Restituirea cauzei la procuror. Nelegalitate
| Comentarii |
|
Dacă în cursul urmăririi penale se comite vreo încălcare a dispoziţiilor procedurale sancţionabilă cu nulitatea relativă, iar inculpatul sau apărătorul său iau cunoştinţă de aceasta (prin încălcare înţelegându-se fie aplicarea greşită a legii de procedură, fie o neaplicare) – cazul în speţă –, nu există nulitate câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoştinţă organului de urmărire penală neregularitatea procedurală observată şi nu au cerut la momentul respectiv, aplicarea legii în mod corect. Prin Legea nr. 356/2006 s-au abrogat dispoziţiile art. 333 C.proc.pen. în concordanţă cu principiile directoare ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care pune accentul pe activitatea de probaţiune efectuată de un tribunal independent şi imparţial, chemat să verifice învinuirea prin probele care se administrează în faţa sa, în condiţii de oralitate, contradictorialitate şi publicitate. În acest mod, instanţei de judecată îi revine sarcina să lămurească sub toate aspectele cauza, prin administrare de probe.
Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 2011 din 8 decembrie 2011
Judecătoria Sighetu Marmației, prin sentința penală nr. 451 din 3.11.2011, în baza art. 332 alin. (2) C.proc.pen. a restituit cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în dosarul privind pe inculpatul N.M.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, și uz de fals prevăzută de art. 291 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, înregistrat pe rolul acestei instanțe, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului N.M.V., pentru infracțiunile de mai sus.
în actul de sesizare s-a reținut faptul în data de 7.03.2011, în jurul orei 15:30, în Piața 1 Decembrie 1918 din Sighetu Marmației, inculpatul a fost oprit în trafic, în timp ce conducea autoturismul marca V., prezentând permisul de conducere pentru categoriile A, B, C, emis la data de 19.10.2010, de autoritățile ucrainene.
S-a stabilit că învinuitul nu figurează în evidențele de la domiciliu ca posesor de permis de conducere pentru nici o categorie. Permisul de conducere emis de autoritățile ucrainene este fals, inculpatul afirmând că l-a obținut în Ucraina în luna octombrie 2010, unde a susținut probe teoretice și practice și a dat suma de 600 euro unei persoane pe care nu o cunoaște.
La termenul de judecată din data de 8.09.2011, avocatul inculpatului a învederat faptul că în temeiul art. 207,art. 208 lit. d) C.proc.pen. nu s-a făcut nici o cercetare penală de poliția rutieră, ci de către poliția de frontieră, organ neabilitat în cercetarea infracțiunilor la legea circulației.
în memoriul înregistrat la data de 12.10.2011, inculpatul prin avocatul său a solicitat restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 332 alin. (2) C.proc.pen.
în motivarea cererii sale a invocat excepția necompetenței materiale a celor care au constatat infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, împrejurările în care a fost stabilită fapta, respectiv prin proces-verbal de constatare încheiat de către agenți ai poliției de frontieră. S-a arătat că fiind vorba de o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice aceasta, trebuia constatată de către polițiști rutieri din cadrul Poliției Române, potrivit Regulamentului de aplicare a Codului rutier (H.G. nr. 1391/2006), Poliția de frontieră având competență în această materie exclusiv în punctele de trecere a frontierei.
De asemenea, Poliția de frontieră a efectuat o seamă de acte premergătoare, iar după declinarea competenței în favoarea Poliției, aceasta s-a limitat doar la audierea în calitate de învinuit a lui N.M.V., fără să mai audieze oficial martorii asistenți.
Reprezentantul Parchetului a solicitat, prin notele scrise depuse la dosar, respingerea solicitării de restituire a cauzei la procuror.
în motivare s-a arătat că agenții din cadrul IJPF Maramureș au constatat săvârșirea infracțiunii, încheind proces-verbal în acest sens, după care au audiat făptuitorul și martorii asistenți.
Ulterior însă, a fost declinată competența în favoarea Poliției Municipiului Sighetu Marmației.
Mai departe rezoluția cu propunere de începere a urmăririi penale, precum și actele din faza urmăririi penale au fost efectuate de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației - Biroul Rutier. în aceste împrejurări nu se poate susține necompetența organului care a desfășurat urmărirea penală, astfel încât nu sunt întrunite condițiile art. 332 alin. (2) C.proc.pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
în data de 7.03.2011, ora 15:30 în Piața 1 Decembrie din Sighetu Marmației a fost oprit în trafic de către agenți din cadrul SPF Sighetu Marmației autoturismul marca V. Prin legitimarea conducătorului auto s-a stabilit că acesta se numește N.M.V., acesta prezentând actele mașinii și permisul de conducere cu seria X.
