Plângere împotriva măsurii asigurătorii în timpul urmăririi penale. Competenţă de soluţionare
| Comentarii |
|
Pentru soluţionarea plângerii formulate în temeiul art. 168 C.proc.pen., competenţa revine procurorului în cursul urmăririi penale şi instanţei de judecată în cursul judecăţii.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1084 din 18 august 2013
Prin sentinţa penală nr. 299/16.07.2013, Tribunalul Dâmboviţa a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de inculpatul D.I. împotriva ordonanţelor date de către procuror la 7.03.2013 şi, respectiv, 18.03.2013 în dosarul nr. 632/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, prin care a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de 27.000 lei şi 1.770 euro, şi, respectiv, asupra autoturismului S.O. având numărul de înmatriculare […], toate ridicate de la inculpat la percheziţia domiciliară efectuată la data de 17.02.2013.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 27.05.2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 3645/120/2013, plângerea formulată de către inculpatul D.I., prin avocat I.P. din cadrul Baroului Giurgiu, împotriva ordonanţelor date de către procuror la 7.03.2013 şi, respectiv, 18.03.2013 în dosarul nr. 632/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, prin care acesta solicita să-i fie restituite autoturismul marca S.O. cu numărul de înmatriculare […] şi sumele de 27.000 lei şi 1.770 euro.
În motivarea plângerii, inculpatul a precizat că, la datele menţionate mai sus, au fost emise cele două ordonanţe prin care, asupra autoturismului marca S.O. având numărul de înmatriculare […] şi a sumelor de 27.000 lei şi 1.770 euro, a fost instituită de către procuror măsura asigurătorie a sechestrului, în condiţiile în care autoturismul a fost achiziţionat înainte ca el să devină angajat al SC JT SRL în cote de câte 1/2 împreună cu soţia sa, fiind bun dobândit în timpul căsătoriei, cele două sume de bani reprezentând salarii restante din perioada în care a muncit în străinătate, situaţie pe care o probează cu ajutorul unor înscrisuri emise de bancă. Inculpatul a mai arătat că autoturismul îi poate fi restituit şi motivat de faptul că până la finalizarea procesului în care este implicat, care este de durată având în vedere numărul mare de inculpaţi cercetaţi în dosarul nr. 632/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, urmează să-i fie lăsat în custodie până la rămânerea definitivă a sentinţei penale care va fi pronunţată în cauză, când se va lua o anumită măsură şi asupra acestui bun.
Din probele care au fost administrate până în momentul în care a formulată plângerea, rezultă că nu a fost stabilit de către procuror niciun prejudiciu. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 2781 şi urm. C.proc.pen. Au fost anexate la dosar ordonanţele la care inculpatul a făcut trimitere şi înscrisuri în dovedirea plângerii. La termenul din data de 16.07.2013, apărătorul inculpatului a precizat că temeiul de drept în baza căruia a fost formulată plângerea aflată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa este reprezentat de dispoziţiile art. 168 şi 169 C.proc.pen. La acelaşi termen, procurorul de şedinţă a invocat excepţia inadmisibilităţii plângerii, prin prisma Deciziei nr. LXXI/2007 (M.Of. nr. 539 din 17 iulie 2008), pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că, în cursul urmăririi penale, competenţa de a soluţiona plângerea formulată în temeiul art. 168 C.proc.pen. revine procurorului.
