Tâlhărie. Elemente constitutive. Neacceptarea schimbării încadrării juridice în infracţiunile de furt calificat şi lovire
| Comentarii |
|
Curtea de apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr.1118/R din 11 septembrie 2013
Prin sentinta penală nr. 772 din 14 iunie 2013 ... a Judecătoriei Cluj-Napoca, în temeiul art. 334 CPP s-a respins cererea de schimbare a incadrarii juridice data faptei pentru care inculpatul F.A. a fost trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca emis in dosar nr. 3053/P/2013 la data de 23.04.2013 formulata de inculpat prin aparatorii alesi ca neintemeiata.
În temeiul art. 211 alin.1, alin.2 lit.c) CP cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.a) CP , art. 74 alin.2 CP si art. 76 alin.1 lit.b) CP a fost condamnat inculpatul F.A. (arestat preventiv in prezenta cauză) ... la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru săvârsirea infractiunii de tâlhărie in forma agravata .
În temeiul art. 37 alin.1 lit.a) CP s-a constatat că inculpatul a comis infractiunea dedusa judecatii in stare de recidiva mare postcondamnatorie fata de condamnarea la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni inchisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata termenului de incercare de 5 ani aplicată prin sentinta penală nr. 1294/19.09.2012 a Judecatoriei Bistrita definitiva la data de 14.01.2013 prin decizia penala nr. 35/R/14.01.2013 a Curtii de Apel Cluj.
În temeiul art. 86/4 alin. 1 CP rap la art. 83 alin. 1 CP s-a revocat beneficul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni inchisoare aplicată prin sentinta penală nr. 1294/19.09.2012 a Judecatoriei Bistrita definitiva la data de 14.01.2013 prin decizia penala nr. 35/R/14.01.2013 a Curtii de Apel Cluj şi sa dispus executarea in intregime a pedepsei de 2 ani şi 4 luni inchisoare alături de
pedeapsa stabilita prin prezenta , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare în regim de detentie.
În temeiul art. 71 alin.1 şi 2 CP au fost interzise inculpatului exercitiul drepturilor prev de art. 64 alin.1 lit.a) teza a -II-a şi lit.b) CP , ca pedeapsa accesorie, pe durata prev de art. 71 alin.2 CP.
În temeiul art.88 alin. 1 CP s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore (începând cu data de 01.04.2013 ora 17,00 până la data de 02.04.2013 ora 17,00) şi a arestării preventive din data de 02.04.2013 la zi şi în temeiul art.350 alin. 1 CPP s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art.3 , 4 alin.1 lit.b) şi art.7 rap la pct.18 din Anexa parte integranta din Legea nr.76/2008 s-a dispus la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri prelevarea probelor biologice de la inculpatul F.A.) , in măsura in care nu sunt incălcate alte drepturi.
În temeiul art.14 rap la art.346 CPP cu referire la art.1349, art.1357, art.1381 şi art. 1391 N.C.civ. s-a admis in parte actiunea civila formulata de partea vatamata V.A.P. , ... şi a fost obligat inculpatul la plata in favoarea părtii civile a sumei de 1500 Ron cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.
În temeiul art.191 alin.1 CPP a fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 Ron cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca emis in dosar nr. 3053/P/2013 la data de
23.04.2013 şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. 10046/ 211/23.04.2013 s-a dispus trimiterea în judecată in stare de arest preventiv a inculpatului F.A. sub aspectul comiterii infractiunii de tâlhărie prev şi ped de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.c Cod Penal cu aplicarea art. 3 7 lit.a) Cod Penal.
S-a retinut in esentă, in actul de sesizare al instantei , sub aspectul acuzatiei in sarcina inculpatului F.A. ca in data de 01.04.2013 in jurul orei 08,00 pe str. Detunata , prin aplicarea unei lovituri cu pumnul partii vatamate V.A.P. pentru care aceasta a avut nevoie de 4-5 zile de ingrijiri medicale , a sustras cheile din contactul autoturismului marca Citroen Xsara cu nr. ..., dupa care a determinat partea vatamata si pe martorul B.S.C. sa paraseasca autoturismul , iar el a revenit ulterior si a luat autoturismul .
Starea de fapt retinuta de organul de urmarire penala in cuprinsul actului de sesizare a fost probata cu procese verbale, planse foto, declaratii martori, plangere penala si declaratii parte vatamate, raport de constatare medico legala , declaratii învinuit/inculpat.
La data de 01.04.2013 s-a luat impotriva învinuitului F.A. măsura preventivă a retinerii pentru o durată de 24 de ore iar prin încheierea penala nr.31/C/A/02.04.2013 judecatorul detentiei din cadrul Judecatoriei Cluj-Napoca a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, incepând cu data de 02.04.2012 pana la data de 03.04.2013 inclusiv, masura preventiva mentinuta ca legala si temeinica in conformitate cu prevederile art. 300/1 Cod Procedura Penala in sedinta camerei de consiliu din data de 26.04.2013 .
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul F.A. nu a recunoscut comiterea faptei iar partea vatamata V.A.P. a aratat ca nu se constituie parte civila in procesul penal.
În cursul cercetarii judecatoresti instanta a audiat inculpatul F.A. si partea vatamata V.A.P., declaratiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei si a incuviintat proba testimoniala in cadrul careia a audiat martorul B.A. În privinta martorilor B.S.C. , S.P. si C.M. avand in vedere imposibilitatea obiectiva de audiere a acestora in conditii de contradictorialitate si nemijlocire intrucat din procesele verbale de executare a mandatelor de aducere a rezultat ca acestia sunt plecati in strainatate , respectiv la munca in mun. Bucuresti instanta a dispus in comformitate cu prevederile art. 327 alin.3 Cod Procedura Penala dand citire declaratiilor date de acestia in cursul urmaririi penale.
De asemenea anterior citirii actului de sesizare partea vatamata V.A.P. a aratat ca intelege sa se constituie parte civila in procesul penal cu suma de 3000 Ron reprezentand daune morale pentru suferinta fizica si psihica provocata ca urmare a loviturilor primite de la inculpat , pozitie consemnata in incheierea de sedinta din data de 10.05.2013.
S-a solicitat IPJ Mures fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului precum si Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Mures referatul de evaluare in privinta inculpatului.
Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale si cercetarii judecatoresti , instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Atat inculpatul F.A. cat si partea vatamata V.A.P. si martorul B.S.C. se cunosteau de mai multi ani , aproximativ 10 ani potrivit declaratiilor acestora, relatiile dintre acestia fiind de amicitie.
În cursul lunii ianuarie 2013 inculpatul fiind la volanul autovehiculului personal a suferit un accident rutier soldat cu avarierea totala a autovehiculului , vina exclusiva in producerea acestuia revenind celuilalt conducator auto , societatea de asigurare datorand inculpatului suma de 7000 Ron. Pentru ridicarea acestei sume de bani inculpatul fiind plecat in Spania a mandatat pe martorul B.S.C. care , cu toate ca a primit aceasta suma de la societatea de asigurare , a refuzat timp de cateva saptamani in ciuda insistentelor inculpatului sa i-o restituie, in realitate cheltuind-o impreuna cu partea vatamata V.A.P. , imprejurare adusa la cunostinta inculpatului in data de 31.03.2013.
Pe fondul acestei situatii conflictuale legate de restituirea sumei de 7000 Ron in data de 01.04.2013 in jurul orei 07,00 , inculpatul F.A. s-a deplasat cu autoturismul său marca Alfa Romeo pe str. D. din mun. Cluj-Napoca , la locuinţa martorului B.S.C., unde impreuna cu acesta mai locuiau martorii B.A. , S.P. si C.M. pentru a-i conduce pe acestia pe acestia la locul de munca dar si pentru a cere socoteala martorului B. cu privire la suma de bani cheltuita .
Aflat in locuinţa martorului, inculpatul l-a întrebat pe martorul B.S.C. unde se află şi partea vatamata V. intrucat a aflat că cei 7000 Ron au fost cheltuiţi de martor impreuna cu aceasta. Martorul B. i-a spus inculpatului că acesta se află la mătuşa sa, iar el conduce maşina acestuia.
Apoi , martorul B. a coborat din apartament si s-a urcat in autovehiculul marca Citroen Xsara apartinand părţii vătămate care se afla si acesta in autovehicul pe locul din dreapta fata , neavând permis de conducere , fiind urmat indeaproape de inculpat. A introdus cheile in contact insa mai inainte de a pune în mişcare autovehiculul inculpatul a deschis portiera stanga si i-a aplicat o
lovitura cu pumnul partii vatamate in zona fetei solicitandu-le totodata celor doi cu un ton amenintator sa paraseasca autovehiculul scotand cheile din contact, lezat şi enervat fiind foarte tare fiind conform propriilor declaratii ca cei doi il mintisera.
Inculpatul a încuiat autoturismul şi i-a solicitat martorului B. sa mearga cu el cu masina sa marca Alfa Romeo până la staţia de autobuz. Martorul a fost de acord si după ce l-a lăsat pe acesta în staţia de autobuz, inculpatul a mers acasă, a lăsat autoturismul său, după care s-a întors şi a luat autoturismul marca Citroen Xsara cu care s-a deplasat la muncă.
