Procuror de şedinţă. Cale de atac exercitată de un procuror din cadrul unei structuri specializate. Admisibilitate.
| Comentarii |
|
Recursul este inadmisibil atunci când a fost declarat, printre altele de către o persoană ce nu este titularul dreptului de recurs.
Conform art. 60 din Lg.304/2004 atribuţiile de participare la şedinţele de judecată şi de a promova căile de atac revin Ministerului Public care le exercită prin procurori , acestui minister revenindu-i rolul, potrivit art. 130 din Constituţie, de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept.
În plus, dispoziţiile procedural penale se referă la procuror ca titular al dreptului de declarare a recursului nefăcând nici o altă distincţie suplimentară cum ar fi aceea că procurorul care a participat la judecarea cauzei are atribuţia exclusivă de a exercita calea de atac.
Cum structura DIICOT face parte din Ministerul Public, procurorii care activează în cadrul acestei structuri pot exercita oricare din atribuţiile mai sus amintite, astfel că nu pot fi respinse ca inadmisibile căile de atac exercitate de procurorii DIICOT pe considerentul că aceştia nu au participat la judecarea cauzei ca şi procurori de şedinţă.
Decizia penală nr. 186/R/13.03.2008
Prin încheierea penală din 3 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Maramureş au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii M.V. şi R.C.
În temeiul art. 300 ind. 1 rap. la art. 160 c.pr. penală, a art. 139 alin. 1, art. 145
c.pr. penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor R.C.I. şi
22
M.V. trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de iniţiere a unui grup infracţional organizat şi contrabandă prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 şi art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Sighetu Marmaţiei.
În temeiul art. 145 alin. 1 ind. 1 c.pr. penală pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpaţii au fost obligaţi să respecte următoarele obligaţii:
a. să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
b. să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi;
c. să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura.
d. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Conform art. 145 alin. 1 ind. 2 c.pr. penală s-a impus celor doi inculpaţi
următoarele obligaţii:
a. să nu se apropie de persoanele împreună cu care se presupune că au comis fapta, de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;
b .să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit fapta.
Li s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 145 alin. 3 c.pr. penală.
În temeiul art. 192 alin. 3 c.pr. penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut următoarele că inculpaţi M.V., R.C. şi alţii, primii doi în stare de arest preventiv, au fost trimişi în judecată, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi contrabandă prev. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi a 33 lit. a Cod penal).
Faţă de cei doi inculpaţi s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, prin încheierea penală nr. 53 din 5 februarie 2008 pronunţată în dosar nr.360/100/2008, în baza căreia au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 1 şi 2/U/5.02.2008.
La instanţă, dosarul a fost înregistrat la data de 3 martie 2008, stabilindu-se termen de judecată pentru data de 25.03.2008.
Întrucât în baza art. 160 alin.l c.pr. penală "când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanţei competente cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei prin care a fost dispusă prelungirea arestării ", în baza art. 160 alin. 2 c.pr.penală instanţa, în camera de consiliu, procedează potrivit art. 300 ind. 1 . Potrivit acestui din urmă articol, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile subzistă în continuare se pronunţă în sensul menţinerii măsurii, în caz contrar va dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Faţă de dispoziţiile legale invocate anterior, de obiectul cauzei, instanţa s-a pronunţat în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive dispuse faţă de cei doi inculpaţi cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Împotriva mai sus menţionatei încheieri a declarat recurs în termenul legal DIICPOT - Biroul Teritorial Maramureş considerând că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică sub aspectul înlocuirii măsurii arestului preventiv a inculpaţilor M.V. şi R.C.I. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în condiţiile
23
în care aceştia au fost cercetaţi şi trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de o gravitate deosebită.
Apărătorul inculpatului R.C.I. a invocat în faţa instanţei de recurs excepţia inadmisibilităţii determinată de lipsa calităţii procurorului care a declarat şi motivat recursul şi excepţia lipsei de obiect a recursului.
