Repunere în termen, invocarea propriei culpe.. Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 14R din data de 15.01.2015
DOMENIUL - Litigii cu profesioniști
Drept procesual civil - Repunere în termen, invocarea propriei culpe. Obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social
Recurenta nu a administrat dovezi din care să rezulte imposibilitatea respectării termenului de declarare a recursului dintr-o cauză neimputabilă. Dimpotrivă, conform înscrisurilor existente în dosarul de fond, citarea și comunicarea hotărârii către pârâta debitoare s-a făcut la sediul indicat de aceasta în evidențele registrului comerțului, astfel că neanunțarea eventualei schimbări a sediului societății îi este imputabilă acesteia în totalitate. Mai mult decât atât, recurenta nu a indicat și, cu atât mai puțin, nu a probat existența unui alt sediu la care și-ar fi desfășurat activitatea și unde ar fi trebuit să i se comunice actele de procedură.
Conform prevederilor art.21 lit.a, coroborate cu art.22 alin.1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societății și condițiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute de către aceasta încă de la înființare. Cu toate acestea societatea pârâtă a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la O R C. Obligativitatea actualizării datelor cu privire la sediul societății este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, respectiv art.2 alin.1 lit.g din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16.09.2009. Sediul social reprezintă un criteriu de identificare a naționalității persoanei juridice, acesta trebuie să fie serios, real, sub aspectul existenței sale, în caz contrar acesta putând fi considerat un sediu fictiv.
Prin urmare, Curtea subliniază obligația recurentei de a indica O R C sediul real și actual pentru a se reține legala sa funcționare. Or, aceasta nu a îndeplinit obligația legală menționată și invocă propria culpă pentru a obține repunerea în termenul de declarare a recursului. Altfel spus, inacțiunea societății recurente de a lăsa să-i expire sediul social și de a nu îndeplini demersurile necesare pentru declararea sediul real și actual în evidențele registrului comerțului nu se traduce într-o împrejurare mai presus de voința părții, ci eventuala necunoaștere a hotărârii judecătorești de numire a lichidatorului este cauzată tocmai de pasivitatea sa culpabilă.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 14R din 15.01.2015)
Prin cererea înregistrată la data de 15.02.2010 pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr.8119/3/2010, petenta A F P S 3 a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. M I S.R.L., numirea unui lichidator pentru societatea intimată, conform dispozițiilor art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990, stabilirea remunerației și modalitatea de achitare.
În motivarea cererii, petenta a arătat că societatea intimată este dizolvată în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 din Legea nr.31/1990, hotărârea tribunalului nr.8417/17.10.2006 prin care s-a pronunțat dizolvarea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, nr.3969/13.12.2006.
În drept, sunt invocate prevederile art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.17 din Legea nr.146/1997.
În susținerea cererii, petenta a depus la dosarul cauzei fișă sintetică cu privire la debitele societății intimate.
Legal citată, intimata S.C. M I S.R.L. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
Prin sentința civilă nr.5226/23.04.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.8119/3/2010, a fost admisă cererea formulată de petenta A F P S 3, în contradictoriu cu intimata S.C. M I S.R.L., fiind numit lichidator al intimatei CII P.C.M. și fiind stabilită remunerația lichidatorului la suma de 1000 lei, aceasta urmând a fi achitată din averea societății dizolvate sau, în lipsa acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Totodată, s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii privind numirea lichidatorului, la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, care se comunică lichidatorului numit, se publică pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și se afișează la sediul oficiului registrului comerțului în care este înmatriculată societatea comercială dizolvată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.7 și următoarele din Legea nr.31/1990 republicată și modificată.
Astfel, hotărârea de dizolvare a societății intimate este irevocabilă din data de 01.06.2009, iar în termenul de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii instanței nu a fost numit lichidator pentru societatea intimată.
Petenta a dovedit îndeplinirea cerinței prevăzută de art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 (fraza a doua), în sensul că este persoană interesată să solicite numirea unui lichidator pentru societate, deoarece aceasta figurează în evidențele fiscale cu debite ce nu au fost recuperate de către petentă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta S.C. M I S.R.L., la data de 25.11.2014, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VI-a civilă la data de 22.12.2014 sub nr.8119/3/2010, prin care a solicitat repunerea în termenul de recurs, admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și respingerea cererii de numire a lichidatorului, cu consecința radierii mențiunii de lichidare a societății din registrul comerțului.
Cu privire la cererea de repunere pe rol, recurenta a învederat că nu a fost legal citată și nu i s-a comunicat hotărârea judecătorească, fiind încălcate dispozițiile art.88-90 C.pr.civ., deoarece societatea nu mai are sediul la adresa din mun. București, str. … nr…, bl…, sc…, parter, sector 3, fiind expirat din data de 01.09.2004, când a încetat contractul de închiriere.
Recurenta a subliniat că hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 12.11.2014, conform cererii de fotocopiere aflată la dosar, aflând de la Administrația Financiară despre starea de lichidare, cu prilejul unei plăți a impozitului pe profit.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că, în dosarul nr.31126/3/2006 al Curții de Apel București - Secția a V-a Comercială a fost pronunțată decizia nr.849/01.06.2009, prin care a fost admis recursul, a fost modificată în tot sentința recurată și s-a respins cererea de dizolvare a S.C. M I S.R.L., dispunându-se totodată efectuarea mențiunilor privind respingerea cererii de dizolvare a societății în registrul comerțului. Ca urmare, la data de 06.10.2010, când s-a formulat cererea de numire a lichidatorului, societatea nu era în dizolvare, astfel că nu trebuiau aplicate dispozițiile art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990.
S-a mai precizat că O N R C prin O R C T B nu a operat mențiunile privind respingerea dizolvării, cu toate că decizia în discuție a fost depusă personal de către reprezentantul recurentei. De asemenea, nu s-a început niciun fel de demersuri privind lichidarea, iar cea mai mare parte din creanța pretinsă a fost achitată.
În drept, sunt invocate prevederile art.304 pct.5, pct.9, art.3041 și art.312 C.pr.civ.
Cererea de repunere în termen și cererea de recurs au fost legal timbrate cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei + 39 lei, potrivit art.3 lit.n și art.11 alin.2, coroborat cu art.6 lit.a din Legea nr.146/1997, și cu timbru judiciar în sumă de 0,15 lei + 0,15 lei, conform art.3 alin.1 din OG nr.32/1995.
În susținerea recursului și a cererii de repunere în termen, recurenta a depus la dosarul cauzei, în copii conforme cu originalul, decizia comercială nr.849/01.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială în dosarul nr.31126/3/2006, certificatul constatator nr.305384/04.08.2011, chitanțe de plată a impozitului, dovada depunerii deciziei menționate la O R C T B.
Prin întâmpinarea depusă la data de 14.01.2015, intimatul O N R C prin O R C T B a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a arătat că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că îndeplinește un serviciu de interes public, respectiv acela de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor profesioniștilor, contribuind în acest fel la stabilirea circuitului comercial, astfel că nu are un interes propriu în soluționarea cererii de față, fiind doar un organ de executare a hotărârilor judecătorești.
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că societatea recurentă se află în dizolvare judiciară, în baza art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, hotărârea judecătorească fiind înregistrată în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr.3969/13.12.2006, astfel că instanța competentă a desemnat lichidator judiciar, la cererea creditoarei A F P S 3. Ulterior, pe baza cererii recurentei, s-a procedat la înregistrarea deciziei nr.849/01.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială în dosarul nr.31126/3/2006, prin care s-a respins cererea de dizolvare.
În drept, sunt invocate prevederile art.205 și urm. C.pr.civ., Legea nr.26/1990, Legea nr.31/1990, OUG nr.116/2009.
Intimatul nu a depus înscrisuri în apărare.
Legal citați, intimații S.C. M I S.R.L. prin lichidator CII P.C.M. și A F P S 3 nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
În ședința publică din data de 15.01.2015, după ce a supus-o dezbaterii contradictorii a părților, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatul O N R C O R C T B, pentru considerentele arătate.
La același termen, instanța de recurs a invocat din oficiu excepția tardivității recursului, pe care o apreciază ca întemeiată și urmează să o admită pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.
Examinând înscrisurile de la dosar în raport de excepția invocată din oficiu, Curtea apreciază ca fiind tardiv formulat recursul declarat de recurenta S.C. M I S.R.L., împotriva sentinței civile nr.5226/23.04.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.8119/3/2010, pentru următoarele considerente:
Premergător soluționării excepției tardivității, instanța de recurs este chemată să se pronunțe asupra cererii de repunere în termenul de recurs, formulată de recurenta S.C. M I S.R.L., aceasta invocând faptul că abia la data de 12.11.2014 a luat cunoștință de sentința civilă nr.5226/23.04.2010 prin care i-a fost numit un lichidator.
În acest sens, Curtea constată că, la judecarea cererii în primă instanță, pârâta S.C. M I S.R.L., în calitate de debitoare, a fost citată la sediul situat în mun. București, str. … nr…., bl…., sc…., …, sector 3 și prin afișare la ușa instanței, conform dovezilor atașate în dosarul de fond (filele 12 și 13). De asemenea, comunicarea hotărârii judecătorești s-a făcut de aceeași manieră (filele18 și 20).
Potrivit certificatului constatator nr.305384/04.08.2011, eliberat de O R C T B, societatea debitoare are declarat sediul social la adresa sus-menționată, la care s-a făcut citarea și comunicarea sentinței, însă este expirat din data de 01.09.2004.
Din același înscris depus în faza procesuală a recursului rezultă că recurenta S.C. M I S.R.L. era menționată în registrul comerțului la data de 04.08.2011 ca fiind în stare de lichidare.
În raport de cele arătate, trebuie avute în vedere prevederile art.103 alin.1 C.pr.civ., în conformitate cu care "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presupus de voința ei";.
Așadar, pentru a putea fi repusă în termen partea trebuie să dovedească existența unei împrejurări independente de culpa sa, care a adus-o în situația de a nu putea exercita calea de atac în termenul legal imperativ.
