Verificarea regularităţii actului de sesizare. Obiect. Restituire pentru refacerea actului de sesizare. Restituire pentru refacerea urmăririi penale

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 1157/R din 18 septembrie 2013

Prin sentinţa penală nr. 19 din 27 februarie 2013 pronunţată în dosarul nr. 2645/84/2012 a Tribunalului Sălaj, în baza art. 332 alin. (2) teza 2, rap. la art.197 alin.(2) teza 2 şi art.264 comb. cu art.263 alin.(1) şi (2) Cod procedură penală, instanţa s-a desesizat şi a restituit cauza din Dosar nr.351/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj - privind pe inculpaţii M.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.şi ped. de art.215 alin.1, 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; M.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.şi ped. de art.215 alin.1, 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; P.V.M.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.şi ped. de art.215 alin.1,2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; N.P.L., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.şi ped. de art.215 alin.1,2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; B.S.R. Simona, pentru săvârşirea infracţiunilor prev.şi ped. de art.215 alin.1,2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal - la procuror, pentru refacerea urmăririi penale.

(-)

Asupra cauzei penale de faţă, tribunalul a reţinut următoarele:

În şedinţa publică din data de 20.02.2013, ce se constituie în prima zi de înfăţişare pentru verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, în conf. cu prev. art.300 Cod pr.pen. şi mai înainte de a se trece la cercetarea cauzei dedusă judecăţii, apărătorii inculpaţilor au invocat mai multe motive de nelegalitate, privind atât actele de urmărire penală cât şi conţinutul rechizitoriului, ca atare, după cum rezultă din încheierea de şedinţă, în care au fost consemnate dezbaterile pe această temă şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Criticile aduse, sunt expuse de altfel pe larg şi în concluziile scrise, depuse la dosar de apărătorii inculpaţilor M.V. şi M.I., critici la care practic au achiesat toţi apărătorii inculpaţilor şi unde se arată următoarele:

Mai întâi s-a invocat excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei din 14.11.2007 a DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj (privind începerea urmăririi penale) raportat la încălcarea dreptului la apărare iar apoi, în temeiul art. 197 cp, art. 70, art. 263 c.p.p., art. 300 c.p.p. şi art. 332 c.p.p., excepţia nulităţii actelor de urmărire penală întocmite, după data de 14.11.2007 cu încălcarea dreptului la apărare, inclusiv nulitatea actului de sesizare a instanţei (rechizitoriul din 14.05.2012) şi se solicită restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale şi refacerii actului de sesizare a instanţei, în temeiul art. 197 c.p., art. 332 c.p.p., raportat la art. 70, art. 263 c.p.p., art. 300 c.p.p.

În susţinerea acestei cereri, se dezvoltă următoarele argumente:

„[La data de 14.11.2007 organul de cercetarea penală investit cu soluţionarea cauzei, respectiv DIICOT - Biroul teritorial Sălaj, dispune prin Rezoluţia din 14.11.2007, începerea urmăririi penale faţă de inculpatul M.V. pentru infracţiunile prevăzute de art. 8 alin.l din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 c.p şi în aceiaşi zi, respectiv la data de 14.11.2007 se întocmeşte proces verbal prin care se aduce la cunoştinţă inculpatului că "are dreptul de a-şi angaja apărător ales şi de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa".

Începerea urmăririi penale, precum şi aducerea la cunoştinţă a învinuirii (care lipseşte în prezenta cauză), momente extrem de importante sub aspect procesual penal, au avut loc doar formal, întrucât nu se face referire în cuprinsul acestei rezoluţii despre acte materiale în concret pentru ca învinuitul să îşi poată face o apărarea efectivă, în concret şi în raport de învinuirea care se aduce.

Mai mult decât atât, după cum s-a putut constata, prin procesul verbal din aceiaşi dată (14.11.2007), înviniutului nu i se aduce la cunoştinţă nici o învinuire, ci i se aduce la cunoştinţă dreptul la apărare şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, aducerea la cunoştinţă a învinuirii lipsind.

Ori în conformitate cu dispoziţiile, art. 70 alin. 2 Cod pr. pen, aducerea la cunoştinţă a învinuirii este obligatorie : „învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgăndu-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declaraţie, i se pune în vedere să dedare tot ce ştie cu privire la faptă şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta”.

Deşi faţă de restul inculpaţilor s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost începută urmărirea penală (prin Ordonanţa DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj din data de 02.11.2010), faţă de inculpatul M.V., nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice în nici un mod.

Prin Rezoluţia Parchetului de pa lângă Tribunalul Sălaj, din data de

23.05.2011, s-a constatat faptul că "împotriva învinuiţilor M.V. şi M.I. s-au efectuat cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 alin. 1,2,3 şi 5 cp şi art.290 cp" - menţiune eronată întrucât faţă de inculpatul M.V. s-au efectuat cercetării sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 8 alin. 1 din L. 241 din 2005 ş pentru alte infracţiuni faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Având la bază această constare eronată, s-a dispus începerea urmării penale faţă de inculpatul M.V., pentru infracţiunile prev. de art. 215 alin. 1,2,3 şi 5 cp şi art.290 cp, reţinându-se ca şi stare de fapt că : "în perioada 2002-2006 învinuitul M.V. personal sau prin alte persoane interpuse a înfiinţat, coordonat şi administrat mai multe societăţi comerciale pe raza jud. Sălaj (...) între aceste societăţii comerciale a creat un lanţ, cu scopul disimulării unei aparenţe legale a operaţiunilor având ca punct final însuşirea în mod fraudulos a unor sume de la bugetul de stat".

Nici de această dată nu s-a precizat în concret actele materiale care formează învinuirea (nici măcar ca şi număr). Şi de această dată nu s-a putut face decât o descriere sumară şi astfel începerea urmării penale devine pur formală la fel ca şi aducerea la cunoştinţă a acestei învinuiri (nedescrise în concret), consecinţa fiind aceea că inculpatului M.V. i s-a încălcat dreptul la apărare prin aceia că a fost pus în imposibilitate de a formula o apărarea efectivă în concret şi în raport de o învinuirea concretă (prin descrierea unor acte materiale cu raportare elementele ce pot forma o infracţiune).

