Recurs. Soluţii. Casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Cazuri
| Comentarii |
|
Aşa cum rezultă din actele de la dosar filele 12-14, partea vătămată a fost internată la Clinica de Chirurgie oro-maxilo-facială Tg. Mureş în perioada 11.07.-14.07.2009, 16.09.-21.09.2009, 23.07.-28.07.2009. În ipoteza în care partea vătămată a fost internată în spital, prima instanţă trebuia să clarifice latura civilă şi faţă de unitatea spitalicească ce a acordat îngrijirile medicale. Neprocedând în acest fel, în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C.proc.pen., caz de casare ce duce la aplicarea art. 385 15 pct. 2 lit. c) C.proc.pen., respectiv la casarea hotărârii primei instanţe şi rejudecarea cauzei de către această instanţă.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 332 din 11 aprilie 2012
Prin sentința penală nr. 119 din 20.10.2011 pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr. 154/323/2011 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. c) C.proc.pen., a fost achitat pe inculpatul P.A.I., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzut de art. 182 alin. (1) C.pen.
în temeiul art. 346 alin. (3) C.proc.pen., a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă exercitată de partea vătămată O.C.I.
în temeiul art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a fost obligată partea civilă la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 763/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P.A.I. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzut de art. 182 alin. (1) C.pen.
în fapt, s-a reținut că în seara zilei de 10.07.2009, învinuitul P.A.I. împreună cu numiții G.G.C., C.L.E., SA B. și Z.D.C. s-au deplasat la discoteca din loc. Seleuș unde au consumat băuturi alcoolice până la ora 03:00 când organizatorul discotecii le-a solicitat să părăsească localul. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, grupul de persoane indicat a devenit recalcitrant la anunțul de închidere a discotecii, generându-se o altercație între aceștia și un alt grup de persoane printre care se afla și O.A.V., vărul părții vătămate și B.C. Altercația a continuat și după ce persoanele menționate au fost evacuate din local iar la un moment dat situația a degenerat, cele două grupuri aplicându-și reciproc lovituri. în acel moment a intervenit partea vătămată O.C.I., cu intenția de a aplana conflictul, acesta fiind lovit în zona feței cu lovituri de pumn de către învinuitul P.A.I., fiind despărțiți ulterior de alte persoane.
Din conținutul certificatului medico-legal nr. 2770/31.07.2009 eliberat de Institutul de Medicină Legală din Târgu Mureș a rezultat că partea vătămată O.C.I. a suferit o fractură mandibulară dublă paramediană stângă și angulară dreaptă respectiv o luxație parțială, acest traumatism cranio-facial fiind provocat de un act de agresiune prin loviri directe cu un corp dur contondent, leziunile putând data din ziua de 11.07.2009. S-a concluzionat că pentru vindecare au fost necesare un nr. de 70-80 zile de îngrijiri medicale.
Analizând actele dosarului de față și materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
în seara zilei de 10.07.2009, în localul din sat Seleuș, com. Zagăr, jud. Mureș a avut loc un conflict între inculpatul P.A.I. și numiții G.G.C., C.L.E., SA B. și Z.D.C. pe de o parte, respectiv partea vătămată O.C.I. și numiții O.A.V. și B.C., pe de altă parte. Conform datelor menționate în certificatul medico-legal nr. 2770 din data de 31.07.2009 emis de Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș, partea vătămată O.C.I., victima agresiunii, a fost diagnosticată cu leziuni traumatice care s-au produs prin loviri directe repetate cu un corp dur contondent, necesitând pentru vindecare un nr. de 70-80 zile de îngrijire medicală.
Instanța a constatat însă că în cauză nu s-a putut proba săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzut de art. 182 alin. (1) C.pen. împotriva părții vătămate, din coroborarea declarațiilor părților cu cele ale martorilor audiați nereieșind comiterea de către acesta a faptei penale.
Astfel, din coroborarea declarațiilor date de martorii G.G.C., C.L.E., SA B. și Z.D.C., rezultă că toate persoanele implicate în conflict s-au bătut reciproc unii pe alții iar G.G.C., C.L.E., SA B. au arătat că nu l-au văzut pe inculpat ca să fi aplicat vreo lovitură părții vătămate. De asemenea, martorul B.C., vărul primar al părții vătămate, în declarația dată în data de 16.08.2009, respectiv la un interval de timp de cca. o lună de la incident, a susținut că toți cei implicați în conflict se aflau sub influența băuturilor alcoolice și că nu a văzut exact pe persoana care l-a lovit pe O.C.I. Tot acest martor, în cuprinsul declarației din data de 29.07.2010, respectiv la 1 an de zile după incident, indică pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii de vătămare corporală, susținere pe care o menține și în declarația dată în fața instanței de judecată, arătând însă că, în seara zilei respective, a consumat băuturi alcoolice, fără a putea indica și cantitatea consumată. Mai mult decât atât, însăși partea vătămată O.C.I., prin plângerea formulată la data de 5.08.2009 și înregistrată la Poliția com. Zagăr a arătat că solicită tragerea la răspundere penală a mai multor persoane pentru săvârșirea actelor de violență împotriva lui, urmând ca ulterior să revină și să indice ca autor al faptei numai pe inculpatul P.A.I. Aceste declarații s-au coroborat cu cele ale inculpatului în cauză care a negat constant comiterea faptei deși a recunoscut conflictul dintre părțile din incident, susținerile acestuia fiind confirmate prin declarațiile martorilor C.I.E. și G.G.C. Tot astfel, nici martorul O.A.V., prin declarația dată în 27.07.2010, nu a putut indica persoana care l-a lovit pe partea vătămată.
Instanța a reținut că pentru a se ajunge la pronunțarea unei soluții de condamnare, trebuie să se constate că în speță sunt realizate cumulativ următoarele condiții: fapta să existe, să constituie infracțiune și să fie dovedită săvârșirea ei cu vinovăție de către inculpat. Singurul temei al răspunderii penale îl reprezenta săvârșirea unei infracțiuni.
Având în vedere starea de fapt reținută, instanța a constatat că în cauza de față existența faptei imputate inculpatului nu a fost dovedită, fapt care a condus la imposibilitatea fundamentării obiective a tragerii la răspundere penală a inculpatului.
în considerarea faptului că în dreptul român inculpatul nu trebuie să își dovedească nevinovăția, iar răsturnarea acestei prezumții poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăție, în condițiile în care urmare a administrării probelor necesare soluționării cauzei se ajunge la o îndoială asupra vinovăției inculpatului, prezumția de nevinovăție nu este răsturnată, această îndoială fiind în favoarea inculpatului. Neputându-se dovedi fără echivoc vinovăția inculpatului, dubiile existente se interpretează în favoarea acestuia.
S-a reținut că prezumția de nevinovăție este consacrată și în dispozițiile art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, orice persoană acuzată de o infracțiune fiind prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită, purtând și asupra sarcinii probei, care revine în principiu Ministerului Public, iar îndoiala profită persoanei acuzate. în aceste condiții, condamnarea inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăție ar fi fost de natură să atragă constatarea încălcării articolului 6 parag. 2 din Convenție. (Telfner împotriva Austriei, Hotărârea din 20.03.2011).
în condițiile în care probele administrate în cauză nu erau apte a dovedi vinovăția inculpatului, instanța a constatat că prezumția de nevinovăție de care acesta se bucură în accepțiunea art. 66 alin. (2) C.proc.pen. și ridicată la rang de principiu prin art. 52 din cod, nu a fost răsturnată.
Având în vedere aceste considerații, instanța în baza prevăzut art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. c) C.proc.pen., a dispus achitarea inculpatului P.A.I. în procesul penal pornit la plângerea părții vătămate O.C.I., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzut de art. 182 alin. (1) C.pen.
S-a reținut că însăși partea vătămată a avut pe parcursul procesului penal ezitări în legătură cu identificarea persoanei care i-a cauzat leziunile, iar inculpatul a negat implicarea sa în vreo activitate infracțională asupra victimei; astfel acțiunea penală vizând infracțiunea a cărei victimă a fost partea vătămată, a fost soluționată în temeiul art. 345 alin. (3) C.proc.pen., dubiul pe marginea probelor certe care să ateste vinovăția inculpatului, profitând acestuia.
Pornind de la soluția dispusă cu privire la latura penală, în temeiul dispozițiilor art. 346 alin. (3) C.proc.pen. raportat la art. 14 din cod, acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite săvârșite de inculpat.
împotriva sentinței instanței de fond a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni.
De asemenea a declarat recurs și partea civilă O.C.
Analizând recursul formulat de partea civilă se constată că acesta este tardiv, fiind înregistrat după termenul de 10 zile prevăzut de art. 3853C.proc.pen.
Astfel, atunci când instanța de fond a rămas în pronunțare, la 13.10.2011, partea civilă era prezentă. La data de atunci pronunțarea a fot amânată la 20.10.2011.
De la data de 20.10.2011 curge termenul de declarare a recursului pentru partea civilă, de 10 zile.
Se constată că recursul a fost declarat la 23.11.2011, după expirarea termenului de mai sus.
Ca urmare, recursul acestei părți civile va fi respins ca tardiv formulat, în conformitate cu art. 385 15 pct.1 lit. a) C.proc.pen.
în ceea ce privește recursul parchetului, acesta a fost declarat în termen iar motivele de recurs au constat în greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății și în nesoluționarea laturii civile a cauzei față de clinica de Chirurgie oro-maxilo-facială Tg.Mureș, clinică la care a stat internată partea vătămată și față de care nu a fost soluționată latura civilă a cauzei.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art. 385 14 C.proc.pen. și prin raportare la art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., sub toate aspectele, se rețin următoarele:
Așa cum rezultă din actele de la dosar filele 12-14, partea vătămată a fost internată la Clinica de Chirurgie oro-maxilo-facială Tg.Mureș în perioada 11.07.-14.07.2009, 16.09.-21.09.2009, 23.07.-28.07.2009. în aceste condiții trebuia clarificată latura civilă și față de această unitate spitalicească.
Având în vedere că acest aspect nu a fost clarificat, se apreciază că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C.proc.pen., caz de casare ce duce la aplicarea art. 385 15 pct. 2 lit. c) C.proc.pen., respectiv la casarea hotărârii primei instanțe și rejudecarea cauzei.
Cu ocazia rejudecării cauzei prima instanță va introduce în cauză Clinica de Chirurgie oro-maxilo-facială Tg.Mureș, în vederea clarificării laturii civile și față de aceasta.
Instanța de fond va proceda la reanalizarea cauzei, pe fond, sub toate aspectele urmând a fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate de parchet.
