Tăiere de arbori şi sustragere de material lemnos.
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 80/R din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
S-a casat decizia penală nr. 874 din 15 noiembrie 2002 a Tribunalului Vrancea şi s-a menţinut sentinţa penală nr. 270 din 25 iunie 2002 a Judecătoriei Panciu ca fiind legală şi temeinică.
Pentru a decide astfel, s-au reţinut următoarele :
Potrivit disp. art. 41 alin. 3 din Codul penal, infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element sau ca circumstanţă agravantă, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.
Contopirea mai multor fapte prevăzute de legea penală într-o infracţiune unică este expresia unei necesităţi de politică penală, menită să asigure o caracterizare mai precisă a activităţii infracţionale în ansamblul acesteia, o evaluare mai exactă a gradului de pericol social şi o mai adecvată reacţie de apărare socială.
în opinia instanţei de apel, infracţiunea de furt de arbori, prev. de art. 98 alin. 1 Codul silvic, este o infracţiune complexă în formă tipică, prev. de art. 41 alin. 3 teza I din Codul penal, care include în conţinutul său, ca element constitutiv, infracţiunea de tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 97 alin. 1 din Codul silvic.
Textul de lege în discuţie (art. 98 alin. 1 Codul silvic) sancţionează furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, cu sau fără drept din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 an la 5 ani sau amendă.
Din analiza acestui text a rezultat, în primul rând, că pentru existenţa infracţiunii de furt de arbori este total lipsit de relevanţă dacă arborii au fost tăiaţi sau scoşi din rădăcini de către persoana care urmează să-i sustragă sau de către o altă persoană, ori dacă ei au fost doborâţi sau rupţi de fenomene ale naturii.
Cu alte cuvinte, existenţa infracţiunii de furt de arbori nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.
Or, în cazul infracţiunii complexe tipice, lipsa infracţiunii absorbite duce la inexistenţa infracţiunii complexe (spre exemplu, nu există infracţiunea complexă de tâlhărie, ci doar infracţiunea de furt, dacă deposedarea nu a fost însoţită sau urmată de violenţe sau ameninţări, ori de acte prin care victima a fost pusă în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra).
Pe de altă parte, s-a observat că ipoteza în care arborii au fost tăiaţi sau smulşi din rădăcini chiar de către persoana care urmează să-i sustragă, nu. a fost considerată de legiuitor ca o formă agravată a infracţiunii de furt de arbori, prev. de art. 98 alin. 1 Codul silvic.
Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere ca infracţiunea de tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 97 alin. 1 din Codul silvic să fie absorbită, ca o circumstanţă agravantă, în infracţiunea prev. de art. 98 Codul silvic, ar
fi prevăzut o variantă agravată a acestei din urmă infracţiuni, cu limite de pedeapsă mai ridicate, care ar fi constituit o infracţiune complexă, în forma prevăzută de art. 41 alin. 3 teza II din Codul penal.
Or, limitele de pedeapsă prev. de art. 98 Codul silvic sunt aceleaşi, indiferent dacă arborii sustraşi au fost doborâţi de fenomene ale naturii ori au fost tăiaţi fară drept de către autorul furtului.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al instanţei de apel, ar însemna că infracţiunea de tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 97 alin. 1 Cod silvic ar rămâne nepedepsită atunci când este săvârşită de persoana care a şi sustras arborii respectivi.
De asemenea, ar însemna că atunci când autorul este prins după ce a tăiat arborii, dar mai înainte de a fi reuşit să-i sustragă, el să fie pedepsit doar pentru tentativă la infracţiunea de furt, nu şi pentru infracţiunea consumată de tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 97 Cod silvic, ceea ce nu poate corespunde voinţei legiuitorului.
La aceste argumente se adaugă şi acela rezultând din compararea cu reglementările anterioare în materie. Astfel, prin art. 30 din Legea 2/ 1987 (Codul silvic anterior) era incriminată „tăierea fară drept de arbori cu sau fară ridicarea materialului lemnos", ca infracţiune complexă, care sancţiona atât tăierea cât şi sustragerea materialului lemnos.
Actuala reglementare care incriminează tăierea fără drept de arbori - respectiv art. 97 din Legea 26/1996 - nu mai cuprinde expresia „cu sau fară ridicarea acestora", fapta de furt al materialului lemnos fiind incriminată distinct prin disp. art. 98 din lege, care are un obiect juridic diferit.
S-a desprins concluzia că atunci când autorul faptei de tăiere fară drept de arbori îşi însuşeşte materialul lemnos astfel rezultat, el comite atât infracţiunea prev. de art. 97, cât şi pe cea prev. de art. 98 Cod silvic, în concurs real.
Aşa fiind, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că se impune achitarea inculpatului C. I. pentru infracţiunea prev. de art. 97 alin. 1 din Codul silvic.
(decizia penală nr. 80/R/06.02.2003)
