Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecată emise de procuror. Admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale.
| Comentarii |
|
- Codul de procedură penală: art. 2781
Soluţiile care se pot pronunţa de către instanţa de judecată asupra plângerii formulate de partea interesată împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecată emise de procuror sunt prevăzute limitativ de art. 2781 alin. (8) lit. a)-c) C. pr. pen.
In ipoteza admiterii unei astfel de plângeri, instanţa de judecată are la dispoziţie, după caz, fie soluţia trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale [art. 2781 alin. (8) lit. h)], fie soluţia reţinerii cauzei spre judecare în fond, procesul penal continuând cu faza judecăţii asupra acţiunii penale [art. 2781 alin. (1) lit. c)]. Prin urmare, soluţia primei instanţe prin care admite plângerea, desfiinţează rezoluţia atacată şi trimite cauza la procuror în vederea efectuării actelor premergătoare în dosar, este nelegală, nefiind prevăzută de normele procesual penale conţinute de art. 2781 C. pr. pen.
(Decizia penală nr. 1162 din 11 noiembrie 2010, Secţia penală, dr. M.B.)
Prin sentinţa penală nr. 427/PI din 20 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 3911/30/2010, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. pr. pen., s-a admis plângerea formulată de petentul B.R., împotriva rezoluţiei nr. 24/P/2010 din data de 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângsT Tribunalul Timiş, menţinută prin rezoluţia nr. 307/11/2/2010 din data de 3 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
S-a desfiinţat rezoluţia atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în vederea efectuării actelor premergătoare faţă de numitul D.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 266 C. pen.,’art. 246 C. pen., art. 250 C. pen.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea introdusă şi înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 3911/ 30/2010 la data de 18 mai 2010, petentul B.R. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 24/P/2010 din data de 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
în motivarea plângerii, petentul a arătat că procurorul nu a analizat probele de la dosar, nu a luat în considerare depoziţiile martorilor propuşi de către el. De asemenea, petentul a arătat că organele de cercetare penală nu au luat în considerare certificatul medico-legal ce a fost depus la dosar şi nici motivele invocate în plângerea sa.
în probaţiune, s-a ataşat la dosarul cauzei dosarul nr. 24/P/2010 şi lucrarea nr. 307/11/2/2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 12 ianuarie 2010, petentul B.R. s-a adresat cu o plângere Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, solicitând tragerea la răspundere penală a numitului
D.C., care lucrează în cadrul IPJ Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale. în cuprinsul plângerii, petentul a arătat că la data de 19 noiembrie 2009 a fost reţinut ilegal de către făptuitor, după care a fost bătut în momentul în care se afla în stare de reţinere, fiindu-i distrus telefonul mobil, poliţistul săvârşind şi mai multe abuzuri în dosar, în condiţiile în care a sustras mai multe probe.
Organele de urmărire penală au procedat la efectuarea mai multor acte premergătoare, în urma cărora, prin rezoluţia nr. 24/P/2010 din data de 24 martie
2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul D.C. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 266 C. pen., art. 246 C. pen., art. 180 C. pen. şi art. 189 C. pen.
în motivarea rezoluţiei, procurorul a arătat că nu există probe certe şi concludente care să confirme comiterea, de către făptuitor, a infracţiunilor reclamate, astfel că, existând dubii în ceea ce priveşte vinovăţia, se va dispune neînceperea urmăririi penale în cauză.
Această rezoluţie a fost comunicată petentului la data de 9 aprilie 2010. în condiţiile prevăzute de art. 278 C. pr. pen., la data de 13 aprilie 2010 (semnătura persoanei care a primit înscrisul la registratura Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş), petentul s-a adresat Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş cu o plângere îndreptată împotriva rezoluţiei nr. 24/P/2010 din data de 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Prin rezoluţia nr. 307/11/2/2010 din data de 3 mai 2010, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a respins plângerea mai sus amintită, fiind menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale. Rezoluţia Prim-procurorului a fost comunicată petentului la data de 6 mai 2010, astfel încât, în condiţiile în care petentul s-a adresat instanţei de judecată cu o plângere, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. pr. pen., la data de 18 mai 2010, aceasta apare ca fiind formulată în termen, motiv pentru care instanţa va proceda la analizarea ei în fond.
în cuprinsul plângerii adresate organelor de urmărire penală, numitul B.R. a reclamat, în esenţă, faptul că la data de 19 noiembrie 2009 a fost reţinut nelegal de către intimatul D.C. - agent de poliţie în cadrul IPJ Timiş, ocazie cu care a fost bătut de către poliţist, care a procedat şi la sustragerea mai multor probe din dosarul care îl priveşte.
Instanţa de fond a observat faptul că, deşi petentul a invocat săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 266 C. pen. - arestare nelegală, procurorul nu a efectuat niciun fel de cercetări sub acest aspect. La dosarul cauzei nu se regăseşte nicio ordonanţă de reţinere emisă pe numele de B.R., pentru a se putea constata cine a dispus reţinerea acestuia şi în ce condiţii.
De asemenea, procurorul nu a efectuat verificări pentru a se constata în ce condiţii procurorul de caz a dispus cercetarea în continuare a numitului B.R. în stare de libertate, existând indicii că acesta a fost dus în faţa procurorului cu propunere de arestare preventivă.
în lipsa oricăror verificări, nu se cunoaşte dacă petentul a urmat procedura reglementată de art. 1401 C. pr. pen., astfel încât nu se poate afirma că sub acest aspect urmărirea penală ar fi completă.
Pe de altă parte, potrivit art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
Sub acest aspect, jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului a instituit o prezumţie, potrivit căreia, îndată ce o persoană, care a intrat în stare de sănătate bună în custodia autorităţilor statale, probează existenţa unor leziuni, se consideră că există legătură de cauzalitate între acestea şi pretinsele rele tratamente din partea agenţilor statului, autorităţilor incumbându-le sarcina prezentării unor explicaţii plauzibile cu privire la cauza producerii leziunilor (cauza Dikme c. Turciei).
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că CEDO a definit tratamentele inumane ca fiind orice tratament care provoacă, cu intenţie, suferinţe fizice sau mentale de o mare intensitate, art. 16 din Convenţia împotriva torturii statuând că tratamentele inumane pot fi considerate orice acte, care nu sunt acte de tortură, când asemenea acte sunt săvârşite de către un agent al autorităţii publice.
Sub acest aspect, jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului este constantă în a aprecia ca tratamente inumane violenţele exercitate de poliţişti în exercitarea atribuţiilor de organ de cercetare penală (cauza Balogh c. Ungariei).
în sfârşit, tribunalul a mai observat că aceeaşi Curte Europeană a drepturilor omului a stabilit, în numeroase cauze (Pantea c. României, Bursuc c. României, Barbu Anghelescu c. României) că atunci când o persoană afirmă că a fost supusă la tratamente contrare art. 3 de către organele de poliţie, este necesară realizarea unei anchete oficiale şi efective.
în prezenta cauză, numitul B.R. tocmai acest aspect l-a reclamat, arătând că la data de 19 noiembrie 2009 când a fost reţinut de către poliţişti, a fost bătut. în sprijinul afirmaţiilor sale, petentul a prezentat şi certificatul medico-legal nr. 198 din
11 februarie 2010 al IML Timişoara, din care rezultă că la examinarea medico-legal petentul a prezentat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7 zile de îngrijiri medicale, leziunile putând data din ziua de 20 noiembrie 2009. Chiar dacă acest certificat medico-legal prezintă numeroase semne de întrebare raportat la perioada de timp scursă de la data pretinsei agresiuni şi data eliberării sale (3 luni), el reprezintă o probă ce nu poate fi omisă.
în consecinţă, dată fiind reclamaţia petentului, organele de urmărire penală aveau obligaţia de a declanşa o anchetă oficială şi efectivă în cauză, lucru ce nu a fost realizat, actele premergătoare efectuate neputând fi considerate ca satisfăcând această exigenţă.
