Probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală ori de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, indiferent de faza procesuală în care au fost obţinute, în s
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au
o valoare mai dinainte stabilită, instanţa fiind îndrituită să aprecieze concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, în scopul aflării adevărului, iar lipsa unor martori oculari, care să fi perceput în mod direct modalitatea de săvârşire a faptei, nu este o împrejurare care să conducă la o altă concluzie decât cea rezultată din interpretarea coroborată a tuturor probelor administrate în cauză.
Decizia penală nr. 34 din 12 martie 2009
Prin sentinţa penală nr. 348 din 23.05.2007, Tribunalul Iaşi a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului C.M. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c) şi (21) lit. a) C. pen. In baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de SC N.G.M.L. SRL Paşcani. S-a luat act că partea vătămată C.R.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Actul de sesizare a instanţei a reţinut ca situaţie de fapt că în data de
14.12.2005, în jurul orelor 18.20, partea vătămată C.R.C. se afla singură în magazinul alimentar amplasat în locuinţa părinţilor săi şi care aparţinea SC N.G.M.L. Paşcani, unde îşi desfăşura activitatea în calitate de gestionar. La un moment dat, în magazin au intrat patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie de etnie romă. Femeia a deschis lada frigorifică în care se aflau pungi cu came şi a început să le examineze, precizând că vrea să cumpere astfel de produse, iar inculpatul C.M. a rugat-o pe gestionară să îi schimbe o bancnotă de 500 lei.
In momentul în care partea vătămată a deschis sertarul pentru a da curs cererii inculpatului, ceilalţi doi bărbaţi care îl însoţeau pe acesta au observat că în acel sertar sunt bani; atunci făptuitorul C.G. s-a repezit la gestionară şi a prins-o cu mâinile de gât şi de gură pentru a nu ţipa, iar V.D. a sustras toţi banii din sertar, respectiv suma de 2.700 lei. Potrivit susţinerilor părţii vătămate, în tot acest timp numita T.D. şi inculpatul C.M. au stat în faţa uşii, în interiorul magazinului, pentru a asigura paza şi a împiedica eventualii cumpărători să intre în clădire. După sustragerea banilor, inculpatul C.M. şi numiţii V.D., T.D. şi C.G. s-au urcat în autoturismul staţionat în faţa magazinului şi au plecat.
In cursul uimăririi penale, partea vătămată C.L.R., în prezenţa a trei martori asistenţi, a recunoscut din grup pe inculpatul C.M., ca fiind cel care, în după-amiaza zilei de 14.12.2005, a asigurat paza, în timp ce i-a fost sustrasă din sertar suma de 2.700 lei, de unul din cei care îl însoţeau; totodată, partea vătămată a recunoscut-o din grup pe faptuitoarea T.D., care îl însoţea pe inculpat.
In motivarea sentinţei pronunţate, prima instanţă a subliniat că probele testimoniale administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti nu converg spre a demonstra cu certitudine că inculpatul C.M. a săvârşit în mod nemijlocit acţiunea de complicitate la infracţiunea de tâlhărie din data de 14.12.2005.
S-a mai precizat că nu s-a făcut dovada certă a cuantumului prejudiciului indicat de partea vătămată şi că nu există probe din care să rezulte că aceasta a fost supusă violenţelor fizice, în momentul deposedării. Nu a existat niciun martor ocular, care să poată susţine varianta prezentată de partea vătămată.
în consecinţă, s-a apreciat că prezumţia de nevinovăţie instituită de normele constituţionale şi de cele procesual penale nu a fost răsturnată de probe certe, care să dovedească vinovăţia inculpatului C.M. în comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată şi s-a dat eficienţă principiului potrivit căruia îndoiala profită inculpatului.
Sentinţa a fost apelată de parchet, fiind criticată pentru nelegalitate.
S-a susţinut în motivarea căii de atac că s-a făcut dovada vinovăţiei inculpatului şi s-a cerut condamnarea acestuia.
Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, dar sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a reţinut că apelul promovat este întemeiat şi l-a admis cu următoarea motivare: potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, instanţa fiind îndrituită să aprecieze concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, în scopul aflării adevărului.
A mai subliniat instanţa de apel că în mod greşit tribunalul a arătat că rechizitoriul întocmit de parchet s-a bazat exclusiv pe declaraţia părţii vătămate care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.
Lipsa unor martori oculari, care să fi perceput în mod direct modalitatea de săvârşire a faptei, nu este o împrejurare care să conducă la o altă concluzie decât cea care rezultă din interpretarea coroborată a tuturor probelor administrate în cauză.
în motivarea deciziei s-a reţinut că, după sustragerea banilor, cei patru făptuitori s-au îndreptat spre autoturismul aflat în faţa magazinului. Inculpatul C.M. s-a urcat la volan, pe scaunul din dreapta faţă s-a aşezat V.D., iar pe bancheta din spate numiţii T.D. şi C.G.
Partea vătămată a sesizat telefonic organele de poliţie, iar acestea, prin staţia radio, au dat în urmărire autoturismul. încă înainte de receptarea mesajului, organele poliţiei rutiere au oprit în trafic autoturismul condus de inculpat; în timp ce îi erau verificate actele inculpatului, care se afla la volan şi ale maşinii, prin staţia radio a fost transmis mesajul de urmărire a autoturismului, mesaj auzit de inculpat, care coborâse de la volan; atunci, inculpatul, în limba rromanes, i-a transmis făptuitorului V.D. un mesaj, în urma căruia, acesta din urmă a trecut la volan şi a plecat în trombă, cu farurile stinse. Inculpatul C.M. s-a aruncat asupra agentului-şef, pentru a-1 împiedica să plece cu maşina poliţiei în urmărirea celorlalţi trei făptuitori.
După ce poliţiştii au urcat în autoturismul de serviciu, inculpatul s-a prins cu mâinile de portieră, spre a-i împiedica să plece în urmărirea cofap-tuitorilor, iar în cele din urmă s-a aruncat în faţa maşinii.
Declaraţia părţii vătămate C.R.C. se coroborează cu procesul-verbal de recunoaştere din grup a inculpatului, în prezenţa a trei martori, a declaraţiilor martorilor care au văzut autoturismul parcat în faţa magazinului, apoi
pe cei patru ieşind grăbiţi, iar în urma lor partea vătămată care striga: „Hoţii mi-au furat banii!” şi cu rapoartele întocmite de lucrătorii de poliţie rutieră.
Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 382 alin. (1) C. proc. pen., a admis apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa penală nr. 348 din 23.05.2007 a Tribunalului Iaşi şi, rejudecând cauza, a dispus condamnarea inculpatului C.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executarea în regim de detenţie.
Decizia a fost menţinută de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins ca nefondat recursul promovat de inculpat.
<Vezi şi alte speţe de drept penal:
