Schimbare de încadrare juridică , condamnare  , confiscare

Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă penală nr. 397 din data de 04.11.2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 397

Ședința publică din data de 04.11.2015

PREȘEDINTE - LL

GREFIER - SMM

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul C

- reprezentat prin PROCUROR - CMS

S-a luat în examinare cauza penală privind pe inculpații trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.1441/P/2012 din data de 07.11.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C, respectiv:

- SL, cetãțean italian, fiul lui A și F, din Italia, XXX, CI XXX, nãscut la data de 28.11.1954, CNP XXX- pentru sãvârșirea infracțiunilor de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal

- participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, prev. de art 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 44 alin. 1 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C.pen.

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni.

- MDV, fiul lui G și E, CNP XXX, din XXX, pentru sãvârșirea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu în formă calificată prev. de disp. art. 248 - 2481 Cod penal, cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancțIarea faptelor de corupție

-participație improprie la evaziune fiscalã - art. 31/2 c.penal în ref. la art. 9 lit b din legea 241/2005,

-nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C.pen.

-participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, prev. de art 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 44 alin. 1 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni.

- QD- cetãțean italian, fiul lui G și G, n. 28.04.1975, din XXX, posesor CI seria XXX, pentru sãvârșirea infracțiunilor de :

-complicitate la participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 2 Cod penal și art. 42 alin. 1 lit. a1 din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- complicitate la participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

-nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal, (un act material),

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni.

- PG - cețãțean italian, fiul lui F și L, nãscut la 25.03.1939, din XXX CI XXX, pentru sãvârșirea infracțiunilor de:

-complicitate la participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 2 Cod penal și art. 42 alin. 1 lit. a1 din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

- complicitate la participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal, în formă continuată - art. 41 / 2 c.penal,

- asociere pentru săvârșirea de infracțiuni - art. 323 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit a și b C.pen. privind concursul real și ideal de infracțiuni.

- PA - fiul lui G și M, CNP XXX, din XXX, pentru săvârșirea infracțiunii de:

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că a deținut cantitatea de 550 cartușe letale de vânătoare pe care le-a primit de la MVD la cabana din localitatea XXX, la data de 11.10.2012.

- PF - fiul lui I și L, CNP XXX, din XXX, pentru săvârșirea infracțiunii de:

-nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

- DG - fiul lui V și VN, CNPXXX, din XXX, pentru săvârșirea infracțiunii de:

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

- OV - decedat - fiul lui I și M, CNP XXX, din XXX, pentru săvârșirea infracțiunii de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

- TI - fiul lui N și V, CNP XXX, din XXX, pentru săvârșirea infracțiunii de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

- OP - fiul lui L și AM, născut la data de 26.09.1976, CNP XXX, domiciliat în XXX, cetățean italian, pentru săvârșirea infracțiunii de :

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C. Pen.

- MC - ( fostă P ) - fiica lui V și V, CNP XXX, din XXX, pentru săvârșirea infracțiunii de:

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în concret efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C. Pen.

- RMA - fiul lui F și M, CNP XXX, din XXX, pentru săvârșirea infracțiunii de:

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în concret efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C.pen.

Dezbaterile asupra fondului cauze au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2015, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.10.2015 și la data de 04.11.2015, dată la care s-a pronunțat.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față :

Prin Rechizitoriul nr. 1441/P/2012 din data de 07.11.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C înregistrat la această instanță sub nr. de dosar 9551/118/2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților :

- SL, cetãțean italian, fiul lui A și F, din XXX, CI XXX, nãscut la data de 28.11.1954, CNP XXX- pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunilor de:

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal

- participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, prev. de art 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 44 alin. 1 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C.pen.

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni.

- MD-V, fiul lui G și E, CNP XXX, din XXX, pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunilor de:

- abuz în serviciu în formă calificată prev. de disp. art. 248 - 2481 Cod penal, cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancțIarea faptelor de corupție

-participație improprie la evaziune fiscalã - art. 31/2 c.penal în ref. la art. 9 lit b din legea 241/2005,

-nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C.pen.

-participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, prev. de art 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 44 alin. 1 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni.

- QD- cetãțean italian, fiul lui G și G, n. 28.04.1975, din XXX, posesor CI seria XXX, pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunilor de:

-complicitate la participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 2 Cod penal și art. 42 alin. 1 lit. a1 din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- complicitate la participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

-nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal, (un act material),

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni.

- PG - cețãțean italian, fiul lui F și L, nãscut la 25.03.1939, din XXX CI XXX, pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunilor de:

-complicitate la participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 2 Cod penal și art. 42 alin. 1 lit. a1 din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

- complicitate la participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal, în formă continuată - art. 41 / 2 c.penal,

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni.

- PA - fiul lui G și M, CNP XXX, din XXX, pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunii de:

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că a deținut cantitatea de 550 cartușe letale de vânătoare pe care le-a primit de la MVD la cabana din localitatea B, la data de 11.10.2012.

- PF - fiul lui I și L, CNP XXX, din XXX , pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunii de:

-nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

-DG - fiul lui V și VN, CNP XXX, din XXX. pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunii de:

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

- OV- fiul lui I și M, CNP XXX, din Medgidia str. Bucovinei nr. 1, pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunii de:

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

- TI- fiul lui N și V, CNP XXX, din XXX, pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunii de:

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

- OP - fiul lui L și AM, n. 26.09.1976 CNP XXX, din XXX, cetãtean italian, pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunii de:

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C. Pen.

- MC - ( fostã P ) - fiica lui V și V, CNP XXX, din XXX, pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunii de:

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în concret efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C. Pen.

- RMA- fiul lui F șî M, CNP XXX, din XXX, pentru sãvârșirea în condițiile și modalitatea descrisã, a infracțiunii de:

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în concret efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C.pen.

Din actele și lucrările doSlui instanța reține în fapt următoarele:

Prin actul de sesizare a instanței de judecată din prezenta cauză se reține că prin ordonanța din 01.10.2012 a fost dispusã stabilirea provizorie a cadrului procesual prin prisma art. 271 c.vamal, dat fiind incertitudinea stãrii de fapt, așa cum se dețineau elementele stãrii de fapt la acele momente.

La data de 11.10.2012, s-a dispus începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații mai sus mențIați prin prisma referitoare la art. 279 alin 1 c.penal și braconaj în variile forme de participație menționate, iar fațã de MVD prin prisma infracțiunii de abuz în serviciu, dat fiind starea de fapt identificatã și care va fi expusă în continuare.

La data de 24.10.2012, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul C s-a dispus extinderea cercetărilor penale în cauză și începerea urmăririi penale prin prisma art. 323 C. pen. față de persoane fizice SL , MVD, QD, PG , PA, PF, DG, OV și TI.

Totodatã, a fost extinsã cercetarea și începerea urmãririi penale prin prisma art. 9 lit. b din Legea nr.241/2005 față de persoana juridică AJVPS C, cu sediul în XXX, societate înscrisă în Registrul Asociațiilor Fundațiilor ținut la Judecătoria C sub nr.10/1998 și în Registrul Național sub nr.413/A1/1998.

Tot la data de 24.10.2012, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul C s-a dispus extinderea cercetărilor în cauză și începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în concret efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, conform art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C.pen. față de învinuiții OP, MC și RMA.

Prin ordonanța din 25.10 2013, s-a stabilit cadrul procesual final, ca fiind în limitele soluțIate prin prezentul rechizitoriu.

La data de 26.09.2012, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Toxice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române s-a sesizat din oficiu despre faptul că numitul SL , născut la data de 28.11.1954, în XXX, cu domiciliul stabil în XXX, posesor al pașaportului XXX eliberat de autoritățile italiene, organizează partide de vânătoare pe raza județului C, în special pe fondurile de vânătoare gestIate de A.J.V.P.S. C, cu participarea unor grupuri de vânători italieni, în condiții de ilicit penal.

Cu aceaste ocazii, dupã cum s-a demonstrat în anchetã, susnumitul punea la dispoziție vânătorilor italieni cantități mari de muniție, procurată fără respectarea prevederilor legale și vâna, împreună cu aceștia, un număr mult mai mare de exemplare de vânat decât cel înscris în autorizațiile de vânătoare.

Pentru a putea realiza acest scop și implicit obținerea unor importante venituri din acest gen de "turism cinegetic"; inculpatul a avut nevoie de "serviciile"; unui funcționar abilitat din România, cooptând în acest sens pe inculpatul MVD- seful AJVPS C.

S-a dovedit ulterior, în anchetã faptul cã inculpatul SL a fost sprijinit de doi coNaționali, respectiv coinculpații QD, PG, care au aderat la asocierea infracțională inițiatã de acesta, ajutându-l efectiv, așa cum s-a dovedit.

Cei doi acoliți coordonau în teren activitãțile de braconaj , fiind oamenii de încredere ai șefului lor, distribuind în zonele de vânãtoare mari cantitãți de muniție dobânditã ilegal, cãtre vânãtorii italieni veniți în țarã și cãrora li se prezentase de respectivii o realitate legalã inexistentã și anume cã "în România se poate vâna oricum și oricât fãrã nici un fel de restricție";.

Pe de altã parte, pentru a putea sã creeze aparența unei astfel de realitãți , erau necesare serviciile sefului AJVPS, care, dealtfel, a și procedat în consecințã, prin punerea ilegalã și gratuitã la dispoziție cãtre inculpatul SL și a celor "doi locotenenți ai sãi"; a unor cantitãți uriașe de armament, prin care sã se comitã operațiunile menționate, ocazie cu care, paznicii de vânãtoare aflați în subordinea șefului MVD- șeful AJVPS C, colaborau în sensul deținerii și manipulãrii unor cantitãți de muniție foarte mari, toate aceste acte și activitãți fiind comise în scopul realizãrii scopului infracțional mai sus descris.

Sesizarea a fost înregistrată în evidența lucrărilor penale cu nr. 322050/2012, inițial pentru a fi efectuate cercetări față de numitul SL , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor "nerespectarea a regimului armelor și munițiilor"; și "braconaj";, fapte prev. și ped. de art. 279 alin. 1 C. pen. și respectiv de art. 42 alin. 1 lit. a ind. 1 din Legea 407/2006, a vânătorii și protecției fondului cinegetic.