În cauza de față, recurenta nu a administrat dovezi din care să rezulte imposibilitatea respectării termenului de declarare a recursului dintr-o cauză neimputabilă. Dimpotrivă, conform înscrisurilor existente în dosarul de fond, citarea și comunicarea hotărârii către pârâta debitoare s-a făcut la sediul indicat de aceasta în evidențele registrului comerțului, astfel că neanunțarea eventualei schimbări a sediului societății îi este imputabilă acesteia în totalitate. Mai mult decât atât, recurenta nu a indicat și, cu atât mai puțin, nu a probat existența unui alt sediu la care și-ar fi desfășurat activitatea și unde ar fi trebuit să i se comunice actele de procedură.
Conform prevederilor art.21 lit.a, coroborate cu art.22 alin.1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societății și condițiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute de către aceasta încă de la înființare. Cu toate acestea societatea pârâtă a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la O R C. Obligativitatea actualizării datelor cu privire la sediul societății este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, respectiv art.2 alin.1 lit.g din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16.09.2009. Sediul social reprezintă un criteriu de identificare a naționalității persoanei juridice, acesta trebuie să fie serios, real, sub aspectul existenței sale, în caz contrar acesta putând fi considerat un sediu fictiv.
Prin urmare, Curtea subliniază obligația recurentei de a indica O R C sediul real și actual pentru a se reține legala sa funcționare. Or, aceasta nu a îndeplinit obligația legală menționată și invocă propria culpă pentru a obține repunerea în termenul de declarare a recursului. Altfel spus, inacțiunea societății recurente de a lăsa să-i expire sediul social și de a nu îndeplini demersurile necesare pentru declararea sediul real și actual în evidențele registrului comerțului nu se traduce într-o împrejurare mai presus de voința părții, ci eventuala necunoaștere a hotărârii judecătorești de numire a lichidatorului este cauzată tocmai de pasivitatea sa culpabilă.
De asemenea, instanța de recurs găsește neconformă realității susținerea că partea recurentă a aflat abia la data de 12.11.2014 despre starea de lichidare a societății, întrucât o mențiune în acest sens există în certificatul constatator nr.305384/04.08.2011, depus chiar de către aceasta și eliberat cu mai mult de 3 ani înainte de promovarea prezentei căi de atac.
Toate aceste considerente conduc la concluzia că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului nu poate fi primită, nefiind incidentă vreo împrejurare străină de culpa recurentei care să fi determinat depășirea termenului legal, ci, dimpotrivă, situația de necunoaștere invocată îi este imputabilă exclusiv societății, care nu și-a îndeplinit obligațiile legale pentru anunțarea sediului său actual. Așa fiind, Curtea, în conformitate cu art.103 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termen, formulată de recurenta S.C. M I S.R.L.
Cât privește excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu, instanța are în vedere dispozițiile art.301 C.pr.civ., în conformitate cu care termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Potrivit art.266 alin.3 C.pr.civ., hotărârea se comunică părților, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului. Totodată, comunicarea actelor de procedură se efectuează în mod legal la sediul părții, conform art.87 pct.2 C.pr.civ.
În cauza de față, recurenta pârâtă a fost citată la adresa din mun.București, str. … nr…., bl…., sc…., …, sector 3, conform dovezii atașate la fila 12 din dosarul de fond, și la aceeași adresă i s-a făcut și comunicarea hotărârii recurate (fila 20). Această adresă era indicată în evidențele registrului comerțului chiar de către societatea pârâtă ca fiind sediul său social.
Mai mult decât atât, întrucât mențiunea privind sediul conține precizarea că este expirat din data de 01.09.2004, prima instanță a dispus citarea și comunicarea sentinței către pârâtă și prin afișare la ușa instanței (filele 13 și 18 din dosarul de fond), în acord cu art.95 C.pr.civ. Așa fiind, comunicarea hotărârii atacate s-a făcut în mod legal la data de 07.05.2010, după cum rezultă din procesul-verbal atașat la fila 18 din dosarul de fond.
Cu toate acestea cererea de recurs împotriva acestei hotărâri judecătorești, conținând și motivele de recurs, a fost depusă la Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă la data de 25.11.2014.
Față de cele arătate, rezultă că termenul de 15 zile pentru formularea recursului a început să curgă la data de 07.05.2010, împlinindu-se la data de 24.05.2010, cu luarea în considerare a prevederilor art.101 C.pr.civ., astfel că depunerea căii de atac la data de 25.11.2014 s-a făcut cu depășirea acestui termen.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.312 C.pr.civ., coroborat cu art.301 C.pr.civ., art.266 alin.3 C.pr.civ., art.87 pct.2 C.pr.civ. și art.95 C.pr.civ., Curtea a admis excepția tardivității recursului, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins ca tardiv recursul formulat de recurenta S.C. M I S.R.L., împotriva sentinței civile nr.5226/23.04.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.8119/3/2010, în contradictoriu cu intimații S.C. M I S.R.L. prin lichidator CII P.C.M., O N R C prin O R C T B și A F P S 3.
Totodată, în temeiul art.274 C.pr.civ., instanța a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