Cu toate acestea, prin Rechizitoriul din data de 14.05.2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.V. pentru infracţiunea de înşelăciune şi fals (art. 215 şi art. 290 cod penal), raportat la aceleaşi acte premergătoare efectuate în aceiaşi cauză, sub aspectul stării de fapt reţinându-se ca esenţă inducerea în eroare a organelor de control fiscal obţinându-se fără drept rambursări de TVA - din nou fără a fi precizate în concret actele materiale şi data săvârşirii acestora.

Potrivit art. 300 c.p.p. instanţa este datoare să verifice chiar şi din oficiu la prima înfăţişare regularitatea actului de sesizare iar aliniatul 2 statuează că, atunci când sesizarea nu este făcută conform legii, ier neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen acorda în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

Pe de altă parte, conform art. 332 al. 2 C.p.pen. instanţa s-a desesizat şi a restituit cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.

Dispoziţiile art. 300 şi respectiv 332 C.p.pen. constituie norme ce reglementează distinct două momente procedurale diferite, care nu se pot confunda, însă în realitate ele pot avea ca punct de plecare aceeaşi situaţie juridică, cum este şi cazul de faţă.

Instanţele de judecată nu îşi desfăşoară activitatea decât în baza unui act de sesizare, în cazul de faţă rechizitoriu, care este supus verificării instanţei, conform art. 300 C.p.pen. sub aspectul regularităţii sale, ceea ce desemnează condiţiile de fond şi de formă de a căror respectare depinde legala sesizare şi investire a instanţei, în acest context fiind avute în vedere natura actului de sesizare, dacă autorul actului era îndreptăţit a-l emite, respectarea celorlalte cerinţe de formă ale actului (ex. semnarea actului aplicarea ştampilei instituţiei, confirmarea rechizitoriului etc.).

În plus însă, conform art. 263 C.p.pen. rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată şi sesizarea instanţei de judecată trebuie să se limiteze la fapta (ori faptele) şi persoana (ori persoanele) pentru care s-a efectuat urmărirea penală, în sensul că nu se poate dispune trimiterea în judecată pentru o faptă pentru care inculpatul nu a fost învinuit şi ascultat în vederea exercitării dreptului său la apărare.

În acelaşi sens, urmărirea penală instituie şi consacră garanţii ale dreptului la apare iar trimiterea direct în judecată a unei persoane faţă de care nu au operat aceste

garanţii nu este admis, un rechizitoriu ce a depăşit aceste limite nefiind în principiu legal întocmit şi neputând produce efectul trimiterii în judecată pentru acele fapte ori persoane faţă de care nu s-a efectuat urmărirea penală.

Revenind la situaţia în speţă, s-a putut constata că într-adevăr, în cazul de faţă lipseşte aducerea la cunoştinţă a învinuirii, din rezoluţia procurorului de începere a urmăririi penale din data de 14.11.2007, lipseşte identificarea faptelor ce fac obiectul învinuirii şi în plus, prin prisma celor precizate mai sus, dincolo de ambiguitatea şi neclaritatea cu care procurorul descrie faptele de care inculpaţii au fost învinuiţi, astfel sa încălcat dreptul la apărare, deoarece nu li s-a explicat în ce constau actele materiale de comiterea cărora sunt învinuiţi (după cum nu se precizează nici în rechizitoriu, descrierea faptelor fiind deosebit de succintă), unora dintre inculpaţi, nici nu li s-a adus la cunoştinţă nici vechea şi nici noua învinuire şi nici nu s-a prezentat materialul de urmărire penală (spre exemplu inculpatei B.S.R. nu i-a fost adusă la cunoştinţa învinuirea, nici cu ocazia începerii urmăririi penale pentru evaziune fiscală în 28.01.2008 şi nici cu ocazia schimbării încadrării juridice şi nici nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală) şi ca atare, învinuiţii (inculpaţi în această fază) nu şi-au putut exercita dreptul la apărare, aceste lacune neputând fi suplinite prin prezentarea materialului de urmărire penală (unde li s-a adus la cunoştinţă doar încadrarea juridică) şi nici de către instanţa de judecată, câtă vreme judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare, conform art. 317 C.p.pen., însă numai în măsura în care au fost parcurse celelalte etape obligatorii anterioare sesizării instanţei.

Mai mult, pentru a determina în mod neîndoios ce se înţelege prin faptă şi persoană arătate în actul de sesizare, este necesar ca art. 317 C.p.pen. ("Obiectul judecăţii - Judecata se mărgineşte ia fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea") să fie interpretat prin raportare la dispoziţiile art. 263 C.p.pen., ce reglementează cuprinsul rechizitoriului, în acest din urmă text de lege fiind prevăzut că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penal.

Textul face vorbire de faptă, nu de încadrarea sa juridică, distincţia fiind suficient de clară pentru a stabili obligaţia descrierii actelor materiale ce constituie "fapta" şi nu a unui text de lege ce incriminează această "faptă". Consideră apărătorii inculpaţilor că instanţa nu a putut să procedeze conform art. 335 C.p.pen., câtă vreme procurorul prin rechizitoriu a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor şi pentru acte materiale, în privinţa cărora însă nu s-a desfăşurat faza de urmărire penală si nu au fost respectate celelalte garanţii ale dreptului la apărare al inculpaţilor.

Valabilitatea rechizitoriului în condiţiile depăşirii limitelor sale legale se examinează în cadrul unei nulităţi absolute conform art. 197 al. 2 C.p.pen. cel puţin din perspectiva respectării dreptului la apărare, inculpaţii fiind trimişi în judecată şi pentru fapte pentru care nu s-a efectuat urmărirea penală.

Sub acest aspect, rechizitoriul face trimitere la alte fapte penale decât cele care au făcut obiectul începerii urmăririi penale, astfel cum sunt acestea descrise prin Rezoluţia din data de 14.11.2007.

Ori, în cazul în care, pe parcursul urmării penale s-ar fi identificat şi alte acte materiale (decât cele descrise în cuprinsul începerii urmăririi penale) era imperios necesar

a se dispune extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale pentru fiecare act material distinct în parte.

"Art. 238. - Organul de cercetare penală, dacă constată fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mişcare acţiunea penală sau date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea acelei fapte, este obligat să facă propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice. Propunerile se înaintează în cel mult 3 zile de la data constatării faptelor, împrejurărilor sau persoanelor noi. Procurorul va decide, prin ordonanţă, în cel mult 5 zile."

Astfel în lipsa existenţei unei dispoziţii de extindere a cercetărilor şi de începere a urmăririi penale şi pentru alte acte materiale decât cele cuprinse în rezoluţia de începere a urmării penale din data de 14.11.2007, nu s-a putut dispune punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată pentru aceste fapte (acte materiale) pentru care nu există începută urmărirea penală.

Aşadar, regularitatea conţinutului rechizitoriului (art. 263 C.p.pen.) ca act de sesizare al instanţei, se plasează în domeniul normei procesual-penale imperative de ordine publică iar încălcarea cerinţelor legale referitoare la actul de sesizare se integrează cazului de nulitate absolută prevăzut expres de art. 197 al. 2 C.p.pen.

Tot astfel, neefectuarea actelor procesual penale referitoare la extinderea urmăririi penale şi neaducerea la cunoştinţa învinuiţilor a acestor aspecte în vederea exercitării efective a dreptului lor la apărare contravine art. 6, art.238 şi art. 263 C.p.pen. ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 197 al. 4 C.p.pen.

Concluzionând, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru alte fapte decât cele pentru care s-a efectuat urmărirea penală, sub acest aspect fiind incident cazul de nulitate prevăzut de art. 197 al. 2 C.p.pen. cu referire la regularitatea actului de sesizare şi cazul de nulitate relativă prev. de art. 197 al. 4 C.p.pen., cu referire la încălcarea dreptului la apărare consacrat de art. 6 C.p.pen.

Neîntocmirea actelor procesual penale de extindere a urmăririi penale şi pentru actele materiale cuprinse în rechizitoriu (faţă de cele cuprinse în Rezoluţia de începere a urmăririi penale) impune instanţei a admite ambele excepţii, deoarece chestiunea nu poate fi rezolvată prin simpla refacere a rechizitoriului, ci se impune refacerea urmăririi penale cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de lege pentru această fază procesuală, urmând ca ulterior să aibă loc sesizarea instanţei cu respectarea dispoziţiilor art. 263 C.p.pen.

Potrivit Deciziei Penale nr. 33/R/2009 a Curţii de Apel Cluj : "Rechizitoriul prin care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului şi sesizarea instanţei de judecată trebuie să se limiteze la fapta (faptele) şi persoana (persoanele) pentru care s-a efectuat urmărirea penală ,în sensul că nu se poate dispune trimiterea în judecată 4 pentru o faptă pentru care inculpatul nu a fost învinuit şi ascultat, în vederea exercitării dreptului său la apărare, situaţie care se găseşte şi în speţa de fată. Urmărirea penală instituie anumite garanţii ale dreptului la apărare şi nu poate fi justificată trimiterea direct în judecată a unei persoane fată de care nu au operat aceste garanţii. De principiu, rechizitoriul care a depăşit aceste limite nu este legal întocmit şi nu ar trebui să producă efectul de trimitere în judecată pentru faptele şi persoanele faţă de care nu s-a efectuat urmărirea penală. Întrucât aceste limite nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute (art. 197 al.2

C.pr.pen.), valabilitatea rechizitoriului cu privire la faptele şi persoanele ce depăşesc aceste limite se examinează prin prisma existentei sau inexistentei vătămării procesuale, în cadrul unei nulităţi relative invocate în termenul legal în fata instanţei de judecată. Dacă inculpatul acceptă judecata, aceasta se poate desfăşura pentru toate faptele şi persoanele cuprinse în actul de trimitere în judecată; în caz contrar, instanţa restituie cauza procurorului pentru a efectua urmărirea şi cu privire la aceste fapte sau persoane.

Raportat la dispoziţiile art. 332 C.pr.pen., deşi iniţial s-a prevăzut un singur caz de restituire pentru refacerea urmăririi penale ,în practica instanţelor noastre judecătoreşti o astfel de restituire s-a dispus şi atunci când s-au încălcat alte dispoziţii legale aflate sub sancţiunea nulităţii absolute .Din aceeaşi practică s-a putut trage concluzia că restituirea este posibilă şi în cazul încălcării dispoziţiilor aflate sub sancţiunea nulităţii relative,dacă se constată că vătămarea produsă prin încălcarea legii de procedură nu s-ar putea înlătura astfel. Faţă de această practică, s-a considerat necesar să fie prevăzută în lege posibilitatea restituirii la procuror pentru refacerea unor acte de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, dacă altfel nu se poate înlătura vătămarea produsă. Noua reglementare face astfel precizări provenite din jurisprudenţă în sensul că se dispune restituirea cauzei la procuror şi în cazul încălcării dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, aceasta având în vedere regularitatea desfăşurării urmăririi penale, prin trecerea cauzei prin stadiile procesuale obligatorii (punerea în mişcare a acţiunii penale,prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului în condiţiile legale de către procurorul competent, etc.)

În speţă, aşa cum corect a conchis şi prima instanţă, prin trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru fapte pentru care nu s-a efectuat urmărirea penală (neexistând o ordonanţă a procurorului de extindere a urmăririi penale, prin prisma prevederilor art. 332 C.pr.pen.,inculpaţilor li s-a încălcat dreptul la apărare, producându-se astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act. Curtea a apreciat că simpla menţiune de la prezentarea materialului de urmărire penală că faptele s-au comis în perioada (...) , inculpaţii declarând doar că-şi menţin declaraţiile anterioare, nu acoperă această omisiuni.

