Trimiterea în judecată. Rechizitoriul - act de sesizare a instanţei de judecată. Cuprinsul rechizitoriului. Cerinţe de conţinut.
| Comentarii |
|
- Codul de procedură penală: art. 197 alin. (2) şi (3), art. 263, art. 300, art. 317
în conformitate cu prevederile art. 263 C. pr. pen., rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute de art. 203 C. pr. pen., datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică a faptei, probele pe care se întemeiază învinuirea, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului. în acelaşi sens, prevederile art. 317 C. pr. pen. statuează că judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei (rechizitoriul, în acest caz), iar în ipoteza extinderii procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea. Prin urmare, obiectul judecăţii, în acelaşi timp şi obiect al învestirii instanţei de judecată prin rechizitoriul procurorului, este determinat de cuprinsul actului de sesizare. în succesiunea logico-juridică enunţată de cele două norme procesual-penale, fapta şi persoana fac obiect, atât al actului de sesizare a instanţei, cât şi al judecăţii.
Prin urmare, în condiţiile în care rechizitoriul, în calitate de act de sesizare a instanţei de judecată, nu descrie decât o faptă, cu titlu de exemplu, ceea ce constituie doar un singur act material referitor la mai mulţi inculpaţi şi la încadrarea faptei în formă continuată, săvârşită pe parcursul anilor 2008 - 2010, fără însă a se descrie în obiect actele materiale desfăşurate, cu consecinţa falsificării unui număr impresionant de diplome de studii, instanţa de judecată în mod temeinic a constatat că aceste lipsuri ale rechizitoriului aduc atingere esenţei actului de sesizare, ceea ce reprezintă o nelegală sesizare a instanţei de judecată, care nu poate fi acoperită în niciun mod, şi nici prin acordarea unui termen de judecată până la care să fie înlăturate lipsurile rechizitoriului, în aceste condiţii sunt incidente prevederile art. 300 C. pr. pen. şi se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei cu respectarea prevederilor art. 263 C. pr. pen.
(Decizia penală nr. 1093 din 25 octombrie 2010, Secţia penală, dr. M.B.)
Prin sentinţa penală nr. 303 din 19 octombrie 2010 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 6170/108/2010, în baza art. 300 C. pr. pen., a fost restituită cauza la Parchetul de pe Tribunalul Arad, pentru refacerea rechizitoriului privind pe inculpaţii: N.I., P.l. şi T V.
în baza art. 300 C. pr. pen., cu referire la art. 332 C. pr. pen., a fost înlocuită pentru inculpaţii: N.I., P.l. şi T.V. măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 zile, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad emis la data de 30 septembrie 2010 în dosarul nr. 353/P/2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor N.l. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/ 2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; P.l. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi T.V. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în fapt, s-a reţinut de către procuror că:
în data de 16 august 2010 am fost sesizaţi cu un denunţ privind o persoană cu identitatea necunoscută în acel moment, căruia denunţătorul şi apropiaţii acestuia i se adresau cu apelativul „profesorul”, această persoană fiind în măsură să obţină diplome false de absolvire a studiilor.
între denunţător şi persoana indicată ca fiind „Profesorul” a intervenit o înţelegere, în sensul ca acesta din urmă să faciliteze obţinerea a două diplome false de absolvire a studiilor medii şi superioare pentru denunţător, împreună cu foile matricole aferente. Pentru aceasta urma ca denunţătorul să beneficieze de o reducere a comisionului intermediarului, plătind doar 1000 euro, dacă reuşea să-i prezinte intermediarului încă alte 10 persoane care ar dori obţinerea nelegală a unor astfel de diplome, persoane ce nu au frecventat cursurile liceale ori universitare.