DoSl a fost inițial înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria C sub nr. 16.228/P/2012, fiind preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C, potrivit dispozițiilor art. 209 alin. 4 Cod procedură penală, și înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul C sub numărul 1441/P/2012.

La data de 26.09.2012, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul C s-a autorizat interceptarea, pentru o perioadă de 48 de ore, începând cu data de 26.09.2012, orele 17.00, până la data de 28.09.2012, orele 17.00, a convorbirilor telefonice purtate de SL de la posturile telefonice xxx și XXX, mãsura fiind confirmată de Tribunalul C prin încheierea nr 335 din 01.10.2012.

La data de 01.10.2012, în cauză a fost începută urmărirea penală și confirmată de Parchetul de pe lângă Tribunalul C prin rezoluție , inițial în referire la "AN";.

Ulterior, la data de 01.10.2012, Tribunalul C a emis autorizațiile de interceptare, înregistrare și localizare a convorbirilor și comunicațiilor telefonice și de interceptare și înregistrare audio-video în mediul ambiental, pentru o perioadă de 28 de zile, cu începere de la data de 01.10.2012 până la 28.10.2012, după cum urmează:

- autorizația nr. 339 pentru postul telefonic xxx utilizat de SL ;

- autorizația nr. 340 pentru postul telefonic XXX utilizat de SL ;

- autorizația nr. 341 înregistrare audio-video în mediul ambiental a activității suspecților SL , M, P, B, DM;

- autorizația nr. 342 pentru postul telefonic XXX utilizat de P;

- autorizația nr. 343 pentru postul telefonic XXX utilizat de M;

- autorizația nr. 344 pentru postul telefonic XXX utilizat de B;

- autorizația nr. 345 pentru postul telefonic XXX utilizat de DM.

Din convorbirile purtate de numitul SL de la aceste posturi telefonice, atât cu concubina sa, L M, cât și cu alte persoane inițial neidentificate din anturajul său (cu prenumele G, P și M) a rezultat faptul că vânătorii italieni care fac parte din grupul cazat la hotelul YB din XXX, cã toți au fost mulțumiți de rezultatele obținute la partidele de vânătoare, deoarece au reușit să împuște multe animale, precum și că în luna octombrie 2012 - urmau să sosească în România și alte grupuri de vânători italieni, cărora susnumitul le va organiza partide de vânătoare în județele C și T.

În continuarea cercetărilor, la data de 28.09.2012, în baza ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul C nr. 1441/P/2012 din 26.09.2012 și a indiciilor obținute din convorbirile telefonice purtate de făptuitorul SL de la postul telefonic cu cartelele SIM nr. xxx și nr. XXX, ( din care rezulta faptul că acesta urma să se întâlnească, la orele 13.15, în parcarea exterioară a magazinului IKEA din Xxx, șos. Xxx-Ploiești (DN 1), cu o persoană de sex feminin, al cărei prenume este C, pentru a cumpăra de la aceasta cantitatea de 7.000 cartușe), s-a procedat la constituirea unei echipe formate din polițiști ai poliției judiciare și un specialist criminalist, echipã care a acționat în zona magazinului mai sus menționat, în scopul realizării unei supravegheri informative, fiind realizate filmări judiciare, ocazie cu care au fost constatate următoarele:

În parcarea respectivă, la acea dată, orele 12,50, în sectorul aflat între partea laterală a magazinului și DN 1 a fost observat autoturismul marca Ford Transit, de culoare albã, cu numărul de înmatriculare XXX care era parcat și în care se aflau 2 persoane, una de sex masculin și una de sex feminin, identificate ulterior ca fiind SL și concubina acestuia, L M, fiica lui D și M, născută la data de 28.02.1970, în mun. Iași, jud. Iași, cu același domiciliu stabil, XXX, CNP XXX, ambele persoane părând că așteaptă în autoturism și fiind văzute că vorbesc periodic la telefonul mobil.

Din datele obținute de la structura de specialitate care supraveghea autorizat convorbirile telefonice ale făptuitorului SL , a rezultat că numita "C"; va întârzia până în jurul orelor 15.30 deoarece este în drum spre Xxx dinspre Alba Iulia.

De asemenea, tot astfel au fost obținute și date privind necesitatea deplasării inc. SL la aeroportul Henri Coandă, pentru a se întâlni și prelua un cetățean italian ce sosește cu o cursă de Italia.

Astfel, în jurul orelor 13.50, SL și concubina acestuia, L M, au părăsit locul în care staționau, cu autoturismul mai sus menționat, deplasându-se către DN1 și apoi către orașul Otopeni, în final fiind observați în incinta aeroportului Henri Coandă de către lucrãtori ai Serviciului de Poliție Transporturi, care au oprit autoturismul respectiv, în jurul orelor 15.00, pentru un "control de rutină";.

Cu aceastã ocazie au fost identificate ca și ocupanți un numãr de 3 persoane, respectiv susnumiții SL și concubina acestuia, L M, plus cetățeanul italian QD, născut la data de 28.04.1978 în Italia, posesor al pașaportului seria XXX, despre care primii doi au declarat că l-au preluat de la aeroport, unde fusese sosit cu o cursă aeriană din Italia.

În jurul orelor 15.20, autoturismul marca Ford Transit XXX a revenit în parcarea magazinului IKEA, fiind parcat în apropierea locului în care staționase anterior, iar în interiorul acestuia au fost observate 3 persoane, respectiv SL , L M și o altă persoană de sex masculin, respectiv cetățeanul italian QCD.

În jurul orelor 16.00, după ce a mai purtat câteva convorbiri telefonice cu SL , "C"; a ajuns în locul unde o aștepta acesta, însoțită de o persoană de sex masculin, sositã cu un autoturism marca Toyota Land Cruiser, culoare bej metalizat, cu numărul de înmatriculare XXX, despre care, în urma verificărilor ulterioare s-a stabilit că aparține S.C RA S.A. cu sediul în XXX.

Filajul a constatat cã autoturismul în cauzã a fost parcat lângă în autoturismul marca Ford Transit, de culoare alb, cu numărul de înmatriculare XXX, perpendicular pe axul longitudinal al acestuia, în partea din spate-lateral dreapta, spatele celor 2 autoturisme fiind la o distanță de cca. 2 m unul față de celălalt.

De asemenea, din verificări s-a atabilit că numita "C"; are următoarele date de identitate: MC, fiica lui V și V, născută la data de 29.11.1967,în mun. Galați, jud. Galați, cu domiciliul stabil în XXX, CNP XXX, angajată ca gestionar arme și muniții la S.C. DSI S.R.L.

Din autoturismul marca Toyota Land Cruiser, numita MC, ajutată de soțul acesteia, a descărcat mai multe baxuri din carton de culoare albă, cu inscripționări de culoare verde și portocalie, de dimensiune aproximativă 60/40/20 cm, dintre care cca. 6 au fost înmânate numitului SL , care le-a dat persoanei de sex masculin pe care a adus-o cu el, aceasta din urmă încărcându-le în autoturismul marca Ford Transit, de culoare alb, cu numărul de înmatriculare XXX.

Alte 4 baxuri au fost lăsate jos, în spatele autoturismului marca Toyota Land Cruiser și ulterior reîncărcate în acesta.

La orele 16.20 numita MC a părăsit zona respectivă împreună cu persoana de sex masculin cu care a venit, cu autoturismul marca Toyota Land Cruiser, iar la cca. 1 minut, numitul SL și însoțitorii acestuia au plecat cu autoturismul marca Ford Transit.

Din cercetările ulterioare s-a stabilit că la data de mai sus, MC, în calitate de gestionar arme și muniții al S.C. DS S.R.L., administrată de OP, s-a întâlnit cu acesta în mun. Alba Iulia, ocazie cu care a preluat mai multe baxuri cu muniție de vânătoare, marca Romana Munizioni, însumând cca. 7000-8000 cartușe, cu scopul de a le livra, în aceeași zi, numitului SL , organizator de partide de vânătoare și cu care urma să se întâlnească în parcarea magazinului Ikea din Xxx.

Susnumita confirmă ca a ajuns în parcarea magazinului Ikea din Xxx, unde i-a livrat lui SL cantitatea de aproximativ 7000 cartușe de vânătoare, pe care acesta le-a încărcat în autoturismul marca Ford Transit, alb, cu nr. XXX.

Această livrare de muniție nu a fost făcută cu respectarea prevederilor legale, deoarece nu a fost evidențiată în registrul de evidență a operațiunilor cu arme și muniții, conform prev. art. 114 din HG 130/2005 privind normele de aplicare a Legii 295/2004, fiind cert cã s-a livrat către o persoană fizică o cantitate mult mai mare decât cea permisă de lege, (respectiv 300 cartușe), conform prev. art. 42 alin. 2 lit. b din Legea 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor.

Restul cantității de muniție, respectiv 6700 cartușe (care depãșesc limita legalã de 300 bucãți) face în mod evident obiectul unei vânzări ilegale, incriminată ca infracțiune de "efectuare fără drept a operațiunilor cu arme sau muniții"; conform art. 141 din legea mai sus menționată coroborat cu art. 279 C.P..

Aceastã concluzie se impune cu evidențã, deoarece armurierul nu a respectat prev. art. 106 alin 1 lit. b din aceeași lege, care prevede obligativitatea comercializării armelor și munițiilor numai către persoane juridice sau fizice autorizate.

Transportul muniției, efectuat atât de către OP, inițial, cât și de MC, ulterior, s-a făcut deasemeni în mod contrar prevederilor legale, respectiv fără a fi escortat de efective de jandarmi, conform prev. art. 109 din aceeași lege.

Aceastã operațiune, efectuatã în condiții de nelegalitate, înlãturã apãrarea învinuiților în sensul cã au acționat convinși de faptul cã SL ar fi fost autorizat.

Nu numai actul material de transport în condiții ilegale constituie o modalitate de manifestare a acestei infracțiuni special incriminate în art. 279 c.penal , care sancționează orice operație privind circulația armelor și munițiilor, ci trebuie evidențiatã și ignorarea de cãtre acești învinuiți a obligației de verificare a partenerului contractual cãruia îi livrau muniție.

