Nerespectarea principiilor ce guvernează procesul penal. Dreptul la un proces echitabil. Încălcarea dreptului la apărare. Trimiterea cauzei spre rejudecare

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Cercetarea judecătorească trebuie efectuată cu respectarea celor patru principii fundamentale, obligatorii în faza de judecată, al respectării dreptului de apărare al inculpatului, administrând probele propuse de acesta, desigur cele care sunt utile şi concludente, şi în urma exercitării rolului activ, prin administrarea probelor oricăror altor probe care apar necesare.

Secţia penală, cauze minori şi familie, Decizia nr. 17 din 14 februarie 2011

Prin sentința penală nr. 161/P/2010 din 23.09.2010 pronunțată de Tribunalul Neamț s-a dispus:

Condamnarea inculpatului O.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă agravată și continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1)-(5) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 74 lit. a) și b) C.pen., art. 76 alin. (2) C.pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, închisoare.

în temeiul art. 215 alin. (2) C.pen. raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C.pen. pe durata de 2 (doi) ani.

în temeiul art. 357 alin. (3) C.proc.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) C.pen., constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

în temeiul art. 346 C.proc.pen. raportat la art. 14 C.proc.pen. și art. 998 C.civ., a admis acțiunile civile formulate prin constituire de parte civilă de către părțile civile SC G. SA, Piatra Neamț, SC B. SRL, Bacău, prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvență I.M.A., și SC S. SA, Dumbrava Roșie, jud. Neamț, și în consecință:

A fost obligat inculpatul O.C.C. să plătească:

- suma de 49.257,59 lei, daune civile contractuale, din care suma de 42.820,84 lei, creanță preț, și suma de 6.436,75 lei, dobânda legală aferentă, în favoarea părții civile SC G. SA, Piatra Neamț;

- suma de 25.017 lei, daune civile contractuale, cu titlu de creanță preț, și dobânda legală aferentă calculată până la data plății efective în favoarea părții civile SC B. SRL, Bacău, prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvență I.M.A.;

- suma de 157.915,99 lei, daune civile contractuale, cu titlu de diferență de creanță preț, și dobânda legală aferentă calculată până la data plății efective în favoarea părții civile SC S. SA, Dumbrava Roșie, jud. Neamț

S-a luat act că partea civilă SC D. SRL, Bacău, a renunțat la judecată în acțiunea civilă privind suma de 145.444,78 lei, prejudiciul material pentru care s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

în temeiul art. 191 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală și primă instanță de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului O.C.C., pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1)-(5) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., cauza fiind înregistrată la Tribunalul Neamț. La data de 18.11.2008 organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu faptul că inculpatul OCC, în calitate de administrator al SC „a emis file C.E.C, fără a se fi respectat normele legale și în baza probelor care s-au administrat în urmărirea penală, s-a reținut că în perioada februarie 2008 - septembrie 2008 au fost emise, de către inculpatul O.C.C., pe seama a șase beneficiari, un număr de zece file C.E.C, care nu au avut acoperire cu numerar, în contul SC K. SRL Piatra Neamț, al cărui administrator a fost acesta, părțile vătămate fiind: SC G. SA Piatra Neamț; -SC S. SA Dumbrava Roșie; SC G.H.C.L. U România SA Ocna Mureș, județul Alba; SC D. SRL Bacău; SC P & T V SRL Dumbrava Roșie și SC B. SRL Bacău.

Analizând probele administrate în urmărirea penală, respectiv: contractele de vânzare-cumpărare încheiate de beneficiari cu furnizorii SC S. SA Dumbrava Roșie și SC D. SRL Bacău și comenzile emise de către ceilalți patru furnizori; facturile de livrare a mărfurilor; filele C.E.C. în litigiu - zece la număr; refuzurile la plată efectuate de bancă, pe motivul lipsei de disponibil în cont, toate coroborate cu declarațiile inculpatului OCC și probele administrate în primă instanță de fond, în cercetarea judecătorească a cauzei, respectiv: declarația inculpatului OCC, adresa nr. 1127/22.12.2009 a SC S. SA Dumbrava Roșie, adresa din 13.01.2010 a SC D. SRL, Bacău (fila 63 și 64, dosar), adresa nr. 15/21.01.2010 a SC P & T V SRL (fila 78), adresa nr. CI 3630/BT138/25.01.2010 a SC B. SRL, prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvență I.M.A. (fila 81), adresa nr. 140/03.02.2010 și nr. 763/18.05.2010 a SC G. SA (fila 91 și 170), proces verbal de conciliere înregistrat cu nr. 280/02.03.2009 încheiat între SC G. SA și SC K. SRL (fila 99), raportul de expertiză contabilă judiciară (fila 136) și declarațiile martorilor ,se rețin următoarele împrejurări în cauză:

în perioada februarie 2008-septembrie 2008 au fost emise, de către inculpatul O.C.C., în favoarea a șase beneficiari, un număr de zece file C.E.C, care nu au avut acoperire cu numerar, asupra contului SC K. SRL Piatra Neamț, al cărui administrator a fost acesta, părțile vătămate fiind: SC G. SA Piatra Neamț; SC S. SA Dumbrava Roșie; SC G.H.C.L. U SA Ocna Mureș, județul Alba; SC D. SRL Bacău; SC P & T V SRL Dumbrava Roșie și SC B. SRL Bacău.

Cu privire la trei dintre aceste firme: SC S. SA Dumbrava Roșie; SC D. SRL Bacău și SC G. SA Piatra Neamț, relațiile comerciale cu furnizorii au fost derulate pe baza contractelor comerciale de vânzare-cumpărare încheiate, iar cu ceilalți trei furnizori, pe baza comenzilor emise de beneficiar, respectiv firma SC K. SRL Piatra Neamț, al cărei administrator a fost inculpatul O.C.C.

Pentru cei șase furnizori de mărfuri, având calitatea de părți vătămate în cauză, în vederea plății mărfurilor livrate, inculpatul a emis zece file C.E.C, refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont, în sumă totală de 488.752,33 lei, după cum urmează: în favoarea SC S. SA Dumbrava Roșie: două file C.E.C.: una în sumă de 41.846,66 lei și alta de 212.873,25 lei; în favoarea SC G. SA Piatra Neamț: o filă C.E.C. în valoare de 33.135,55 lei; în favoarea SC D. SRL Bacău două file C.E.C: una în sumă de 88.144,64 lei și alta de 57.300,14 lei; în favoarea SC P & T V SRL Dumbrava Roșie: trei file C.E.C, în valoare de câte 1.000 lei, fiecare; în favoarea SC G.H.C.L. România SA Ocna Mureș, județul Alba, o filă C.E.C, în valoare de 525,98 lei; în favoarea S.C B. SRL Bacău, o filă C.E.C, în valoare de 25.017 lei.

Toate cele zece file C.E.C. au fost emise, semnate și ștampilate de către inculpatul O.C.C.

Conform relațiilor comunicate la dosarul de urmărire penală de B. SA România, Sucursala Piatra Neamț, unitate bancară unde a avut deschis contul SC K. SRL Piatra Neamț, la data de 10.10.2008, firma a fost înscrisă în Fișierul Național de C.E.C.-uri la Centrala Incidentelor de Plăți a Băncii Naționale a României.

Astfel reținute, faptele inculpatului de a emite în mod repetat file C.E.C. asupra SC B SA România, Sucursala Piatra Neamț, știind că pentru valorificarea acestora de către părțile vătămate - furnizoare nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă beneficiarilor acestor file cec, constituie infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (4) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. Constatând că valoarea totală a prejudiciilor materiale cauzate părților vătămate la data consumării faptelor de emitere a filelor cec este în sumă totală de 488.752,33 lei, însemnând o pagubă mai mare de 200.000 lei, cât prevede dispoziția art. 146 C.pen. care definește termenul de „consecințe deosebit de grave”, se reține că în cauză este întrunită și forma agravată a infracțiunii, prevăzută de art. 215 alin. (5) C.pen.

în acest sens, s-a reținut și Decizia nr. IX din 24.10.2005 a î.C.C.J., obligatorie potrivit art. 4142 alin. (2) C.proc.pen., care la pct. 1 din dispozitiv stabilește această încadrare juridică pentru infracțiunea de înșelăciune în modalitatea alternativă, prevăzută de art. 215 alin. (4) C.pen., adică prin emiterea de cecuri știind că pentru valorificarea lor nu există provizia necesară în contul deschis la B SA România, Sucursala Piatra Neamț, de către firma inculpatului, SC K. SRL.

