Recurs al asigurătorului pentru diminuarea daunelor morale. Respingere.

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Solicitări ale inculpatului pentru a se constata un alt grad de culpă decât acela recunoscut în baza art. 320¹ C.pr.pen. sau pentru trimiterea în judecată şi a altei persoane care ar fi avut contribuţie la producerea accidentului. Respingere. Aprecierea în echitate

Curtea de apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 1160/R din 18 septembrie 2013

Prin sentinţa penală nr. 77 din 29 aprilie 2013 în baza art.178 alin.2 C.pen., cu aplicarea art.74 alin.1, lit.a, b, c şi art.76 alin.1, lit.d C.pen., raportat la art.320 ind.1 alin.7

C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul T.A., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare pentru imculpat, stabilit în condiţiile art.82 alin.1 C.pen.

În baza art.359 C.pr.pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.pen. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.

În baza art.71 alin.1 C.pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 C.pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen.

În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art. 346 C.pr.pen., art. 998, art. 999 şi art. 1003 C.civ., respectiv la art. 49 şi art. 50 din Legea nr.136/1995, s-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul de răspundere civilă S.C. A.R.A.V.I.G. S.A., cu sediul în Bucureşti, b-dul. Carol I, nr.31-33, sector 2, la plata următoarelor sume:

-1.500 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR la data plăţii efective către partea civilă L.E., cu titlu de daune materiale;

-35.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR la data plăţii efective către partea civilă L.B., reprezentată de mama sa, L.E., cu titlu de daune morale;

-35.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR la data plăţii efective către partea civilă L.H., reprezentată de mama sa, L.E., cu titlu de daune morale;

-35.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR la data plăţii efective către partea civilă L.E., cu titlu de daune morale;

-200 euro lunar în echivalent lei la cursul oficial al BNR la data plăţii efective către partea civilă L.B., reprezentată de mama sa, L.E., până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 25 de ani, cu titlu de pensie lunară;

-200 euro lunar în echivalent lei la cursul oficial al BNR la data plăţii efective către partea civilă L.H., reprezentată de mama sa, L.E., până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 25 de ani, cu titlu de pensie lunară;

-1.262,29 lei către partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CLUJ, cu titlu de daune materiale;

-523,92 lei către partea civilă SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ZALĂU, cu titlu de daune materiale;

-2.409,80 lei către partea civilă SERVICIUL JUDEŢEAN DE AMBULANŢĂ SĂLAJ, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Simleu Silvaniei din 18.12.2012, doar nr.3/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.A., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art.178 alin. 2 Cod penal.

S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că inculpatul T.A., la data de

02.01.2010, în jurul orelor 19.38, conducea autoturismul marca VW Transporter cu nr. de înmatriculare ..., pe strada Principală din localitatea Crasna, din direcţia Zalău către centrul localităţii. Ajungând în apropierea intersecţiei străzii Principale cu strada Veche din localitate, a observat pe partea carosabilă, care era umedă, o persoană care s-a angajat în traversarea străzii Principale dinspre strada Veche, prin mijlocul intersecţiei, pe lângă bicicletă. Inculpatul a frânat şi a încercat să o evite virând la stânga, dar la limita dintre carosabilul străzii Principale şi strada Veche s-a angajat în traversare un al doilea biciclist, tot pe lângă bicicletă, pe care 1-a acroşat cu partea din faţă a autoturismului şi 1-a proiectat în zidul imobilului nr. 567. În urma accidentului, biciclistul, în persoana numitului L.Z., în vârstă de 31 de ani, din localitatea Crasna, a suferit vătămări corporale grave şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean - Cluj, Secţia Neurochirurgie, unde în data de 05.01.2010 a decedat.

Din Raportul de constatare medico-legală nr. 116/111/100/2010 emis de Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca, rezultă că moartea numitului L.Z. a fost violentă şi se datorează unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de calotă iradiantă la baza, hemoragie, contuzie şi dilacerarej meningo-cerebrală şi contuzie de trunchi cerebral care s-au putut produce prin mecanism de lovire-proiectare în cadrul unui accident rutier, moartea datând din data de 05.01.2010. Victimei L.Z. i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în urma analizei acestora s-a concluzionat că aceasta avea o alcoolemie de 2,30 g/l alcool pur în sânge.

Inculpatul T.A. a fost testat cu aparatul alcotest marca Drager, rezultatul fiind 0,00 mg/l.

In cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice auto de către expertul tehnic P.G., dar concluziile acesteia nu au clarificat toate aspectele cauzei, astfel că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice auto de către experţi din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, în care s-au concluzionat următoarele:

1. „în ziua de 02 ianuarie 2010, în jurul orelor 18 , autoturismul marca Volkswagen Transporter, înmatriculat cu nr. ..., condus de numitul T.A., se deplasează pe strada Principală din localitatea Crasna din judeţul Sălaj, în direcţia Zalău-Centru. Ajuns în zona imobilului cu nr. 567, după ce s-a intersectat cu un vehicul ce se deplasa în sens opus, conducătorul auto a observat, la un moment dat, prezenţa pe partea carosabilă, a unei persoane aflată în traversare, pe lângă bicicletă, pe partea stângă spre dreapta având în vedere sensul său de mers. In aceste condiţii numitul T.A. a acţionat intensiv sistemul de frânare, combinat cu o manevră de evitare spre stânga, în urma cărora autoturismul a trecut pe contrasens, pătrunzând în intersecţia cu strada Veche. In acea intersecţie se afla, la marginea carosabilului străzii principale, un al doilea biciclist, mai puţin avansat în traversare în raport cu primul, astfel încât a survenit lovire, urmată de proiectarea acestuia în zidul imobilului cu nr. 567. Poziţiile finale, a autoturismului şi a bicicletei, sunt indicate în schiţa accidentului şi consemnate în procesul verbal de cercetare la faţa locului.

Ca urmare a traumatismelor suferite a survenit decesului biciclistului, identificat, ulterior, în persoana numitului L.Z., în vârstă de 31 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice( alcoolemie 2,3 g/l).

2.în planul transversal al drumului, impactul dintre autoturism şi victimă a avut loc în intersecţie, pe partea carosabilă a străzii Vechi, la limita dinspre strada Principală a acesteia, iar în planul longitudinal, cu 2,5 m anterior stâlpului de susţinere a liniilor telefonice, ales ca reper în cercetarea la faţa locului, având în vedere sensul de mers Zalău-Centru;-lovirea victimei s-a produs cu partea frontală mediană a autoturismului;-viteza probabilă de deplasare a autoturismului, din momentul impactului cu victima a fost 49 km/h;-viteza iniţială probabilă de deplasare a acestuia a fost de 91 km/h.

3.în condiţiile date, numitul T.A. nu putea evita producerea accidentului;-acesta putea însă preveni producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat cu o viteză care să se încadreze în limita maximă admisă pe acel segment de drum;-numitul P.S. putea preveni producerea accidentului dacă nu s-ar fi angajat în traversare fără asigurare;-numitul L.Z. putea preveni producerea accidentului dacă nu s-ar fi deplasat prin mijlocul intersecţiei, pe strada Veche, până la limita carosabilului străzii Principale;

4.accidentul s-a produs atât din cauza angajării în traversarea, fără asigurare, a numitului P.S. şi a deplasării prin mijlocul intersecţiei până la limita carosabilului străzii Principale a numitului L.Z., cât şi din cauza deplasării autoturismului cu nr. ..., condus de către numitul T.A. , cu o viteză superioară celei maxim admise pe acest segment de drum”.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului, raport de constatare medico-legală, buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr.23 pentru L.Z., raport de expertiză judiciară tehnică auto, raport de expertiză criminalistică auto, CD - conţinând imagini care surprind evenimentul rutier din data de 02.01.2010, declaraţii de martori, declaraţii parte civilă, declaraţie de învinuit.

La dosarul cauzei s-a ataşat fişa de cazier judiciar a inculpatului.

La termenul de judecată din data de 13.02.2013, inculpatul T.A. a arătat că recunoaşte săvârşirea faptei, îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, cunoaşte şi îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală şi doreşte să beneficieze de prevederile art. 320 ind.1 C.pr.pen.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Inculpatul T.A., la data de 02.01.2010, în jurul orelor 19.38, conducea autoturismul marca VW Transporter cu nr. de înmatriculare ..., pe strada Principală din localitatea Crasna, din direcţia Zalău către centrul localităţii. Ajungând în apropierea intersecţiei străzii Principale cu strada Veche din localitate, a observat pe partea carosabilă, care era umedă, o persoană care s-a angajat în traversarea străzii Principale dinspre strada Veche, prin mijlocul intersecţiei, pe lângă bicicletă. învinuitul a frânat şi a încercat să o evite virând la stânga, dar la limita dintre carosabilul străzii Principale şi strada Veche s-a angajat în traversare un al doilea biciclist, tot pe lângă bicicletă, pe care 1-a acroşat cu partea din faţă a autoturismului şi 1-a proiectat în zidul imobilului nr. 567. În urma accidentului, biciclistul, în persoana numitului L.Z., în vârstă de 31 de ani, din localitatea Crasna, a suferit vătămări corporale grave şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean - Cluj, Secţia Neurochirurgie, unde în data de 05.01.2010 a decedat.

hemoragie, contuzie şi dilacerarej meningo-cerebrală şi contuzie de trunchi cerebral care s-au putut produce prin mecanism de lovire-proiectare în cadrul unui accident rutier, moartea datând din data de 05.01.2010. Victimei L.Z. i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în urma analizei acestora s-a concluzionat că aceasta avea o alcoolemie de 2,30 g/l alcool pur în sânge.