Împreună cu inculpatul s-au urcat in autovehicul si martorii B.A. , C.M. G. si S.P. , fara insa ca acestia sa intrebe pe inculpat cui apartine acest autoturism.
Partea vătămată s-a intors dupa 15-20 minute pe str. D. si vazand ca autovehiculul sau lipseste l-a sunat pe inculpat , acesta din urma spunandu-i ca el a fost cel care a luat si cheile si autoturismul. Intrucat inculpatul a refuzat restituirea acestora conditionand restituirea autovehiculului de restituirea sumei de 7000 Ron partea vatamata a fost cea care a anunţat organele de politie care l-au depistat pe inculpat la locul de munca situat pe str. F. fn din mun. Cluj-Napoca de unde a fost ridicat si condus la sediul politiei. In decursul aceleiasi zile autovehiculul marca Citroen Xsara si cheile acestuia au fost ridicate de la inculpat si restituite partii vatamate conform dovezilor de ridicare predare.
Urmare a loviturii primite partea vatamata a suferit leziuni la nivelul fetei care au necesitat pentru vindecare un numar de 4-5 zile de îngrijiri medicale conform raportului de constatare medico-legală nr. 2408/II/a/65/01.04.2013 eliberat de IML Cluj-Napoca.
Audiat fiind in cursul urmaririi penale atat cu prilejul aducerii la cunostinta a invinuirii si ulterior a acuzatiei dar si in fata judecatorului detentiei cu prilejul propunerii de arestare preventiva inculpatul F.A. nu a recunoscut comiterea faptei de talharie negand ca ar fi agresat-o pe partea vatamata ( leziunile acestuia putand fi anterioare ) si nici nu i-a amenintat in vreun fel pe partea vatamata si martorul B. sa paraseasca autovehiculul acestia iesind din masina de buna voie , luand insa autovehiculul aparatinand partii vatamate drept garantie pana la restituirea sumei datorate de cei doi.
În fata instantei de judecata inculpatul a recunoscut starea de fapt insa nu a recunoscut ca ar fi aplicat lovitura cu pumnul partii vatamate in scopul de a o deposeda pe aceasta de autovehiculul ce -i apartinea , ci totul s-a petrecut în mod spontan fiind in stare de tulburare provocata de atitudinea anterioara a martorului B. dar si a partii vatamate V. care i-au cheltuit banii si l-au luat de fraier.
Martorii B.A. şi C.M.G. au aratat in cursul urmaririi penale cu prilejul primelor declaratii date in fata organelor de cercetare penala ca in dimineata zilei de 01.04.2013 l-au văzut pe inculpat stând de vorbă cu partea vătămată, iar aceasta din urmă i-a dat de bunăvoie cheile de la autoturism cu care apoi au mers cu toţii la serviciu, ulterior insa cei doi martori retractand aceste declaratii si arătând că în realitate in dimineaţa respectivă nu au asistat la cele întâmplate între cei doi întrucât se aflau la gară, unde aşteptat să fie luaţi de inculpat cu autoturismul pentru a merge la serviciu aspecte confirmate si de martorul S.P. audiat in cursul urmaririi penale.
Reaudiat in cursul cercetarii judecatoresti martorul B.A. nu a putut oferi detalii concludente cu privire la conflictul dintre cei trei aratand ca el personal nu i-a vazut in dimineata de 01.04.2013 pe numitii B. si V.
De asemenea martorul ocular B.S.C. audiat fiind in faza de urmarire penala a confirmat evenimentele petrecute in dimineata zilei de 01.04.2013 cu privire la momentul agresiunii aratand ca in timp ce se afla la volan inculpatul F.A. a deschis portiera stanga si a inceput intr-un timo foarte scurt sa spuna ceva , dupa care i-a aplicat o lovitura de pumn lui V.A.P. , prin fata sa(...) dupa care a scos cheia din contact , creandu-i un sentiment de teama , fapt pentru care a si ascultat de indicatiile lui F.A. care le-a cerut sa paraseasca imediat masina.
Potrivit prevederilor art.62 Cod Procedură Penală instanta de judecata este datoare ca in vederea aflării adevărului judiciar să lămureasca cauza sub toate aspectele pe bază de probe, probe ce nu au o valoare dinainte stabilita (art.63 alin.2 Cod Procedură Penală) si odata analizând probele administrate să le retină doar pe cele care reflectă adevărul.