De asemenea achiziționarea unei asemenea cantități de muniție de către SL , respectiv peste 300 cartușe, reprezintă eu însãși infracțiune conform prevederilor art. 279 C.P., ca și transportul neautorizat al acestor muniții de către persoana în cauză conform prevederilor art. 141 din Legea 295/2004 .

Aceste fapte sunt probate dealtfel prin filmarea judiciară mai sus menționată și declarațiile numiților SL , MC, L M, QD, OP.

În baza aceleiași autorizații și a datelor și informațiilor rezultate din interceptările convorbirilor telefonice purtate de suspecți, din care rezulta pregătirea și săvârșirea de fapte penale la regimul armelor și munițiilor, s-a procedat la efectuarea unei activități de filaj a numitului SL .

Astfel, la data de 06.10.2012, orele 00.05, SL a plecat de la hotelul YB din XXX, cu autoturismul marca Ford, model pick-up, argintiu, cu nr. XXX, însoțit de o altă persoană de sex masculin, care a condus autoturismul marca Hyundai Tucson cu nr. XXX, cei doi deplasându-se până la ieșirea de pe autostrada A 2 C-Xxx spre Lehliu Gară.

Acolo, la orele 01.30, aceștia s-au întâlnit cu o persoană de sex masculin ce se afla în autoturismul marca VW Touareg negru cu nr. XXX, parcat pe marginea carosabilului, din care au descărcat mai multe cutii cu dimensiunile aproximative 50x30x20 cm pe care le-au încărcat în autoturismul marca Hyundai Tucson cu nr. XXX.

La orele 01.40, SL și însoțitorul acestuia au plecat către hotelul YB din XXX, unde au ajuns la orele 02.47, unde SL a parcat și a intrat în hotel, iar însoțitorul acestuia și-a cotinuat drumul.

Tot la orele 01.40, autoturismul marca VW Touareg negru cu nr. XXX s-a deplasat către Xxx.

Ulterior, din declarația numitului SL s-a stabilit că acesta a primit, cu ocazia mai sus menționată, o cantitate nespecificată de cartușe de vânătoare de la OP, acesta din urmă confirmând că i-a livrat primului 3000-4000 cartușe de vânătoare.

În continuarea activității de filaj, s-a mai stabilit că la data de 06.10.2012, orele 05.03, în parcarea hotelului YB din XXX, a parcat autoturismul marca Dacia papuc, albă, cu nr. XXX, din care soferul acesteia a descărcat 3 colete, sub forma unor puști de vânătoare, pe care i le-a dat lui SL .

Ulterior, SL a descărcat din portbagajul autoturismului marca Ford, model pick-up, argintiu, cu nr. XXX, ajutat de 5-6 persoane de sex masculin care au ieșit din hotel, mai multe cutii din cele mai sus menționate, parte din ele fiind încărcate în autoturismul marca Ford Transit, alb, cu nr. XXX iar restul fiind duse în recepția hotelului.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate de lucrătorii de poliție judiciară, în data de 11 octombrie 2012, în baza autorizațiilor de percheziție nr. 50 și 51 din 09.10.2012, emise de Judecătoria Medgidia, au fost depistați un număr de 20 cetățeni italieni (SL , subordonații săi PG și QD și alți 17 vânători italieni), care se aflau de câteva zile la vânătoare în zonã.

Aceștia păstrau muniția și armele în condiții de insecuritate totală, adicã lãsate pur și simplu în camere de hotel și portbagajul mașinilor aflate în parcare.

Mai mult, au fost descoperite mari cantității de muniție, după cum se va descrie în continuare, cu specificația că acesta era doar ceea ce a mai rămas după câteva zile de vânătoare, în care, obiectiv, în condițiile date, nici nu se mai poate calcula ce cantitate s-a folosit.

Astfel, în hotelul D din XXX, au fost găsite un număr de 9 arme, 4.309 cartușe în camerele nr. 1, 2, 7, 11 și 12 ale hotelului și un număr de 308 (inclusiv cele 120 buc păsări aduse de NI ) păsări vânate și ținute la congelator.

Ocupanții acestor camere, cetățeni italieni care au fost audiați ca martori, au declarat că armamentul este a lui SL și muniția este, de asemenea, a acestuia.

S-a precizat însă faptul că armele și munițiile au fost distribuite vânătorilor fără nici o evidență, prin remitere manuală, de cãtre SL , care a folosit, în acest sens, serviciile a doi acoliți, respectiv doi cetățeni italieni ( inc. PG - ocupantul camerei nr. 1 și QD - ocupant al camerei nr. 7).

S-a stabilit faptul că cei doi coinculpați, care au acționat în fapt ca adevãrați locotenenți ai lui SL , nu numai că dețineau cantitatea de 2.500 cartușe + 2 arme în cameră, 730 cartușe în mașină (Hyundai Tucson XXX) - (PG) respectiv 225 cartușe + 1 armă (QD), ci și erau persoanele care au organizat repartiția armelor și a muniției în maniera descrisă de poliție.

Dealtfel, s-a demonstrat cã acest mod de operare, respectivii îl au de circa trei ani (ne referim aici la SL și PG).

Cu ocazia percheziției s-au mai descoperit în acest hotel un număr de alte 508 cartușe goale, care fuseseră trase anterior, adunate din fondul de vânătoare și păstrate în butoaiele pentru gunoi din curtea hotelului D, care urmau a fi arse și reciclate.

Armele și munițiile mai sus menționate din hotelul D au fost găsite după cum urmează :

În camera nr. 1, ocupată de PG, a fost identificate 2 (două) arme de vânătoare marca Beretta, seria A19497, cal.12 și marca Benelli seria BF14211, cal.12 și un număr de 2500 (două mii cinci sute) cartușe de vânătoare cal.12.

Pentru deplasarea la activitățile de vânătoare, PG utiliza un autoturism marca Hunday Tucson cu nr. de înmatriculare XXX, parcat în curtea hotelului D, în interiorul căruia au identificate 730 (șapte sute treizeci) cartușe de vânătoare cal.12.

În camera nr. 2 ocupată de ZJJ a fost identificate 4 (patru) arme de vânătoare marca Benelli seria BF12652, cal.12, marca Diana seria 54131, cal.12, marca Benelli seria T222197R, cal.12, marca Benelli seria BF03186, cal.12, și 568 (cinci sute șaizeci și opt) cartușe de vânătoare cal.12.

În camera nr. 7, ocupată de QD a fost identificată 1(una) armă de vânătoare marca Beretta seria A05551E, cal.12 și 225 (două sute două zeci și cinci) cartușe de vânătoare cal.12

În camera nr.11, ocupată de TP, a fost identificată 1(una) armă de vânătoare, marca Beretta, seria C26559E, cal.12 și 180 (una sută opt zeci) cartușe de vânătoare cal.12.

În camera nr.12, ocupată de NA, a fost identificată 1(una) armă de vânătoare marca Benelli seria BF12644, cal.12 și 56 (cinci zeci și șase) cartușe de vânătoare cal. 12.

De asemenea, tot din această locație au mai fost ridicate un număr de 308 păsări, care, din declarațiile numiților ZJJ (cam 2), GM (cam 8), GF (cam 9), ZG (cam 10), TP (cam 11), NA (cam 12), rezultă ca aparțineau acestora, (în diverse cantități pentru fiecare) și care urmau să le ia acasã la plecarea în Italia.

Din declarațiile susnumiților rezultă că aceștia își amintesc că au vânat după cum urmează:

GM ( cam 8 ) = 55 buc

GF ( cam 9 ) = 98 buc

ZG ( cam 10 ) = 68 buc

TP ( cam 11 ) = 88 buc

NA ( cam 12 ) = 28 buc

ZJJ ( cam 2 ) = nu precizează

Armele și munițiile mai sus menționate din hotelul YB au fost găsite după cum urmează:

În hotelul YB din XXX au fost găsite cu ocazia efectuării perchezițiilor din data de 11.10.2012, un număr de 21 arme de vânătoare și 5.259 buc. cartușe și un număr de 798 păsări vânate și ținute, de asemenea, la congelator distribuite astfel:

Pasari

FF ( cam 101 ) = 110 buc

CF( cam junior 2 ) = 45 buc

FF( cam junior 1 ) = 26

F A = 70 buc

BS ( cam junior 3 ) = 90 buc

PC ( cam 213 ) = 46 buc

B L ( cam 205 ) = 55 buc

B A ( cam 205 ) = 73 buc

MG ( cam 105 ) = 102 buc

SG ( cam 102 ) = 45 buc

SA ( cam junior 4 ) = 91 buc

MU ( cam 107 ) = 45 buc

Cartuse

SL ( cam 105 ) = 275

auto XXX = 1500

auto XXX = 1500

FF ( cam 101 ) = 273 +1 cu capsa nepercutată

BS ( cam junior 3)= 247 + 6 cu capsa nepercutată+ 1tub cartus

PC ( cam 213 ) = 284

B L ( cam 205 ) = auto XXX = 455

SG ( cam 102 ) = 275 buc + 1tub cartus

CF( cam junior 2 ) = auto XXX = 250

F A = în auto XXX = 200

Total = 5259 + 9 cu capsa nepercutată

Situația Armelor:

În camera nr.104, ocupată de SL , au fost identificate un număr de 9 (nouă) arme de vânătoare, respectiv - marca Beretta, seria B7751, cal.12, marca Beretta seria LA004569, cal.12, marca Franchi seria BF09352, cal.12, marca Franchi seria BF09341, cal.12, marca Franchi seria BF12045, cal.12, marca Browning seria 113MW1444403, cal.12, marca Beretta seria D52699E, cal.20, marca Beretta seria D88898E, cal.20, marca Benelli seria M446213, cal.12 - și 275 (două sute șaptezeci și cinci) cartușe de vânătoare cal.12 și 20.

În auto aparținând lui SL marca Ford Tranzit, cu nr. de înmatriculare XXX au fost găsite un număr de 1500 (una mie cinci sute) cartușe de vânătoare cal. 12 și 20.

În auto aparținând lui SL marca Ford Ranger, cu nr. de înmatriculare XXX au fost găsite un număr de 1500 (luna mie cinci sute) cartușe de vânătoare cal. 12 și 20.