Susţinerile petentului pot fi coroborate şi cu declaraţiile unor martori audiaţi în cauză. în acest sens, pot fi observate declaraţiile martorilor B.V., B.G.D., L.A. şi D.A., toţi precizând că a doua zi după ce a fost reţinut, petentul s-a întors acasă prezentând urme de lovituri şi având hainele pătate de sânge.
Procurorul a procedat la audierea agentului de poliţie D.C., care a precizat că în momentul în care petentului i s-a adus la cunoştinţă faptul că va fi reţinut, în prezenţa apărătorului ales, acesta s-a aruncat pe jos, solicitând sosirea ambulanţei pentru că i s-a făcut rău. Poliţistul a mai precizat că aceeaşi scenă s-a repetat şi în cabinetul medicului de la Arest, numitul B.R. trântindu-se pe jos şi lovindu-se singur la faţă. Potrivit susţinerilor intimatului, toate aceste aspecte au fost văzute de medicul arestului, de şeful arestului, de şeful de tură şi de toţi cei care erau de serviciu în acel moment. Afirmaţiile intimatului au fost confirmate şi de numitul M.C., coleg de birou cu D.C.
Este adevărat faptul că prezumţia de nevinovăţie reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal. La fel de adevărat este şi faptul că atunci când, în urma administrării probatoriului, rezultă anumite dubii în ceea ce priveşte vinovăţia unei persoane, acestea vor fi interpretate în favoarea învinuitului sau inculpatului, întrucât, în situaţia condamnării unei persoane, instanţa de judecată este obligată să dovedească, fără echivoc, vinovăţia acesteia, lucru imposibil de realizat în prezenţa unor dubii.
însă principiul in dubio pro reo îşi găseşte aplicabilitate numai în situaţia în care administrarea probatoriului este completă, organele judiciare nemaiavând posibilitatea de a administra alte dovezi. în situaţia în care dubiile existente pot fi înlăturate prin administrarea altor probe, organele judiciare au obligaţia de a proceda la completarea probatoriului în vederea fie a infirmării, fie a confirmării dubiilor respective.
în prezenta cauză procurorul a invocat prezumţia de nevinovăţie, menţionând că există dubii în ceea ce priveşte vinovăţia făptuitorului şi deşi avea posibilitatea de a proceda la completarea probatoriului, nu a acţionat în această manieră, astfel că soluţia pronunţată este greşită.
intimatul D.C. nu a contestat existenţa unor leziuni suferite de către petent, însă a precizat faptul că acesta şi le-a provocat singur. Procurorul a acceptat varianta intimatului, bazându-se doar pe declaraţia acestuia şi a colegului de birou, deşi avea posibilitatea de a proceda şi la ascultarea altor persoane care puteau fi considerate ca imparţiale. Astfel, ambele părţi au menţionat că apărătorul petentului - M.S., a asistat la incidente putând fi audiat.
De asemenea, procurorul trebuia să procedeze la audierea medicului Arestului IPJ Timiş pentru a se constata dacă acele leziuni petentul şi le-a provocat singur şi, nu în ultimul rând, să solicite înregistrarea audio-video realizată de camerele de supraveghere din cadrul Arestului IPJ Timiş.
în sfârşit, este de reţinut şi faptul că a doua zi, după reţinere, petentul a fost în faţa unui procuror, care a dispus cercetarea sa în stare de libertate. Cu această ocazie, petentul a dat declaraţii, declaraţii care vor trebui analizate pentru a se putea observa în ce măsură petentul a invocat exercitarea unor acte de violenţă împotriva sa. Cu această ocazie, dacă va aprecia ca fiind necesar, procurorul va putea proceda inclusiv la audierea, în calitate de martor, a procurorului ce exercita supravegherea actelor de urmărire penală realizate de numitul D.C.
Pentru aceste considerente, apreciind că ancheta realizată de organele de urmărire penală nu poate fi considerată ca fiind efectivă, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. pr. pen. plângerea formulată a fost admisă, iar rezoluţia nr. 24/P/2010 din data de 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a fost desfiinţată.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş în vederea continuării actelor premergătoare faţă de numitul D.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, 250 şi 266 C. pen.