Potrivit afirmaţiilor „Profesorului”, astfel cum rezultă din precizările făcute la denunţ, acesta pretindea 1500 euro pentru a facilita obţinerea unei diplome de licenţă, sumele de bani fiind împărţite de către „Profesor” cu diverse cadre didactice din instituţiile de învăţământ care ar emite diplomele false. De asemenea, din declaraţiile persoanelor audiate rezultă că actele au aparenţa de autenticitate, fiind emise chiar de instituţiile în cauză, respectiv mai multe facultăţi, cu specializări diferite, din Braşov şi laşi - mecanică, silvicultură, ştiinţe economice ş.a.
în drept, din starea de fapt expusă rezultă că în sarcina inculpatului N I. urmează a se reţine săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în cursul anilor 2008-2010 a falsificat un număr impresionant de diplome de studii, comercializându-le ulterior unor persoane cărora le explica că ar proveni de la instituţiile de învăţământ emitente şi au fost obţinute prin intermediul relaţiilor pe care inculpatul le-ar fi avut în rândul cadrelor didactice ori al altor funcţionari din cadrul acestor instituţii, inculpatul pretinzând şi obţinând însemnate sume de bani, despre care spunea că îi împarte cu funcţionarii cu care este în înţelegere.
în sarcina inculpatului P.l. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că s-a implicat activ şi nemijlocit în o parte a activităţilor ilicite desfăşurate de către inculpatul N.I., prezentându-i acestuia mai multe persoane dornice de a cumpăra diplome falsificate, mijlocind întâlniri între inculpatul N I. şi aceste persoane, şi intervenind în aceste discuţii cu detalii referitoare la nivelul de autenticitate al diplomelor.
Cu privire la inculpatul T.V., în sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen. şi de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că a participat activ şi nemijlocit la falsificarea diplomelor de studii, fiind la curent cu activităţile ilicite ale inculpatului N I. şi cunoscând faptul că acesta se oferea în mod repetat faţă de diverse persoane să determine funcţionari din instituţii de învăţământ de stat să emită diplome de absolvire a cursurilor liceale ori superioare fără ca viitorii titulari ai diplomelor să fi absolvit cursurile acestor instituţii, solicitând pentru aceste intervenţii diverse sume de bani, între infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi cea de complicitate la trafic de influenţă existând raportul infracţiunii mijloc - infracţiune scop.
Cu privire la regularitatea actului de sesizare, prima instanţă a reţinut următoarele: în conformitate cu art. 317 C. pr. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
Prin urmare, obiectul judecaţii, care este, în acelaşi timp, obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat şi ca act de învestire.
Potrivit articolului menţionat, judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecata şi învestirea instanţei.
Pentru a determina ce se înţelege prin „fapta” şi „persoana” arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 să fie raportat la cel al art. 263 C. pr. pen., care se referă la cuprinsul rechizitoriului.
în art. 263 alin. (1) se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsură preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.
Este de observat că, dintre aceste menţiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. pr. pen., care fixează obiectul judecaţii, adică limitele învestirii, se referă numai la faptă şi persoană.
Dar, în accepţiunea acestui text de lege, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a învesti instanţa, o atare condiţie neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării ei juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru acea faptă.
Altfel, s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanţiilor procesuale înscrise în lege numai pentru o singură faptă sau un număr restrâns de fapte, pentru ca, în final, să se ceară condamnarea şi pentru alte fapte, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanţii menite să asigure aflarea adevărului şi dreptul de apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de bază ale dreptului procesual penal, precum şi obligaţiei înscrise în art. 5 pct. 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, la care România a aderat, potrivit căreia orice persoană arestată trebuie să fie informată asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.
în speţă, din moment ce, prin rechizitoriu, nu s-au descris faptele, ci s-a indicat cu titlu de exemplu un singur act material din conţinutul infracţiunilor, fără precizarea şi descrierea actelor materiale ce compun infracţiunile de trafic de influenţă, nu s-a considerat, de către prima instanţă, că procurorul şi-a manifestat voinţa de a trimite în judecată pe inculpaţi şi pentru săvârşirea acestor acte materiale. Este de menţionat că actele materiale se regăsesc în probele administrate în cursul urmăririi penale, iar procurorul a admis că nu au fost descrise aceste fapte, dar a considerat că această omisiune nu face obiectul analizei regularităţii actului de sesizare, ci al schimbării încadrării juridice.