Sub aspect probator din perspectiva art.69 Cod Procedură Penală declaratiile învinuitului / inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai in măsura in care sunt coroborate cu fapte şi imprejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente in cauză iar pe de alta parte in cursul procesului penal inculpatul se bucură de prezumtia de nevinovătie garantată de prevederile art.5/2 Cod Procedură Penală, sarcina administrării probelor in procesul penal revenind organelor de urmărire penală si instantei de judecată. Totodată, inculpatului îi este recunoscut dreptul de a nu face nici o declaratie in fata organelor judiciare exercitându-şi dreptul la tăcere , nefiind obligat să isi dovedească nevinovătia(art.66 alin.1 Cod Procedură Penală) insa cu toate acestea, in cazul in care există probe de vinovătie inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
De asemenea din aceeasi perspectiva instanta retine ca astfel cum Curtea EDO a statuat in cauzele Luca contra Italiei si Al-Khawaja şi Tahery contra Regatului Unit , daca in principiu toate mijloacele de proba aduse impotriva acuzatului trebuie să fie administrate în prezenţa sa şi în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii, exista si excepţii de la această regulă, prin care nu trebuie insa să se încalce dreptul de apărare al acuzatului, care presupune că acuzatul să aibă posibilitatea reală şi adecvată de a contesta declaraţiile martorului şi de a îi pune întrebări, fie la momentul în care martorul dă declaraţia fie la un moment ulterior. Chiar instanta europeana a reţinut că instanţele naţionale pot să folosească declaraţiile martorilor din timpul urmăririi penale atunci când există un motiv întemeiat pentru lipsa martorului şi atunci când condamnarea nu este întemeiată exclusiv sau de o manieră determinantă pe declaraţia martorului care nu a putut fi interogat de către acuzat.
In cauza de fata instanta de judecata a reţinut , fara a nega ca stabilirea vinovatiei inculpatului F.A. se fundamenteaza intr-o masura determinanta pe declaratiile martorilor absenti , raportat la circumstantele specifice cauzei , atata timp cat inculpatul prin aparatorii sai alesi a avut posibilitatea reala si satisfacatoare de a contestat depozitiile acestora , ca aceasta solutie este compatibila cu exigentele art .6 din Conventie , atata timp cat pe de o parte a facut demersuri repetate si suficiente pentru a analiza existenta unor motive obiective de a concluziona ca audierea martorilor nu a putut fi realizata , iar pe de alta parte depozitiile acestor martori absenti in cursul cercetarii judecatoresti se coroboreaza si cu alte mijloace de
proba concludente fara ca intre acestea sa existe contradictii evidente. Asadar instanta a apreciat in dezacord cu apararea ca au fost respectate intru totul garantiile procesuale recunoscute inculpatului iar dreptul la aparare al acestuia nu a fost nici pe departe incalcat.
Din perspectiva prevederilor art. 211 alin.1 Cod Penal instanta a constatat ca infractiunea de talharie este o infractiune complexa avand doua obiecte juridice speciale dintre care unul principal- relatiile sociale referitoare la posesia sau detentia asupra bunurilor mobile si unul secundar constand in relatiile sociale referitoare la viata , integritatea corporala sau libertatea persoanei. De asemenea daca in alcatuirea laturii obiective intra cele doua activitati strans legate intre ele furtul si folosirea violentei din punct de vedere subiectiv fapta se poate comite doar cu forma de vinovatie a intentiei directe , ceea ce implica pe plan subiectiv atat scopul specific furtului - insusirea pe nedrept a bunului dar si scopul folosirii violentei pentru savarsirea furtului. Însa din punct de vedere subiectiv hotararea faptuitorului de a savarsi talharia poate fi luata de la inceput sau poate sa apara in timpul savarsirii acestuia, neavand asadar relevanta sub aspectul existentei infractiunii imprejurarea ca scopul insusirii pe nedrept a fost urmarit inaintea exercitarii violentelor ori daca acest scop a intervenit in timpul unor asemenea mijloace in vederea altei finalitati(Decizia nr. 50/1971 a Tribunalului Suprem) atata timp cat nu este necesara concomitenţa apriorica a pozitiei subiective raportata la toate actiunile.
Derularea evenimentelor şi rapiditatea cu care acestea s-au pretrecut astfel cum a fost prezentata denota in opinia instantei fara putinta de tagada ca sub aspect subiectiv ca inculpatul a urmarit ca prin mijlocirea violentei exercitate asupra partii vatamate sa o deposedeze pe aceasta de autovehiculul sau , stiut fiind ca intentia se degaja de cele mai multe ori din materialitatea faptelor şi din exercitarea activitatilor specifice laturii obiective , respectiv , modalitatea in care inculpatul a actionat in concret , relevante in acest sens fiind chiar declaratiile congruente sub acest aspect ale partii vatamate V. si declaratiile martorului ocular B. potrivit carora acestia de teama au coborat din masina dupa ce inculpatul a aplicat lovitura cu pumnul partii vatamate.