Sub aspectul laturii subiective, în speță există și intenția specifică acestei modalități de comitere a infracțiunii, care se realizează prin faptul că inculpatul a cunoscut lipsa provizionului necesar pentru contul deschis la B.P. SA România, Sucursala Piatra Neamț, la data emiterii filelor C.E.C., având în vedere și pct. 2 din Decizia nr. IX din 24.10.2005 a î.C.C.J., prin care se stabilește că dacă beneficiarul cecului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. în cauză, este evident că părțile vătămate, ca beneficiari ai filelor de ce emise de către inculpat, nu au cunoscut că nu există disponibilul necesar acoperirii.

S-a înlăturat, astfel, ca nefondată apărarea inculpatului, prin care a susținut că lipsește intenția sa, ca element al laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C.pen., deoarece acesta nu a dorit inducerea în eroare a partenerilor de afaceri, solicitând a se avea în vedere și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. Intenția inculpatului în modalitatea de săvârșire a infracțiunii prin emiterea de cecuri cunoscând că nu are disponibilul necesar în contul bancar, se analizează exclusiv sub aspectul cunoașterii de către inculpat a lipsei provizionului în momentul emiterii cecului și se înlătură numai dacă și beneficiarul a cunoscut această situație și a acceptat-o cel puțin tacit, în acest sens fiind și pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. IX din 24.10.2005 a î.C.C.J.

Celelalte apărări ale inculpatului, prin care a invocat că faptele reprezintă un grad redus de pericol social concret, prejudiciul este spre limita de valoare care conduce la încadrarea juridică în forma prevăzută de alin. (5) din art. 215 C.pen., inculpatul a depus diligențe pentru achitarea unei părți importante din prejudiciile cauzate părților vătămate, fiind în curs de a achita și restul din prejudiciile rămase neacoperite, nu are antecedente penale, a colaborat cu organele de urmărire penală, este victima conjuncturii economice actuale și de notorietate, iar cu societățile prejudiciate în cauză a avut relații comerciale foarte bune, anterior intrării în incapacitate de plată, s-a considerat ca fiind întemeiate și pot fi avute în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei care se va aplica în cauză.

Sub acest aspect, s-a reținut și concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară (fila 136) din care rezultă că la data de 10.10.2008, când firma SC K. SRL a intrat în interdicție bancară, aceasta avea de încasat plăți de la partenerii săi comerciali, cu titlu de creanțe bănești, în sumă totală de 1.508.037, 60 lei. De asemenea, inculpatul a făcut eforturi pentru a achita măcar parțial din sumele datorate cu titlu de preț către părțile vătămate în cauză.

Având în vedere și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), și reținând ca întemeiate împrejurările invocate de către inculpat, având semnificația și efectele unor elemente de individualizare judiciară a pedepsei care se va stabili în cauză, respectiv: gradul relativ redus de pericol social concret, al faptelor în contextul gradului de pericol social abstract pe care îl implică agravanta specială prevăzută de art. 215 alin. (5) C.pen., cu limite de pedeapsă între 10 și 20 de ani, închisoare; inculpatul a depus diligențe pentru achitarea unei părți importante din prejudiciile cauzate părților vătămate, fiind în curs de a achita și restul din prejudiciile rămase neacoperite; nu are antecedente penale; a colaborat cu organele de urmărire penală și a avut o atitudine procesuală constant sinceră și de recunoaștere a faptelor, inclusiv când a avut ultimul cuvânt la prima instanță de fond; este victima conjuncturii de criză economică ce s-a declanșat chiar din perioada în care firma sa a fost declarată în interdicție bancară; împrejurarea că a avut raporturi comerciale bune cu fiecare din societățile prejudiciate până la data interdicției bancare, sunt împrejurări care au condus instanța la aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut în textul sancționator al art. 215 alin. (5) C.pen.

în același timp, s-au reținut în favoarea inculpatului și circumstanțe atenuante în condițiile prevăzute de art. 74 lit. a) și b) C.pen., având în vedere conduita pozitivă a inculpatului anterior comiterii faptelor, precum și stăruința depusă de inculpat pentru a înlătura măcar în parte urmările prejudiciabile ale faptelor sale pentru părțile vătămate din cauză. în acest sens, s-a procedat la reducerea pedepsei aplicate până la limita minimă permisă de dispozițiile art. 76 alin. (2) C.pen.

Nu a putut fi reținută ca întemeiată solicitarea inculpatului de a beneficia de măsura suspendării condiționate a pedepsei potrivit dispozițiilor art. 81 C. pen., deoarece prin reținerea limitei minime de pedeapsă permisă de dispozițiile art. 76 alin. (2) C.pen., nu poate fi îndeplinită condiția art. 81 lit. a) C.pen., ca pedeapsa aplicată să fie de cel mult 3 ani, închisoare.