De asemenea în data de 17.10.2012 SL a predat un număr de 1175 (una mie una sută șaptezeci și cinci) cartușe de vânătoare calibru 12, precizând că le-a gasit în autoturismul personal și într-o anexă a Hotelului unde sunt lăzile frigorifice, spațiul fiind dealtfel închiriat de el pentru uzul personal și a vânătorilor invitați.

În camera nr.101, ocupată de FF, au fost identificate un număr de 2 (două) arme de vânătoare marca Beretta seria LA007349, cal.12, marca Beretta seria AA474318, cal.12 și 1 (unu) cartuș de vânătoare cal.12 cu capsa nepercutată.

Pentru deplasarea la activitățile de vânătoare, FF utiliza un autoturism Logan cu nr. de înmatriculare XXX, aparținând Societății S.C. R S.R.L. închiriat spre folosința de către SL , la controlul căreia au identificate 273 (două sute șaptezeci și trei) cartușe de vânătoare cal.12.

În camera junior 2, ocupată de CF, au fost identificate un număr de 2 (două) arme de vânătoare marca Breda seria 430508, cal.12, marca Benelli seria BF12044, cal.12 , despre care acesta afirmă că le-a închriat de la SL .

Totodată, în parcarea hotelului a fost identificat autoturismul marca Wolksvagen Polo cu nr. de înmatriculare XXX utilizat de CF în interiorul căreia au fost identificate 250 (două sute cinci zeci) cartușe de vânătoare cal.12 și autoturismul marca Hundai Accent cu nr. de înmatriculare XXX, utilizat de F A în interiorul căreia au fost identificate 200 (două sute) cartușe de vânătoare cal.12.

În camera junior 1, ocupată de F F, a fost identificată 1 (una) armă de vânătoare marca Hatsan, seria 318228, cal.12.

În camera junior 3 ocupată de BS, a fost identificată 1 (una) armă de vânătoare marca Beretta seria AA290344, cal.12 și un număr de 247 (două sute patru zeci și șapte) cartușe de vânătoare cal.12, precum și 6 (șase) cartușe de vânătoare cu capsa percutată și 1 (unu) tub cartuș.

În camera nr.213 ocupată de PC, a fost identificată 1 (una) armă de vânătoare marca Beretta seria F84051E, cal.12 și un număr de 284 (două sute opt zeci și patru) cartușe de vânătoare cal.12.

În camera nr.205 ocupată de B L, a fost identificată 1 (una) armă de vânătoare marca Beretta seria A25897E, cal.12.

Pentru deplasarea la activitățile de vânătoare, B L utiliza un autoturism marca Logan cu nr. de înmatriculare XXX, aparținând Societății S.C. R S.R.L. închiriată spre folosința de către SL, mașinã în interiorul căreia au identificate 455 (patru sute cinci zeci și cinci) cartușe de vânătoare cal.12.

În camera nr.105 ocupată de MG a fost identificată 1 (una) armă de vânătoare. marca Beretta seria F95206E, cal.12.

În camera nr.107 ocupată de MU a fost identificată 1 (una) armă de vânătoare marca Benelli seria A07307, cal.12.

În camera nr.102 ocupată de SG a fost identificată 1 (una) armă de vânătoare marca Breda seria 318227, cal.12, 275 (două sute șaptezeci și cinci) cartușe de vânătoare cal.12 și 1 (unu) tub cartuș.

În camera junior 4 ocupată de SA a fost identificată 1 (una) armă de vânătoare. marca Beretta seria LA004573, cal.12.

Ocupanții acestor camere, toți cetățeni italieni, au declarat, în același sens, ca și în cazul hotelului D, faptul că SL este cel care le-a asigurat armele și le-a repartizat muniția.

Cetățenii italieni invitați la vânătoare de SL , identificați la data efectuării perchezițiilor și audiați în calitate de martori, au declarat că armele respective au fost folosite pe toată perioada vânătorii fiind evident încă o dată că în cauză cartușele găsite la percheziție au fost cele rămase în ultima zi de vânătoare, înainte de care, în mod cert, a fost depozitatã o cantitate mult mai mare.

Toate aspectele punctuale ale derulării percheziției domiciliare au fost consemnate în procesele-verbale întocmite la fața locului.

Dintre armele găsite la percheziții, s-a stabilit cã un numãr de 25 au fost primite de SL de la inculpatul MVD , aspect confirmat dealtfel de cei 2 în declarațiile date în prezența apãrãtorilor.

Concomitent cu perchezițiile domiciliare, pe cale separatã, alți lucrători de poliție au efectuat un control la sediul A.J.V.P.S. C, de unde a fost ridicat registrul de evidență a operațiunilor cu arme și muniții nr. 13864 din 29.09.2006, constându-se o situație ce a generat extinderea verificãrilor.

În concret, s-a stabilit în perioada 08.10.-10.10.2012, inculpatul comisese și alte ilegalități în referire la circuitul și evidența muniției, care au fãcut obiectul verificãrilor din cadrul acestui dosar penal în sensul cã a distribuit în manierã ilegalã, fãrã a efectua mențiunile în evidențele obligatorii și fãrã întcomirea altor documente justificative, un numãr de 18.000 cartușe de vânãtoare.

Acestea au fost predate de MVD unor persoane care nu aveau drept de manipulare/deținere și nici condițiile legale și securitate a acestora, în speță numiții PF-2000 cartușe, TI-8000 cartușe, DG - 4000 cartușe și OV-4000 cartușe, aspecte recunoscute de MVD în declarația din data de 26.10.2012.

La data de 11.10.2012, la sediul A.J.V.P.S. C au mai fost găsite, cu ocazia controlului efectuat de organele de poliție, 40.000 cartușe.

Inculpatul MVD ,în declarația din data de 26.10.2012 a declarat că nu ar fi cunoscut numărul maxim de cartușe pe care avea dreptul să le dețină, ca argument în apãrarea sa.

Conform prevederilor art. 69 alin. 4 din HG 130/2005 privind normele de aplicare a Legii 295/2004, A.J.V.P.S. C, ca armurier autorizat pentru deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor, nu si pentru efectuarea operațiunii de depozitare, avea dreptul să dețină maxim 15.000 de cartușe.

În aceste condiții a fost săvârșită infracțiunea de efectuare fără drept a operațiunilor cu arme sau muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004, constând în aceea că directorul asociației a depozitat fără drept muniții letale în sediul A.J.V.P.S. C, respectiv 25.000 cartușe - peste limita maximă pe care care avea dreptul să o dețină această persoană juridică.

Cercetãrile au continuat în sensul verificãrii faptelor ce au fost reținute în sarcina coinculpaților PA, OV ȚI, DG și PF

Relativ la faptele reținute în sarcina inc. PA, acesta fiind acționar și angajat la S.C. TC S.R.L. s-a constatat că acesta a primit/manipulat/deținut de la MVD cantitatea de 5.500 cartușe pe care le-a remis membrilor unui alt grup de italieni pentru trei partide de vânătoare.

Aceste cartușe se regăsesc în cele care au fost ridicate de la TI în calitate de paznic de vânătoare - 9075 cartușe de vânătoare).

La data de 11.10.2012 organele de poliție au ridicat de la domiciliul numitului PF, în calitate de paznic de vânătoare, cantitatea de 1783 cartușe de vânătoare (1283 cal. 12 și 500 cal. 20), respectiv cu 1483 cartușe de vânătoare mai multe decât avea dreptul legal să dețină ca deținător legal de arme și muniții (deține o armă de vânătoare marca BENELLI, seria 141261, cal.12 și o armă de vânătoare marca BROWNING, seria 134769, cal.12 radiată la 03.12.2012, fiind autorizat să dețină 300 cartușe cal. 12), cartușe despre care a declarat că le-a primit de la MVD , pentru efectuarea unor partide de vânătoare cu cetățeni străini, susnumitul neputând prezenta documente de proveniență a acestor muniții.

PF declară că muniția este cea rămasă neconsumată în urma efectuării partidelor de vânătoare cu cetățeni italieni din cantitatea de 2000 cartușe (1500 cal. 12 și 500 cal. 20) pe care a primit-o de la MVD , la data de 10.10.2012, orele 18.00, la sediul A.J.V.P.S. C.

La data de 11.10.2012, organele de poliție au ridicat de la cabana de vânătoare din localitatea XXX, jud. C, aparținând A.J.V.P.S. C, administrată de TI, în calitate de paznic de vânătoare, cantitatea de 9075 cartușe de vânătoare (1750 cal.20 și 7325 cal. 12), pe care nu avea dreptul să le dețină, cartușe despre care a declarat că le-a primit de la MVD pentru efectuarea unor partide de vânătoare cu cetățeni străini, susnumitul neputând prezenta documente de proveniență a acestor muniții.

TI mai declară că muniția i-a fost adusă de MVD la cabană, în două tranșe, respectiv la data de 08.10.2012 și 10.10.2012.

La data de 11.10.2012 organele de poliție au ridicat de la domiciliul numitului OV, paznic de vânătoare și secretar de filială în cadrul A.J.V.P.S. C, cantitatea de 3925 cartușe de vânătoare cal. 12, respectiv cu 3625 mai multe decât avea dreptul legal să dețină ca deținător legal de arme și muniții (fiind autorizat să dețină 300 cartușe cal. 12), cartușe despre care a declarat că le-a primit de la MVD pentru efectuarea unor partide de vânătoare cu cetățeni străini, susnumitul neputând prezenta documente de proveniență a acestor muniții.

OV mai declară că muniția i-a fost adusă de MVD la domiciliu, la data de 11.10.2012, orele 08.30.

La data de 11.10.2012 organele de poliție au ridicat de la numitul DG cantitatea de 3599 cartușe de vânătoare (3099 cal. 12 și 500 cal. 20) , pe care acesta le-a adus la sediul A.J.V.P.S. C ca urmare a solicitării organelor de poliție, pe care nu avea dreptul să le dețină, cartușe despre care a declarat că au rămas neutilizate în urma partidelor de vînătoare efectuate cu cetățeni italieni din cele 4000 cartușe pe care le-a primit de la MVD , pentru efectuarea unor partide de vânătoare cu cetățeni străini, susnumitul neputând prezenta documente de proveniență a acestor muniții.

DG mai declară că muniția a ridicat-o personal de la sediul A.J.V.P.S. C în dimineața zilei de 11.10.2012.