Or , din aceasta perspectiva chiar daca inculpatul a incercat sa acrediteze ideea ca scopul actiunii sale nu a fost nicidecum acela ca prin violenta sa deposedeze partea vatamata de bunul sau ci a incercat sa aplice o corectie partii vatamate si abia apoi s-a hotarat sa ia autovehiculul pentru a-l tine drept gaj pana cand partea vatamata V. si martorul B. îi vor restitui datoria, în realitate inculpatul chiar daca nu a premeditat , a aplicat lovitura cu pumnul partii vatamate pentru a-i deposeda pe cei doi de autovehicul , ceea ce a si facut ulterior.
Pe de alta parte instanta a reţinut ca sub aspectul raspunderii penale pentru savarsirea infractiunii de talharie nu are releventa imprejurarea ca inculpatul nu a actionat cu intentia a insusi pe nedrept un bun , ci pentru a constrange partea
vatamata la o prestatie legala sau la restituirea unei sume de bani ce formeaza obiectul unei conventii (CSJ, Sectia Penala , decizia nr. 1732/1995) , atata timp cat inculpatul prin conduita sa inculpatul nu a facut decat sa-si insuseasca in sensul legii
penale, prin violenta, autovehiculul partii vatamate, atata timp cat in vederea realizarii acestui scop s-a intors , a luat autovehiculul si a plecat cu acesta la serviciu.
Fata de starea de fapt si argumentele de ordin juridic retinute instanta a apreciat cererea de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea de talharie in infractiunile de furt calificat si lovire intrucat nu ar fi intrunite in mod cumulativ cele doua conditii - deposedarea prin violenta si scopul insusirii bunului ca fiind neîntemeiata sens in care va fi respinsa.
Fată de ansamblul materialului probator administrat in cursul procesului penal instanta a apreciat că prezumtia de nevinovătie garantată de dispozitiile art.5/2 Cod Procedură Penală şi art.66 Cod Procedură Penală de care se bucură inculpatul a fost răsturnată, fapta şi vinovătia acestuia rezultând dincolo de orice indoială rezonabilă din mijloacele de proba administrate constand partial in declaratiile inculpatului F.A. , plangerea penala si declaratiile partii vatamate V.A.P., declaratiile martorilor
B.S.C., B.A., C.M.G., S.P. , certificatul medico legal eliberat partii vatamate ,
dovezile de ridicare si predare a bunului sustras, procesele verbale de cercetare la fata locului incheiate de catre organele de politie in data de 01.04.2013 in prezenta martorilor asistenti si plansele foto anexe dar si procesul verbal de prezentare a materialului de urmarire penala inculpatului la data de 09.04.2013.
In drept, fapta inculpatului F.A. , care, după condamnarea definitiva la pedeapsa de 2 ani si 4 luni inchisoare cu suspendare sub supraveghere aplicata prin sentinta penala nr. 1294/19.09.2012 a Judecatoriei Bistrita , definitiva la data de
14.01.2013 prin decizia penala nr. 35/R/14.01.2013 a Curtii de Apel Cluj , in cursul termenului de incercare de 5 ani , în data de 01.04.2013 in jurul orei 08,00 aflandu-se pe str. D. , prin aplicarea unei lovituri cu pumnul partii vatamate V.A.P. (pentru care aceasta a avut nevoie de 4-5 zile de ingrijiri medicale) , a sustras cheile din contactul autoturismului marca Citroen Xsara cu nr. BN 881 SE, dupa care a determinat partea vatamata si pe martorul B.S.C. sa paraseasca autoturismul , revenind ulterior si luand autoturismul intruneste elementele constitutive ale infractiunii de tâlhărie in forma agravata prev şi ped de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c) Cod Penal cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.a) Cod Penal .
