Prin art. XX pct. 2 din Legea 202/2010 a fost introdus în Codul penal articolul 741 Cod penal care reprezintă o cauză de reducere a pedepsei sau de înlocuire a răspunderii penale pentru situaţiile în care inculpaţii trimişi în judecată, printre altele şi
| Comentarii |
|
Chiar dacă la data pronunţării hotărârii de către prima instanţă textul de lege menţionat fusese declarat neconstituţional prin decizia nr. 573/5.05.2011 publicată în M. Of. 363/25.05.2011, împrejurare în raport cu care, prin neintervenţia puterii legiuitoare a avut loc o abrogare implicită a acestui text de lege, atâta timp cât norma în discuţie a fost în vigoare în intervalul de timp (26.11.2010 – 25.05.2011) şi a produs efecte, timp în care procesul penal declanşat împotriva inculpatei era în curs, prima instanţă ar fi trebuit să constate că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. 1 Cod penal şi să aplice pentru inculpată legea penală mai favorabilă, care evident o reprezintă Codul penal cu modificările aduse acestuia prin Legea 202/2010.
Deliberând asupra recursului penal de faţă:
Constată că prin sentinţa penală nr. 2205/08.11.2011 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 12431/197/2011 s-a dispus în baza art.11 pct.2 lit. b Cod procedură penală raportat la art.10 lit. g Cod procedură penală încetarea procesului penal privind pe inculpata P.C. cu privire la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, prevăzute de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale) şi art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale) întrucât a intervenit prescripţia specială.
În baza art.215/1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale) raportat la art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, art.74 lit. a, b şi c Cod penal şi art.76 lit. d Cod penal a fost condamnată inculpata P.C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
In baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate mai sus pe o durata de 2 ani si 6 luni reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.13 Cod procedură penală referitor la neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi b Cod penal în condiţiile prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal.
I s-a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni in termenul de încercare.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii părţii civile O. B.
În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 260 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.189 alin.4 Cod procedură penală a fost obligată inculpata să plătească expertului contabil D.C. E. din cadrul Biroului de Expertize Judiciare Tehnice Contabile Braşov suma de 7000 lei, reprezentând onorariu expertiză redus conform art. 23 din OG nr.2/2000.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul întocmit la data de 18.03.2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei P.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi delapidare prevăzute de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, 291 cu aplicarea art.41 alin.2 şi 215/1 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În sarcina inculpatei P. C. s-a reţinut în esenţă în actul de sesizare al instanţei că fiind angajată la O. B. în calitate de contabilă în perioada în perioada 01.10.1993-februarie 2004 a avut începând cu luna martie 2002 şi sarcina de a calcula şi vira salariile angajaţilor , întocmirea statelor de plată şi a fluturaşilor, precum şi virarea obligaţiilor băneşti către stat. Tot aceasta era cea care ducea la băncile cu care O. B. avea încheiate convenţii (BRD-GSG şi Banca Ion Ţiriac), tabelele şi ordinele de plată emise de O. B., în baza cărora erau virate salariile angajaţilor, precum şi cele cu virarea obligaţiilor băneşti către stat.
Începând cu luna iulie 2002 până în luna februarie 2004, inculpata P.C. şi-a însuşit timp de 19 luni (aferente celor 19 acte materiale) sume de bani suplimentare faţă de cele de care beneficia în mod legal, prin diferite artificii.
Aceste artificii constau în: majorarea salariului brut, modificarea orelor suplimentare, calcularea unei deducere suplimentar pentru copil, faţă de cea la care avea dreptul, majorarea salariului prin plata de concedii medicale fără documente justificative, cu toate că în aceste perioade figura cu toate zilele lucrate şi plătite, însuşirea a câte 100.000 ROL de la fiecare angajat al O. B., toate aceste sume delapidate regăsindu-se în contul inculpatei.
Cele 19 acte materiale ale infracţiunii de delapidare prevăzute de art. 2151 Cod penal le reprezintă lunile iulie-octombrie şi decembrie 2002 (5 acte), tot anul 2003 (12 acte) şi lunile ianuarie - februarie 2004 (2 acte).