Din verificarea bazei naționale de date a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere eliberat de către autoritățile naționale, iar în urma informațiilor comunicate de către Punctul de Contact P. din Ucraina permisul de conducere seria X este fals.
în acest sens a fost încheiat procesul-verbal de constatare, după care au fost audiați: făptuitorul, martora P.M.V. și martorii asistenți M.V. și S.A.I.
Prin referatul din data de 14.04.2011 s-a declinat competența în favoarea Poliției Municipiului Sighetu Marmației.
Potrivit art. 28 alin. (2) din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, „când ia cunoștință de existența unei infracțiuni flagrante, polițistul de frontieră este obligat să intervină și în afara orelor de program, a atribuțiilor de serviciu și a competenței sale, pentru încheierea actelor prevăzute în Codul de procedură penală”.
în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, „când situația impune să acționeze în afara competenței sale, polițistul de frontieră procedează ca și acea autoritate în a cărei competență intră soluționarea cauzei. Despre acțiunea sa polițistul de frontieră informează de îndată autoritatea competentă. Dacă autoritatea competentă nu poate să intervină în timp util, polițistul de frontieră îndeplinește toate actele și faptele prevăzute de lege în competența acelei autorități. Acțiunea acestuia încetează în momentul în care intervine autoritatea competentă”.
Raportat la prevederile acestui text legal, nu se mai poate susține că agenții din cadrul poliției de frontieră nu aveau competența să constate săvârșirea infracțiunii ce se reține în sarcina inculpatului.
Prin urmare, în speță nu se poate vorbi despre nerespectarea dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei.
Cu toate acestea, instanța a constatat în cauză nelegala ei sesizare, motiv pentru care s-a dispus restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 332 alin. (2) C.proc.pen.
Astfel, s-a reținut că urmărirea penală în cauză a început prin rezoluția din data de 4.05.2011. Toate actele procesuale și procedurale din dosar (declarațiile martorilor, adrese etc.) au fost realizate în faza actelor premergătoare. După începerea urmăririi penale, organul de cercetare penală nu a mai administrat nici o probă pentru a dovedi vinovăția sau nevinovăția acestuia, ci a procedat doar la audierea acestuia, solicitarea fișei de cazier și prezentarea materialului de urmărire penală.
Faza actelor premergătoare vizează doar strângerea datelor necesare în vederea începerii urmăririi penale, urmărirea penală fiind cea care are drept scop, potrivit art. 200 C.proc.pen., strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se dispună trimiterea în judecată.
Prin urmare, administrarea întregului material probator în faza actelor premergătoare contravine tuturor regulilor de bază ale procesului penal și constituie o încălcare flagrantă a drepturilor procesuale ale făptuitorului care este astfel lipsit de garanțiile pe care legea i le oferă în cursul procesului penal, adică din momentul în care a fost începută urmărirea penală.
Potrivit art. 2 C.proc.pen., urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal, în cadrul căreia învinuitul sau inculpatul își poate exercita corespunzător toate drepturile procesuale, astfel că lipsa ei duce la o sesizare nelegală a instanței.
Având în vedere că în cauză nu s-a efectuat față de inculpat urmărirea penală în sensul arătat și definit de legea procesual penală, instanța a admis cererea avocatului inculpatului de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
împotriva soluției instanței de fond a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței judecătoriei în întregime și trimiterea dosarului aceleiași instanțe pentru continuarea judecății, soluția fiind nelegală întrucât în luna august 2011 la primul termen de judecată instanța de fond a constatat că este legal învestită prin rechizitoriu, după care la 3.11.2011 a restituit cauza organelor de urmărire penală, solicitându-le refacerea întregii activități, apreciind că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, probațiunea fiind administrată în faza actelor premergătoare.
Curtea, examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Inculpatul N.M.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației din 1.08.2011 cu învinuirea de a fi comis infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și uz de fals prevăzută de art. 291 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
Prin încheierea de ședință din data de 25.08.2011 s-a reținut că Judecătoria „a apreciat că este legal învestită prin actul de sesizare”, ceea ce a condus la concluzia că verificarea regularității sesizării instanței în conformitate cu dispozițiile art. 300 C.proc.pen. s-a făcut la acel termen de judecată.
Ca atare, constatarea nelegalității sesizării la termenul de judecată din 3.11.2011 contravine dispozițiilor procedurale anterior relevate care impun obligația magistratului de a verifica regularitatea sesizării din oficiu la prima zi de înfățișare, astfel că după această verificare nemaiputându-se reveni printr-o constatare antagonică.
Raportat la faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, probatoriul administrat în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale în speță și în faza de urmărire penală, în dovedirea rechizitoriului întocmit în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, este în principal reprezentat de înscrisuri, acestea putând servi ca mijloace de probă în condițiile art. 89 și urm. C.proc.pen.
Astfel, comunicarea din adresa nr. 101126 din 25.03.2011 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatricularea Vehiculelor Maramureș prin care se atestă împrejurarea că inculpatul N.M.V. nu figurează în evidențe ca posesor de permis de conducere pentru nici o categorie, coroborat cu adresa nr. 1868295 din 23.02.2011 a IGPF de unde rezultă că inculpatului nu i-a fost eliberat de către autoritățile ucrainene permisul de conducere cu seria X pe care l-a prezentat cu ocazia depistării sale în trafic, constituie ambele mijloace de probă scrise în înțelesul art. 89 C.proc.pen., iar procesul-verbal prin care s-a constatat efectuarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, constituie de asemenea mijloc de probă în conformitate cu art. 224 alin. (3) C.proc.pen.
Potrivit art. 90 C.proc.pen., procesul-verbal de constatare a infracțiunii din 7.03.2011 constituie de asemenea mijloc de probă.
De asemenea, în privința martorilor P.M.V., M.V. și S.A.I. propuși în acuzare prin rechizitoriu, urmează să se rețină că aceștia au calitatea de martori asistenți în conformitate cu art. 92 C.proc.pen., astfel încât audierea acestora în faza actelor premergătoare cât și ulterior începerii urmăririi penale nu era necesară.
Practica judiciară și doctrina au statuat că „dacă în cursul urmăririi penale se comite vreo încălcare a dispozițiilor procedurale sancționabilă cu nulitatea relativă, iar inculpatul sau apărătorul său iau cunoștință de aceasta (prin încălcare înțelegându-se fie aplicarea greșită a legii de procedură, fie o neaplicare) - cazul în speță - nu există nulitate câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoștință organului de urmărire penală neregularitatea procedurală observată și nu au cerut la momentul respectiv, aplicarea legii în mod corect”.
Această neaplicare a dispozițiilor procesuale nu a fost invocată de apărătorul din oficiu al inculpatului în fața procurorului, acesta neavând avocat în faza de urmărire penală, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a declarat textual: „recunosc și regret faptele comise”.
Nulitățile invocate de apărătorul inculpatului referitoare la nelegala sesizare a instanței constând în nerespectarea art. 224 alin. (1) și (3) C.proc.pen. și ca atare încălcarea dreptului la apărare vizează o nulitate relativă, pentru că nu este expres prevăzută între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen.
Ca atare, nulitatea invocată pentru prima dată în fața judecătoriei, fiind relativă, se acoperă prin administrarea de către prima instanță atât a probelor în acuzare, cât și a celor în apărare, solicitate de inculpat, nefiind justificată restituirea cauzei la procuror.
Față de prevederile din art. 197 alin. (2) C.proc.pen., potrivit cărora dispozițiile relative la competența după materie sunt prevăzute sub sancțiunea nulității care nu poate fi înlăturată în niciun mod, putând fi invocată în orice stadiu al procesului și chiar luându-se în considerare din oficiu, se impune a se constata că atât urmărirea penală cât și judecata nu au avut loc cu vreo încălcare a legii, iar actele de procedură efectuate sunt valide din punct de vedere material.
Astfel, potrivit art. 332 C.proc.pen., când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-au efectuat acte de cercetare penală de către un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului; cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor. Or, în acest caz dezbaterile în cauză au început la data de 25.08.2011 când la primul termen de judecată cu procedura completă, instanța fondului a constatat că este legal învestită prin rechizitoriu conform art. 300 C.proc.pen.
Ca atare, în această situație, ne aflăm într-un caz în care legiuitorul derogă de la trăsăturile nulității absolute cu care este sancționată încălcarea normelor referitoare la competența materială, în sensul că nulitatea nu poate fi invocată decât până la începerea dezbaterilor în fața primei instanțe. Bineînțeles, această nulitate absolută poate fi ridicată și în căile de atac, ea constituind de altfel și motiv de recurs, însă numai în condițiile în care a fost invocată la prima instanță înainte de terminarea cercetării judecătorești, iar instanța a respins cererea de restituire a cauzei la parchet.