Audiații fiind, aceștia au declarat că păstrau munițiile respective urmând a fi puse la dispoziția vânătorilor italieni din propriile grupuri, pentru a fi folosite la vânătoare.

În același timp, din cercetări a rezultat că păsările ucise/braconate probează alăturat infracțiunilor descrise mai sus și infracțiuni cinegetice speciale, drept pentru care prin ordonanța din 25.10.2013 a fost dispusã schimbarea de încadrare juridicã în mod corespunzãtor.

În concret, păsările ucise și care au fost găsite la fața locului (sunt date că multe altele au fost fie livrate restaurantelor cu specific vânătoresc, fie transportate în Italia ca hrană ECO) nu pot fi justificate, prin raportare la autorizațiile existente.

Extinzând verificãrile, lucrãtorii de poliție la data de de 11.10.2012 au ridicat de la RM, dat fiind existența unor informații pe aceastã linie, din autoturismele folosite la partidele de vânătoare următoarele bunuri :

- armă vânătoare marca Breda, seria 356245 - N46670F, cal.12,

- armă vânătoare marca Beretta, seria C92357E - A87044F, cal.12,

- armă vânătoare marca Beretta, seria AA282520 - AB278425, cal.12,

- armă vânătoare marca Beretta, seria A38485E - N72113F, cal.12,

- armă vânătoare marca Franchi, seria BF03184 - CF03188 , cal.12,

- armă vânătoare marca Escort Magnum, seria 318224, cal.12,

- armă vânătoare marca Marocchi, seria 06/02455 - B06/02453, cal.12,

- 257 ( două sute cinci zeci și șapte ) cartușe de vânătoare calibru 12

RM, legat de aceasta, declară că armele au fost închiriate de către SL de la AJVPS C, iar muniția a fost achizițIată de la o societate din Xxx - tot de către SL.

Din cercetările ulterioare a rezultat că armele ridicate de la aceastã persoanã, aparțin după cum urmează:

1 - Arma vânătoare marca BERETTA seria D52699E cal. 20, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

2 - Arma vânătoare marca BERETTA seria D88898E cal. 20, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

3 - Arma vânătoare marca BERETTA seria C92357E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

4 - Arma vânătoare marca BERETTA seria F84051E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr. 4

5 - Arma vânătoare marca BERETTA seria A25879E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

6 - Arma vânătoare marca BERETTA seria C26559E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

7- Arma vânătoare marca BERETTA seria F95206E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

8 - Arma vânătoare marca BERETTA seria A05551E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

9 - Arma vânătoare marca BERETTA seria D19497 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

10 - Arma vânătoare marca BERETTA seria B7751 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

11 - Arma vânătoare marca BERETTA seria A38485E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

12 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12644 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

13 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF03186 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

14 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12652 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

15 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF03941 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

16 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12044 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

17 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12045 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

18 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF14211 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

19 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF03184 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

20 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF09352 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

21 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria T222197R cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

22 - Arma vânătoare marca BENELLI seria M446213 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

23 - Arma vânătoare marca BENELLI seria A07307 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

24 - Arma vânătoare marca BREDA seria 430508 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

25 - Arma vânătoare marca BREDA seria 356245 cal. 12, aparține A.J.V.S. C

26 - Arma vânătoare marca BERETTA seria AA474318 cal. 12, aparține S.C SA S.R.L. închiriată lui RF cu contract nr.39 / 01.10.2012

27 - Arma vânătoare marca BERETTA seria AA290344 cal. 12, aparține S.C SA S.R.L. închiriată lui TC cu contract nr.47 / 04.10.2012

28 - Arma vânătoare marca BERETTA seria AA282520 cal. 12, aparține S.C SA S.R.L. închiriată lui M L cu contract nr.43/ 03.10.2012

29 - Arma vânătoare marca BERETTA seria LA004573 cal. 12, aparține S.C SA S.R.L. închiriată lui GP cu contract nr. 51 / 04.10.2012

30 - Arma vânătoare marca BERETTA seria LA004569 cal. 12, aparține S.C SA S.R.L. închiriată lui CF cu contract nr. 53/ 04.10.2012

31- Arma vânătoare marca BERETTA seria LA007349 cal. 12, aparține S.C SA S.R.L. închiriată lui ZM cu contract nr. 40 / 03.10.2012

32- Arma vânătoare marca HATSAN seria 318228 cal. 12, aparține S.C SA S.R.L. închiriată lui BS cu contract nr. 54 / 04.10.2012

33- Arma vânătoare marca HATSAN seria 318227 cal. 12, aparține S.C SA S.R.L. închiriată lui PC cu contract nr. 56 / 04.10.2012

34- Arma vânătoare marca HATSAN md. Escort Magnum seria 318224 cal. 12, aparține S.C SA S.R.L. închiriată lui TP cu contract nr. 55 / 04.10.2012

35- Arma vânătoare marca MAROCCHI seria 06/02455 cal. 12 , aparține S.C SA S.R.L. închiriată lui ZAG cu contract nr.42/ 03.10.2012

36- Arma vânătoare marca DIANA seria 54131 cal. 12, aparține S.C SA S.R.L. închiriată lui PE cu contract nr. 41 / 03.10.2012

37- Arma vânătoare marca BROWNING seria 113MW14403 cal. 12, a aparținut lui RD, cnp. XXX în perioada 01.04.1998 - 19.07.2011.

Identificându-se firma în discuție, la data de 18.10.2012, organele de poliție au efectuat un control la sediul firmei DS Int S.R.L. din XXX, al cărei administrator și gestionar arme și muniții este OP.

De asemenea, gestionar arme și muniții este și numita MC.

Cu ocazia controlului au fost găsite la sediul firmei, majoritatea păstrate necorespunzător, un număr de 149.701 cartușe cu diverse destinații (vânătoare, apărare și pază, autoapărare), cu 134.701 buc mai multe decât cantitatea maximă legală pe care societatea avea dreptul să o dețină în condițiile în care spațiul respectiv nu era avizat ca depozit de muniție și societatea nu era autorizată pentru operațiuni de depozitare (peste 15000 cartușe).

Din declarațiile susnumiților rezultă că firma DS Int S.R.L. este în proces de lichidare judiciară, iar cea mai mare parte dintre munițiile respective sunt ale firmei S.C. SA S.R.L., al carei asociat și administrator este OP.

La data de 24.10.2012 organele de poliție au efectuat un control la sediul firmei S.C. SA S.R.L. din XXX.

Cu ocazia controlului au fost găsite la sediul firmei, (majoritatea păstrate necorespunzător), un număr de 202.239 cartușe cu diverse destinații (vânătoare, apărare și pază, autoapărare), dintre care 202.239 aparținând firmei și alte 276 (separat) cartușe care erau lăsate în custodie de o persoană fizică.

Astfel la sediul firmei au fost găsite cu 187.239 buc. mai multe decât cantitatea maximă legală pe care societatea avea dreptul să o dețină în condițiile în care spațiul respectiv nu era avizat ca depozit de muniție (respectiv pentru deținerea unei cantități mai mari de 15.000 cartușe), acesta fiind amplasat la parterul unui bloc de locuințe.

Prin adresa nr. 1441/P/din 12.10.2012 au fost înaintate INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C , SERVICIUL CRIMINALISTIC, pentru efectuarea unei constatări tehnico-științifice balistice un număr de 35 arme de vânătoare cal. 12 și 2 arme cal. 20 , precum și cantitatea de 250 buc. cartușe cal. 12 și 50 buc. cartușe cal 20.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.93687 din data de 12.11.2012 emis de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C, s-au stabilit următoarele:

Armele de vânătoare semiautomate mărcile: FRANCHI. calibrul 12 cu seriile BF12644, BF03186, BF12652, BF03941, BF09352, BF12044, BF14211, T222197R, BF03184, BENELLI, calibru 12, cu seriile M446213 și A07307, BERETTA, calibru 12, cu seriile AA282520, LA004573, LA007349, LA004569, A38485E, D19497, A25897E, A05551E, B7751, AA474318, AA290344, F95206E, F84051E, C26559E, C92357E și calibru 20 cu seriile D52699E, D88898E, HATSAN, calibru 12, cu seriile 318228, 318227 și 318224, BREDA, calibru 12, cu seria 430508, BROWNING, calibru 12, cuseria 113MW14403, MAROCCHI, calibru 12, cuseria06/02455 și DIANA, calibru 12, cu seria54131, sunt în stare de funcționare.

Arma de vânătoare semiautomată marca FRANCHI , calibrul 12, cu seria 356245, nu este în stare de funcționare.

Arma de vânătoare semiautomată marca FRANCHI , calibrul 12, cu seria BF12045, nu este în stare de funcționare.

Toate cele 37 ( treizeci și șapte ) arme în litigiu sunt arme de foc, destinate pentru utilizarea de muniție letală.

Cele 296 (două sute nouăzeci și șase) cartușe puse la dispoziție, din care 247 (două sute patru zeci și șapte) calibru 12, iar 49 (patruzeci și nouă) calibru 20, au fost în stare de funcționare.

Prin adresa nr. 56983 din 12.10.2012 au fost înaintate către A.N.S.V.S.A. - D.S.V.A. L.S.V.S.A. C un număr de 8 ( opt ) probe păsări sălbatice după cum urmează :

1. Fazan - 1 buc.

2. Potârniche - 1 buc.

3. Păsări sălbatice neidentificate - 28 buc.

4. Ciocârlii - 5 buc. eviscerate ( congelate )

- 5 buc. în pene

5. Prepelițe - 5 buc. eviscerate ( congelate )

- 5 buc. în pene

6. Guguștiuc - 1 buc.

7. Ciori - 2 buc.

8. Erete - 1 buc

Rezultatul, conform buletinului de analiză nr. 12592 din data de 16.10.2012 emis de Laboratorul Sanitar-Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor C, fiind următorul:

1.(Cadavru Fazan- 1 buc.) La examenul anatomopatologic: la nivelul musculaturii aripii drepte o plagă mică, perforantă, nesengeradă, cu fractură osoasă la nivelul radiusului și ulnei, hematon la nivel lombo- sacral.

La deschiderea cadavrului: fără modificări la nivelul organelor interne.