În toată această perioadă, ca să-şi poată asigura însuşirea sumelor suplimentare de bani, fără a se observa, inculpata P.C. a efectuat cu ştiinţă înregistrări inexacte în contabilitate cu consecinţa denaturării rezultatelor financiare şi implicit a elementelor de pasiv ce se reflectă în bilanţ, cu privire la sumele virate în propriu cont bancar, precum şi în conturile celorlalţi angajaţi, realizând astfel cele 19 acte materiale ale falsului intelectual prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82.1991, raportat la art. 289 Cod penal.
După întocmirea acestor acte în mod inexact cu consecinţa denaturării rezultatelor financiare şi implicit a elementelor de pasiv ce se reflectă în bilanţ, inculpata le-a şi folosit prin înaintarea lor celor două bănci comerciale cu care O. B. avea încheiate convenţii, efectuându-se astfel cele 19 acte materiale ale infracţiunii de uz de fals, prevăzute de art. 291 Cod penal.
În faţa instanţei inculpata a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată şi nu a solicitat administrarea de probe noi, prevalându-se de dispoziţiile art.320/1 Cod procedură penală.
Pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, însuşit de inculpată şi coroborat cu declaraţia acesteia de recunoaştere a comiterii faptei astfel cum e reţinută în actul de sesizare al instanţei, prima instanţă a reţinut ca şi stare de fapt că inculpata P. C. a fost angajată la data de 01.10.1993 în funcţia de contabil la O.B., ea deţinând această calitate până în februarie 2004.
Începând cu luna martie 2002 inculpata avea ca şi atribuţii de serviciu calcularea şi virarea salariilor angajaţilor , întocmirea statelor de plată şi a fluturaşilor şi virarea obligaţiilor băneşti către stat. Profitând de sarcinile ce i-au fost încredinţate de conducerea O.B. în perioada iulie 2002 până în luna februarie 2004 inculpata şi-a însuşit în mod fraudulos suma de 33.070 lei prin modificarea orelor suplimentare (luna august 2002), calcularea unui număr superior de zile lucrate (septembrie, octombrie, decembrie 2002), majorarea salariului prin plata de concediu medical fără documente justificative( iulie 2002), calcularea unei deducere suplimentar pentru copil, faţă de cea la care avea dreptul (anul 2003), virarea unor sume necuvenite în contul personal pe parcursul anului 2003, calcularea unui spor de vechime de 25% in loc de 20% cum ar fi fost corect în luna mai 2003.De asemenea inculpata P. C. a efectuat cu ştiinţă înregistrări inexacte în contabilitate cu consecinţa denaturării rezultatelor financiare şi implicit a elementelor de pasiv ce se reflectă în bilanţ, cu privire la sumele virate în propriu cont bancar, precum şi în conturile celorlalţi angajaţi. După întocmirea acestor acte în mod inexact, inculpata le-a şi folosit prin înaintarea lor celor două bănci comerciale cu care O. B. avea încheiate convenţii.
Prejudiciul cauzat părţii vătămate prin faptele comise de inculpată se ridică la 33.070 lei.
Faţă de starea de fapt stabilită, prima instanţă a reţinut că în drept sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi delapidare prevăzute de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale), 291 cu aplicarea art.41 alin.2(19 acte materiale) şi 215/1 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale).
Dacă în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 215/1 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale) sunt îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatei, referitor la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals prima instanţă a constată că faţă de acestea a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Astfel faţă de cele 19 acte ale infracţiunii de fals intelectual, pedepsita de legea penală cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, termenul special de prescripţie este de 7 ani şi 6 luni, iar actele materiale ale inculpatei au început cu luna iulie 2002 şi s-au încheiat în februarie 2004, prin urmare termenul de prescripţie pentru ultimul act material s-a împlinit în luna august 2011.
În raport de această situaţie, instanţa de fond a apreciat că în baza art.11 pct.2 lit. b Cod procedură penală raportat la art.10 lit. g Cod procedură penală se impune încetarea procesului penal privind pe inculpata P. cu privire la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, prevăzute de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale) şi art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale) întrucât a intervenit prescripţia specială.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei P.C. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prima instanţă a arătat că a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal respectiv dispoziţiile din partea generala a codului penal, gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpatului, limitele de pedeapsa prevăzute de codul penal, precum şi dispoziţiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală potrivit cărora inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.
Constatând din fişa de cazier a inculpatei depusa la dosar ca aceasta este la primul impact cu legea penala, văzând atitudinea acestuia din cursul procesului penal, precum şi faptul că inculpata a achitat întreg prejudiciul cauzat prin fapta sa instanţa de fond a apreciat că prin aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, scopul si funcţiile pedepsei vor fi împlinite.