Inculpatul T.A. a fost testat cu aparatul alcotest marca Drager, rezultatul fiind 0,00 mg/l.

1.„în ziua de 02 ianuarie 2010, în jurul orelor 18 , autoturismul marca Volkswagen Transporter, înmatriculat cu nr. ..., condus de numitul T.A., se deplasează pe strada Principală din localitatea Crasna din judeţul Sălaj, în direcţia Zalău-Centru. Ajuns în zona imobilului cu nr. 567, după ce s-a intersectat cu un vehicul ce se deplasa în sens opus, conducătorul auto a observat, la un moment dat, prezenţa pe partea carosabilă, a unei persoane aflată în traversare, pe lângă bicicletă, pe partea stângă spre dreapta având în vedere sensul său de mers. In aceste condiţii, numitul T.A. a acţionat intensiv sistemul de frânare, combinat cu o manevră de evitare spre stânga, în urma cărora autoturismul a trecut pe contrasens, pătrunzând în intersecţia cu strada Veche. In acea intersecţie se afla, la marginea carosabilului străzii principale, un al doilea biciclist, mai puţin avansat în traversare în raport cu primul, astfel încât a survenit lovire, urmată de proiectarea acestuia în zidul imobilului cu nr. 567. Poziţiile finale, a autoturismului şi a bicicletei, sunt indicate în schiţa accidentului şi consemnate în procesul verbal de cercetare la faţa locului.

către numitul T.A., cu o viteză superioară celei maxim admise pe acest segment de drum”.

Având în vedere faptul că victima L.Z. s-a aflat în stare avansată de ebrietate, instanţa a reţinut şi culpa acestuia, astfel că proporţia de vinovăţie este de 50% pentru inculpat şi 50 % pentru victimă.

În drept, fapta inculpatului T.A., care în data de 02.01.2010 conducea autoturismul marca VW Transporter cu nr. de înmatriculare ... în localitatea Crasna şi care, încercând să evite o persoană care s-a angajat în traversarea drumului pe lângă bicicletă, a frânat şi apoi a virat stânga acroşându-l cu partea din faţă a autoturismului şi proiectându-l în zidul unui imobil pe numitul L.Z., care în urma accidentului a decedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă faptă prev. de art.178 alin.2 C.pen.

Inculpatul a săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată, prevăzută şi sancţionată de art.178 alin.2 Cod penal. Potrivit alin.2, infracţiunea de ucidere din culpă este mai gravă dacă s-a produs ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activităţi. Inculpatul nu a respectat prevederile art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private, prin aceea că inculpatul a depăşit viteza legală admisă în localitate şi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, accidentul producându-se pe timp de iarnă, noapte şi carosabil umed..

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii prevăzute de art.178 alin. 2 C.pen., s-a realizat prin acţiunea de ucidere a victimei L.Z.. Urmarea imediată constă în atingerea adusă vieţii victimei, prin producerea decesului acesteia. Legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmarea imediată este evidentă şi rezultă din însăşi materialitatea faptei.

Din analiza materialului probator şi coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale cu privire la forma şi gradul de vinovăţie, instanţa a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie, fapta fiind săvârşită din culpă, în conformitate cu art.19 alin.1 pct. 2 lit. a) C.pen., deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că acesta nu se va produce.

Din analiza fişei de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că acesta se află la prima confruntare cu legea penală şi nu a suferit alte condamnări.

Reţinând vinovăţia inculpatului T.A., instanţa urmează a dispune condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.2 C.pen.

La individualizarea sancţiunii şi proporţionalitatea acesteia, instanţa s-a raportat la dispoziţiile art. 72 alin.1 şi art. 52 C.pen., art.74 alin.1, lit.a, b, c şi art.76 alin.1, lit.d C.pen., raportat la dispoziţiile art.320 ind.1 C.pr.pen..

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 Cod penal, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în baza art.18¹ alin. 2 Cod penal, urmând a se avea în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit,

împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum şi persoana şi conduita inculpatului.

În ceea ce priveşte gradul de pericol social concret al faptei, determinat prin aplicarea criteriilor prevăzute de art.18¹ alin.2 Cod penal, instanţa a apreciat că fapta prezintă un pericol social sporit datorită modalităţii de comitere, respectiv prin nerespectarea dispoziţiilor legale în materia conducerii autovehiculelor pe drumurile publice şi raportat la urmarea produsă.