În procesul de individualizare si dozare a pedepsei ce s-a aplicat instanţa a avut în vedere in mod plural criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod Penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator( inchisoarea de la 5 la 12 ani) , gradul de pericol social concret al faptei comise apreciat ca fiind unul ridicat, raportat la modul şi mijloacele de comitere a faptei, pe timp de zi şi in loc public fiind (pe strada ) inculpatul in ciuda relatiilor de prietenie pe care le avea atat cu martorul B. cat si cu partea vatamata pe fondul unor divergente legate de restituirea sumei de 7000 Ron a preferat sa deposedeze partea vatamata de autovehiculul sau aplicand o lovitura cu pumnul acesteia, dovedind astfel dispret atat fata de amicul sau dar si fata de normele sociale , scopul ilicit urmarit de a confisca masina drept garantie pentru plata datoriei , sfidand astfel organele judiciare si procedand la a face justitie in propria maniera fara a se gandi la consecinte , valorile sociale lezate in urma comiterii faptei, respectiv patrimoniul părtii vătămate dar si integritatea sa fizica si psihica , de persoana inculpatului care in ciuda varstei sale a fost condamnat pentru comiterea de infractiuni contra patrimoniului , condamnari cu suspendare conditionata dar si sub supraveghere a preferat in dispretul clementei acordate de organele de judecata sa continue si sa persevereze chiar in activitatea infractionala , atitudinea inculpatului care la inceputul
activitatii de cercetare penala a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului iar ulterior prin declaratiile sale a ingreunat activitatea de cercetare penală dar şi de imprejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală(stare de recidiva postcondamnatorie in care inculpatul a comis fapta).
Cu toate acestea raportat la imprejurarile concrete in care fapta sa petrecut dar si aspectele de ordin personal reliefate in cuprinsul referatului de evaluare nr. 64R/SPMS/ 21.05.2013 efectuat de catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Mures ce a scos in evidenta ca inculpatul provine dintr-o familie armonioasa, care îi acorda sprijin si in prezent, pregatirea sa scolara si profesionala acesta absolvind 10 clase in cadrul Grupului Scolar Samuil Micu din localitatea Sarmasu iar ulterior finalizarii studiilor lucrand in constructii , a respectat intru totul obligatiile si masurile impuse de catre instanta de judecata , este tatal un copil in varsta de 3 ani instanta apreciaza oportun a valorifica aceste imprejurari personale ca circumstante atenuante judiciare in conformitate cu prevederile art. 74 alin.2 Cod Penal urmand ca pedeapsa aplicata sa fie sub minimul special.
In schimb instanta nu a apreciat incidenta in cauza circumstanta atenuanta legala a provocarii neputand considera ca atitudinea anterioara a partii vatamate V. si a martorului B. ar constitui o provocare a inculpatului atata timp cat nu sunt intrunite cerintele imperative potrivit art. 73 alin. 1 lit.b) Cod Penal cei doi nu au avut o comportare injurioasa sau amenintatoare de natura sa cauzeze inculpatului o stare de puternica tulburare sau emotie incat sa nu fie in stare sa se abtina de la o riposta prin savarsirea agresiunii , mai degraba inculpatul a fost cel care a preferat sa rezolve o un diferend pe cale o cale total ilicita si ilegala , faptele comise neavand nici pe departe o semnificatie apropiata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul F.A. solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei judecătoriei şi rejudecând dosarul, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea complexă de tâlhărie prev de art 211 alin 1, alin 2 lit c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal, în infracţiunea de lovire prev de art 180 alin 2 Cod penal, şi două infracţiuni de furt, având în vedere că au fost două momente distincte ale săvârşirii faptelor, respectiv furtul cheilor autoturismului şi furtul autovehicolului.
În subsidiar, apreciază că se impune reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prev de art 74 şi 76 Cod penal, cu consecinţa reducerii pedepselor ce se vor aplica sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea ajunge la următoarele constatări:
Constituie infracţiunea de tâlhărie furtul urmat de întrebuinţarea de violenţe, pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Timpul scurs între sustragerea bunului şi exercitarea violenţelor asupra părţii vătămate nu înlătură relaţia de intercondiţionare a celor două fapte, câtă vreme este evident că, infracţiunea- mijloc (violenţele) a fost comisă pentru ca inculpatul să-şi asigure scăparea după comiterea infracţiunii- scop (furtul).
Potrivit art. 211 alin 1 din Codul penal, constituie infracţiunea de tâlhărie „furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor
astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea”.
În speţă, sustragerea autoturismului este temeinic dovedită cu probele administrate, inculpatul însuşi recunoscând în cele din urmă acest lucru.
Existenţa violenţelor exercitate asupra părţii vătămate de către inculpat, este de asemenea dovedită în mod cert cu declaraţiile părţii vătămate V.A.P., ale martorilor
B.S.C., S.P., C.M., B.A., cu constatările şi concluziile certificatului medico-legal al victimei şi chiar cu declaraţia inculpatului F.A., care a recunoscut că a încercat să aplice o corecţie părţii vătămate şi apoi s-a hotărât să însuşească autovehicolul, pentru a-l ţine drept gaj, până când partea vătămată îi va restitui datoria.