2. (Cadavru Potârniche- 1 buc.) La examenul anatomopatologic: o plagă perforantă cu un orificiu de intrare mare la nivelul musculaturii pectorale stângi cu aspectul unei depresiuni negricioase, înconjurat de 4 (patru) orificii mai mici, hematon la nivelul musculaturii adiacente. Din plagă s-a recuperat un proiectil sferic din plumb (alică).

La deschiderea cadavrului: distrofie hepatică, restul organelor interne fără modificări.

3. (Cadavre Păsări sălbatice neidentificate - 28 buc.) Proba prezentată de un număr de 28 cadavre păsări sălbatice între care s-au identificat 2 cadavre ciocănitori ( penaj negru cu pete roșii ), 2 cadavre sitari ( penaj pestriț cu nuanțe brun negricioase ), 2 cadavre gaiță ( penaj cafeniu închis cu prezența unei pete albe pe fiecare pană ), un cadavru sticlete ( penaj viu colorat cu roșu, negru, alb și galben ), iar restul cadavrelor neidentificate ca specie.

La examenul anatomopatologic: la toate cadavrele s-au constatat plăgi perforate cu orificii de intrare de diferite mărimi la nivelul musculaturii pectorale drepte, musculaturii aripii, cu prezența de hematon la nivelul musculaturii adiacente, fracturi la nivelul coastelor vertebrale, la nivelul humerusului.

La deschiderea cadavrelor : - fără modificări ale organelor interne.

4. ( Cadavre Ciocârlii - 5 buc. eviscerate (congelate) și 10 buc în pene).

Proba reprezentată de 10 (zece) cadavre ciocârlii cu pene și 5 (cinci) cadavre eviscerate ciocârlii.

Caracteristici specifice speciei: penajul pe partea dorsală a corpului este cafeniu - ruginiu, cu multe pete în formă de stropi bruni - negri, iar pe partea ventrală, pieptul și părțile dorsale sunt roșcate.

La examenul anatomopatologic: - la cadavrele eviscerate prezența de plăgi perforante cu orificii de intrare, negricioase de diferite mărimi la nivelul musculaturii pectorale stângi (2 cadavre), musculatura pectorală dreaptă (1 cadavru), hematoane ale musculaturii adiacente.

La cadavrele cu pene: prezența de plăgi perforante cu orificii de intrare la nivelul musculaturii antebrațului cu hematon al musculaturii adiacente (3 cadavre), musculaturii pectorale drepte cu ariculație scapulo - humerale.

- (1 cadavru) fracturi la nivelul radiusului și ulnei (2 cadavre). La deschiderea cadavrelor: fără modificări ale organelor interne.

5.(Cadavre Ciocârlii- 5 buc. eviscerate ( congelate ) și 5 buc în pene )

Prima este reprezentată de 5 (cinci) cadavre prepelițe eviscerate și 5 (cinci) cadavre prepelițe cu pene.

Caracteristici specifice speciei; penajul de culoare brum-cenușiu brăzdat de dungi longitudinale și transversale galbene.

La examenul anatomopatologic: la cadavrele eviscerate s-au constatat prezența plăgi perforante cu orificii la intrare la nivelul zonei toracale în apropierea articulației scapulo - humerale, hematoane la nivelul musculaturii adiacente (2 cadavre).

La cadavrele cu pene s-au constatat plăgi perforante cu orificii de intrare la nivelul musculaturii pectorale stângi (2 cadavre) și drepte (3 cadavre) cu prezența de hematoane la nivelul musculaturii adiacente, fracturi costale, hemoragii în cavitatea toracică cu recuperarea unui proiectil sferic de plumb (alice).

La deschiderea cadavrelor fără modificări ale organelor interne.

6. (Cadavru Guguștiuc - 1 buc. )

La examenul anatomopatologic s-a constatat existența a trei plăgi perforante cu orificii de intrare la nivelul musculaturii pectorale stângi, hematon al musculaturii adiacente.

La deschiderea cadavrului: fără modificări ale organelor interne.

7. ( Cadavre Ciori - 2 buc. )

La examenul anatomopatologic s-a constatat prezența de plăgi perforante cu orificii de intrare negricioase la nivelul musculaturii pectorale și hematoame la nivelul musculaturii adiacente.

La deschiderea cadavrelor - fără modificări ale organelor interne.

8. (Cadavru Erete - 1 buc. ) La examenul anatomopatologic s-au constatat plăgi perforante cu orificii de intrare de diferite mărimi la nivelul musculaturii pectorale, hematoame la nivelul musculaturii adiacente, fractură osoasă la nivelul radiusului și ulnei pe partea stângă.

La deschiderea cadavrului: fără modificări ale organelor interne.

Astfel, din conținutul buletinului de analiză nr. 12592 din data de 16.10.2012 emis de Laboratorul Sanitar-Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor C mai sus prezentat, se constată că la vânãtorile organizate în favoarea vânătorilor italieni aduși în Romania de SL , s-a vânat, (sub coordonarea acestuia și colaboratorilor săi, și evident cu acordul directorului A.J.V.P.S. C, MVD), atât specii de vânat admise la vânătoare (cuprinse în anexa 1 a Legii 407/2006) dar pentru care nu aveau autorizații de vânătoare, respectiv o potârniche, 2 sitari și 2 ciori, cât și specii de vânat interzise la vânătoare (protejate) (cuprinse în anexa 2 a Legii 407/2006) respectiv 2 ciocănitori, 2 gaițe, un sticlete și un erete (herete).

Aceste fapte constituie infracțiunea de braconaj, faptă prev. de art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, în cazul speciilor admise la vânătoare și respectiv prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, în cazul speciilor interzise la vânătoare.

Din cercetări s-a stabilit cã actele de braconaj în sine au fost comise de vânãtorii italieni aduși în țarã de SL, în condițiile în care au fost efectiv induși în eroare, în sensul cã au acționat convinși de respectivul cã nu încalcã în nici un fel legea penalã.

Dacã nu se poate reține din perspectivã subiectivã cã vânãtorii italieni au acționat cu intenție, este la fel de adevãrat cã aceștia au fost determinați de SL sã procedeze în acest sens, ceea ce impune utilizarea instituției definite în art. 31/2 c.penal, respectiv a participației improprii.

Soluția este și logicã dealtfel, pentru cã este în afara oricãrui dubiu faptul cã cel care recruta vânãtorii din Italia care erau dornici de aventurã în România nu era nimeni altul decât inc. SL, ajutat evident de ceilalți doi coinculpați , adicã PG și QD, care vor fi ținuți sã rãspundã în mod corespunzãtor.

Aceste fapte atrag pe cale de consecințã incidența instituției participației improprii la braconaj, pentru cã infracțiunea de braconaj, în modalitãțile de:

-vânătoarea fără autorizație de vânătoare legală, în cazul speciilor admise la vânătoare, faptă prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic și

-vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale, în cazul speciilor interzise la vânătoare, faptă prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, infracțiuni prin prisma cãrora vor fi trimiși în judecatã MVD, SL , PG și QD.

Ținând seama de aspectele privind infracțiunile economice prin prisma cãrora a fost extinsã ancheta, separat a fost administrat probatoriul cuvenit, devenind necesarã o expertizã corespunzãtoare.

Astfel, prin ordonanța din 24.10.2012, prin care s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare, fiind desemnați ca experți AI ca și expert contabil desemnat, G D, expert contabil consultant, la recomandarea AJVPS C, și AD, expert contabil conultant, la recomandarea inculpatului MVD.

Aceastã mãsurã a avut ca rațiune faptul cã, în urma constatãrilor din prima decadă a lunii octombrie 2012, organele judiciare au reținut o serie de fapte cu caracter infracțional, dintre care prezintã interes pentru aceastã parte a anchetei, respectiv douã aspecte și anume:

-neevidențierea, în totalitate, în evidențele tehnico-operative și contabile ale asociației a operațiunilor comerciale efectuate de AJVPS C cu vânătorii italieni, precum și a veniturilor realizate și din aceastã cauzã, în conexiune directã,

-neîncasarea intenționată a taxelor cuvenite din manipularea armelor și munițiilor, cu consecința eventualã a neplății impozitelor datorate statului.

Aceastã situația se datoreazã în primul rând inculpatului MVD, care, în calitatea deținutã, a permis folosirea în regim ilegal a armamentului asociației de cãtre vânãtorii italieni, ceea ce a avut și o conotație patrimonialã, legatã de neîncasarea banilor cuveniți prin taxele aferente- element constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

În vederea administrãrii probei cu expertiza contabilă, s-au fixat obiective corespunzãtoare, fixate ca atare în actele procedurale.

Astfel, la data de 03.10.2013 a fost depus și apoi comunicat cãtre pãrțile interesate raportul cuprinzând lucrările expertizei contabile, urmând ca în continuare sã fie analizate în prezentul expozitiv.

În referire la (chestiunile legate de consecințele îndeplinirii necorespunzãtoare a atribuțiunilor de serviciu de cãtre inc. MVD) s-au reținut urmãtoarele:

La data de 26 mai 1922 se constituie UGVR. Datorită faptului că, după constituirea UGVR a mai fost creată în același an 1922 o uniune paralelă, cu sediul tot în Xxx, a fost nevoie de intervenția statului și astfel, prin Decretul regal nr. 1393/29.03.1923 a fost promulgată legea prin care a fost recunoscută personalitatea juridică a UGVR.

În baza acestei legi, prin Deciziunea Ministerului Agriculturii și Domeniilor nr. 53350/14.06.1923, s-a dispus desființarea uniunii paralele și a fost confirmatã ca fiind înființată legal doar UGVR, definitivându-se astfel, cadrul constituționall și juridic necesar organizării vânătorilor și desfășurării activității vânătorești în România.

În anul 1948 a fost desființată UGVR și prin Decretul nr. 211/1948 s-a înființat AGVR (AGVR), ca persoană juridică de utilitate publică;

În anul 1953, AGVR a fost transformată prin HCM nr. 3126/1953 în AGVPSR (AGVPS), organizată teritorial în filiale regionale și raionale până în anul 1968, când, prin noua împărțire administrativ-teritorială s-a făcut o nouă reorganizare a AGVPS din România în asociații județene și a municipiului Xxx ale vânătorilor și pescarilor sportivi.

Prin Legea nr. 26/05.11.1976, privind economia vânatului și vânătoarea, AGVPS din România a fost definită cu claritate ca "organizație obștească cu personalitate juridică și cu statut propriu";.