Curtea va reține în speță incidența dispozițiilor Deciziei nr. 126 din 26.04.2001 a Curții Constituționale care statuează că „procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Rezultă, prin urmare, că în aceasta fază, cu excepția procesului-verbal menționat, nu pot fi efectuate acte de procedură cară să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 C.proc.pen. și care să vizeze o anumită persoană bănuită ca fiind autorul infracțiunii”.
La dosarul de urmărire penală este depus procesul-verbal prin care s-a constatat efectuarea actelor premergătoare, act care constituie mijloc de probă valid, care consemnează depunerea în probațiunea vinovăției inculpatului a mai multor înscrisuri (proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dovada de ridicare a permisului de conducere fals, comunicarea organelor de poliție din Ucraina a caracterului fals al permisului, adresa Serviciului de Permise Maramureș din care reiese că inculpatul nu posedă permis de conducere).
Prin Legea nr. 356/2006 s-au abrogat dispozițiile art. 333 C.proc.pen. în concordanță cu principiile directoare ale Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care pune accentul pe activitatea de probațiune efectuată de un tribunal independent și imparțial, chemat să verifice învinuirea prin probele care se administrează în fața sa, în condiții de oralitate, contradictorialitate și publicitate. în acest mod, instanței de judecată îi revine sarcina să lămurească sub toate aspectele cauza, prin administrare de probe.
Sintetizând, în prezenta cauză, Judecătoria la 25.08.2011 a apreciat că este legal învestită cu soluționarea cauzei, astfel că la 3.11.2011 nu mai putea reveni asupra art. 300 C.proc.pen. și să dispună restituirea cauzei la Parchet.
în al doilea rând, în cauză există legal încheiat, prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2001, procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, care constituie mijloc de probă. Celelalte înscrisuri depuse în dovedirea vinovăției inculpatului constituie mijloace de probă valide conform art. 89 C.proc.pen., iar procesul-verbal de constatare a infracțiunii constituie de asemenea mijloc de probă conform art. 90 C.proc.pen.
în al treilea rând, neregularitatea procedurală observată de către apărătorul inculpatului trebuia invocată în fața organului de urmărire penală și să i se solicite aplicarea legii în mod corect. Nu există nulitate câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoștință organului de urmărire penală, nelegalitățile sesizate.
Pe de altă parte, nulitățile invocate în fața instanței de fond fiind relative, ele se acoperă prin administrarea de către Judecătorie a tuturor probelor în acuzare cât și a celor în apărare cerute de inculpat, nefiind legală, pentru acest motiv, restituirea cauzei la Parchet, Codul de procedură penală neindicând în prevederile art. 197 un asemenea caz de returnare a dosarului la procuror.
Egalitatea procesuală între părțile din procesul penal se realizează în condițiile susținerii unor poziții contrare, ceea ce reprezintă contradictorialitatea specifică judecății penale, prin susținerea învinuirii de către procuror sau de către persoana vătămată, și inculpat, asistat sau reprezentat de avocat, care își exercită dreptul său la apărare - fie singur, fie împreună cu partea responsabilă civilmente.
Reglementarea principială a judecății pe baza contradictorialității este de esența procesului penal echitabil, cu respectarea și asigurarea egalității de arme între acuzare și apărare (părți vătămate și inculpat).
Importanța deosebită a dreptului la apărare a tuturor părților în procesul penal, în viziunea Curții Europene, rezidă în reglementarea sa detaliată în cadrul principiului procesului echitabil. Curtea Europeană subliniază că nu trebuie confundată „prezența personală a acuzatului în instanță, cu posibilitatea pe care i-o recunoaște art. 6 parag. 3 lit. c) de a se apăra singur. Astfel, chiar dacă nu este expres menționat în art. 6 dreptul tuturor părților de a lua parte personal la dezbaterile din cauză, acesta decurge din scopul și din obiectul ansamblului acestui text: dreptul tuturor participanților la un proces echitabil”.
Curtea Europeană arată, de asemenea, că prezența acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului și starea sa de spirit la momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activității sale infracționale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezența acuzatului cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor” (cauza CEDO Kremzow c. Austriei din 21.09.1993).
Pentru motivele ce preced, se va admite ca fondat recursul procurorului, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C.proc.pen., se va casa în întregime sentința judecătoriei și se va trimite dosarul aceleiași instanțe pentru continuarea judecății, ocazie cu care se va lua declarația inculpatului ținând cont de dispozițiile art. 70,art. 323 C.proc.pen. și art. 3201alin. (7) C.proc.pen. și se vor administra nemijlocit în fața magistratului fondului toate probele indicate în rechizitoriul Parchetului, cât și cele în apărare invocate de inculpat, cu respectarea principiului egalității de arme.
(Judecător Delia Purice)