Tribunalul a reţinut că prin ordonanţele date de către procuror la 7.03.2013 şi, respectiv, 18.03.2013 în dosarul nr. 632/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa asupra sumelor de 27.000 lei şi 1.770 euro, precum şi asupra autoturismului marca S.O. cu nr. de înmatriculare […], ridicate de la inculpatul D.I. la percheziţia efectuată la domiciliul acestuia situat în Azuga la data de 17.02.2013, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului în conformitate cu dispoziţiile art. 163 şi urm. C.proc.pen., în vederea asigurării reparării pagubei produsă de către acesta şi de către ceilalţi inculpaţi cercetaţi în acelaşi dosar, prin infracţiunile de care sunt acuzaţi. Apărătorul inculpatului şi-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile art. 168 şi 169 C.proc.pen. Tribunalul a constatat însă că, independent de articolele la care s-a făcut trimitere, inculpatul s-a adresat în mod greşit tribunalului, în condiţiile în care dosarul nr. 632/P/2011 în care se efectuează cercetări şi asupra sa se află în faza urmăririi penale, fiind instrumentat de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. Atât prin art. 168, cât şi prin art. 169 C.proc.pen. se statuează asupra competenţei procurorului (în cursul urmăririi penale) de a se pronunţa asupra plângerilor prin care se contestă măsurile asigurătorii dispuse în această fază a procesului sau se solicită restituirea lucrurilor aparţinând persoanei vătămate. Mai mult decât atât, aşa după cum a susţinut şi procurorul de şedinţă, prin Decizia nr. LXXI/2007, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit într-un recurs în interesul legii că în cursul urmăririi penale competenţa de a soluţiona plângerea formulată în temeiul art. 168 C.proc.pen. revine procurorului. Tribunalul a mai constatat că prin ordonanţa nr. 499/II/2/2013 dată de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la 26.06.2013 a fost respinsă plângerea formulată de către inculpatul D.I. împotriva măsurii sechestrului asigurător aplicat prin ordonanţele din 7.03.2013 şi 18.03.2013 asupra autoturismului marca S.O. având numărul de înmatriculare […] şi a sumelor de 27.000 lei şi 1.770 euro. Cum în conformitate cu dispoziţiile art. 4145 alin. (4) C.proc.pen., dezlegarea dată problemelor de drept printr-o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi, potrivit considerentelor expuse mai sus, tribunalul a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de către inculpatul D.I.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul D.I., solicitând casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se pronunţa instanţa de fond pe temeiul de drept în baza căreia a fost formulată plângerea. A mai arătat că în faţa instanţei de fond, la primul termen de judecată, apărătorul său a precizat temeiul de drept în baza căruia a fost formulată plângerea, respectiv art. 169 C.proc.pen., plângerea fiind formulată pentru restituirea bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător.
Curtea, verificând hotărârea recurată cu prioritate sub aspectul legalităţii exercitării căii de atac, dar şi din oficiu sub toate aspectele potrivit art. 3856alin. (3) C.proc.pen., constată că recursul declarat este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reţine că, potrivit art. 168 alin. (1) şi (2) C.proc.pen., contra măsurii asigurătorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum şi orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanţei de judecată, în orice fază a procesului penal, iar hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată separat cu recurs. Art. 169 C.proc.pen. stabileşte că, dacă procurorul sau instanţa de judecată constată că lucrurile ridicate de la învinuit ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, sunt proprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate. Orice altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispoziţiilor art. 168, stabilirea acestui drept şi restituirea, iar restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se stinghereşte aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei şi cu obligaţia pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la rămânerea definitivă a hotărârii. Prin Decizia nr. LXXI/15.10.2007, pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că, pentru soluţionarea plângerii formulate în temeiul art. 168 C.proc.pen., competenţa revine procurorului în cursul urmăririi penale şi instanţei de judecată în cursul judecăţii, această decizie fiind obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 4142 alin. (3) C.proc.pen.
În cauza de faţă, Curtea constată că dosarul nr. 632/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în care au fost date ordonanţele din datele de 7.03.2013 şi 18.03.2013, se află în faza de urmărire penală, astfel că soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 168 C.proc.pen., este în competenţa procurorului, chiar dacă inculpatul a invocat ca temei şi dispoziţiile art. 169 C.proc.pen., acest din urmă text făcând trimitere tot la procedura prevăzută de art. 168.
Prin urmare, în raport de normele procesuale relative la judecarea căilor de atac şi de cele cuprinse în Decizia nr. LXXI/15.10.2007, pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea constată că recursul declarat de petentul D.I. este inadmisibil, astfel că, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C.proc.pen., îl va respinge ca atare. În baza art. 192 alin. (2) C.proc.pen., recurentul va fi obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
(Judecător Lucian Crăciunoiu)