În acelaşi sens, spre exemplificare, s-au pronunţat şi alte instanţe, respectiv C.A. B, care prin E..pen. 154/A/1997 a concluzionat că în caz de neregularitate a rechizitoriului - constând în aceea că nu s-a limitat la faptele pentru care s-a efectuat urmărirea penală (în speţă, începerea urmăririi penale dispunându-se pentru fapte comise începând cu luna mai 2006 şi până în prezent în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii U. E.,E. E. şi D. U.), fiind încălcate prevederile art.263 C.pr.pen.- neregularitate care nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, prima instanţă, conformându-se dispoziţiilor art.300 al.2 C.pr.pen. trebuie să restituie dosarul procurorului, în vederea refacerii actului de trimitere în judecată.]"

În consecinţă, pentru toate aceste motive, apărătorii inculpaţilor M.V. şi M.I., solicită instanţei a constata nulitatea absolută a rezoluţiei de începere a urmăririi penale din 14.11.2007 precum şi a tuturor actelor de urmărire penală întocmite după această dată, inclusiv nulitatea actului de sesizare a instanţei (rechizitoriul din 14.05.2012) şi solicităm restituirea cauzei în vederea refacerii urmăririi penale şi refacerii actului de sesizare a instanţei.

Tribunalul, examinând cauza sub aspectele mai sus prezentate, a reţinut mai întâi că potrivit art. 263 comb. cu art. 264 Cod procedură penală, rechizitoriul constituie

actul de sesizare a instanţei de judecată; el trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată. În rechizitoriu se arată de asemenea numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate. Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 262.

Cu alte cuvinte rechizitoriul este un act procedural complex, supus unor anumite cerinţe legale de formă şi de conţinut, prin care se pune în mişcare şi/sau se finalizează acţiunea penală împotriva învinuitului, cu trimiterea sa în judecată, dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate (art.262 Cod pr. pen) pentru a se putea trece cu celeritate la cercetarea judecătorească, încă de la primul termen de judecată şi respectiv pentru buna desfăşurare a procesului penal, pe tot parcursul judecăţii.

În conformitate cu art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea. Prin urmare, obiectul judecaţii este dat de rechizitoriu, acesta trasând limitele în care se desfăşoară cercetarea judecătorească, dar şi obiectul apărării inculpaţilor.

Pentru a determina ce se înţelege prin „fapta” şi „persoana” arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 sa fie raportat la cel al art. 263 C. proc. pen., care se referă la cuprinsul rechizitoriului. Deşi, dintre menţiunile pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. proc. pen. se referă numai la faptă şi persoană, în accepţiunea acestui text de lege, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită succesiune a activităţilor inculpatului, ci descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a învesti instanţa, o atare condiţie neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării ei juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecata pentru acea faptă. Prin urmare, sesizarea instanţei cu judecarea unei infracţiuni este legală numai atunci când în dispozitivul de trimitere în judecată al rechizitoriului este menţionată fapta cu încadrarea ei juridică, nefiind suficientă descrierea acesteia făcută în cuprinsul rechizitoriului.

Pe de altă parte, procesul penal, are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspunderea penală şi este supus unor principii conform cărora, se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege iar organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal, pentru a se asigura aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului. De asemenea în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor

deplina deplina exerciate a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.

Cu alte cuvinte procesul penal trebuie să se desfăşoare, pe tot parcursul său, atât pe parcusul anchetei cât şi în faţa instanţei, cu respectarea principiilor: legalităţii, oficialităţii, rolului activ al organelor judiciare, aflării adevărului şi garantării dreptului la apărare (art.1- 4 şi 6 C.p.p) iar pentru realizarea acestui deziderat în faza de urmărire penală, prin Codul de procedură penală, aflat în vigoare la acestă dată, sunt instituite două garanţii procesuale, în faţa instanţei de judecată:

1) Prima dintre aceste garanţii, este verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, înainte de începerea cercetării judecătoreşti (art.300 Cod procedură penală) şi aceasta vizează (astfel cum rezultă chia din denumirea sa: regularitate şi nu legalitate) anumite date şi elemente ce trebuie incluse în rechizitoriu,în vederea începerii cercetării judecătoreşti (numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate; verificarea legalităţii şi temeiniciei unor măsuri preventive, care nu vizează fondul cauzei; etc), sau este vorba pur şi simplu despre anumite cerinţe de formă care trebuiesc îndeplinite (cum ar fi dispoziţia de trimitere în judecată şi după caz, de punere în mişcare acţiunii penale, respectiv menţiunea obligatorie “verificat sub aspectul temeiniciei şi legalităţii”, conform RIL nr.9/2008).

Desigur, lipsa unor astfel de elemente nu împiedică judecata ci doar o pot temporiza, instanţa fiind obligată să le observe chiar la prima înfăţişare şi să dispună de îndată sau în cel mai scurt timp posibil ”în cazul în care se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii” înlăturarea neregularităţii constatate şi doar în cazuri excepţionale poate dispune restituie dosarului, l-a organul care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia, conform disp.art. 263 Cod pr. pen.

Rezultă aşadar din cele ce preced, că, în toate aceste situaţii de neregularitate a actului de sesizare a instanţei, ne aflăm în prezenţa unei nulităţi relative a actului procedural întocmit cu neobservarea condiţiilor şi formei prevăzută de lege, sancţiune reglementată de art. 197 alin. (1), (4) şi (5) din Codul de procedură penală, după cum urmează:

[(1) Încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

(4) Încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. 2, atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

(5) În situaţiile prevăzute în alin. 1 şi 4, în cazul în care refacerea actului anulabil se poate face în faţa instanţei care a constatat, prin încheiere, încălcarea dispoziţiilor legale, aceasta acordă un termen scurt, pentru refacerea imediată a actului].