Conform art.74 alin.1 C.pen., pot fi considerate circumstanţe atenuante conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea faptei, stăruinţa depusă de acesta pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau paguba pricinuită, dar şi atitudinea adoptată după consumarea faptei rezultând din prezentarea în faţa autorităţilor, comportarea sinceră în cursul procesului penal, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor. Reţinând una sau mai multe dintre aceste circumstanţe atenuante, instanţa este obligată, în acord cu dispoziţiile art. 76 alin.1, lit.d C.pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an sau mai mare, să coboare pedeapsa sub acest minim, până la minimul general.

În conformitate cu dispoziţiile art.320 ind.1 alin.1 C.pr.pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar potrivit alin.7 al aceluiaşi art., instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii...

Totodată, instanţa a avut în vedere circumstanţele personale privitoare la persoana şi conduita inculpatului, reţinând că inculpatul este în vârstă de 22 de ani, este încadrat în muncă, apreciat atât în rândul colegilor de serviciu pentru realizările sale, cât şi în rândul locuitorilor comunei în care domiciliază şi nu este cunoscut cu antecedente penale. De asemenea, instanţa a avut în vedere faptul că din fişa de cazier judiciar aflată la dosar rezultă că inculpatul nu prezintă antecedente penale, nemaifiind anterior condamnat pentru alte fapte penale şi că pe parcursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată, inculpatul a avut o atitudine sinceră, chiar înţelegând să se prevaleze de prevederile art. 320 ind.1 C.pr.pen.

În ceea ce priveşte circumstanţele atenuante, instanţa a apreciat că se impune a fi reţinută cea prevăzută de lit.a a art.74 C.pen. şi nu prin prisma lipsei antecedentelor penale ale inculpatului, care de altfel, ar trebui să constituie normalitatea în rândul cetăţenilor neputând constitui în sine o atenuantă, ci prin aceea că inculpatul a avut un comportament exemplar din copilărie atât în cadrul familiei, cât şi în mediul şcolar, iar mai apoi la locul de muncă, fiind chiar avansat şi selecţionat în echipa de salvare de la înălţimi şi descarcerare din cadrul ISU „Crişana”. Aceste aspecte reies din referatul de evaluare dispus în cauză, din caracterizările depuse la dosar de către inculpat.

De asemenea, instanţa a considerat că se impune reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de lit.b a art.74 având în vedere stăruinţa depusă de inculpat pentru repararea pagubei pricinuite familiei defunctului. Astfel, după cum reiese din declaraţia părţii civile L.E., aceasta a primit 5.000 euro de la inculpat, după moartea soţului ei, sumă pe care instanţa o apreciază ca fiind considerabilă, având în vedere situaţia materială a inculpatului şi a familiei sale.

Cât priveşte circumstanţa atenuantă prevăzută de lit.c a art.74, instanţa a considerat că este aplicabilă în cauză luând în considerare atitudinea inculpatului T.A., care în timpul cercetărilor a fost la dispoziţia organelor de urmărire penală, colaborând cu acestea, a fost prezent la fiecare termen de judecată în faţa Judecătoriei Şimleu Silvaniei, aspecte reţinute de altfel şi în actul de sesizare a instanţei.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 1 an va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 C.pen., fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare şi de prevenţie eficient.

In baza art.71 Cod penal condamnările la pedeapsa închisorii atrag de drept pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 al. 1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa a reţinut că, aşa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Sabou şi Pîrcălab c. României şi Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudenţă este obligatorie, aplicându-se cu preeminenţă faţă de dreptul intern, potrivit art.20 alin.2 din Constituţie, exerciţiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

Instanţa a reţinut că natura faptei săvârşite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi b. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat va fi interzis inculpatului pe durata executării pedepsei.

În ceea ce priveşte dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenţie, instanţa a apreciat că, în raport de natura infracţiunii săvârşite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exerciţiul acestui drept.

Având în vedere faptul că infracţiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcţiei şi profesiei sau legate de exercitarea autorităţii părinteşti, instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.c, d. şi e C.pen. Instanţa a reţinut că deşi inculpatul a săvârşit fapta ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale în materia conducerii pe drumurile publice, nu se impune interzicerea dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.c C.pen., inculpatul nefiind nedemn în exercitarea acestuia.

In ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei în raport de criteriile anterior menţionate şi apreciind că scopul pedepsei va putea fi atins fără privarea de libertate a inculpatului, instanţa a dispus în temeiul art.81 C.pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen.

Instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social şi reeducat şi fără izolare în regim de detenţie.

În baza art. 71 alin.1 C.pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 C.pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen.