Din cele prezentate mai sus, rezultă că AGVPS din România a fost recunoscută și instituțIalizată în decursul timpului prin lege.

Legea nr. 103/1996 a fondului cingetic și protecției vânatului a fost ultimul act normativ prin care AGVPS din România i s-au enumerat atribuțiunile, în ceea ce privește reprezentarea organizațiilor vânătorești la nivel Național și interNațional, precum și dreptul de a-și adapta propriul statut la prevederile legii, fără vreo cenzurare/intervenție din partea statului.

Prin articolul unic al Hotărârii de guvern nr. 259/2001, s-a recunoscut AGVPS din România ca fiind persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial și utilitate publică.

După anul 1989, multe filiale și chiar grupe de vânătoare s-au desprins din asociațiile județene mamă și, în baza prevederilor Legii nr. 21/1924, s-au constituit, cu acordul membrilor adunărilor generale, în persoane juridice distincte, cu patrimoniu propriu, privat și indivizibil.

Astfel, la data actuală, sunt peste 140 de Asociații Județene ale Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, afiliate la AGVPS din România.

În ceea ce privește AJVPS C, expertiza reține că în baza Sentinței civile a Tribunalului C nr. 340/03.06.1998, s-a recunoscut personalitatea juridică a acestei asociații și s-a dispus înscrierea în Registrul persoanelor juridice al Tribunalului C - înscriere materializată la nr. 413/A/1998.

Deci, data de 03.06.1998 reprezintă data de înființare a AJVPS C în forma juridică actuală.

Conform prevederilor statutului, autentificat sub nr. 394/21.02.2006, AJVPS C este persoană juridică de drept privat, apolitică, fără scop lucrativ, cu patrimoniu propriu, distinct și indivizibil (art.1), constituită pe principiul liberei asocieri din totalitatea vânătorilor și pescarilor, înscriși în evidențele sale, care aderă la statut și se obligă să îl respecte (art.1, alin. 2), își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile statutului și are deplină autonomie organizatorică, funcțIală și financiară (art. 2, alin. 2).

Potrivit prevederilor art. 4 din statutul autentificat sub nr. 394/21.02.2006, AJVPS C are următoarele obiective și atribuții care vor fi reținute ca relevante pentru anchetã, respectiv:

a.desfășoară activități de conservare a biodiversității și de protecție a faunei de interes cinegetic, piscicol, precum și de protejare a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia;

c.încheie contracte de atribuire în gestionare de autoritățile administrative competente și gestIează durabil fondurile de vânătoare și de pescuit sportiv;

d.dezvoltă și exploatează eficient baza materială proprie, destinată practicării vânătorii și pescuitului sportiv;

i.organizează activități de vânătoare și de pescuit sportiv cu membrii altor organizații vînătorești afiliate, precum și cu vânătorii străini, pe bază de reciprocitate sau în scopul realizării de mijloace financiare necesare gestIării durabile a vânatului și a peștelui din fondurile preluate în gestionare;

l.organizează, desfășoară și stimulează activitățile de prevenire și de combatere a braconajului și a exportului ilegal de trofee de vânătoare;

Structura organizatorică a AJVPS C este prezentată în statut ca având în componențã:

a. cluburi fără personalitate juridică ale vânătorilor și pescarilor sportivi, constituite ca structuri teritoriale, care înlocuiesc fostele filiale; acestea trebuie să fie constituite din minim 3 grupe de vânători și/sau pescari;

În conformitate cu această prevedere, șase din fostele filiale ale AJVPS C s-au transformat în șase cluburi, astfel: Clubul XXX, Clubul XXX, Clubul C, Clubul Hârșova, Clubul Mangalia și Clubul Medgidia.

b.grupe ale vânătorilor, organizate la nivelul fiecărui fond de vânătoare după următorul principiu: grupa de vânători să aibă minim jumătate plus unu din numărul de membri necesari îndeplinirii condițiilor de gestionare prevăzute de Legea 103/1996 republicată art. 3 alin. 4;

Organele de conducere și atribuțiunile acestora sunt prevăzute la art. 13 și următoarele din statutul AJVPS C, autentificat sub nr. 394/21.02.2006, respectiv Adunarea generală, Consiliul asociației, Comisia de cenzori.

Adunarea generală are următoarele atribuții relevante:

b.dezbate și aprobă rapoartele de activitate ale consiliului, bilanțul contabil al asociației și raportul comisiei de cenzori sau cenzorului și se pronunță asupra gestiunii organizației;

c.dezbate și aprobă strategia organizației, programul de activitate al acesteia și bugetul de venituri și cheltuieli, care include cotizația anuală, cotizațiile suplimentare, cuantumul prestațiilor neefectuate și nivelul majorărilor aplicate pentru plata cu întârziere a cotizațiilor anuale;

d.stabilește în funcție de numărul de membri componența organelor de conducere și alege pentru o perioadă de 4 ani sau revoză, după caz, președintele, vicepreședinții, membrii consiliului organizației și cenzorii acesteia;

g.ratifică sau anulează, după caz, hotărârile consiliului organizației;

Consiliul conduce activitatea organizației în intervalul dintre două adunări generale, este compus din 9 membri iar din el fac parte de drept președintele, vicepreședintele și directorul asociației.

Art. 18 - Consiliul organizației are, ca și atribuții relevante:

c.analizează și avizează proiectul programului anual de activitate și proiectul bugetului de venituri și cheltuieli;

d.stabilește nivelul cotizațiilor anuale de vânător și pescar sportive, nivelul prestațiilor în muncă ale vânătorilor și pescarilor sportivi și nivelul cotizațiilor suplimentare;

Art. 21 - Directorul asociației, (recte inculpatul MVD, care nu poate fi supervizat de președinte):

b.administrează patrimoniul organizației și angajează prin semnătura sa operațiunile patrimoniale;

c.încheie contracte de gestionare a fondurilor de vânătoare și pescuit și răspunde de respectarea prevederilor contractuale;

j.răspunde de eliberarea autorizațiilor de vânătoare și de recuperarea acestora;

k.răspunde de ținerea evidențelor tehnico - operative;

o.ia orice alte măsuri necesare pentru asigurarea bunei desfășurări a activității, cu respectarea prevederilor legale, statutare și a hotărârilor organelor de conducere ale AJVPS C și AGVPS.

Din atribuțiunile organelor de conducere prezentate mai sus, rezultă că începând cu anul 2005 și până în luna octombrie 2012 AJVPS C a fost reprezentată de președintele asociației - ing. TPV, în relațiile cu membrii acesteia și cu alte persoane fizice și juridice din țară și din străinătate.

Însã, patrimoniul AJVPS C a fost administrat de directorul asociației - ing. silvic MVD care, în executarea competențelor principale, printre altele, este cel care a încheiat contracte de gestionare a fondurilor de vânătoare, a asigurat conducerea operativă a asociației și a organizat activitățile de vânătoare.

În referire la modul de stabilire a tarifelor practicate de A.J.V.P.S. C și valoarea acestora pe tipuri de tarife și dacã au fost prevăzute și aprobate scutiri sau facilități de structură organizatorică a asociației, experții au stabilit cã, pentru perioada de referință a expertizei (anul 2005 - octombrie 2012), tarifele practicate de AJVPS C în acțiunile de vânătoare organizate cu vânătorii italieni, au fost cele prevăzute în Lista aprobată prin Ordinului Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 117/19.04.2001.

Cu toate că, începând cu data de 02.09.2010, au intrat în vigoare prevederile Ordinului Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 1342/24.08.2010, prin care s-a lăsat la latitudinea fiecărei asociații județene să-și stabilească propriile tarife pentru practicarea vânătorii pe fondurile cinegetice pe care le gestIează, AJVPS C a practicat în continuare tarifele prevăzute în Lista aprobată prin Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 117/19.04.2001.

Astfel, în relația cu vânătorii străini, așa cum rezultă din datele consemnate în procesele verbale (protocol), emise în perioada de referință, tarifele practicate de AJVPS C au fost stabilite aparent în aceste limite.

Cu privire la scutirile sau facilitățile de structură organizatorică a asociației la închirierea armelor de vânătoare către vânătorii italieni, dna expert contabil desemnat AI a precizat în expertiza efectuatã faptul cã în documentele existente în doSl cauzei s-au regăsit 5 contracte de închiriere pentru 25 de arme, încheiate de A.J.V.P.S. C - reprezentată de MVD, în calitate de director și gestionar, toate datate 13.09.2012, prin care au fost acordate scutiri la închiriere arme (chirie 0 euro) domnului SL , conform procesului - verbal al Consiliului AJVPS C din data de 11.08.2011, act semnat de 7 membri din 9 membri.

Membrii semnatari ai procesului verbal al Consiliului AJVPS C, din 11.08.2011, au depus declarații (existente în doSl cauzei), în care menționează că nu își amintesc să se fi discutat sau să fi aprobat să se acorde facilități la închirierea de arme cetățenilor italieni.

S-a analizat astfel situația valorică a chiriei care s-ar fi datorat, potrivit datelor din cele 5 contracte, de către vânătorii italieni, la tarifele prevăzute în lista la Ordinul 117 / 19.04.2001 al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

În urma controlului efectuat în continuare de poliție în data de 12.10.2012 la AJVPS Cța, cu privire la verificarea modului de respectare al normelor legale referitoare la desfășurarea acțiunilor de vânătoare cu vânători italieni și cum s-au ridicat armele de la vânătorii italieni, aflați pe fondul de vânătoare XXX, s-a observat cã durata efectivă a contractelor de închiriere a armelor, s-a redus de la 45 de zile la 29 de zile.

În acest fel, la durata efectivă de 29 de zile de folosire efectivã a armelor de către vânătorii italieni, A.J.V.P.S. C ar fi trebuit sã fi facturat și încasat suma de 80.843 lei, inclusiv TVA ( din care 65.196 lei valoare fără TVA si 15.647 lei TVA), reprezentand contravaloarea a 18.125 EURO (inclusiv T.V.A.), la un curs de 4,4603 lei/EUR cotat de BNR la 27.09.2013.

Efectul acestor acte ilicite se constituie în același timp și în eludarea taxelor și impozitelor datorate statului, prin neînregistrarea veniturilor/bazã în maniera expusã.