în aceiași măsură, s-a apreciat că nu pot fi aplicate în cauză nici dispozițiile art. 861C.pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere deoarece nu sunt îndeplinite în cauză cerințele obligatorii prevăzute de art. 861 alin. lit. c) C.pen., în sensul că inculpatul ar putea percepe ca pe un avertisment condamnarea ce s-a pronunțat în cauză și că scopul pedepsei se poate realiza și fără executare efectivă, cât timp acesta nu a făcut eforturi suficiente pentru a reduce într-o mai mare măsură valoarea daunelor rămase neacoperite pentru părțile civile ale cauzei.

în temeiul art. 215 alin. (2) C.pen. raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C.pen. pe durata de 2 (doi) ani și în temeiul art. 357 alin. (3) C.proc.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) C.pen., constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C.pen. pe durata executării pedepsei principale, deci inclusiv dreptul de a desfășura o activitate comercială având în vedere că faptele inculpatului au fost comise în cadrul activității sale de comerciant.

în latura civilă, s-au reținut următoarele împrejurări:

în urmărirea penală a cauzei societățile comerciale păgubite au formulat pretenții civile după cum urmează: SC S. SA Dumbrava Roșie s-a constituit parte civilă cu suma de 212.873,25 lei;, SC G. SA Piatra Neamț, s-a constituit parte civilă cu suma de 42.820,84 lei; SC D. SRL Bacău, s-a constituit parte civilă cu suma de 145.444.78 lei; SC B. SRL Bacău, s-a constituit parte civilă cu suma de 25.017 lei. în ce privește celelalte două societăți comerciale care sunt părți vătămate s-a stabilit prin actul de sesizare, conform relațiilor comunicate în urmărirea penală, că prejudiciile suferite de acestea, în sumă de: 33.000 lei - în cazul SC P & T V SRL Dumbrava Roșie și 525,98 lei - în cazul SC G.H.C.L. România SA Ocna Mureș, județul Alba, au fost recuperate.

De asemenea, analizând în latura penală relațiile comunicate de către părțile vătămate, respectiv: adresa nr. 1127/22.12.2009 a SC S. SA Dumbrava Roșie, adresa din 13.01.2010 a SC D. SRL, Bacău (fila 63 și 64, dosar), adresa nr. 15 din 21.01.2010 a SC P & T V SRL (fila 78), adresa nr. CI 3630/BT138/25.01.2010 a SC B. SRL, prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvență I.M.A. (fila 81), adresa nr. 140 din 03.02.2010 și nr. 763 din 18.05.2010 a SC G. SA(fila 91 și 170), proces verbal de conciliere înregistrat cu nr. 280 din 02.03.2009 încheiat între SC G. SA și SC K. SRL (fila 99), coroborate și cu concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară (fila 136) și cu declarațiile de achiesare ale inculpatului, s-a constatat ca fiind întemeiate acțiunile civile promovate în cauză prin constituire de parte civilă și în consecință:

în temeiul art. 346 C.proc.pen. raportat la art. 14 C.proc.pen. și art. 998 C.civ., s-au admis acțiunile civile formulate prin constituire de parte civilă de către părțile civile SC G. SA, Piatra Neamț, SC B. SRL Bacău, prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvență I.M.A., și SC S. SA, Dumbrava Roșie, jud. Neamț, și a fost obligat inculpatul O.C.C. să plătească, după cum urmează:

în temeiul art. 191 C.proc.pen., reținând culpa procesuală a inculpatului în această cauză, a fost obligat la plata în favoarea statului a sumei de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală și primă instanță de fond.

împotriva acestei hotărâri, a formulat apel inculpatul pentru considerentele expuse pe larg în preambulul prezentei hotărâri și pe care nu le vom mai relata în detaliu, instanța urmând a le analiza atât pe acestea cât și pe cele puse în discuție din oficiu la data de 8.02.2011 cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei.

Așadar, Curtea analizând apelul formulat, atât prin prisma motivelor invocate și examinându-le sub toate aspectele de fapt și de drept, costată că acesta este fondat pentru considerentele care urmează a fi expuse în continuare.

Printre principiile de bază ale procesului penal sunt și principiul rolului activ al organelor judiciare, principiul aflării adevărului și principiul oficialității.

Săvârșirea unei infracțiuni dă naștere raportului juridic de drept substanțial, care, în conținutul său cuprinde, între altele, dreptul organelor de a trage la răspundere penală pe făptuitor și a-l obliga la plata despăgubirilor civile pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat.