Referitor la latura civilă, instanţa a reţinut că SERVICIUL DE AMBULANŢĂ SĂLAJ s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.409,80 lei, SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CLUJ s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.262,29 lei, iar SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ZALĂU s-a

5 5 5 5

constituit parte civilă în cauză cu suma de 523,92 lei (f.87 dosar urmărire penală). Aceste sume vor fi acordate cu titlu de despăgubiri civile, având în vedere că s-a făcut dovada cheltuirii lor.

Soţia persoanei decedate s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, urmând a preciza în faza de judecată cuantumul sumei. Şi-a precizat pretenţiile la suma de 20.000 lei despăgubiri materiale, reprezentând cheltuielile de înmormântare, parastasele de 6 săptămâni, 6 luni şi un an.

În faza de judecată, prin constituirea de parte civilă depusă la dosar, partea civilă L.E. şi-a menţionat pretenţiile, arătând că solicită suma de 20.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuielile de înmormântare, paos, sicriu, monument funerar şi 800.000 euro, daune morale. De asemenea, părţile civile L.B. şi L.H., reprezentate de mama lor, partea civilă L.E., au solicitat câte 800.000 euro fiecare, cu titlu de daune morale şi 200 euro lunar fiecare, cu titlu de prestaţii periodice.

Instanţa a reţinut că potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, trebuie înlăturate toate consecinţele dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situaţia anterioară a victimei (principiul restitutio in integrum). Criteriul echităţii exprimă cerinţa ca indemnizaţia să reprezinte o justă şi integrală dezdăunare a părţii vătămate. În temeiul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea civilă să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Altfel spus, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii şi in acelaşi timp să nu constituie venituri nejustificate pentru victimele daunelor morale.

Cât priveşte daunele materiale, instanţa a reţinut că s-au cheltuit sume de bani de către soţia celui decedat pentru cheltuielile de înmormântare şi toate accesoriile ce presupune această ceremonie, cu pomana şi transportul persoanei decedate de la Spitalul din Cluj Napoca până în comuna Crasna. Faţă de aceste aspecte care rezultă din declaraţia martorului S.Z., instanţa a acordat suma de 1.500 euro, cu titlu de daune materiale în favoarea soţiei victimei accidentului.

Instanţa a constatat că partea civilă L.E. a suferit un prejudiciu moral, constând în suferinţa psihică deosebită creată prin pierderea unei fiinţe dragi în persoana soţului său, cu care avea o relaţie extraordinară. Acesta era sprijinul familiei sale din toate punctele de vedere, el fiind singurul care realiza venituri atât la locul de muncă, cât şi în urma treburilor gospodăreşti şi a comerţului ocazional cu animale (creştea porci, pui) sau a

activităţilor în domeniul agriculturii. Aceste aspecte reies din declaraţiile martorilor S.Z. şi V.A.

Raportat la aceste criterii, instanţa a apreciat că pretenţiile părţii civile sunt însă exagerate şi depăşesc cuantumul prejudiciului moral efectiv suferit şi apreciat de către instanţă prin prisma elementelor arătate mai sus, tinzându-se la obţinerea unor beneficii necuvenite pe seama acestui accident.

Ca atare, instanţa a apreciat ca justificată acordarea sumei de 35.000 euro, cu titlu de daune morale părţii civile L.E..

În privinţa sumei de 200 euro lunar, solicitată cu titlu de prestaţie periodică de către părţile civile L.B. şi L.H., reprezentaţi de mama lor, L.E., aceasta pare justificată ca urmare a întreţinerii pe care defunctul o presta faţă de ele lunar, aşa cum s-a dovedit cu declaraţiile martorilor S.Z. şi V.A.

Cât priveşte daunele morale pretinse de fiecare dintre cele două părţi civile L.B. şi L.H., reprezentaţi de mama lor, L.E., instanţa a constatat că pierderea acestora este imensă, că sunt la ora actuală doi copii, care vor fi nevoiţi să crească fără tată, care au rămas orfani şi care vor fi lipsiţi de sprijin patern din toate punctele de vedere, pentru tot restul vieţii lor.

Totuşi, ţinând cont de argumentele mai sus expuse raportat la daunele morale pretinse de partea civilă L.E., instanţa a apreciat ca justificată acordarea sumei de 35.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru fiecare dintre cei doi minori, L.B. şi L.H..

Toate sumele mai sus reţinute vor fi acordate ţinând cont de culpa fiecăruia dintre cei implicaţi în accidentul rutier soldat cu moartea numitului L.Z..

Instanţa a constatat că la dosarul cauzei se află o copie a poliţei de asigurare obligatorie emisă de S.C. A.R.A.V.I.G. S.A., din care rezultă că autoturismul condus la momentul accidentului de către inculpat, era asigurat la această societate la data producerii accidentului.

