Plângere împotriva rezolutiilor procurorului de netrimitere în judecata. Continutul constitutiv al infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata. Neadministrarea tuturor probelor în cursul urmaririi

Prin rezolutia Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi s-a dispus scoaterea de suburmarire penala a intimatei M.M. sub aspectul savârsirii infractiunii de fals înînscrisuri sub semnatura privata, prevazuta de art. 31 rap. la art. 290, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, în temeiul art. 10 lit. d Cod procedura penala. Astfel, s-a retinutca faptei îi lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii, întrucât, în ceea cepriveste procesul-verbal al adunarii generale a membrilor asociatiei de locatari dinaprilie 2005, acesta a fost folosit de intimata, instigator, iar nu de autorul falsului,numitul C.G., iar în ceea ce priveste procesul-verbal din mai 2005, acesta a fost folositde intimata, ca instigator, iar nu de autorul falsului, numitul V.C., iar membriicomitetului executiv au recunoscut ca apartinându-le semnaturile de pe acest din urmaact falsificat.

Analizând plângerea petentului L.I. împotriva acestei solutii, instanta a retinut caaceasta este întemeiata, având în vedere urmatoarele:

Intimata M.M. avea calitatea de administrator al asociatiei de proprietari. Învederea obtinerii unui drept de semnatura opozabil CEC pentru ea si pentru numitulD.I., intimata a instigat pe numitul C.G. sa falsifice prin adaugire procesul verbal aladunarii generale din luna aprilie, în sensul ca D.I. a fost ales vicepresedinte. Întrucâtprocesul-verbal nu era usor lizibil, intimata a solicitat numitului V.C. sa transcrieactul, astfel cum fusese falsificat de C.G. Cu aceasta ocazie, intimata i-a dictat luiV.C. un proces-verbal al unei presupuse sedinte din luna mai, prin care intimatei sinumitului D.I. i se confirma drept de semnatura opozabil CEC. Procesul-verbal scrisdupa dictare poarta semnaturile unor membri ai comitetului executiv. Unul dintreacestia, V.G., presedinte interimar al asociatiei, nu recunoaste semnatura sa pe acestdin urma act. Folosind aceste doua procese verbale, intimata M.M. a obtinut drept desemnatura opozabil CEC, realizând ulterior diferite acte de administrare a fondurilorasociatiei.

Instanta a retinut ca solutia de scoatere de sub urmarire penala nu a fost data dupaepuizarea tuturor probelor care ar fi fost relevante în cauza. Astfel, desi s-a dispustrimiterea cauzei la organele de cercetare în vederea determinarii împrejurarii dacamembrii comitetului executiv au semnat sau nu procesul verbal din luna mai(retinându-se ca membrii comitetului executiv nu recunosc semnaturile), totusi printr-o rezolutie ulterioara s-a retinut ca membrii comitetului executiv si-au recunoscutsemnaturile. Aceasta reinterpretare a materialului probator s-a efectuat fara nici ocompletare a declaratiilor membrilor comitetului executiv si în conditiile în care îndosar exista declaratia presedintelui asociatiei V.G. care nu recunoaste semnatura sinici împrejurarile legate de întocmirea procesului verbal. Instanta a apreciat ca, dacasemnaturile celorlalti membri ai comitetului executiv au fost recunoscute, executareasemnaturii lui V.G. pe procesul verbal din luna mai nu a fost elucidata si urmeaza a fistabilita de organul de urmarire printr-un raport de expertiza grafica.

Instanta a mai constatat ca fiind eronata interpretarea data de procurorcontinutului constitutiv al infractiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnaturaprivata, având în vedere urmatoarele: organul de urmarire penala a retinut ca opersoana a falsificat înscrisul iar alta l-a folosit în vederea producerii de consecintejuridice si totusi a apreciat ca fapta nu întruneste elementele constitutive nici aleinfractiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnatura privata, nici ale infractiuniide uz de fals, activitatea intimatei M.M. ramânând fara relevanta penala.

O astfel de concluzie este gresita. Art. 290 Cod penal nu distinge dupa cumpersoana care a folosit înscrisul falsificat este autor sau participant (instigator) laactiunea de falsificare. Daca s-ar admite o astfel de interpretare s-ar ajunge laconcluzia aberanta ca instigatorul care a folosit falsul nu raspunde pentru falsul înînscrisuri prevazut de art. 290 Cod penal deoarece nu a realizat actiunea de falsificare,dar nu raspunde nici pentru uz de fals deoarece activitatea de folosire a falsului esteabsorbita în fals. În felul acesta activitatea infractionala devine în mod nefondat fararelevanta penala.

Instanta a apreciat ca faptele intimatei M.M. care a instigat pe numitul C.G. safalsifice prin adaugire procesul verbal din aprilie 2005, a instigat pe V.C sa transcrieprocesul verbal falsificat si sa întocmeasca un proces verbal fictiv (dupa dictare)pretins a fi semnat de V.G. (în conditiile în care acesta nu recunoaste semnatura)precum si folosirea acestor doua înscrisuri la CEC în vederea obtinerii dreptului desemnatura, se poate circumscrie (în conditiile în care aceste fapte vor fi dovedite)infractiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnatura privata în forma continuataprevazuta de art. 31 rap. la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În consecinta, prin sentinta penala nr. 568/2009, instanta a dispus ca organul deurmarire sa redeschida urmarirea penala si sa continue cercetarea penala sub aspectulacestei infractiuni, cu completarea probelor mentionate, si având în vedere, subaspectul continutului constitutiv al infractiunii, interpretarea data de instanta activitatiiinfractionale a intimatei.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plângere împotriva rezolutiilor procurorului de netrimitere în judecata. Continutul constitutiv al infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata. Neadministrarea tuturor probelor în cursul urmaririi