Proxenetism. Infracţiune continuată

Îndemnul şi constrângerea la prostituţie a două persoane, asigurarea condiţiilor pentru practicarea prostituţiei, prin acte repetate timp de mai multe luni, constituie infracţiunea continuată de proxenetism, faptele fiind săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii.

(Secţia penală, decizia nr. 3743 din 12 septembrie 2001)
- Extras -

CURTEA,

Prin sentinţa penală nr. 781 din 12 septembrie

2000 a Judecătoriei Petroşani, rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul I.D. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută în art. 329 alin. 2 C. pen.

Instanţa a reţinut că, începând din luna mai 1999 şi, respectiv, septembrie 1999, inculpatul a îndemnat două minore să practice prostituţia.

împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că fapta de proxenetism a fost greşit încadrată ca fiind o infracţiune unică, în loc de infracţiunea continuată de proxenetism.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 329 alin. 1 şi 2 C. pen., îndemnul sau constrângerea la prostituţie sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană, precum şi recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop constituie infracţiune de proxenetism.

Conform art. 41 alin. 2 din acelaşi cod, infracţiunea este continuată când persoana
săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Din probele administrate în cauză rezultă că, după ce a îndemnat pe minora T.A. să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi contra unor sume de bani, a constrâns-o şi pe minora C.A. la practicarea prostituţiei. Pentru a le înlesni activitatea, în perioada septembrie 1999-martie 2000 inculpatul le-a însoţit în baruri din oraş, le-a racolat şi a închiriat locuinţe pentru practicarea prostituţiei.

întrucât inculpatul a săvârşit la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii, acte materiale care, fiecare în parte, prezintă conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni, el a săvârşit o singură infracţiune de proxenetism, în forma continuată prevăzută în art. 329 alin. 1 şi 2 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.

Recursul în anulare fiind fondat, hotărârea atacată a fost casată şi s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit încadrării juridice menţionate.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Proxenetism. Infracţiune continuată