Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive prevăzute în art. 136 lit. b) şi c) C.proc.pen. Recurs împotriva încheierii de respingere. Admisibilitate
| Comentarii |
|
În condiţiile în care instanţa de recurs nu a identificat niciun motiv de nelegalitate sau de netemeinicie a încheierii primei instanţe prin care a fost respinsă plângerea inculpaţilor în contra ordonanţei procurorului de prelungire a duratei măsurii obligării de a nu părăsi ţara, recursurile inculpaţilor trebuie respinse ca nefondate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 402 din 18 mai 2012
Prin încheierea penală 50/C/15.05.2012 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul penal nr. 4290/102/2012, a fost respinsă plângerea formulată de inculpații R.A.V. și R.M., împotriva Ordonanței din data de 10.05.2012 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș în dos. nr. 142/P/2011, prin care s-a prelungit față de inculpați măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Petenții inculpați au fost obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Față de numitul R.M. s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal și la art. 2481 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal.
Prin ordonanța procurorului din data de 23 februarie 2012, s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de inculpat și pentru alte acte materiale ale infracțiunii pentru care s-a început inițial urmărirea penală împotriva sa.
Față de inculpat, prin încheierea penală nr. 22/C din data de 14 februarie 2012 a Tribunalului Mureș s-a respins propunerea de arestare preventivă și s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, cu stabilirea obligațiilor prevăzute de lege în sarcina sa.
Măsura preventivă menționată mai sus a fost prelungită ulterior de procuror, pe câte 30 de zile, ultima prelungire dispunându-se prin ordonanța din data de 9 aprilie 2012, pronunțată în dosarul nr. 142/P/2011, măsura fiind prelungită pentru perioada 13 aprilie 2012 - 12 mai 2012.
Prin încheierea penală din data de 24 aprilie 2012, Tribunalul Mureș a înlocuit măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, stabilind obligațiile pe care mai trebuie să le respecte inculpatul pe durata menținerii acestei din urmă măsuri.
în ceea ce-l privește pe inculpatul R.A.V., la data de 10 februarie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 26 din Codul penal raportat la art. 132 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal.
Prin ordonanța procurorului din data de 23 februarie 2012, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului R.A.V. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 din Codul penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal.
Față de inculpat s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, cu stabilirea obligațiilor prevăzute de lege în sarcina sa.
Măsura preventivă menționată mai sus a fost prelungită ulterior pe câte 30 de zile, ultima prelungire dispunându-se prin ordonanța procurorului din data de 9 aprilie 2012, pronunțată în dosarul nr. 142/P/2011, măsura fiind prelungită pentru perioada 13 aprilie 2012 - 12 mai 2012.
Prin încheierea penală nr. 40/C din data de 12 aprilie 2012, Tribunalul Mureș a admis cererea inculpatului R.A.V. și a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile, de la data rămânerii definitive a încheierii respective.
Prin încheierea penală din data de 19 aprilie 2012 și în cazul acestui inculpat s-au revizuit obligațiile pe care mai trebuie să le respecte pe durata menținerii acestei din urmă măsuri.
Prin ordonanța din data de 10 mai 2012, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș în dosarul nr. 142/P/2011, s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara, în cazul ambilor inculpați, pe câte o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 mai 2012 până la data de 11 iunie 2012, menținându-se totodată obligațiile de respectat, așa cum au fost ele revizuite prin încheierile Tribunalului Mureș.
Tribunalul Mureș, analizând plângerea inculpaților a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1402 din C.proc.pen., împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi țara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.
Potrivit alineatului 7 al aceluiași articol, când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanța dispune revocarea ei.
O primă observație: deși textul de lege se referă doar la luarea măsurilor preventive menționate expres, tribunalul a apreciat că aceleași dispoziții legale sunt aplicabile și în cazul prelungirii acelorași măsuri, prin ordonanță, de către procuror, în timpul urmăririi penale.
Cu privire la primul aspect invocat de inculpați, s-a precizat că, prin procesul verbal din data de 14 mai 2012 (comunicat și inculpaților) procurorul a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul ordonanței din data de 10 mai 2012, în sensul că a prelungit față de inculpați nu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ci măsura obligării de a nu părăsi țara.