Este adevărat faptul că, în principiu, restituirea dosarului la organele de urmărire penală, în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. pr. pen., se realizează în vederea începerii urmăririi penale în cauză. însă, în prezenta cauză, atâta timp cât există dubii ce planează asupra realităţii celor consemnate în cuprinsul certificatului medico-legal prezentat de petent, soluţia de începere a urmăririi penale apare ca fiind prea severă, motiv pentru care instanţa a dispus, în acest moment, doar continuarea actelor premergătoare în cauză.
Cu ocazia reluării cercetărilor, organele de urmărire penală vor proceda la stabilirea în concret a condiţiilor în care s-a realizat reţinerea petentului B.R. (ordonanţa de reţinere, existenţa unor declaraţii, existenţa unei plângeri formulate împotriva ordonanţei de reţinere).
în ceea ce priveşte leziunile suferite de petent, organele de urmărire penală vor proceda la audierea apărătorului petentului - avocat M.S., la identificarea şi audierea medicului Arestului IPJ Timiş de serviciu la data incidentului, precum şi a altor persoane care, potrivit afirmaţiilor intimatului, se aflau la arest în acel moment.
Nu în ultimul rând, organele de urmărire penală vor solicita înregistrarea audio-video realizată de camerele de supraveghere din cadrul Arestului IPJ Timiş, în situaţia în care există o asemenea înregistrare.
împotriva acestei sentinţei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi intimatul D.C., criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit plângerea petentului B.R. a fost admisă.
Ambele recursuri sunt fondate, pentru motivele care vor fi analizate în continuare, urmând a fi admise.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. pr. pen., judecătorul „admite plângerea prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz”.
în dispozitivul sentinţei penale recurate se menţionează: „Desfiinţează rezoluţia atacată şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în vederea efectuării actelor premergătoare faţă de numitul D.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 266 C. pen., art. 246 C. pen. şi art. 250 C. pen.”, astfel că prima instanţă a pronunţat o soluţie care nu este prevăzută de textul de lege indicat, respectiv art. 2781 alin. (8) lit. b) C. pr. pen.
Soluţia pronunţată de instanţă nu se încadrează în niciuna dintre cele enumerate de art. 2781 alin. (8) lit. b) C. pr. pen., articol care nu prevede posibilitatea trimiterii cauzei la procuror în vederea efectuării actelor premergătoare, ci numai cea de începere sau redeschidere a urmăririi penale, astfel că ea este nelegală.
Sentinţa penală recurată, prin soluţia de admitere a plângerii şi desfiinţarea rezoluţiei pronunţată de procuror este şi netemeinică, netemeinicie ce va fi analizată în continuare.
în considerentele sentinţei, prima instanţă reţine: „chiar dacă acest certificat medico-legal prezintă numeroase semne de întrebare, raportat la perioada de timp scursă de la data pretinsei agresiuni şi data eliberării sale (3 luni), el reprezintă o probă ce nu poate fi omisă’’, aşadar, prima instanţă reţine implicit existenţa unor dubii cu privire la acest certificat, dubii care profită făptuitorului. Petentul a fost reţinut o perioadă de timp de 24 ore, astfel că nimic nu-l împiedica pe acesta să se prezinte în ziua următoare - 20 noiembrie 2009 la medicul legist pentru obţinerea certificatului medico-legal, şi nu după 3 luni de la această dată.
în acest context, datele înscrise în certificatul medico-legal trebuie să se coroboreze cu alte dovezi privind vinovăţia făptuitorului, dovezi care nu există.
întrucât sentinţa penală recurată este netemeinică şi nelegală, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. pr. pen., recursul procurorului şi al intimatului-făptuitor au fost admise, sentinţa penală recurată a fost casată şi reju-decându-se cauza, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. pr. pen., plângerea formulată de petentul B.R. a fost respinsă ca nefondată.