Constatând că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 81alin.1 lit. a si b Cod penal în sensul că pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani şi că inculpata nu a fost anterior condamnată la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni şi considerând fata de atitudinea inculpatei ca scopul pedepsei poate fi atins si fără executarea acesteia, instanţa de fond a apreciat că se impune suspendarea executării pedepsei aplicate pe o durata de 2 ani şi 6 luni reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal.
Având în vedere chitanţele depuse la dosarul cauzei precum şi nota de şedinţă prin care reprezentantul părţii civile a învederat instanţei că prejudiciul a fost achitat în întregime de către inculpată instanţa de fond a constatat recuperat prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii părţii civile O.B..
Potrivit art.23 din OG nr.28/2000 onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului.”.
Având în vedere criteriile indicate de textul legal mai sus invocat instanţa de fond, considerând că lucrarea de expertiză efectuată în cauză are o complexitate medie iar volumul de lucru a fost supraevaluat, în cadrul decontului întocmit, a redus onorariul expertului la suma de 7000 lei, dispunând suportarea ei de către inculpată în temeiul art.189 alin.4 Cod procedură penală.
În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 260 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat având în vedere faptul că suma reprezentând contravaloarea expertizei inclusă în cheltuielile judiciare menţionate în cadrul rechizitoriului nu au fost avansată expertului contabil.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice prin care să se aplice inculpatei dispoziţiile legii penale mai favorabile, respectiv dispoziţiile art. 741 Cod penal.
În motivarea recursului promovat s-a arătat în esenţă de către parchet că în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti inculpata a achitat diferite sume părţii civile care a depus la dosar o adresă prin care precizează că prejudiciul a fost recuperat integral.
Având în vedere prevederile art. 741 Cod penal raportat la art. 13 alin. 1 Cod penal se impunea ca prima instanţă să aplice inculpatei legea penală mai favorabilă urmare a stabilirii succesiunii legilor în timp şi în consecinţă, dat fiind că prejudiciul a fost acoperit integral inculpata trebuie să beneficieze de circumstanţa atenuantă judiciară, obligatorie pentru instanţă în raport cu care exista posibilitatea aplicării inculpatei a unei amenzi administrative.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispoziţiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiaşi articol, Curtea constată că recursul declarat de Parchet este fondat pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a reţinut pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale o stare de fapt corectă constând în esenţă în aceea că în calitate de contabil la Opera Braşov inculpata P.C. şi-a însuşit în mod fraudulos în perioada iulie 2002 până în luna februarie 2004 inculpata suma de 33.070 lei din banii pe care îi gestiona, dolosind în acest scop diverse metode, respectiv: modificarea orelor suplimentare (luna august 2002), calcularea unui număr superior de zile lucrate (septembrie, octombrie, decembrie 2002), majorarea salariului prin plata de concediu medical fără documente justificative( iulie 2002), calcularea unei deducere suplimentar pentru copil, faţă de cea la care avea dreptul (anul 2003), virarea unor sume necuvenite în contul personal pe parcursul anului 2003, calcularea unui spor de vechime de 25% in loc de 20% cum ar fi fost corect în luna mai 2003.
De asemenea inculpata P.C. a efectuat cu ştiinţă înregistrări inexacte în contabilitate cu consecinţa denaturării rezultatelor financiare şi implicit a elementelor de pasiv ce se reflectă în bilanţ, cu privire la sumele virate în propriu cont bancar, precum şi în conturile celorlalţi angajaţi.
După întocmirea acestor acte în mod inexact, inculpata le-a şi folosit prin înaintarea lor celor două bănci comerciale cu care O.B. avea încheiate convenţii.
Prejudiciul cauzat părţii vătămate prin faptele comise de inculpată se ridică la 33.070 lei sumă care a fost integral recuperată de partea vătămată O.B. în cursul procesului.
Prima instanţă a stabilit o corectă încadrare juridică a faptelor comise de inculpată reţinând în mod judicios că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale), uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art.41 alin.2(19 acte materiale) şi delapidare prevăzută de art. 2151 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale).
De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual prev. de art. de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale) şi uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art.41 alin.2(19 acte materiale) instanţa de fond a stabilit corect că a intervenit prescripţia răspunderii penale, pronunţând în mod judicios, în raport de aceste considerente o soluţie de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatei pentru aceste infracţiuni, conforma art.11 pct.2 lit. b Cod procedură penală raportat la art.10 lit. g Cod procedură penală.