2) Cea de a doua garanţie procesuală prevăzută de lege, este restituirea dosarului la procuror, pentru refacerea urmării penale, în cazul “nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător”. Această

instituţie procedurală, reglementată de art. 332 alin. (2) teza 2, Cod pr. pen., vizează însăşi legalitatea actului de sesizare a instanţei, sub aspectul conţinutului şi care, potrivit art. 263 alin.1 Cod pr. pen., trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea. La rândul său, art. 317 Cod. pr.pen., arată că „judecata se mărgineşte ia fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea". În ce priveşte fapta reţinută în sarcina inculpatului, evident că aceasta trebuie să fie identică cu fapta pentru care s-a efectuat urmărirea şi s-a pus în mişcare acţiunea penală, cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de lege privind dreptul la apărare al învinuitului. Dacă acest drept nu a fost respectat în cursul urmăririi penale, în practica judiciară s-a apreciat că în lipsa unei prevederi exprese în acest sens la art. 197 alin.2 Cod. pen., intervine nulitatea relativă, prev. de art. 197 al. 4 C.p.pen., cu referire la încălcarea dreptului la apărare, consacrat de art. 6 C.p.pen.

În schimb, actul de sesizare al instanţei este nelegal sub aspectul conţinutului atunci când există o vădită neconcordanţă între prezentarea stării de fapt, care a stat la baza urmăririi penale şi reţinerea stării de fapt, în baza căreia s-a făcut încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, stare de fapt care relevă, pe cale de interpretare, acte materiale total diferite, nesusţinute prin probe. O atare împrejurare echivalează cu trimiterea în judecată pentru alte fapte decât cele care au făcut obiectul urmăririi penale iar în această situaţie sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) teza 1 şi alin. (3) Cod procedură penală, privind nulitatea absolută a actului de sesizare, aşa cum rezultă chiar din conţinutul acestor texte de lege:

„(2).Dispoziţiile relative la competenta după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. (3) Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în nici un mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu”. Dealtfel, disp. art. 197 alin. (2) Cod procedură penală, se coroborează perfect cu dispoziţiile art. 332 alin. (2) Cod procedură penală, potrivit căruia „instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător”.

În cauza de faţă ne aflăm tocmai în prezenţa unei astfel de situaţii juridice, corect sesizată de apărătorii inculpaţilor - şi care trebuie lămurită de instanţă cu prioritate - fiind dealtfel pertinente şi incidente în cauză şi concluziile privind nulitatea relativă a actului de sesizare, prev. de art. 197 al. 4 C.p.pen., cu referire la încălcarea dreptului la apărare, consacrat de art. 6 C.p.pen, referitor la faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, şi anume: M.V. şi M.I., fiecare pentru infracţiunile de înşelăciune, cu consecinte deosebit de grave în dauna statului român, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 C.p.,cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.; şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art 290 C.p. cu aplic., art. 41 alin. 2 C.p.; totul cu aplic. art. 33 lit. a) C.p. iar B.S.R.S., P.V.G.M., N.P.L. şi M.V., fiecare pentru infracţiunile de înşelăciune în dauna statului român prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C.p.cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. şi fals în înscrisuri

sub semnătură privată, prev. de art. 290 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.; totul cu aplic. art. 33 lit. a) C.p., reţinânduse în sarcina lor, următoarele:

1) Fapta inculpatului M.V., care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator de fapt al S.C. M.T. S.R.L. Zalău, S.C. O.D. S.R.L. Zalău, S.C. T.I. S.R.L, Zalău şi S.C. C. S:R:L Zalău, a indus în eroare reprezentanţii organelor fiscale, prin folosirea de documente falsificate care atestau efectuarea unor operaţiuni comerciale între societăţile în cauză şi alte societăţi comerciale controlate de el, solicitând şi obţinând fără drept, 7 rambursări sau compensări la plata TVA şi cauzând un prejudiciu bugetului de stat, în valoare totală de 808. 687 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta aceluiaşi inculpat, care, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit documente în numele societăţilor comerciale, conform cărora între aceste societăţi s-au derulat operaţiuni comerciale, pentru a solicita ulterior rambursări sau compensări de TVA, deşi aceste operaţiuni erau fictive, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

2) Fapta inculpatului M.I., care, în calitate de administrator al S.C. M.T. S:R:L Zalău, împreună cu coinculpatul M.V., a indus în eroare reprezentanţii organelor fiscale, prin efectuarea unor operaţiuni de comerciale între societatea în cauză şi alte societăţi comerciale controlate de el, solicitând şi obţinând fără drept, 7 rambursări sau compensări la plata TVA şi cauzând un prejudiciu bugetului de stat, în valoare totală de 421.267 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit documente în numele societăţilor comerciale, conform cărora între aceste societăţi s-au derulat operaţiuni comerciale, pentru a solicita ulterior rambursări sau compensări de TVA, deşi aceste operaţiuni erau fictive, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

3) Fapta inculpatei P.V.M.G., care în calitate de administrator, împreună cu coinculpatul M.V. în calitate de administrator de fapt al S.C. O.D. S:R:L Zalău, au indus în eroare reprezentanţii organelor fiscale, prin efectuarea unor operaţiuni comerciale între societatea în cauză şi alte societăţi comerciale controlate de inculpat, solicitând şi obţinând fără drept, 2 rambursări sau compensări la plata TVA şi cauzând un prejudiciu bugetului de stat, în valoare totală de 131.408 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta aceleiaşi inculpate, care, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit documente în numele societăţilor comerciale, conform cărora între aceste societăţi s-au derulat operaţiuni comerciale, pentru a solicita ulterior rambursări sau compensări de TVA, deşi aceste operaţiuni erau fictive, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.

4) Fapta inculpatei N.P.L. în calitate de administrator, care împreună cu coînvinuitul M.V. în calitate de administrator de fapt al S.C. T.I. S:R:L Zalău, au indus în eroare reprezentanţii organelor fiscale, prin efectuarea unor operaţiuni de comerciale între societatea în cauză şi alte societăţi comerciale controlate de inculpat, solicitând şi obţinând fără drept, 2 rambursări sau compensări la plata TVA şi cauzând un prejudiciu

bugetului de stat, în valoare totală de 91.049 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta aceleiaşi inculpate care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit documente în numele societăţilor comerciale, conform cărora între aceste societăţi s-au derulat operaţiuni comerciale, pentru a solicita ulterior rambursări sau compensări de TVA, deşi aceste operaţiuni erau fictive, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 .