Prevederile art.49 coroborate cu art.50 din Legea nr.136/1995 dispun că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţele persoane păgubite prin accidente de autovehicule. Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces. De asemenea, potrivit art.44 din acelaşi act normativ, asigurătorul plăteşte despăgubirea nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat.

Practic, deşi răspunderea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă este personală, sub aspectul laturii civile, plata despăgubirilor către părţile civile revine asigurătorului de răspundere civilă, în temeiul contractului de asigurare încheiat cu inculpatul.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs asiguratorul. si inculpatul T.A..

Inculpatul T.A. a solicitat casarea hotărârii şi rejudecând dosarul, a se dispune în principal, reducerea pedepsei la 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a acesteia conform art 81 Cod penal, şi reţinerea unui procent de culpă de 33,3% în sarcina sa. În subsidiar, cere a se trimite în judecată şi martorul P.S., acesta fiind cel care a declanşat producerea accidentului.

Asigurătorul S.C. „A.R.A.V.I.G.” prin recursul promovat a cerut reducerea daunelor morale la suma de câte 52.000 lei pentru fiecare parte civilă şi diminuarea

cuantumului despăgubirilor periodice lunare fixate pentru părţile civile L.B. şi L.H., deoarece acestea sunt excesive, contribuind la o îmbogăţire fără justă cauză a victimelor infracţiunii.

Curtea examinând recursurile promovate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări: Cu privire la recursul inculpatului:

În esenţă, critica inculpatului vizează interpretarea eronată de către judecătorie a probelor administrate, testimoniale şi ştiinţifice prin prisma dispoziţiilor art.63 şi 64

C.pen.

Premisa coerenţei şi predictibilităţii sistemului judiciar constă în previzibilitatea interpretării şi aplicării normelor de drept.

În operaţiunea de interpretare a normelor juridice, magistratul este chemat să desluşească voinţa legiuitorului în edictarea acestora.

Una din cele mai utilizate metode de interpretare şi, de regulă, prima la care apelează magistratul, este cea literală sau gramaticală, deoarece în acest fel se asigură, cu cea mai mare certitudine, condiţia previzibilităţii legii.

În acest sens, în Avizul nr. 11 din 2008 al Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni, în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se arată că „examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept. Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea, atât a conţinutului regulii de drept, cât şi a aplicării sale şi contribuie la calitatea sistemului judiciar”.

Existenţa unor contradicţii între probe şi mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, sunt inevitabile, cauzele fiind diverse şi nu obligatoriu izvorâte din comportamentul rău-voitor sau neconform legii al persoanelor ascultate ori al celor care au strâns şi administrat probele. Unele se referă la împrejurări neesenţiale, nerelevante pentru aflarea adevărului şi corecta stabilire a situaţiei de fapt, dar altele pot afecta judicioasa desluşire a stării de fapt şi în mod obligatoriu, trebuie înlăturate de organele judiciare prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă.

În unele cazuri, contradicţiile invocate de părţi sunt consecinţa evaluării subiective a probatoriului administrat şi constituie o motivare a apelului sau recursului.

Potrivit art.63 alin.2 C.proc.pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Ministri ai Statelor Membre asupra Independenţei eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.

Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor,

drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr.7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziţie a instanţei de recurs, este reliefată şi de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”.

În speţă, instanţa de fond a reţinut o culpă de câte 50 % atât în sarcina inculpatului T.A. cât şi a victimei L.Z. aflat în stare avansată de ebrietate, în săvârşirea infracţiunii dedusă judecăţii ce rezultă, atât din probele ştiinţifice, cât şi din cele testimoniale administrate nemijlocit în faza de urmărire penală.

În faţa Judecătoriei recurentul T.A. a uzat de dispoziţiile art 320¹ Cod procedură penală solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc exclusiv, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, având astfel loc recunoaşterea vinovăţiei sale în procentul de 50 % culpă concurentă cu a victimei.

Pe cale de consecinţă, nu se mai pot administra probe în instanţa de recurs pentru a se dovedi un alt procent de culpă, peste recunoaşterea recurentului din faţa magistratului.

Pe de altă parte, potrivit art. 317 Cod procedură penală judecata se mărgineşte la fapta şi persoana trimise în faţa instanţei, prin rechizitoriu.

Aşa fiind, nu este posibil ca să se pună în discuţie împrejurarea netrimiterii în judecată a unei alte persoane, care a avut calitatea de martor în faza de urmărire penală, împotriva opţiunii procurorului inculpatul având posibilitatea plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 278¹ Cod procedură penală.

