Propunere de arestare preventivă. Respingerea propunerii. Constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive provizorii
Comentarii |
|
Prin încheierea penală nr. 407 din 2.09.2003, a Judecătoriei Zalău, a fost respinsă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, de arestare preventivă a inculpatului C.G., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 1, 2, 4 şi 4 Cod penal, şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal. Totodată, s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive provizorii a inculpatului şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului. Instanţa a apreciat că, din analiza probelor administrate în cauză, nu rezultă că inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Prin decizia penală nr. 52 din 4.09.2003, Tribunalul Sălaj a casat încheierea pronunţată de Judecătoria Zalău, a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului C.G., potrivit art. 151 Cod de procedură penală.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, din probele administrate până la data judecării recursului, rezultă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care este cercetat, iar atitudinea agresivă a acestuia, care, înarmat cu un topor, a lovit mobilierul din dotarea barului, s-a manifestat violent faţă de patronul localului şi agenţii de ordine, a refuzat să se supună recoltării probelor biologice la cererea agentului de ordine şi s-a manifestat violent faţă de acesta, relevă pericolul pe care lăsarea sa în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică. De asemenea, inculpatul are antecedente penale şi a încercat să determine martorii să-şi schimbe primele declaraţii.
Tribunalul Sălaj, decizia penală nr. 52 din 4 septembrie 2003