5). Fapta inculpatei B.S.R.S., în calitate de administrator,care împreună cu coînvinuitul M.V. în calitate de administrator de fapt al S.C. C. S:R:L Zalău, au indus în eroare reprezentanţii organelor fiscale, prin efectuarea unor operaţiuni de comerciale între societatea în cauză şi alte societăţi comerciale controlate de învinuit, solicitând şi obţinând fără drept, 3 rambursări sau compensări la plata TVA şi cauzând un prejudiciu bugetului de stat, în valoare totală de 162.963 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

Textele de lege care au stat la baza inculpării învinuiţilor şi trimiterii lor în judecată prin actul de sesizare a instanţei au, potrivit Codului penal, următorul conţinut:

ART. 215- Înşelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevarate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(3) Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

(5) Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Din descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, prin actul de sesizare a instanţei, în vedrea încadrării juridice sau a stării de fapt prezentată în „expozeu”, pentru susţinerea acesteia, nu rezultă despre ce contracte încheiate de inculpaţi cu statul este vorba şi cum a fost acesta indus în eroare prin prezentarea ca adevarată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevarate, respectiv care a fost mijlocul fraudulos folosit în acest scop.

ART. 290 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

(1).Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei

persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

ART. 288- Falsul material în inscrisuri oficiale

(1) Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să produca consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Nicăieri în cuprinsul rechizitoriului, nu se face referire la existenţa unor înscrisuri sub semătură privată care să fi fost falsificate de inculpaţi, în modalitaea prevăzută de lege.

Concluzia finală este aceea că în sarcina inculpaţilor au fost reţinute o serie de fapte pentru care aceştia nu au fost cercetaţi în prezenta cauză, în cursul urmăririi penale, luîndu-se în considerare doar faptul că, prin Ordonanţa nr. 275/D/P/2010 din 02.11.2010 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, reţinându-se că în perioada 2002 — 2006 învinuitul M.V., personal sau prin alte persoane interpuse a înfiinţat, coordonat şi administrat mai multe societăţi comerciale pe raza judeţului Salaj: S.C. R. S.R.L. Zalău; SC C. SRL Zalău, SC M.D. SRL Zalau, SC

O.D. SRL Zalău; SC O.T. SRL Zalău; SC TI. SRL Zalău; SC V. SRL Zalău; SC E.M. SRL Zalău; SC D.I.C. SRL Zalău; SC S. SRL Jibou. S-a apreciat cu acea ocazie că, între aceste societăţi comerciale şi persoane fizice, având calitatea de administratori sau reprezentanţi prin diferite procuri, s-a creat un lanţ infracţional cu scopul disimulării unei aparenţe legale a operaţiunilor comerciale, având ca punct final însuşirea în mod fraudulos a unor sume de bani de la bugetul de stat, aceste fapte urmând a fi cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în dauna statului.

Astfel, împotriva celor cinci inculpaţi, prin Rezoluţia Parchetului de pa lângă Tribunalul Sălaj, din data de 23.05.2011, s-a pornit urmărirea penală doar în baza probelor administrate până la acel moment iar apoi, prin Rechizitoriul din data de

14.05.2012, s-a pus în mişcare acţiunea penală, cu trimiterea lor în judecată considerându-se, (în baza unor simple aprecieri de ordin general), că faptele pentru care au fost deja cercetaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în contracte, în formă calificată, în dauna statului şi ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, fără a se preciza în concret în ce constau aceste fapte.

Prin urmare, instanţa constatând că nu a fost legal sesizată, în lipsa unor fapte şi elemente concrete din care să rezulte, pe bază de probe, că inculpaţii au săvârşit infracţiunile de care sunt acuzaţi şi pentru a fi lămurite şi celealte aspecte invocate de apărătorii inculpaţilor privind încadrarea juridică a faptelor, asigurarea apărării şi prezentarea materialului de urmărire penală, tribunalul, în baza art. 332 alin. (2) teza 2, rap. la art.197 alin.(2) teza 2 şi art.264 comb. cu art.263 alin.(1) şi (2) Cod procedură penală, s-a desesizat şi a restituit cauza din Dosar nr.351/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj - privind pe inculpaţii M.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.şi ped. de art.215 alin.1, 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; M.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.şi ped. de art.215 alin.1, 2, 3 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; P.V.M.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.şi ped. de art.215 alin.1,2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2

Cod penal; art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; N.P.L., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.şi ped. de art.215 alin.1,2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; B.S.R.S., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.şi ped. de art.215 alin.1,2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal - la procuror, pentru refacerea urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei tribunalului şi trimiterea dosarului pentru continuarea judecăţii la Tribunalul Sălaj.

Potrivit dispoziţiilor art 332 aln 2 Cod procedură penală instanţa se desesizează şi restituie cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie, sau calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.

Conform art 197 alin 2 teza II Cod procedură penală sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa inculpatului şi asistarea acestuia de către avocat, când sunt obligatorii.

Analiza acestor texte legale, invocate ca temei a soluţiei de restituire a cauzei la procuror, în vederea refacerii urmării penale duc la concluzia că nu sunt aplicabile în speţă, tribunalul fiind legal sesizat raportat la competenţa după materie şi calitatea persoanelor, dreptul la apărare al inculpaţilor a fost respectat iar asistarea lor de către avocaţi nu era obligatorie.

În consecinţă, niciunul din temeiurile vizate în art. 332 alin 2 Cod procedură penală nu este incident în cauză.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea ajunge la următoarele constatări:

De lege lata restituirea cauzei la procuror, se poate dispune pe două temeiuri: restituirea în vederea refacerii rechizitoriului art.300 alin.2 C.proc.pen. şi restituirea pentru refacerea urmăririi penale art.332 C.proc.pen. Conform art.300 alin.1 C.proc.pen., instanţa este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. Potrivit art.264 alin.1 C.proc.pen. „rechizitoriul constituie actul de sesizare al instanţei de judecată”.