Faţă de cele expuse mai sus, nu este întemeiat primul motiv de recurs al recurentului vizând modificarea procentului de culpă peste recunoaşterea făcută de inculpat în faţa instanţei de fond, în baza art 320¹ Cod procedură penală şi nu poate fi acceptată nici ideea vinovăţiei unei terţe persoane în cauză, care nu a fost trimisă în judecată de către procuror, mai ales, în condiţiile în care soluţionarea procesului s-a făcut în baza probelor administrate exclusiv în faza de urmărire penală.

Cât priveşte al doilea motiv de recurs, vizând netemeinicia sancţiunii aplicate şi a modului de executare a acesteia, se remarcă următoarele:

Curtea, constată că Judecătoria a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art.72 din Codul penal, evidenţiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare neprivative de libertate, prin prisma funcţiilor unei asemenea sancţiuni.

Curtea, în baza propriei analize, faţă de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susţinute, deoarece nu s-ar putea da eficienţă într-un mod prioritar circumstanţelor personale, în raport cu celelalte, faţă de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.

Instanţa de recurs consideră că pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, în privinţa căreia s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art.81 C.pen., reprezintă o pedeapsă proporţională, atât cu gravitatea efectivă a faptelor comise de recurent, concretizate prin modul în care acesta a acţionat, prin încălcarea normelor ce reglementează siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi care au avut drept efect pierderea vieţii victimei L.Z.. Urmările accidentului reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al recurentului, cât şi profilul socio-moral şi de personalitate a acestuia, a cărui atitudine în societate şi procesuală în cauză, este pozitivă.

Faţă de modul de săvârşire a faptelor, cuantumul sancţiunii rezultante de 1 an închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar individualizarea sa, prin suspendare, va contribui la o reinserţie socială reală a acestuia, ţinând cont de vârsta tânără de 23 de ani, lipsa antecedentelor penale şi de împrejurarea că posedă studii medii.

Cuantumul sancţiunii nu se impune a fi redus, faţă de gravitatea faptelor comise, consecinţele acestora, rezonanţa în comunitate şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, faţă de săvârşirea unor asemenea infracţiuni, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art.385/9 pct.14 C.pr.pen.

Aşa fiind, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat, în baza art. 385¹⁵pct.1 lit.b împotriva sentintei penale nr. 77 din 29 aprilie 2013 a Judecătoriei Şimleu-Silvaniei.

Întrucât partea civilă L.E., ca reprezentantă a celor doi minori şi-a angajat apărător în combaterea motivelor de recurs ale inculpatului T.A., acesta, ca efect a respingerii căii de atac, va fi obligat să plătească părţii civile suma de 4500 lei cheltuieli judiciare.

Cu privire la recursul asigurătorului:

CEDO reaminteşte că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părţi, determină statul de a pune capăt acelei încălcări şi de a elimina consecinţele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, art.41 din Convenţia Europeană conferă Curţii competenţa de a acorda o reparaţie în favoarea părţii vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunţă în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, şi prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor şi a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum şi din alte pagube nemateriale. (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004).

De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincţia între prejudiciul material şi cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000).

Conform jurisprudenţei Curţii Europene, partea civilă poate obţine rambursarea prejudiciului material şi moral în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum şi caracterul rezonabil al cuantumului.

Referitor la daunele morale, cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art.998 şi 999 din vechiul Codul civil şi art 1391 din actualul Cod civil, care folosesc termenul general de

„prejudiciu”, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, şi a celor cu caracter penal.

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.

Răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilităţile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită (art.14 C.proc.pen.).

În privinţa părţilor civile L.E., L.B. şi L.H., Curtea constată că victimele unei infracţiuni de natura celei comise de inculpat, au dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin suferinţele morale generate de pierderea soţului şi a tatălui minorilor.

În prezenta speţă, este vorba de repararea unui prejudiciu de afecţiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care, s-a dispus şi prin Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. 74 adoptată la 14 martie 1965, în materia prejudiciului corporal care, statuează expres că: „ în caz de deces, reparaţia pentru prejudiciul de afecţiune trebuie acordată părinţilor, soţului şi copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri, reparaţia este supusă condiţiei ca aceste persoane să fii avut legături de afecţiune strânse cu victima, în momentul decesului”.

Curtea reţine că daunele morale stabilite trebuie să aibă efecte compensatorii şi nu să constituie amenzi excesive pentru autorii prejudiciilor şi nici venituri nejustificate pentru victimele accidentelor. Aşa cum se arată în literatura de specialitate „sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri”.

În prezenta speţă, s-a dovedit mai presus de orice dubiu că părţile civile au suferit o traumă psihică de excepţie, determinată de fapta săvârşită de inculpat - moartea soţului şi a tatălui - astfel că, daunele morale în cuantum de câte 35.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii pentru minori şi soţia supravieţuitoare, vor reprezenta o compensare a prejudiciului afectiv cauzat soţiei şi copiilor, de care victima era legată printr-o relaţie afectivă de natură familială.

