Prescripţia executării pedepsei. Suspendarea cursului prescripţiei
| Comentarii |
|
Perioada cât condamnata a beneficiat de amânarea executării pedepsei nu se ia în considerare la calcularea termenului de prescripţie a executării pedepsei, acesta fiind suspendat conform art. 128 alin. 2 din Codul penal.
(Decizia nr. 2124 din 29 octombrie 2002 - Secţia a ll-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 625 din 13.05.2002 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de constatare a intervenirii prescripţiei executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 624/1993 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 71/1993 a Curţii de Apel Bucureşti, formulată de petenta condamnată S.A.
A fost obligată petenta la 100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că nu a intervenit prescripţia executării pedepsei, petenta fiind condamnată definitiv la 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 624/1993 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Astfel, conform art. 128 alin. 2 din Codul penal, cursul prescripţiei executării pedepsei poate fi suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, unul dintre acestea fiind admiterea de către instanţă a unei cereri de amânare a executării pedepsei formulată de petentul condamnat.
Termenul prevăzut de art. 126 alin. 1 lit. b) din Codul penal a fost suspendat în cazul petentei condamnate în perioada 1993- 2001 printr-un număr de şase sentinţe penale împiedicându-se astfel împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnata, arătând că instanţa de fond a motivat greşit soluţia de respingere a cererii sale atunci când a apreciat că unul dintre cazurile de suspendare a executării pedepsei ar fi şi admiterea unei cereri de amânare a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 1446/A din 11.09.2002 a Tribunalului Bucureşti-Secţia I penală a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnată.
împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnata, care, deşi legal citată, nu s-a prezentat în faţa Curţii pentru susţinerea orală a acestuia şi nu a depus în scris motivele de recurs.
Examinând din oficiu hotărârile recurate, potrivit art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat.
Din actele existente la dosarul de fond rezultă că, prin Sentinţa penală nr. 624 din 31.05.1993 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 72 din 28.11.1993 a Curţii de Apel Bucureşti, petenta S.A. a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.
în consecinţă, conform art. 126 alin. 1 lit. b) din Codul penal, în cazul condamnatei termenul de prescripţie era de 6 ani şi 6 luni, iar nu de 5 ani cum greşit au apreciat instanţele de fond şi apel.
Acest interval de timp a fost suspendat conform art. 128 alin. 2 din Codul penal pe perioada cât condamnata a beneficiat de amânarea executării pedepsei.
Se constată astfel că în anii 1994, 1995, 1996, 1997, 1999 şi 2001 prin şase sentinţe penale diferite condamnata a beneficiat de amânarea executării pedepsei până la încetarea stării de graviditate.
Chiar dacă legea nu enumeră în concret cazurile în care cursul prescripţiei executării pedepsei este suspendat făcând trimitere în acest sens la Codul de procedură penală, unde, de asemenea, nu există dispoziţii exprese, este evident că pe perioada cât condamnatul beneficiază de amânare sau întrerupere a executării pedepsei există o imposibilitate obiectivă de executare a acesteia, astfel încât este firesc ca într-o asemenea ipoteză perioada cât condamnatul nu execută pedeapsa să nu fie luată în considerare la calcularea termenului de prescripţie.
Pentru aceste considerente, constatând că în mod corect instanţele de fond, respectiv de apel au apreciat că în cauză nu se poate vorbi de împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei aplicate condamnatei, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de aceasta şi a o obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