Principiul oficialității este consacrat expres în art. 2 C.proc.pen.

Potrivit art. 2 alin. (2), actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Privite în toată complexitatea lor, activitățile desfășurate în cadrul procesului penal trebuie, potrivit art. 3 C.proc.pen., „să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei.”

Numai ca urmare a aflării adevărului, scopul procesului penal poate fi atins și, în acest fel, soluțiile dispuse de organele judiciare dau satisfacție celor care urmăresc înfăptuirea justiției penale.

Aflarea adevărului în procesul penal presupune existența unei concordanțe între concluziile la care ajung organele judiciare și realitatea obiectivă privind fapta și autorul ei.

Fiind considerat ca unul dintre principiile care are un rol fundamental la aflarea adevărului în procesul penal, legiuitorul a consacrat expres rolul activ al organelor judiciare, ca regulă de bază după care trebuie să se conducă organele judiciare penal, inclusiv instanțele de judecată.

Potrivit art. 4 C.proc.pen., „Organele de urmărire penală… sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal”.

în conformitate cu acest principiu, organele de urmărire penală trebuiau să manifeste rol activ și să lămurească cauza sub toate aspectele.

Organul de urmărire penală, nu a fost preocupat să stabilească pe baza unor probe indubitabile dacă inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prin emiterea unor cecuri fără acoperire, în sensul dacă acesta avea sau nu disponibil în contul societății în momentul emiterii, stabilirea exactă a datelor emiterii instrumentelor de plată, dacă data înmânării filelor cec către beneficiari era data trecută pe instrumentul de plată ca dată a emiterii, sau instrumentul a fost lăsat cu titlul de garanție, dacă fila cec a fost postdatată, dacă a indus sau nu în eroare reprezentanții părților vătămate în momentul realizări acordului de voință privind vânzarea-cumpărarea mărfurilor, sau al emiterii filelor cec, sau aceștia aveau cunoștință că societatea nu avea bani în cont, mulțumindu-se să solicite părților vătămate facturile în baza cărora au livrat marfă către societatea administrată de apelantul-inculpat și filele cec emise de acesta, fără să stabilească dacă sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni de înșelăciune în convenții prin emiterea unor cecuri, știind că pentru valorificarea acestora nu există provizia sau acoperirea necesară, cu consecințe deosebit de grave, atât sub aspectul laturii obiective, dar cu deosebire sub aspectul laturii subiective, sau ale infracțiunilor prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934 privind cecul, sau sunt incidente doar dispozițiile privind răspunderea contractuală și litigiile sunt doar de natură comercială.

Așa cum a susținut și apelantul-inculpat și cum rezultă din unele înscrisuri aflate la dosar, termenul de plată al prețului mărfurilor cumpărate de societatea administrată de apelantul-inculpat nu era cel al momentului livrării, facturării și recepționării mărfii cumpărate, ci, fie în baza unor clauze contractuale, fie pe baza înțelegerilor verbale cu reprezentanții legali al intimatelor-părți vătămate, termenul de plată era de 30-60 de zile din momentul livrării mărfii, pentru a exista posibilitatea pentru apelantul-inculpat să încaseze la rândul său alte sume de la alți debitori, pentru ca apoi la rândul său să-și poată onora obligațiile de plată către furnizorii cu care se afla în relații comerciale.

Apelantul-inculpat a susținut că deși filele C.E.C. se completau, de regulă, în momentul recepționării mărfii, data emiterii fiind trecută în raport de termenul scadent convenit cu reprezentanții intimatelor-părți vătămate, așa cum se arăta mai sus.

Ori, aceste aspecte nu au fost clarificate nici de organul de urmărire penală și nici de instanța de fond.

în raport de cele mai sus arătate cu privire la termenele scadente pentru plata prețului mărfurilor achiziționate, data emiterii filelor C.E.C., se impunea a fi administrate probe de instanța de fond pentru a se stabili cu certitudine dacă în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care apelantul-inculpat a fost trimis în judecată, sau ale infracțiunilor prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934 privind cecul, sau este vorba, în cazul unor părți vătămate, doar de litigii comerciale.

în acest sens se impunea a fi avută în vedere și Decizia nr. IX din 24.10.2005 a înaltei Curții de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curții de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că: „1. Fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau asupra unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal.

2. Dacă beneficiarul cecului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.”

Apoi, printre principiile de bază ale fazei de judecată a procesului penal este și cel al nemijlocirii, ceea ce presupune, în esență, administrarea directă de instanța de judecată a probelor administrate în cursul urmăririi penale.

