PRETENŢII CIVILE NEDOVEDITE. OBLIGAREA INCULPATULUI LA DESPĂGUBIRI CIVILE. CASARE CU REŢINERE. (ART. 385^15 PCT. 2 LIT. D COD PROCEDURĂ PENALĂ)

Prin decizia penală nr.497/R din 128 iunie 2002 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul declarat de inculpatul T.G. S-a casat în parte decizia penală nr.44 din 17 ianuarie 2002 a Tribunalului Galaţi, numai cu privire la latura civilă şi s-a înlăturat din decizia Tribunalului Galaţi, dispoziţia prin care inculpatul a fost obligat la 10.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile căţre partea vătămată Z.C.F.

Pentru a decide astfel s-au avut în vedere următoarele:

Prin sentinţa penală nr.2678/31.10.2001 a Judecătoriei Galaţi a fost condamnat inculpatul T.G. pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă cu privare de libertate, a fost obligat la cheltuieli de spitalizare şi au fost respinse pretenţiile părţii vătămate privind plata unei contribuţii de întreţinere lunare şi a sumei de 10.500.000 lei cu titlu de despăgubiri civile(cheltuieli materiale).

în apelul părţii vătămate Tribunalul Galaţi, prin decizia penală nr.44/17.01.2002, printre altele, în baza art.14 C.proc.penală şi art.998 Cod civil, 1-a obligat pe inculpat la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea vătămată Z.C.F.(cheltuieli efectuate cu spitalizarea şi deplasările).

în motivarea dispoziţiei, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond, potrivit art.4 şi 287 C.proc.penală, avea obligaţia în virtutea rolului activ să pună în vedere părţii vătămate să producă probe în vederea dovedirii pretenţiilor civile solicitate, lucru pe care nu 1-a făcut.

în recursul inculpatului, pe motivul că nu s-a făcut dovada pretenţiilor solicitate de partea vătămată, a fost înlăturată dispoziţia de obligare la despăgubiri civile în sumă de 10.000.000 lei, a inculpatului către partea vătămată.

Notă: Apreciem că soluţia este corectă.

Instanţa de fond, corect a procedat soluţionând latura civilă, întrucât partea vătămată nu a produs nici o probă în dovedirea pretenţiilor solicitate de la inculpat(cheltuieli cu spitalizarea şi transportul aşa cum a susţinut).

Pe de altă parte de observat este faptul că în calea de atac a recursului (inculpatul recurent invocă lipsa oricărei dovezi de la dosar cu privire la pretenţiile civile) partea vătămată avea posibilitatea să producă dovezi (înscrisuri) cu privire la despăgubirile civile conform art.38514 C.proc.penală, de care instanţele să fi ţinut cont la soluţionarea recursului, lucru pe care nu 1-a făcut.

(decizia penală nr. 497/R/28.06.2002)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre PRETENŢII CIVILE NEDOVEDITE. OBLIGAREA INCULPATULUI LA DESPĂGUBIRI CIVILE. CASARE CU REŢINERE. (ART. 385^15 PCT. 2 LIT. D COD PROCEDURĂ PENALĂ)