În esenţă apărătorul acestui inculpat a invocat faptul că la dezbaterea pe fond a hotărârii recurate a participat şi a pus concluzii un procuror care funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, iar recursul a fost declarat de către un procuror care funcţionează în cadrul structurii DIICOT-Biroul Teritorial Maramureş,în aceste condiţii fiind încălcate dispoziţiile Legii nr.504/2004 şi dispoziţiile legii de organizare judiciară nr.304/2004.
Cu privire la cea de-a doua excepţia invocată s-a arătat faptul că măsura arestului preventiv în conformitate cu dispoziţiile art.140 C.p.p. a încetat de drept la expirarea termenelor stabilite de lege respectiv la data de 4 martie 2008. În aceste condiţii recursul DIICOT prin care se solicită menţinerea măsurii arestului preventiv este lipsit de obiect în condiţiile în care nu poate fi menţinută sau prelungită o măsura care a încetat.
Recursul a fost respins ca nefondat.
Excepţiile invocate de apărătorul inculpatului R.C.I., au fost respinse pentru următoarele considerente:
Susţinerile cu privire la împrejurarea că, la judecarea pe fond a cererii de prelungire a măsurii arestului preventiv a participat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, iar recursul a fost declarat de către un procuror ce face parte din cadrul DIICOT Biroul Teritorial Maramureş, sunt conforme cu realitatea însă sancţiunea prevăzută de lege pentru încălcarea acestor dispoziţii legale nu este respingerea ca inadmisibilă a recursului şi nici constatarea nulităţii absolute a hotărârii pronunţate în aceste condiţii .
Cazurile de nulitate absolută sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, ele regăsindu-se în cuprinsul art.197 alin.2 Cpp şi se referă la încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia, la publicitatea şedinţei de judecată, la participarea procurorului, la prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestora de către apărători, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
Apărătorul inculpatului a susţinut că este vorba de o nelegală sesizare a instanţei însă, conform art.264 Cpp actul de sesizare al instanţei îl constituie rechizitoriul, iar art.197 alin.2 Cpp sancţionează încălcarea acestor dispoziţii legale care însă , în speţa dedusă judecăţii, nu îşi găsesc aplicabilitatea.
Nu ne aflăm nici în vreunul din cazurile ce impun respingerea ca inadmisibilă a recursului declarat în condiţiile pe scurt arătate mai sus.
Recursul este inadmisibil atunci când a fost declarat în cazurile şi condiţiile neprevăzute de lege, respectiv când vizează hotărâri ce, potrivit legii( art.3851 Cpp) nu pot fi atacate cu recurs, când a fost introdus de către o persoană ce nu este titularul dreptului de recurs sau de titularul dreptului de declarare a recursului dacă se încalcă limitele în care i se recunoaşte dreptul de recurs sau dacă există autoritate de lucru judecat cu privire la dreptul de recurs exercitat de una din părţi.
Nu poate fi primită afirmaţia că procurorul DIICOT nu este titular al dreptului de declarare a recursului pentru că nu a participat la judecarea cereri de prelungire a măsurii arestului preventiv. Conform Lg.304/2004 atribuţiile de participare la şedinţele de judecată şi de a promova căile de atac revin Ministerului Public care le exercită prin procurori-art.60 . Este de necontestat că şi structura DIICOT face parte
24
din Ministerul Public şi ca atare poate exercita oricare din atribuţiile mai sus amintite. În acest sens sunt şi prevederile art.2 alin. 3 din Lg.508/2004 cu modificările ulterioare. Apreciem că, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş cât şi instanţa de judecată au fost încunoştiinţate, prin însăşi declaraţia de recurs, că procurorul din cadrul DIICOT a formulat cale de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În plus dispoziţiile procedural penale se referă la procuror ca titular al dreptului de declarare a recursului nefăcând nici o altă distincţie suplimentară cum ar fi aceea că procurorul care a participat la judecarea cauzei este cel care poate declara recurs. În acest context nu trebuie scăpat din vedere rolul Ministerului Public în cadrul activităţii judiciare aşa cum este prevăzut în art. 13o din Constituţie, respectiv acela de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept.