Prima instanţă nu a primit o astfel de explicaţie, întrucât aplicarea art. 334 C. pr. pen. presupune în primul rând un act de sesizare legal care să permită instanţei deschiderea cercetării judecătoreşti.
Or, în cauză, la data de 10 septembrie 2010 şi 13 septembrie 2010, procurorul a emis ordonanţă de extindere a urmăririi penale şi schimbare a încadrării juridice arătând că învinuiţii N. şi P. în calitate de autori sau complici se ofereau în mod repetat faţă de diverse persoane să determine funcţionari din învăţământul de stat să emită diplome de absolvire a cursurilor liceale ori superioare, solicitând sume de bani şi că învinuitul N. a falsificat personal diplomele pe care le oferea, ulterior extinzându-se urmărirea penală şi faţă de inculpatul T. cu referire tot la un număr mare de persoane. Totodată împotriva inculpaţilor s-a pus în mişcare acţiunea penală tot pentru forma continuată a infracţiunilor, invocându-se numărul mare de persoane ce au beneficiat de astfel de diplome, procurorul întemeindu-şi propunerile de arestare preventivă pe acelaşi număr mare de acte materiale privind infracţiunea de trafic de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale.
Faţă de aceste acte de urmărire penală, procurorul încadrează juridic faptele prin aplicarea art. 41 alin. (2) arătând că actele materiale s-au desfăşurat pe parcursul anilor 2008-2010 şi că s-ar fi falsificat un număr impresionant de diplome de studii, ce au fost comercializate cu explicaţia că au fost obţinute prin intermediul relaţiilor pe care inculpatul N. le-ar fi avut în rândul cadrelor didactice.
în rechizitoriu nu are loc la descrierea în fapt, nici măcar o descriere globală prin indicarea numărului sau numelor persoanelor în raport cu care inculpaţii ar fi săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, procurorul mărginindu-se la descrierea unui singur act material. Procurorul nu a descris contribuţiile fiecărui inculpat la săvârşirea actelor materiale ale infracţiunilor menţionate iar, pe de altă parte, prima instanţă nu a putut verifica dacă această stare de fapt a fost avută în vedere când prin rechizitor s-a pus dispus trimiterea în judecată, în condiţiile în care în actul de sesizare nu s-au indicat numărul de acte materiale săvârşite de fiecare inculpat, data săvârşirii acestora şi contribuţia fiecărui inculpat. Prima instanţă a reţinut că aceşti inculpaţi au fost trimişi în judecată atât pentru fapte de corupţie, cât şi pentru infracţiuni de fals, fiind necesară şi anularea multitudinii de diplome despre care procurorul susţine că s-ar afla în circulaţie. Acest act de sesizare nelegal ar permite ca ulterior, pe motivul că nu ar fi fost cuprins în rechizitoriu, să aibă loc trimiterea din nou în judecată a acestor inculpaţi pentru falsuri pretins descoperite ulterior.
Faţă de aceste considerente, constatând că neregularitatea nu poate fi acoperită în niciun mod prin acordarea unui termen, ci numai în condiţiile sesizării instanţei cu un nou rechizitoriu, emis în urma punerii în mişcare a acţiunii penale pentru toate actele materiale descrise şi contribuţia fiecărui inculpat la aceste acte, în baza art. 300 C. pr. pen., prima instanţă a dispus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea rechizitoriului.
împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând admiterea recursului declarat, casarea încheierii recurate atât sub aspectul restituirii cauzei la procuror, cât şi în ceea ce priveşte măsura preventivă şi rejudecând, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună trimiterea cauzei la primă instanţă pentru continuarea judecăţii cu menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor.
în motivare s-a arătat că actul de sesizare în discuţie cuprinde toate datele cerute de art. 263 C. pr. pen., în cuprinsul său fiind descrise faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, încadrarea juridică a acestora, cât şi mijloacele de probă prin care se întemeiază acuzaţia penală.
împrejurarea că prima instanţă a constatat că în actul de sesizare este descris doar un act material din conţinutul infracţiunilor de trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpaţilor, nu înseamnă că sesizarea este nelegală şi impune automat restituirea cauzei la procuror.
în condiţiile în care prima instanţă aprecia că procurorul nu a descris contribuţia fiecărui inculpat la săvârşirea actelor materiale ale infracţiunilor de fals şi corupţie şi că nu au fost identificate numărul de acte materiale săvârşite de fiecare inculpat, în rechizitoriu fiind descris doar un act material, putea dispune înlăturarea din încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi nicidecum să constate neregularitatea actului de sesizare.
Cu privire la înlocuirea măsurii arestului preventiv s-a arătat că prima instanţă în mod greşit a dispus într-o asemenea modalitate, întrucât temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat, fiind îndeplinite în continuare condiţiile iniţiale privind luarea măsurii.
Analizând recursul declarat de procuror, prin prisma motivelor invocate în raport cu actele şi lucrările din dosarul cauzei, cu cele cuprinse în hotărârea atacată,
constată că acesta este nefondat cu privire la restituirea cauzei la procuror din
următoarele considerente:
Aşa cum şi prima instanţă a arătat, dispoziţiile art. 263 alin. (1) C. pr. pen. prevăd ce trebuie să cuprindă rechizitoriul şi printre alte elemente fapta sau în speţă faptele reţinute în sarcina inculpaţilor şi încadrarea juridică a acestora.
Aceste elemente sunt esenţiale pentru instanţa de judecată, care urmează să verifice pe parcursul cercetării judecătoreşti dacă fapta sau faptele aşa cum au fost reţinute în sarcina inculpaţilor constituie sau nu infracţiune sau infracţiuni şi în caz afirmativ ce fel de infracţiuni s-au săvârşit, cu alte cuvinte ce încadrare juridică au faptele.
Mai mult, potrivit art. 317 C. pr. pen., judecata se mărgineşte doar la fapta sau faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare al instanţei, cu excepţia extinderii procesului penal.
în speţă, prima instanţă în mod corect a constatat că prin rechizitoriu nu s-a descris decât o faptă cu titlu de exemplu, un singur act material referitor la inculpaţi şi, cu toate acestea, procurorul a încadrat faptele inculpaţilor în formă continuată,
respectiv cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deşi nu a arătat care sunt acele acte
materiale care s-au desfăşurat pe parcursul anilor 2008-2010, aşa cum textele de mai sus îl obligau, precizând totodată că s-a falsificat un număr impresionant de diplome de studii ce au fost comercializate, fiind obţinute prin intermediul relaţiilor pe care inculpatul N. le-a avut în rândul cadrelor didactice.
Instanţa de recurs consideră ca şi prima instanţă că aceste lipsuri ale rechizitoriului, lipsuri care aduc atingere esenţei sale, presupun o nelegală sesizare a instanţei de judecată, care nu poate fi acoperită în niciun mod şi nici prin acordarea unui termen, astfel încât restituirea se impune.
Observaţiile procurorului din prezentul recurs cum că aceste lipsuri nu ţin de neregularitatea sesizării, întrucât chiar în lipsa descrierii faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, instanţa ar putea dispune înlăturarea din încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), nu sunt de luat în seamă, întrucât infracţiunea continuată presupune mai multe acte materiale, respectiv mai multe fapte care fiecare în parte realizează conţinutul aceleiaşi infracţiuni, astfel încât în cazul în care unele fapte nu au fost săvârşite se impune pronunţarea de către instanţă a unei soluţii de achitare pentru acestea, şi nu o simplă înlăturare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La toate acestea se mai adaugă şi împrejurarea că atunci când o persoană este trimisă în judecată fără a se arăta în concret faptele de care este acuzat, cu descrierea acestora în materialitatea lor, toate instituţiile de drept procesual penal, care constituie tot atâtea garanţii pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, sunt lipsite de sens şi golite de conţinut.
