Recidivă prevăzută de art. 37 lit. a din Codul penal. Contopire de pedepse. Evadare din arest preventiv. Aplicarea art 269 alin. 3 din Codul penal.
Comentarii |
|
1. în cazul recidivei de după condamnare, conform art. 39 alin. 2 pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvirşitâ ulterior se contopeşte cu pedeapsa rămasă de executat din cea aplicată anterior. Contopirea făcindu-se potrivit art. 34 din Codul penal, conform alin. 3 din acest text de lege nu se poate depăşi, nici in acest caz, totalul pedepselor ce se contopesc.
2. Potrivit art. 269 alin. 3 din Codul penal, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută. Această dispoziţie se referă la cazul evadării din starea de deţinere în baza unei hotăriri definitive de condamnare, iar nu din starea de deţinere rezultată din arestarea preventivă.
a atare, dacă evadarea se produce din starea de deţinere preventivă, această infracţiune se află în concurs cu infracţiunea pentru care s-a dispus măsura arestării, uimind ca pedepsele să fie contopite conform prevederilor art. 34 din Codul penal, dispoziţiile art. 269 alin. 3 nefiind aplicabile.
CSJ, Decizia Secţiei penale nr. 1782 din 8 noiembrie 1991.
Judecătoria Tulcea, prin sentinţa penală nr. 726 din 27 noiembrie 1990, a condamnat pe inculpatul P.S. la pedepse între 10 luni şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea a 12 infracţiuni de furt calificat în paguba avutului public şi personal, cu reţinerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a din Codul penal.
în temeiul art. 33 lit. a şi 34 lit. a din acelaşi cod, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an, deci, în total, 4 ani închisoare.
Totodată, prima instanţă a revocat liberarea condiţionată a inculpatului din executarea unei pedepse anterioare şi, contopind restul de 201 zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa de 4 ani închisoare, a adăugat un spor de 1 an, inculpatul urmînd să execute 5 ani închisoare.
Instanţa a mai condamnat pe inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. 1 din Codul penal, pedeapsă pe care a adăugat-o, conform art. 269 alin. 3, la pedeapsa de 5 ani închisoare, dispunînd ca inculpatul să execute, în final, 6 ani şi 6 luni închisoare.
Tribunalul Judeţean Tulcea, prin decizia penală nr. 14 din 17 ianuarie 1990, a respins recursul inculpatului.
Recursul extraordinar declarat în cauză este întemeiat.
Potrivit art. 34 alin. 3 din Codul penal, nu se paote depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.
Această regulă se aplică, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 39, şi în cazul recidivei de după condamnare.
în consecinţă, instanţa, contopind pedeapsa aplicată pentru infracţiunile deduse judecăţii, de 4 ani închisoare, cu restul rămas neexecutat de 201 zile din pedeapsa anterioară, a dispus, prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 34 alin. 3 din Codul penal, ca inculpatul să execute 5 ani închisoare, prin adăugarea unui spor de 1 an la pedeapsa cea mai grea de 4 ani, ceea ce depăşeşte totalul celor două pedepse, soluţie ce se constată a fi nelegală.
Cele două hotărîri sînt greşite şi sub un alt aspect.
Din lucrările dosarului rezultă că, la 9 februarie 1990, inculpatul, după săvîrşirea celor 12 infracţiuni de furt, a fost arestat preventiv, iar în noaptea de 1 mai 1990 a evadat.
Aşa fiind, în momentul evadării, inculpatul nu se afla în executarea unei pedepse, hotărîrea definitivă de condamnare cu privire la infracţiunile pentru care acesta a fost arestat preventiv pronunţîndu-se după evadarea sa.
Aşadar, infracţiunile pentru care inculpatul era arestat preventiv şi infracţiunea de evadare erau concurente, toate fiind comise mai înainte ca el să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele.
Ca urmare, instanţa trebuia să dispună contopirea tuturor pedepselor stabilite pentru fiecare infracţiune concurentă, inclusiv cea pronunţată pentru infracţiunea de evadare.