în conformitate cu prevederile art. 11 și 20 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Din examinarea acestor dispoziții legale, prin modul în care a procedat, instanța de fond a încălcat dreptul constituțional la apărare și dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 24 din Constituție și, respectiv, în art. 6 pct. 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece apelantul-inculpat nu a avut posibilitatea de a participa la audierea în ședință publică și în condiții de contradictorialitate și să se confrunte cu reprezentanții intimatelor-părți vătămate, cu martorii audiați în cursul urmăririi penal (este vorba, după cum vom arăta, de cei neaudiați nemijlocit de instanța de fond)

Mai mult decât atât, este de remarcat că, în viziunea instanței europene, art. 6 parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, presupune asigurarea completă a egalității armelor în materie.

Din examinarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale rezultă că încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată (acuzat), aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.

Ori, în înțelesul unui proces echitabil intră, așa cum reglementează art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție și cum relevă jurisprudența C.E.D.O., asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată și aflat în fața instanței de a pretinde ascultarea martorilor în prezența lui, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit și contradictoriu cu celelalte părți, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.

Chiar dacă în dreptul procesual penal român situația prevăzută în art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție nu are o consacrare expresă, cerința realizării condiției este obligatorie sub sancțiunea nulității și, deci, a desființării hotărârii pronunțate cu încălcarea acestei exigențe.

Cerințele parag. 3 lit. d) din art. 6 din Convenție reprezintă aspecte speciale ale dreptului la un proces echitabil, garantat de parag. 1 (Asch c. Austria, Hotărârea din 26.04.1991, seria A nr.203, pag.10 & 25, Van Mechelen și alții c. Olanda, Hotărârea din 23.04.1997, Culegerea de hotărâri și decizii 1997-III, & 49, Ludi c. Elveția, Hotărârea 15.06.1992).

în condițiile în care acuzatul nu a avut o ocazie adecvată și suficientă să conteste declarațiile reprezentanților intimatelor-părți vătămate și ale martorilor, utilizarea lor încalcă în sine art. 6 alin. (1) și (3) lit. d) din Convenție.

Elementele probatorii trebuie, în principiu, să fie prezentate în fața acuzatului în ședință publică, în vederea unei dezbateri în contradictoriu.

Prevederile art. 6 parag. 1 din Convenție, impun să se acorde acuzatului o ocazie adecvată și suficientă de a contesta o mărturie a acuzării și de a interoga autorul, în momentul depoziției sau ulterior, obligând statele contractante să ia măsuri pozitive, care constau în special în a-i permite acuzatului să interogheze, sau să obțină interogarea părților vătămate și a martorilor acuzării (Barbera, Messegue și Jabardo c. Spania, Hotărârea din 06.12.1988. Astfel de măsuri, țin, într-adevăr de „diligența” de care statele contractante trebuie să dea dovadă pentru a asigura exercitarea efectivă a drepturilor garantate de art. 6 (Sadak și alții c. Turcia, nr.29.900/96, 29.901/96, 29.902/96, 29.903/96, & 67, C.E.D.O. 2001/VIII).

Drepturile de apărare sunt limitate într-un mod incompatibil cu garanțiile art.6 atunci când hotărârea se bazează, exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare, cum este și în caza dedusă judecății, pe declarațiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei audiere nu a putut fi obținută nici în cursul urmăririi penale și nici în timpul dezbaterilor (Rachdad c. Franța, Hotărârea din 13.11.2003 și P.S. c. Germania, Hotărârea din 20.12.2001, A.M. c. Italia, Hotărârea din 14.12.1999, Saidi c. Franța, Hotărârea din 20.09.1993).

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond a ignorat principiile analizate mai sus, dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și practica Curții Europene a Drepturilor Omului prezentată mai sus și nu a procedat la audierea tuturor persoanelor audiate în cursul urmăririi penale, iar cei doi martori din lucrări audiați nu au fost întrebați cu privire la aspectele esențiale de natură să stabilească dacă apelantul-inculpat se face sau nu vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, sau de infracțiunile la legea cecului.

în conformitate cu dispozițiile art. 67 C.proc.pen.: „în cursul procesului penal părțile pot propune probe și cere administrarea lor. Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă dacă proba este concludentă și utilă. Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.”

