Reabilitare de drept. Termen. Data de la care începe să curgă
| Comentarii |
|
Potrivit art. 134 din Codul penal, dacă în decurs de 3 ani condamnatul la pedeapsa amenzii sau a închisorii care nu depăşeşte 1 an nu mai săvârşeşte nici o altă infracţiune este reabilitat de drept. Termenul de 3 ani se socoteşte, conform art. 136 din Codul penal, de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei.
în cazul inculpatului se constată că a luat sfârşit executarea pedepsei la data împlinirii duratei acesteia (art. 8611 din Codul penal), acesta începând executarea pedepsei la 19.02.1996, pedeapsa considerându-se executată la 18.02.1997.
(Decizia nr. 109/A din 5 martie 2002 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 230 din 30.11.2001, pronunţată de Tribunalul Teleorman - Secţia penală, a fost condamnat inculpatul M.T. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 183 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal, art. 73 lit. b) din Codul penal, art. 80 din Codul penal şi art. 76 lit. b) din Codul penal, de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în stare de recidivă postexecutorie, cu reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut ca situaţie de fapt că inculpatul s-a căsătorit cu victima în urmă cu 9 ani şi a cunoscut de atunci că aceasta urmase tratament pentru dezalcoolizare. Iniţial şi-au stabilit domiciliul la părinţii inculpatului, dar pentru că victima consuma exagerat băuturi alcoolice, provocând scandal în familie, s-au stabilit într-o altă locuinţă, aproape de domiciliul iniţial.
Şi aici victima a continuat să consume băuturi alcoolice, lucru notoriu pe raza localităţii.
în ziua de 18.11.2000, inculpatul a desfăşurat activităţi gospodăreşti la o cunoştinţă, unde a consumat circa 250 ml ţuică, iar când a venit acasă, în jurul orei 17,00, intrând în bucătărie, a constatat că victima era în stare de ebrietate. Indignat de această situaţie, dar şi de faptul că nu mai avea ulei să-şi pregătească mâncarea, i-a aplicat victimei două palme peste faţă, cu intensitate sporită, ca să simtă, urmare loviturilor aceasta căzând şi lovindu-se cu capul de podeaua din bucătărie. Văzând că soţia nu se ridică, inculpatul a dus-o într-o altă încăpere şi a aşezat-o pe pat, iar apoi a plecat la părinţii săi. Aici a venit o cunoştinţă şi i-a spus că vecina lor, martora M.S., a găsit-o pe soţia sa în stare de inconştienţă. în aceeaşi seară, cu o căruţă, inculpatul a transportat victima la părinţii iui, iar a doua zi la Spitalul Turnu Măgurele şi apoi la Spitalul "Prof. Dr. D. Bagdasar" Bucureşti, unde a decedat la data de 21.11.2000.
Din concluziile raportului medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat stării toxico-septice survenită în evoluţia unui politraumatism cu hematoame faciale, fracturi de oase nazale, excoriaţii şi hematoame corporale, leziunile putându-se produce prin lovituri repetate cu corpuri dure, cu 3 - 4 zile anterior decesului.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.T., care a criticat-o pentru nelegalitate, motivând reţinerea greşită a stării de recidivă şi netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea acesteia.
Apelul inculpatului este fondat numai în ceea ce priveşte critica de nelegalitate, respectiv reţinerea stării de recidivă.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare cu executarea pedepsei la locul de muncă, prin Sentinţa penală nr. 56 din 29.01.1996, definitivă prin nerecurare.
Din referatul întocmit de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Turnu Măgurele a rezultat că, prin sentinţa penală sus-amintită, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa la locul de muncă, în cadrul Asociaţiei "O." Beciu, judeţul Teleorman.
Acesta a început executarea pedepsei la data de 19.02.1996, iar prin Sentinţa penală nr. 502 din 18.11.1996, definitivă prin neapelare, s-a admis cererea formulată de asociaţie şi s-a dispus încetarea executării pedepsei la locul de muncă, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 56 din 29.01.1996, condamnatul executând până la acea dată 8 luni, adică mai mult de 2/3 din pedeapsa aplicată.
Potrivit art. 134 din Codul penal, dacă în decurs de 3 ani condamnatul la pedeapsa amenzii sau a închisorii care nu depăşeşte 1 an nu mai săvârşeşte nici o altă infracţiune este reabilitat de drept.
Termenul de 3 ani se socoteşte, conform art. 136 din Codul penal, de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei.
în cazul inculpatului se constată că a luat sfârşit executarea pedepsei la data împlinirii duratei acesteia (art. 8611 din Codul penal), acesta începând executarea pedepsei la 19.02.1996, pedeapsa considerându-se executată la 18.02.1997.
Inculpatul a comis infracţiunea din prezenta cauză la 18.11.2000, dar pentru condamnarea din Sentinţa penală nr. 56/1996 intervenise reabilitarea de drept, odată cu trecerea termenului de 3 ani prevăzut de art. 134 din Codul penal, care s-a împlinit în februarie 2000.
Astfel, instanţa de fond, nemanifestând suficient rol activ, nu a făcut demersurile necesare pentru a verifica situaţia inculpatului, ceea ce a condus la o soluţie nelegală, sub aspectul greşitei reţineri a stării de recidivă, Curtea urmând să înlăture aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal şi corelativ art. 80 din Codul penal din condamnarea acestuia.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel invocat, vizând individualizarea pedepsei, s-a considerat a fi neîntemeiat, considerându-se că pedeapsa de 4 ani închisoare, în condiţiile art. 73 lit. b) şi art. 76 din Codul penal, este în măsură să-şi atingă scopul preventiv şi educativ, iar reducerea acesteia nu se justifică, dată fiind natura, modalitatea şi consecinţele faptei săvârşite de inculpat.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte hotărârea primei instanţe, înlăturând aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal şi art. 80 din Codul penal din condamnarea inculpatului, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei, deducând prevenţia inculpatului de la 04.10.2001 la zi, onorariul avocatului din oficiu suportându-se din fondul Ministerului Justiţiei.
NOTĂ:
Decizia a rămas definitivă prin Decizia nr. 3053 din 13.06.2002 a Curţii Supreme de Justitie - Secţia penală ca urmare a retragerii recursului inculpatului.