Scopul exercitării acestor violenţe a fost în mod evident acela ca inculpatul să-şi asigure scăparea.
Prin urmare, între cele două componente - acţiunea de smulgere a cheilor şi acţiunea de exercitare a violenţelor- există relaţia de intercondiţionare cerută de art. 211 alin 1 din Codul penal, relaţii de conexitate între infracţiunea- scop şi infracţiunea -mijloc, astfel că nu se pot reţine existenţa a două infracţiuni distincte, una de furt calificat şi una de lovire sau alte violenţe.
Este adevărat că, acţiunea adiacentă trebuie să se comită înainte, în timpul sau imediat după aceasta.
Prin noţiunea de „imediat” nu trebuie înţeles însă că violenţele se exercită neapărat în momentul următor actului de smulgere, în doctrină fiind admis că este posibil ca între cele două momente să treacă un interval de timp necesar urmăririi şi prinderii inculpatului.
În speţă, între furtul autoturismului şi exercitarea violenţei asupra părţii vătămate s-a scurs un interval scurt de timp, conform declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorilor, astfel că, nu se poate susţine că violenţele au pierdut legătura cu scopul inculpatului de aşi asigura scăparea sau de a-şi asigura păstrarea bunului.
Din declaraţiile coroborate ale martorului ocular B.S. şi ale părţii vătămate V.A.P. rezultă fără dubiu că la 1 aprilie 2013 pe timp de zi şi în loc public, inculpatul prin aplicarea unei lovituri cu pumnul în faţa victimei, agresiune în urma căreia aceasta a avut nevoie de 5 zile de îngrijiri medicale, a sustras cheile din contactul autoturismului marca Citroen X Sara cu nr ..., după care i-a determinat pe cei doi să părăsească autoturismul, revenind la un interval scurt de timp însuşind şi autovehicolul.
Curtea reţine că potrivit art 211 din Codul penal, tâlhăria este un furt comis cu violenţă, fiind o infracţiune complexă, unică prin voinţa legiuitorului.
În conţinutul infracţiunii sunt întrunite infracţiuni distincte, cum sunt furtul, ameninţarea, fapte care aduc atingere integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei.
În consecinţă, şi elementul material al infracţiunii are o structură complexă. Acesta este alcătuit în primul rând din elementul material al infracţiunii de furt, care constituie componenta principală a structurii complexe a elementului material al infracţiunii de tâlhărie.
Al doilea element component, adiacent faţă de primul, îl reprezintă o violenţă fizică prin intermediul căreia inculpatul săvârşeşte furtul sau încearcă să păstreze bunul furat, să şteargă urmele infracţiunii sau să-şi asigure scăparea, cum este cazul în speţă.
Aceste elemente componente sunt într-o relaţie de condiţionare, în sensul că infracţiunea de tâlhărie există numai atunci când violenţele sunt săvârşite în scopul
comiterii furtului, ca inculpatul să păstreze bunul sustras, să şteargă urmele infracţiunii sau să-şi asigure scăparea.
De asemenea, o condiţie esenţială a infracţiunii este săvârşirea efectivă a actului adiacent, care trebuie să se comită în raport cu furtul, înainte, în timpul sau imediat după aceasta.
Curtea reţine că dacă deposedarea părţii vătămate de autoturism s-a realizat prin violenţe ce au pricinuit acesteia o vătămare a integrităţii corporale, pentru a cărei vindecare a fost nevoie de îngrijiri medicale timp de 5 zile, fapta săvârşită constituie infracţiunea unică complexă de tâlhărie prev de art 211 alin 1 şi alin 2 lit c Cod penal cu art 37 lit a Cod penal, iar nu în concurs ideal de infracţiuni : furt calificat şi lovire cu aplicarea art 33 lit b Cod penal.
Timpul scurs de la sustragerea cheilor autovehicolului şi până la exercitarea violenţelor asupra victimei nu înlătură relaţia de intercondiţionare a celor două fapte, fiind evident că, violenţele, respectiv infracţiunea mijloc a fost comisă pentru păstrarea bunului şi a-şi asigura scăparea după comiterea infracţiunii scop (furtul autovehiculului).
Curtea va înlătura apărarea inculpatului în sensul că a însuşit autovehiculul părţii vătămate, pentru a o determina pe aceasta să-i restituie o sumă de bani împrumutată, deoarece practica judiciară este unanimă cu privire la acest aspect, relevând că “Împrejurarea că inculpaţii se credeau îndreptăţiţi la luarea unor bunuri din posesia părţii vătămate, deoarece aveau de încasat o sumă de bani de la aceasta, condiţionând restituirea bunurilor de o împrejurare incertă - plata pretinsei datorii - este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte existenţa laturii subiective a infracţiunii de tâlhărie şi nu înlătură intenţia de însuşire”.