Domeniul administrării și aprecierii probelor este o materie în care statele membre se bucură de o marjă de apreciere foarte largă, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale permițând statelor să reglementeze fără opreliști semnificative regulile de admisibilitate și forța probantă a mijloacelor de probă (Comisia dec. din 10.03.1981 și Camilleri c. Italia din 16.03.2000).

Deși Curtea Europeană nu are competența de a verifica dacă instanțele naționale au apreciat corect sau nu probele administrate în cauză, poate stabili dacă mijloacele de probă au fost administrate într-o manieră echitabilă.

Principiul egalității armelor în procesul penal implică faptul că părțile unui litigiu penal trebuie să se afle pe aceleași poziții procesuale, fără ca reprezentanții acuzării să beneficieze de posibilități procesuale mai extinse decât persoana acuzată.

Desigur că este cert că, prin natura lucrurilor, Parchetul și inculpatul nu se află pe poziții de egalitate. în consecință, nu orice aspect la activității procurorului pe care cel acuzat nu-l poate realiza conduce automat la o violare a egalității armelor procesuale.

Așa cum se arăta mai sus, în înțelesul unui proces echitabil intră, așa cum reglementează art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție și cum relevă jurisprudența C.E.D.O., asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată și aflat în fața instanței de a solicita și a i se admite probe în apărare, care să se efectueze în mod nemijlocit și contradictoriu cu celelalte părți, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.

în acest sens, în cauză instanța de fond era obligată să procedeze la audierea tuturor reprezentanților legali ai intimatelor părți vătămate, al salariaților acestora care au fost implicați în derularea relațiilor comerciale, pentru a se putea stabili cu exactitate modalitatea de livrare a mărfurilor și de efectuare a plăților, al predării și al emiterii instrumentelor de plată etc. de insistarea pe aspecte ce vizau împrejurările emiterii instrumentelor C.E.C., pentru a constata eventuala infracțiune pe care ar fi săvârșit-o inculpatul, iar nu numai aspectul comercial al raporturilor dintre părți.

Ori, în cauză se impunea audierea următoarelor persoane: I.M. - ing. la SC G. SA Piatra Neamț ; P.F. - administrator al SC S. SA Dumbrava Roșie ; T.T. - administrator al SC P&T V SRL Piatra Neamț ; M.O. - reprezentant vânzări SC D. S.R.L ; B.L. -director Hypermarket Piatra Neamț P. A. - administrator SC. D. SRL Bacău și P.M. - contabil în cadrul SC G. SA, persoane care au cunoștință de împrejurările în care s-au desfășurat relațiile comerciale dintre părți.

Chiar dacă toate aceste persoane n-au figurat pe conceptul rechizitoriului în calitate de martori, în virtutea principiilor sus enunțate instanța avea obligația, în vederea aflării adevărului, de a administra nemijlocit aceste probe și pentru a-i garanta inculpatului dreptul la un proces echitabil.

în baza efectului devolutiv al apelului, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului administrat în cauză de prima instanță, însă, și a altor probe utile și concludente administrate pentru prima dată în apel.

însă, efectul devolutiv al apelului nu poate fi însă înțeles ca o administrare a întregului material probator și deci, ca o efectuare a cercetări judecătorești de instanța de apel.

în caz contrar, s-ar putea ajunge la situația în care, prima instanță, în urma unei cercetări judecătorești neefectuate sau superficiale, soluționează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată, întemeindu-se pe argumentul că, în baza efectului devolutiv, instanța de apel va administra ea însăși probele, pe care, din motive subiective instanța de fond nu le-a administrat în mod nemijlocit.

Numai printr-o cercetare judecătorească completă, cu respectarea principiilor care guvernează faza de judecată și după administrarea oricăror alte probe apare necesară pentru stabilirea adevărului, instanța de fond, motivat, poate pronunța o hotărâre cu privire la faptele și vinovăția persoanelor trimise în judecată.

Realizarea în apel a cercetări judecătorești, ar răpi apelantului - inculpat un grad de jurisdicție și i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare și la un proces echitabil, câtă vreme ar avea la dispoziție ulterior numai o singură cale de atac, recursul, care este preponderent devolutivă asupra chestiunilor de drept, neputând fi puse în discuție, ca regulă, aspecte de fapt și neputându-se administra alte probe în recurs, cu excepția înscrisurilor.

Apoi, expunerea sau considerentele hotărârii trebuie să cuprindă constatările la care a ajuns instanța cu privire la fapta care a generat conflictul de drept penal, la temeiurile răspunderii penale ale inculpatului, la probele pe care se întemeiază aceste constatări și alte date în legătură cu soluționarea cauzei.