Jurisprudenţa şi doctrina sunt, într-o covârşitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanţei, conform art.300 alin.1 C.proc.pen., poartă asupra rechizitoriului, asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art.264 alin.3 C.proc.pen.

Examinarea eventualelor nulităţi din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează faza urmăririi penale) este o activitate distinctă de examinarea regularităţii actului de sesizare şi rezultă din existenţa separată a art.300 C.proc.pen., respectiv a art.332 C.proc.pen.

În măsura în care se constată nulităţi ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecinţă firească se impune, evident şi refacerea rechizitoriului. Această observaţie trebuie însă corelată cu alte principii în materia efectelor nulităţii, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulităţii şi efectul extensiv al acesteia), susţinându-se constant în practică, că în reglementarea Codului de procedură penală român actual, nu sunt dispoziţii exprese în

ceea ce priveşte efectul extensiv al nulităţii, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relaţia ce există între actul lovit de nulitate şi celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea unor dispoziţii care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea absolută şi restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor dispoziţii din faza urmăririi penale pot atrage - în condiţiile legale - nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută. Această concepţie a legiuitorului este reflectată de dispoziţiile art.197 alin.1 şi 2-3 C.proc.pen., art.197 alin.1-4 C.proc.pen., art.332 alin.1 şi 2 C.proc.pen.

Revenind la aspectele de drept ale prezentei cauze, Curtea constată următoarele:

Potrivit actualului Cod de procedură penală, noţiunea juridică de „excepţii” se referă la aspectele privind competenţa organelor juridicare, iar nu la nulităţi. Modalitatea juridică prin care procurorul sau părţile pot invoca necompetenţa organelor judiciare este „excepţia de necompetenţă” aceasta realizându-se prin formularea unei cereri prin care „se ridică excepţia de necompetenţă” în acest sens fiind art.39 C.proc.pen.

Potrivit Codului de procedură penală, nulitatea nu este o excepţie, ci o sancţiune procedurală care intervine în cazul încălcării dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal (art.197 C.proc.pen.). Invocarea eventualelor încălcări ale legii în activitatea de urmărire penală se face, uneori din oficiu, dar de regulă prin formularea de către procuror sau partea interesată a unei cereri - art.197 alin.4 C.proc.pen.

Distinct de excepţii, cereri şi chestiuni prealabile - pentru verificarea anumitor acte ale fazei urmăririi penale au fost instituite proceduri juridice specifice care trebuie aplicate de judecător.

Astfel, pentru verificarea actului de sesizare, legiuitorul a instituit o procedură specifică reglementată în art.300 C.proc.pen. Potrivit art.300 alin.2 C.proc.pen., când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.

În doctrină şi jurisprudenţă se apreciază că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la „sesizarea instanţei” are în vedere încălcarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea primară - prin rechizitoriu, sesizarea suplimentară (extinderea acţiunii penale, extinderea procesului penal) şi sesizarea de trimitere (casarea cu trimitere, declinarea competenţei, regulatorul de competenţă, strămutarea).

Aşa cum am menţionat anterior, verificările instanţei conform art.300 alin.1 C.proc.pen., poartă asupra actului propriuzis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art.264 alin.3 C.proc.pen.

Ori, din examinarea rechizitoriului nr.351/P/2010 din 14 mai 2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Curtea constată că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate „dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei”, aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea disp.art.262, 263 şi 264 C.proc.pen.,(condiţii de formă şi de conţinut).

În realitate, apărarea a invocat nerespectarea unor dispoziţii legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală, respectiv în baza unor simple aprecieri de ordin general, faptele pentru care inculpaţii au fost cercetaţi nu au fost descrise în detaliu,

nu s-a învederat că ele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în contracte, şi ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri, neprecizându-se în concret modul de derulare a activităţii infracţionale.

Tribunalul Sălaj a reţinut că, instanţa nu a fost legal sesizată în lipsa unor fapte şi elemente concrete din care să rezulte, pe bază de probe că inculpaţii ar fi comis infracţiunile deduse judecăţii, nu sunt detalii vizând încadrarea juridică a faptelor, nu a fost asigurată apărarea inculpaţilor şi prezentarea materialelor de urmărire penală.

Curtea reţine că potrivit art.263 alin.1 C.proc.pen., rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă fapta reţinută în sarcina sa şi încadrarea juridică, probele şi mijloacele de probă. Curtea reţine că rechizitoriul din dosar, respectă acest cuprins prevăzut de art.263 alin. 1 C.proc.pen. Conform art.317 C.proc.pen. „judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare al instanţei”.

Faţă de argumentele expuse şi examinând rechizitoriul din perspectiva acestor două texte legale, Curtea constată ca nefondată concluzia existenţei unor neregularităţi ale actului de sesizare în sensul că nu se putea trece de către instanţă la judecarea faptelor şi a inculpaţilor trimşi în judecată cu încadrările juridice aferente.

În conformitate cu disp.art.332 alin.2 şi 4 C.proc.pen., instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, iar împotriva restituirii se poate face recurs de către procuror sau persoana ale cărei interese au fost vătămate.

Potrivit art.62 şi 64 alin.2 C.proc.pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească speţa sub toate aspectele, pe bază de probe, iar mijloacele de probă obţinute nelegal, nu pot fi folosite în procesul penal.

Eventuala nelegalitate a actelor premergătoare ori a unor mijloace de probă nu poate conduce la restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în baza art. 332 alin 2 Cod procedură penală, ci la neluarea lor în considerare cu ocazia deliberării.

Din examinarea prevederilor de mai sus, rezultă că numai nerespectarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei constituie temei de restituire a cauzei la procuror, iar aprecierea caracterului ilegal al mijloacelor de probă obţinute de procuror la urmărirea penală, care constituie fundamentul trimiterii în judecată, este atributul instanţei care se pronunţă, însă, după efectuarea cercetării judecătoreşti şi după dezbateri, prin hotărâre.

