Reabilitare. Reînnoirea cererii potrivit art. 138 alin. 3 Cod penal

Prin sentinţa penală nr.500 din 24 septembrie 2001 a Judecătoriei Zalău s-a respins ca nefondată cererea condamnatului Bl pentru reabilitare.

S-a reţinut că la data de 15 ianuarie 2001, condamnatul a mai formulat o cerere de reabilitare care a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 63/31 ianuarie

2001 a Judecătoriei Zalău, iar o nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui an, conform art. 138 Cod penal.

Prin decizia penală nr. 129/21 noiembrie 2001, Tribunalul Sălaj a admis apelurile formulate de condamnat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

în motivarea deciziei s-a reţinut că Bl a formulat prima cerere de reabilitare înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege, astfel că prin sentinţa penală nr. 63/31.01.2001 a Judecătoriei Zalău, s-a respins cererea.

Pe data de 9 august 2001, condamnatul a introdus cea de-a doua cerere care a fost respinsă pentru neîndeplinirea termenului prevăzut de art. 138 alin. 1 Cod penal.

Instanţa trebuia să aplice dispoziţiile art. 138 alin. 3 Cod penal, care prevăd că în cazul în care respingerea cererii se bazează pe lipsă de forme, ea poate fi reînnoită potrivit dispoziţiilor codului de procedură penală.

Conform dispoziţiilor art. 497 alin. 2 Cod procedură penală, în cazul respingerii cererii de reabilitare pe motiv că ar fi introdusă înainte de împlinirea termenului legal, care este o lipsă de formă, cererea poate fi repetată după împlinirea acestui termen.

Termenul legal prevăzut de aceste dispoziţii legale este termenul de reabilitare şi nu termenul de un an prevăzut de art. 138 alin. 1 Cod penal, cum greşit a interpretat prima instanţă.

Decizia penală nr. 129/21.11.2001 a Tribunalului Sălaj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Reabilitare. Reînnoirea cererii potrivit art. 138 alin. 3 Cod penal