în conformitate cu dispozițiile art. 356 C.proc.pen., expunerea trebuie să cuprindă, printre altele, și analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția.

Din examinarea hotărârii apelată rezultă că aceste dispoziții legale au fost nesocotite.

Instanța de fond avea obligația să motiveze pe baza căror probe își fundamentează soluția, să arate probele pe care le înlătură și să argumenteze înlăturarea acestora, să examineze susținerile din actul de sesizare a instanței, apărările pe care și le-a făcut inculpatul și să argumenteze care dintre acestea și de ce sunt neconforme cu realitatea.

Prima instanță nu putea pronunța o hotărâre, fie ea și de achitare, decât după administrarea tuturor probelor pentru stabilirea raporturilor juridice dintre părți și a adevărului.

Examinând hotărârea apelată se constată că instanța de fond, s-a mulțumit să copieze ad litteram rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriu care este foarte succint și care nu analizează distinct situația cu privire la fiecare societate comercială cu care se presupune că inculpatul a derulat afaceri comerciale, dar care n-a împiedicat instanța de fond în a aprecia ca suficient de cuprinzătoare prin elementele expuse, și că „pe scurt”aceasta ar fi situația de fapt ce s-ar putea reține activitatea infracțională a inculpatului. ori, motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional.

Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situației de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivată a unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc justificarea în motivarea hotărârii judecătorești.

Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii care îl determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.

Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor și formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziții de includere a capacității apreciative a instanței în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens și cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre asupra Independenței eficacității și rolului judecătorilor, potrivit căreia „judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente și să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcțiile lor”

Deși formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecție și de conștiință constituie suportul rațional al demersului judiciar pentru cunoașterea faptelor, drept garanție a unui proces echitabil și în concordanță cu dispozițiile art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană și Protocolul nr. 7, instanța are obligația de a-și motiva soluția dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziție a instanței de apel este reliefată și de practica C.E.D.O. - Cauza Boldea c. România în care se arată că: „judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți”

Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție înglobează, între altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor.

Convenția nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Artico c. Italia, Hotărârea din.13.05.1980), acest drept nu poate trece drept efectiv decât dacă observațiile sale sunt într-adevăr „ascultate”, adică examinate cum trebuie de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică în special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților (Perez c. Franța, Hotărârea (GC), nr.47287/99, C.E.D.O. 2004-1 și Van de Hurk c. Olanda, Hotărârea din 19.04.1994).

Din examinarea hotărârii apelate rezultă că aceasta nu respectă aceste exigențe.

Curtea, având în vedere considerentele de mai sus, declarațiile date de apelantul-inculpat, precum și faptul că încălcarea dreptului la apărare, în sensul arătat mai sus, precum și cel la un proces echitabil potrivit art. 6 parag. 1 și 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu pot fi înlăturate, decât prin anularea hotărârii apelate, fiind incidente cazurile de nulitate prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) și (4) teza finală C.proc.pen., în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C.proc.pen., va admis apelul declarat de apelantul-inculpat, va fi desființată în totalitate sentința penală apelată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe - Tribunalul Neamț.

Cu ocazia noii judecăți în fond, cercetarea judecătorească se va efectua cu respectarea celor patru principii fundamentale, obligatorii în faza de judecată, al respectării dreptului de apărare al inculpatului, administrând probele propuse de acesta, desigur cele care sunt utile și concludente, și în urma exercitării rolului activ, prin administrarea probelor arătate mai sus, precum și a oricăror altor probe care apar necesare, Tribunalul trebuie să ajungă, motivat, la o soluție temeinică și legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obținute și administrate și analizate conform legii.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere și celelalte motive de apel invocate de apelantul-inculpat și aflate în dosarul Curții de Apel Bacău, precum și adresele emise de SC G.C. S.A Piatra Neamț și SC P&T V C SRL Dumbrava Roșie (fl. 25,26, dosar inst. de apel).

în conformitate cu prevederile art. 383 alin. (3) C.proc.pen., au fost menținute actele procedurale efectuate în cauză până la termenul din data de 09.09.2010.

S-a constatat că apelantul-inculpat a fost asistat de apărător ales la instanța de apel.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (3) C.proc.pen

(Judecător Liliana Novac)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Nerespectarea principiilor ce guvernează procesul penal. Dreptul la un proces echitabil. Încălcarea dreptului la apărare. Trimiterea cauzei spre rejudecare