Reabilitare. Jurisprudență Reabilitare (de drept sau judecătorească)

Tribunalul DOLJ Sentinţă penală nr. 812 din data de 03.12.2015

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 14.08.2015, sub nr. …, petentul S.Ș. a solicitat reabilitarea sa judecătorească.

În motivarea cererii, petentul a arătat că deși au trecut 16 ani de la executarea pedepsei aplicate în dosarul nr. …, condamnarea sa nu a fost radiată din cazier.

Prin sentința penală nr. …., Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cererii de reabilitate în favoarea Tribunalului Dolj, unde cauza a fost înregistrată la data de 06.11.2016, sub nr. …..

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței, petentul S.Ș. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună reabilitarea sa judecătorească în raport de condamnările suferite.

Instanța mai reține că prin sentința penală nr. …, pronunțată de Judecătoria Calafat, definitivă prin neapelare la data de 28.05.1996, petentul S.Ș. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 192 alin. 2 CP din 1969, art. 192 alin. 2 Cp din 1969 și art. 189 alin. 2 Cp din 1969.

De asemenea, prin sentința penală nr. …, pronunțată de Tribunalul Dolj, definitivă la data de 12.05.1999 prin decizia penală nr. …, a Curții de Apel Craiova petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 279 alin. 3 lit. a Cp din 1969 cu aplic. art. 37 lit. a Cp din 1969 și art. 208, 209 alin. 1 lit. g Cp din 1969 cu aplic. art. 37 lit. a Cp din 1969.

La termenul din data de 15.10.2015, instanța din oficiu, a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Craiova, în soluționarea cauzei.

Instanța retine că, în cazul unor condamnări succesive, astfel cum este cazul de fata, reabilitarea judecătoreasca trebuie pronunțată în raport cu toate condamnările suferite de petent.

Potrivit art. 529 Cpp, competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

Instanța constata ca petentul a solicitat prin prezenta cerere reabilitarea sa judecătoreasca in raport de condamnări aplicate de Judecătoria Calafat și Tribunalul Dolj, pentru săvârșirea unor infracțiuni de violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, furt calificat și port de armă fără drept în localul unităților de stat.

Potrivit deciziei nr. … dată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, "în caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii".

Tribunalul constată că în prezent instanța competentă să judece în primă instanță infracțiunile pentru care se cere reabilitarea judecătorească cauza este Judecătoria Craiova.

Prin urmare, în temeiul art. 50 Cpp rap. la art. 529 alin. 1 Cpp, va declina competența de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de petentul condamnat S.Ș., în favoarea Judecătoriei Craiova, va constata ivit conflictul negativ de competență și va sesiza Curtea de Apel Craiova.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi avute în vedere la soluționarea cererii de către Judecătoria Craiova.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Reabilitare. Jurisprudență Reabilitare (de drept sau judecătorească)