În acelaşi sens, tot instanţa supremă a decis că “invocarea de către inculpat a unui drept asupra bunului sustras este irelevantă, valorificarea pretenţiilor patrimoniale nefiind permisă decât pe căile prevăzute de lege”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o altă speţă a decis că “intenţia de tâlhărie există şi în situaţia în care autorul faptei a luat bunurile fără consimţământul proprietarului şi prin violentarea acestuia, sub pretext că acesta refuză să-i înapoieze o sumă de bani împrumutată”. Aceeaşi instanţă a statuat că “din punctul de vedere al realizării conţinutului infracţiunii de tâlhărie, nu interesează cui aparţine dreptul de proprietate sau de coproprietate asupra bunului, relevant fiind numai că, în momentul săvârşirii infracţiunii, bunul se afla în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane; aşadar, urmărind să dobândească fără drept posesia unor bunuri din detenţia altuia, inculpatul acţionează cu intenţia de a fura sau tâlhări”. Într-o altă decizie, instanţa supremă a învederat că “împrejurarea că inculpatul se credea îndreptăţit a i se restitui o sumă de bani de către partea vătămată, este fără relevanţă sub aspectul analizat şi nu exclude conştiinţa însuşirii pe nedrept a lucrurilor în cauză, atâta timp cât el cunoştea că partea vătămată are drept de proprietate asupra acelor lucruri şi le-a luat din posesia acesteia fără consimţământul său”.
Susţinerile inculpatului recurent, în sensul că deposedarea părţii vătămate nu s-a făcut în scopul însuşirii pe nedrept, ci pentru a recupera datoria victimei către inculpat, sunt contrazise de probe şi totodată, fără relevanţă în ce priveşte existenţa infracţiunii şi încadrarea ei juridică, restabilirea unor drepturi pretins încălcate neputându-se face prin acte de însuşire a bunului, ci numai pe căile prevăzute de lege.
Întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 şi art.52 C.proc.pen. care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.
Cât priveşte al doilea motiv de recurs, vizând netemeinicia sancţiunii aplicate şi a modului de executare a acesteia, se remarcă următoarele:
Curtea, constată că Judecătoria a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art.72 din Codul penal, evidenţiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare privative de libertate, prin prisma funcţiilor unei asemenea sancţiuni.
Curtea, în baza propriei analize, faţă de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susţinute, deoarece nu s-ar putea da eficienţă într-un mod prioritar circumstanţelor personale, în raport cu celelalte, faţă de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.
Instanţa de recurs consideră că pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare, reprezintă o pedeapsă proporţională, atât cu gravitatea efectivă a faptelor comise de recurent, concretizate prin modul în care acesta a acţionat, prin săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, şi ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al recurentului, cât şi profilul socio-moral şi de personalitate a acestuia, a cărui atitudine în societate şi procesuală în cauză, este negativă, încercând să plaseze vinovăţia asupra altor persoane.
Nu poate fi omis faptul că inculpatul a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie prev de art 37 lit a Cod penal, în perioada termenului de încercare al unei sancţiuni în privinţa căruia se dispusese suspendarea sub supraveghere a sancţiunii.
Faţă de modul de săvârşire a faptelor,cuantumul sancţiunii rezultante de 5 ani şi 4 luni închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar individualizarea sa, prin privare de libertate, va contribui la o reinserţie socială reală a acestuia, ţinând cont de vârsta tânără de 21 de ani, de starea de recidivă, de faptul că nu este încadrat în muncă.
Cuantumul sancţiunii nu se impune a fi redus faţă de gravitatea faptelor comise, consecinţele acestora, rezonanţa în comunitate şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, faţă de săvârşirea unor asemenea infracţiuni, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art.385/9 pct.14 C.pr.pen.
Aşa fiind, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat, în baza art. 38515pct.1 lit.b împotriva sentintei penale nr. 772 din 14 iunie 2013 a Judecătoriei Cluj Napoca.
Se va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului F.A. timpul arestului preventiv, începând cu data de 1 aprilie 2013 şi până în prezent.
Se va stabili în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj- suma de 50 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu- ...-, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, în baza art. 189 Cod procedură penală.
Inculpatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 350lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocaţial partial, conform art. 192 alin.2 Cod procedură penală. (Judecător Delia Purice)