în condițiile în care în considerentele ordonanței s-a menționat și s-a motivat despre necesitatea prelungirii măsurii obligării de a nu părăsi țara, este evident că înscrierea în dispozitivul aceleiași ordonanțe despre prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea reprezintă doar o eroare materială dintre cele care pot fi îndreptate în procedura instituită de art. 195 din C.proc.pen., neducând nicidecum la nulitatea actului și la constatarea încetării de drept a măsurii preventive.
în privința cererii de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, s-au precizat următoarele:
La data de 15 mai 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a emis rechizitoriul în cauză și a sesizat cu acesta Tribunalul Mureș.
Prin rechizitoriul menționat mai sus, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul R.M. pentru comiterea a 7 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute și pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal și față de inculpatul R.A.V. pentru comiterea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute și pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal.
Prin aceleași rechizitoriul s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a celor doi inculpați, R.M. sub acuza comiterii a 11 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute și pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal, iar R.A.V. sub acuza comiterii a 5 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute și pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal.
în opinia judecătorului delegat, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, cel mai în măsură să aprecieze dacă față de inculpați se mai impune a fi menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara este completul învestit cu soluționarea cauzei.
Deși legea nu prevede o modalitate distinctă și o obligație pentru completul de judecată învestit cu soluționarea pe fond a cauzei de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, nimic nu împiedică același complet de judecată să stabilească un termen intermediar și să aprecieze dacă se impune luarea unei asemenea măsuri pentru toată sau o parte a duratei judecății.
Ca atare, s-a apreciat că este neoportună și nepotrivită o decizie a judecătorului delegat pe o măsură care, din momentul sesizării instanței prin rechizitoriu, excede atribuțiilor sale.
Altfel, pe fondul plângerii, nu s-a observat nici o schimbare, nici a stării de fapt și nici a temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, care să conducă la revocarea acesteia.
Tribunalul Mureș a mai reținut că există în practica judiciară și opinia potrivit căreia, la momentul sesizării instanței prin rechizitoriu, măsurile preventive luate de procuror încetează de drept, iar în cazul măsurii obligării de a nu părăsi țara, dacă se constată necesitatea ei, această măsură se ia din nou de către instanță și nu se poate menține sau prelungi cea dispusă de procuror în cursul urmăririi penale.
împotriva acestei încheieri au declarat inculpații R.A.V. și R.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Examinând recursurile promovate, din prisma dispozițiilor art. 385 15 și art. 3856 alin. (3) C.proc.pen, instanța de control judiciar le găsește nefondate, pentru următoarele considerente:
în ceea ce privește legalitatea încheierii penale recurate, nu s-a evidențiat nici o încălcare a dispozițiilor legale care asigură garanțiile procesuale ale inculpatului în cursul procesului penal, nesubzistând în cauză nici un motiv de nulitate absolută sau relativă, față de soluția pronunțată de prima instanță.
Sub aspectul materialului probator administrat, hotărârea primei instanțe este la adăpost de orice critici.
Motivul invocat în fața instanței de recurs, respectiv faptul că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prelungită de procuror, nu poate fi menținută sau prelungită de judecător în momentul în care este legal sesizat cu rechizitoriu, nu este un motiv de recurs de natură să ducă la admiterea cererii, deoarece, așa cum rezultă din considerentele încheierii atacate, această situație a fost analizată de judecătorul delegat și care a procedat inclusiv la analiza pe fond a plângerii formulate de inculpați împotriva ordonanței procurorului.
Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, recursurile declarate de inculpații R.A.V. și R.M. împotriva încheierii penale nr. 50/C/15.05.2012 pronunțată de Tribunalul Mureș sunt nefondate, motiv pentru care, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., urmează a fi respinse.
Pornind de la soluția ce urmează să fie pronunțată în cauză, în baza art. 192 alin. (2), (4) C.proc.pen., vom obliga recurenții să plătească în favoarea statului cheltuielile judiciare din recurs.