Corespunde realităţii şi se justifică şi suma de 200 euro lunar, cu titlu de despăgubiri periodice fixate pentru fiecare dintre cei doi minori, sume care să compenseze contribuţia tatălui la creşterea şi educarea lor.

Prin stabilirea daunelor morale la sumele precizate mai sus, Curtea apreciază că soluţia este conformă atât cu interpretarea tradiţională a jurisprudenţei române cât şi cu evocarea constantă a jurisprudenţei europene.

Pe cale de consecinţă, pentru a nu fi pur subiective sau a nu se tinde către o îmbogăţire fără just temei, în privinţa daunelor morale Curtea trebuie să ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum şi de toate consecinţele acesteia relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.

În sinteză, Curtea apreciază că în contextul circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul rutier, fără a minimaliza sau exagera suferinţa reală a părţilor civile, suma reprezentând daune morale şi despăgubiri periodice lunare, reprezintă o satisfacţie echitabilă, o diminuare a acestora, reprezentând o nelegală şi netemeinică soluţionare a cauzei în raport cu traumele de excepţie suportate de soţie şi cei doi minori, în urma decesului soţului şi al tatălui.

Prin art.48 din Legea 136/1995 modificată, se prevede că „persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, iar pe de altă parte, acesta atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru prejudiciile produse terţilor prin accidente de autoturisme.” Aceste prevederi legale impun obligativitatea încheierii şi menţinerii valabilităţii contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice şi juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.

Drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente „se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei”.

Conform art.54 alin.4 din Legea 136/1995 modificată, „în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, asiguraţii sunt obligaţi să se apere în proces, iar citarea asiguratorului este obligatorie.” De aici rezultă voinţa legiuitorului de a limita poziţia procesuală a societăţii de asigurare la

calitatea sa de asigurător, care îi oferă suficiente posibilităţi de apărare atât în nume propriu, cât şi prin subrogare în drepturile asiguratului.

Este de observat că din nicio prevedere a legii menţionate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de asigurator, aşa cum este ea denumită repetat în cuprinsul legii, după cum nici dispoziţiile din codul de procedură penală, coroborate cu cele ale Codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea cazuri, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente.

Caracterul limitat, derivat din contract, al obligaţiei asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziţiei sale, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nicio prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.

Natura juridică a obligaţiei pe care şi-o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului cu asiguratul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, reglementată prin art.1000 alin.1 din Codul civil, precum şi de răspunderea comitenţilor pentru prejudiciul cauzat de prepuşii lor, la care se referă alin.3 al aceluiaşi articol.

Pe de altă parte, nici nu se poate considera că răspunderea civilă a asiguratorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementată prin dispoziţie specială a legii civile, deoarece prin Legea 136/1995 s-a prevăzut obligativitatea citării societăţii de asigurare în calitate de „asigurător de răspundere civilă” fără a se face trimitere la vreo

dispoziţie care să permită să i se atribuie calitatea de partea responsabilă civilmente sau de garant.

Aşadar, din analiza dispoziţiilor legale şi a principiilor de drept enunţate mai sus, rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă repararea pagubei bazată pe temei delictual - cu cea contractuală a asiguratorului, bazată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea 136/1995 modificată.

Pe cale de consecinţă, rezultă că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, dar nu este parte în proces conform art.23, 24 C.pr.pen. şi care să impună din partea instanţei constituirea sa, ca parte civilă sau responsabilă civilmente în temeiul art.15 şi 16 C.pr.pen. până la citirea actului de sesizare. Introducerea ei în cauză se rezumă în realitate la opozabilitatea hotărârii judecătoreşti faţă de asigurator.

Curtea reţine că nu se impune reducerea daunelor morale în favoarea părţilor civile L.E., L.B. şi L.H., întrucât instanţa de fond la stabilirea lor a ţinut cont de realitatea pagubei încercată de victime şi caracterul rezonabil al sumelor solicitate.

În speţă, s-a dovedit culpa comună a inculpatului şi a victimei L.Z. în producerea accidentului rutier, probele dosarului, atestând indubitabil această aserţiune.

Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul declarat de asigurator, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.

Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen. recurenţii vor achita statului câte 500 lei cheltuieli judiciare, conform art. 192 alin 2 Cod procedură penală. (Judecător Delia Purice)

Recurs al asigurătorului pentru diminuarea daunelor morale. Respingere.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recurs al asigurătorului pentru diminuarea daunelor morale. Respingere.