiv mama acestuia R. E., H.A.A.; şi C.I.S., persoane asupra cărora inculpatul ar putea exercita influenţă negativă, în sensul schimbării conţinutului declaraţiilor acestora, liber fiind.

Prin prisma hotărârii CEDO „N contra Austriei din 27 iunie 1968” instanţa de recurs reţine că inculpatul deşi nu are antecedente penale, şi posedă un domiciliu stabil, nu are un loc de muncă util deşi este în vârstă de 29 de ani, neputând dovedi în faţa magistraţilor sursele legale de subzistenţă.

În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpatul R.A., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, şi în pofida poziţiei nesincere avută de inculpat şi a împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplineşte condiţiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.

Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art.148 lit.f C.proc.pen. instanţa sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt excluse garanţiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege respectiv art.160² rap.la art.160⁴ C.proc.pen.nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.

În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică şi garanţiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de Codul de procedură penală, cât şi cele din art.5 paragr.3 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului. Ori, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, este prezent şi actual, întrucât, odată cu punerea acestuia în libertate s-ar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracţiuni informatice pe o durată îndelungată de timp şi în forma continuată, ar periclita înfăptuirea actului de justiţie, deoarece inculpatul din speţă ar putea săvârşi noi fapte de natură penală, de acelaşi gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea martorilor sau a celorlalte persoane faţă de care se derulează urmărirea penală, punând la îndoială capacitatea de rispostă a organelor de urmărire penală şi ale instanţei de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activităţi ilicite.

Împrejurarea că inculpatul are o excepţională pregătire în domeniul informatic, este un element tânăr, în vârstă de 29 de ani, dar fără loc de muncă şi resurse materiale care să-i asigure existenţa, dar cu o situaţie patrimonială de excepţie, justifică concluzia că liber fiind ar putea periclita buna desfăşurare a anchetei penale.

Potrivit dispoz.art.136 alin.2 C.proc.pen.liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat şi prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză, s-a constatat că arestarea preventivă a fost luată invocându-se ca temei disp.art.148 lit.f C.proc.pen., în principal luându-se în discuţie aspectul că lăsarea în libertate al acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică. Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul, anterior suspiciunii şi presupunerii rezonabile că ar fi comis infracţiunile informatice pentru care este acuzat, a avut o comportare bună, neposedând antecedente penale. Aceste aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea beneficiului liberării provizorii pe cauţiune ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfăşurare a procesului penal şi protejarea valorilor specifice noţiunii de ordine publică. Dată fiind natura infracţiunilor presupus a fi comise de către inculpat, împrejurările în care acestea ar fi fost comise, a rezultat că până la acest moment în care se examinează cererea sa, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie pe cauţiune este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpatului măsura arestării preventive. În plus, în speţă, în această fază a procesului penal, urmează să se administreze şi alte probe comisii rogatorii, audieri de martori, precum şi probe ştiinţifice. Mai mult, măsura arestării fiind luată doar la data de 12 octombrie 2010, nu este oportună pentru buna derulare a anchetei penale, lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului, prin influenţarea martorilor care ar urma să mai fie audiaţi de către organul de urmărire penală sau a altor învinuiţi.

De asemenea, prin prisma jurisprudenţei CEDO, inculpatul având o vârstă tânără, există riscul să părăsească nejustificat teritoriul României şi să nu se prezinte la proces, de asemenea aşa cum am arătat liber fiind, să încerce să împiedice în acest

moment derularea urmăririi penale, să nu comită alte infracţiuni de acelaşi gen, ori să tulbure ordinea publică.

Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Ori, în cazul reţinerii unor indicii temeinice de săvârşire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susţine că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relaţiilor interumane şi asupra stării de siguranţă, securitate, de linişte şi de respect al drepturilor cetăţenilor. Într-o asemenea situaţie, societatea este interesată ca procesul penal să se desfăşoare în condiţiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.

În raport cu aceste considerente, cererea inculpatului de liberare provizorie pe cauţiune, apare ca nefondată la acest moment procesual, urmând a fi respinsă.

Pe cale de consecinţă, Curtea va admite ca fondat în baza art.385¹⁵ pct.2 lit.d C.proc.pen. recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, împotriva încheierii penale nr.588/26.11.2010 a Tribunalului Cluj, pe care s-a casat în întregime şi, rejudecând, s-a respins cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul R.A.

LIBERARE PROVIZORIE PE CAUŢIUNE. CONDIŢII.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre LIBERARE PROVIZORIE PE CAUŢIUNE. CONDIŢII.