Analizând rechizitoriul depus la dosar, rezultă fără dubiu că acest act respectă prin formă şi conţinut toate cerinţele legii. Astfel, actul de sesizare a instanţei cuprinde toate elementele vizate de art.263 C.proc.pen., respectiv datele referitoare la persoanele inculpaţilor, faptele reţinute în sarcina lor, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirile şi dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi numele persoanelor care trebuie citate în instanţă. Totodată, acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună refacerea lui de către procuror.

Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiţii: prima constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală

poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art.228 C.proc.pen., şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art.10 C.proc.pen. Intervenţia unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii acesteia.

Potrivit art.224 C.proc.pen., actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale şi ele pot realiza următoarele obiective: completează informaţiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale; verifică informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei; fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală potrivit art.228 C.proc.pen. Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi şi limitate de către organul de urmărire penală.

Verificând actele şi lucrările dosarului, atât cele de urmărire penală, cât şi cele ale instanţei, Curtea reţine că urmărirea penală nu este afectată de niciun viciu, iar probele şi mijloacele de probă au fost administrate în mod legal, cu respectarea principiului loialităţii în strângerea acestora.

Curtea apreciază că în ipoteza în care procurorul ar fi administrat mijloace de probă al căror caracter ilegal se constată cu ocazia judecăţii în primă instanţă, tribunalul va exclude acel mijloc ce probă nelegal administrat, sancţiunea nulităţii relative sau absolute nefiind incidentă în materia probelor.

Constatarea de către Tribunalul Sălaj a nulităţii absolute a rezoluţiei de începere a urmăririi penale din 14 noiembrie 2007 şi a actelor de urmărire penală efectuate ulterior, aprecierea faptului că rezoluţia este ambiguă şi neclară, precum şi concluzia că în acest mod a fost încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor este în contradicţie cu materialul probator existent la dosar.

Astfel, tribunalul a făcut abstracţie de rezoluţia de începere a urmăririi penale din 23 mai 2011 dată în dosarul nr. 351/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj prin care, faţă de toţi inculpaţii, M.V., M.I., B.S.R.S., P.V.M.G., N.P.L., M.V. a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, infracţiuni pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea lor în judecată (înşelăciune prev de art 215 alin 1, 2, 3, 5 cu art 41 alin 2 Cod penal şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art 290 cu art 41 alin 2 Cod penal).

Din analiza conţinutului rezoluţiei de începere a urmăririi penale rezultă că procurorul a arătat în detaliu în ce constau faptele de săvârşirea cărora inculpaţii sunt acuzaţi, cu referire la toate actele materiale ale faptelor săvârşite, încadrarea juridică a acestora.

Rezoluţia de începere a urmăririi penale a fost adusă la cunoştinţa inculpaţilor prin procesele-verbale de aducere la cunoştinţă a învinuirii, fiind semnate inclusiv de apărătorii aleşi. Şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, cu excepţia inculpatei B.S.R.S., inculpaţilor le-a fost prezentat conţinutul dosarului, în prezenţa apărătorilor aleşi, care au declarat că nu mai au de formulat cereri sau de propus probe în apărare.

Aşa fiind, rezultă fără echivoc că inculpaţilor nu le-a fost încălcat dreptul la apărare, cum greşit a reţinut Tribunalul Sălaj.

Hotărârea este contrară legii deoarece celelalte motive invocate de tribunal ca temei al restituirii cauzei în vederea refacerii urmăririi penale vizând reliefarea succintă a stării de fapt, încadrarea juridică, prezentarea materialului de urmărire penală nu constituie motive care să justifice refacerea urmăririi penale. Aşa cum se arată în practica judiciară a instanţei supreme „chestiunile puse în discuţie pot forma obiectul analizei la judecarea cauzei pe fond, în contextul analizării probatoriului care a fost administrat pe parcursul procesului-penal şi al temeiniciei acuzaţiilor aduse inculpaţilor.În acelaşi moment procesual vor fi analizate şi actele premergătoare întocmite în cauză iar, eventuala nelegalitate a acestora ori a unor mijloace de probă nu poate conduce la restituirea cauzei la procuror ci la neluarea lor în considerare cu ocazia deliberării şi statuării asupra soluţiei pe fond. Astfel, prezentarea succintă a învinuirii descrierea nu în amănunţime a tuturor detaliilor legate de încadrare juridică, nu constituie motive de restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale, în baza art. 332 Cod procedură penală, ci pot forma obiectul analizei la judecarea cauzei pe fond”.

Verificând rechizitoriul Curtea constată că faptele sunt descrise clar şi concis, în detaliu, cu indicarea datei exacte a solicitărilor de rambursări de TVA, data încasării, perioada la care se referă şi în baza căror documente justificative. Este descrisă modalitatea de săvârşire a faptelor, derularea operaţiunilor pentru fiecare societate comercială implicată, iar corelativ acesteia se regăsesc în încadrarea juridică dată fiecărei infracţiuni săvârşită de către inculpaţi, cu referire la probatoriul administrat.

În privinţa neprezentării materialului de urmărire penală faţă de inculpata B.S.R., există dovada sustragerii acesteia de la urmărirea penală, caz în care trimiterea în judecată fără prezentarea materialului de urmărire penală este legală şi conformă dispoziţiilor art 263 şi 264 Cod procedură penală.

Aşa fiind, Curtea va admite în baza art. 385¹⁵ pct 2 lit c Cod procedură penală recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj împotriva sentintei penale nr. 19 din 27 februarie 2013 a Tribunalului Salaj, pe care o va casa şi va trimite cauza în vederea continuării judecăţii la aceiaşi instanţă.

Se va stabili onorariu in suma de câte 400 lei in favoarea av. ..., ce se va avansa din FMJ, conform art. 189 Cod procedură penală.

Cheltuielile în recurs vor rămâne în sarcina statului, conform art 192 alin 3 Cod procedură penală. (Judecător Delia Purice)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Verificarea regularităţii actului de sesizare. Obiect. Restituire pentru refacerea actului de sesizare. Restituire pentru refacerea urmăririi penale