Referitor la infracţiunea continuată de delapidare prev. de art. 2151 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (19 acte materiale), Curtea reţine că prima instanţă a apreciat corect că sunt întrunite în speţă elementele constitutive ale acestei infracţiuni, însă atunci când a verificat îndeplinirea condiţiilor pentru tragerea la răspundere penală a inculpatei pentru această infracţiune a omis să analizeze împrejurarea că de la data comiterii faptei şi până la momentul pronunţării hotărârii au intervenit modificări legislative cu implicaţii asupra tratamentului sancţionator al inculpaţilor care sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de delapidare şi în raport de care ar fi fost necesară verificarea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Referitor la această situaţie apare corectă sesizarea parchetului în legătură cu împrejurarea că prin art. XX pct. 2 din Legea 202/2010 a fost introdus în Codul penal articolul 741 Cod penal care reprezintă o cauză de reducere a pedepsei sau de înlocuire a răspunderii penale pentru situaţiile în care inculpaţii trimişi în judecată, printre altele şi pentru infracţiunea de delapidare, achită paguba pricinuită prin infracţiune până la soluţionarea cauzei în primă instanţă.
Potrivit art.741 din Codul penal „ în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidate, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, ori infracţiuni economice prevăzute în legi speciale prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii până la soluţionarea cauzei în primă instanţă învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în acelaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica o pedeapsă cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în acelaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.”
Este adevărat că la data pronunţării hotărârii de condamnare a inculpatei P.C.. (8.11.2011) textul de lege menţionat fusese declarat neconstituţional prin decizia nr. 573/5.05.2011 publicată în M. Of. 363/25.05.2011, împrejurare în raport cu care, prin neintervenţia puterii legiuitoare a avut loc o abrogare implicită a acestui text de lege, însă atâta timp cât norma în discuţie a fost în vigoare în intervalul de timp (26.11.2010 – 25.05.2011) şi a produs efecte, timp în care procesul penal declanşat împotriva inculpatei era în curs, prima instanţă ar fi trebuit să constate că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. 1 Cod penal şi să aplice pentru inculpată legea penală mai favorabilă, care evident o reprezintă Codul penal cu modificările aduse acestuia prin Legea 202/2010.
Faţă de această împrejurare, ţinând cont de cuantumul prejudiciului cauzat de inculpată părţii vătămate prin infracţiunea de delapidare (33.070 lei) şi văzând că din actele dosarului rezultă că inculpata a achitat o parte din prejudiciul cauzat în cursul urmăririi penale (800 lei conform foii de depunere C.E.C. nr. 127523/22.06.2004), iar diferenţa a fost achitată de inculpată până la data demarării cercetării judecătoreşti (respectiv suma de 1.250 conform chitanţei nr. 628/29.08.2011 şi suma de 1.257 lei conform chitanţei 633/12.09.2011), prima instanţă ar fi trebuit să reţină în favoarea inculpatei dispoziţiile art. 741 alin 1 şi 2 teza a II-a Cod penal şi în consecinţă să înceteze procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea de delapidare prev. de art. 2151 alin 1 Cod penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. i Cod procedură penală.
Totodată, conform art. 91 Cod penal se impunea aplicarea faţă de inculpată a unei amenzi administrative.
În raport de aceste considerente Curtea constată că este fondat recursul promovat în cauză de către parchet şi în consecinţă în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală se acesta se va admite, va fi casată hotărârea şi va fi reformată în sensul celor ce preced.
În raport de soluţia de încetare a procesului penal care se va pronunţa în cauză, Curtea constată că se impune reformarea hotărârii primei instanţe şi sub aspectul temeiului de drept în baza căruia inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privind infracţiunea de delapidare, iar în ceea ce priveşte celelalte cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea celor două infracţiuni pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale, Curtea reţine că atâta timp cât inculpata nu a cerut continuarea procesului penal conform art. 13 Cod procedură penală, obligarea sa la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea cauzei privind aceste infracţiuni este nelegală, acestea urmând a rămâne conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală în sarcina statului.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
În baza art. 189 Cod procedură penală se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie şi se va plăti Baroului Braşov suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, sumă ce se va include în cuantumul cheltuielilor judiciare.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămân în sarcina acestuia.
Decizia nr. 460/R/11.05.2012/redactat NH