În condițiile în care inculpatul menționat a determinat practic învinuita AJVPS sã nu înregistreze veniturile preconizate, a cauzat corelativ și un prejudiicu cãtre bugetul de stat, în echivalent TVA datorat, adicã suma de 15.647 lei.

Din analiza probatoriului a rezultat cã persoana juridicã a acționat fãrã vinovãție, întrucât cel responsabil de evaziunea menționatã este inculpatul/director, situație în care acesta din urmã va fi ținut sã rãspundã, cu consecința exonerãrii persoanei juridice.

În opinia separatã a experților parte AD și G D se menționeazã la acest punct cã pentru folosința acestor arme de către vânătorii italieni, AJVPS C nu ar fi perceput chirie, deoarece Consiliul asociației, întrunit în ședința din data de 11.08.2011, a hotărât folosirea gratuită în sezoanele de vânătoare 2011-2013 a 25 arme de către domnul LS - reprezentantul vânătorilor italieni.

Dat fiind faptul cã nici unul dintre membrii Consiliului nu au recunoscut cã aceastã autorizare sã fi avut loc în realitate, opinia experților consultanți nu este reținutã ca fiind exoneratorie de rãspundere pentru inculpații vizați de anchetã, situație ce demonstreazã elementele de abuz în serviciu ale directorului asociației.

Pe cale de consecințã, directorul AJVPS C - ing. silvic MVD, nu a respectat atribuțiunea prevăzută la art. 21 litera a) din statutul asociației, autentificat sub nr. 394/21.02.2006, potrivit căreia este cel care asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale și ale consiliului, așa cum susțin experții consultanți, mai ales cã modificãrile din înscrisul care consemna discuțiile, cel de la pct. 3 la care am referit mai sus, apar a fi contrafãcute.

În ceea ce privește actele și activitãțile care au fost desfășurate de către asociație, conform obiectului de activitate și autorizațiilor cerute de lege, în perioada de referință, s-a stabilit cã AJVPS C a desfășurat activitățile conforme cu obiectul său de activitate, prevăzute la art. 4 din statutul asociației, autentificat sub nr. 394/21.02.2006.

Conducerea activității curente a AJVPS C a fost asigurată în perioada de referință de către ing. silvic MVD și în consecință, acesta reprezentat asociația, în calitate de director, administrator, gestionar și responsabil întreținere arme, în baza contractului de muncă nr. 519080 / 09.04.2002 și a competențelor directorului, prevăzute la art. 21 din statutul asociației.

În același timp, experții au analizat "mișcările de arme și muniție pentru perioada de referință"; și dacă acestea sunt înregistrate în evidența tehnico-operativă a asociației conform prevederilor legale în materie.

Astfel, AJVPS C a instituit la sediul acesteia, în anul 2006, cele două registre, prevăzute de lege, respectiv registrul de evidență a armelor și muniției procurate, deținute, înstrăinate și a muniției consumate și registrul de evidența personalului dotat cu arme și muniții, ambele înregistrate la IPJ C sub nr. 13864/29.09.2006, în care au fost consemnate armele de pază și de vânătoare, existente în patrimoniul AJVPS C.

După controlul efectuat de organele judiciare care au ridicat registrele instituite în anul 2006, AJVPS C a redeschis două noi registre privind evidența armelor și muniției procurate, deținute, înstrăinate și a muniției consumate, precum și evidența personalului dotat cu arme și muniții, în care au fost consemnate datele privind cele 43 pistoale TT, pentru pază și 85 arme de foc, din care 80 arme de vânătoare, 2 arme cu talere și 3 carabine.

"Mișcările de arme";, reprezentând închirierile făcute de către A.J.V.P.S. C către cetățeni străini în perioada de referință a expertizei, precum și "mișcările de muniție";, au fost analizate corespunzãtor.

S-a reținut cã într-adevãr, nu au fost înregistrate armele și muniția aferentă, care au fost date în folosință vânătorilor străini, în partidele de vânătoare organizate pe fondurile cinegetice ale AJVPS C.

În perioada menționatã, directorul AJVPS C - ing. silvic MVD, în calitate de administrator al patrimoniului asociației, este cel care a organizat evidența contabilă și tehnico - operativă, privind înregistrarea, raportarea și plata obligațiilor bugetare și a taxelor speciale la bugetul consolidat sau la bugetele cu destinație specială, conform prevederilor Legii contabilității 82/1991 republicată cu toate modificările și completările ulterioare, a Ordinului MFP 1969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonal și a legilor speciale privind obligațiile fiscale.

Lipsa consemnãrilor mișcãrilor de arme și muniție - atribut și obligație de serviciu încãlcatã în mod direct de directorul asociației, a generat în același timp și un efect patrimonial pãgubitor pentru persoana juridicã, întrucât neconsemnarea chiriei care s-ar fi datorat, potrivit datelor din cele 5 contracte, de către vânătorii italieni, asociației ca efect corespunzãtor, respectiv o sumã 80.843 lei, inclusiv TVA (din care 65.196 lei valoare fără TVA si 15.647 lei TVA), reprezentand contravaloarea a 18.125 EURO (inclusiv T.V.A.), la un curs de 4,4603 lei/EUR cotat de BNR la 27.09.2013.

În opinia separatã, experții parte apreciazã cã nu ar exista nici un prejudiciu în dauna persoanei juridice, fãrã ca aceastã opinie sã fie credibil justificatã, situație în care este înlãturatã ca atare din ansamblul probatoriu.

În opinia expertului contabil desemnat AI se reține că, în situația în care este real (așa cum dealtfel s-a analizat și stabilit anterior), în care organele de cercetare constată că membrii Consiliului AJVPS C nu au hotărât scutirea de chirie a armelor date în folosința vânătorilor italieni, conform procesului verbal al ședinței acestuia din 11.08.2011, veniturile neînregistrate și neîncasate de la cetățenii străini se constituie într-un prejudiciu pentru asociație, de care se face responsabil directorul asociației, recte inculpatul M V D, care a semnat cele 5 contracte de închiriere a armelor de vânătoare.

Mai mult, se consideră cã însãși omisiunea evidențierii în actele aferente a mișcãrilor de arme și muniții reprezintã o modalitate de comitere a infracțiunii de abuz calificat în serviciu, mai ales în fața unor instrumente cu mare potențial de ucidere, așa cum sunt armele de foc, care nu pot fi neglijate și a cãror evidențiere nu poate fi redusã la ridicol, așa cum încearcã în apãrare sã prezinte situația inculpatul.

Acesta a generat evident starea de pericol pentru societate, nu numai prin modul în care nu s-au evidențiat aceste mișcãri de armament și muniție, ci prin însãși prezența unor asemenea instrumente în societate în afara oricãrui control sau evidențã.

În referire la chestiunile legate de suspiciunile de evaziune fiscalã s-au reținut urmãtoarele:

Referitor la modul concret în care veniturile realizate în perioada de referință au fost înregistrate în evidența contabilă a asociației pentru perioada de referință, expertiza a stabilit cã veniturile realizate au fost înregistrate în evidența contabilă pe baza facturilor emise de AJVPS C către cetățenii/vânătorii străini, așa cum sunt prezentate în anexa nr.1 la raport.

Aceste facturi au fost însoțite de autorizații și permise de vânătoare, așa cum sunt prezentate în anexa nr. 2 la raport și de carnete de protocol, prezentate în anexa nr. 3 la raport.

Din datele de consemnare a veniturilor din vânătoarea organizată cu cetățenii străini, rezultă că în toate facturile, emise în perioada de referință, au fost aplicate tarifele practicate de AJVPS C și s-au emis facturi de înregistrare a veniturilor, iar din organizarea acțiunilor de vânătoare cu cetățeni străini.

Învinuita a înregistrat venituri în sumă totală de 2.923.100 lei , fără TVA , așa cum au fost prezentate în răspunsul la obiectivul nr. 2.

Pentru perioada de referință a expertizei, au fost înregistrate în contabilitate și s-au declarat obligațiile fiscale, referitoare la contribuții, impozite și taxe, dar în limitele în care au fost raportate încasãri, adicã în afarã de ceea ce trebuie înregistrat dacã MVD nu proceda la modul descris, adicã dacã nu acorda fãrã drept scutiri de taxe.

În acest sens, asociația a depus la organele fiscale teritoriale declarațiile obligatorii, prevăzute de lege.

Din aceastã perspectivã, legat de infracțiunea de evaziune fiscalã, consider cã probatoriul administrat nu a demonstrat temeinicia acuzațiilor legate de persoana juridicã.

Dacã este real cã au fost evidențiate actele și activitãțile analizate de experți, la fel de real este cã nu au fost înregistrate veniturile nerealizate, dar care ar fi trebuit sã fi fost încasate dacã inculpatul MVD își îndeplinea corect atribuțiunile de serviciu și nu acorda scutiri ilegale de taxe lui SL.

În condițiile în care veniturile nu au fost înregistrate pentru cã directorul - recte inculpatul MVD a dispus în sensul neîncasãrii acestora fãrã a avea îndrituire legalã - element al abuzului în serviciu, învinuita AVVPS Cța nici nu putea sã înregistreze ceva ce nu existã, astfel încât și sub acest aspect se va dispune în sensul soluției de scoatere de sub urmãrire penalã a persoanei juridice.

Situația expusă în actul de sesizare al instanței se susține în cauză cu înscrisuri , declarații martori , declarații inculpați , expertiză contabilă , buletinului de analiză , mijloace materiale de probă , etc.

În cursul cercetării judecătorești :

În ședința publică din data de 21.05.2014 au fost audiați inculpații DG , ȚI , OP , MC , RMA , toți aceștia înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 396 c.p.p. în condițiile în care au recunoscut faptele așa cum au fost ele reținute în rechizitoriu și înțeleg să se judece doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În ședința publică din data de 11.06.2014 au fost audiați inculpații SL , QD , PG , toți aceștia înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 396 c.p.p. în condițiile în care au recunoscut faptele așa cum au fost ele reținute în rechizitoriu și înțeleg să se judece doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În aceeași ședința publică din data de 11.06.2014 au fost audiați și inculpații M V - D , PA și PF.

M V - D și-a rezervat dreptul de a da declarație la terminarea cercetării judecătorești astfel că ședința publică din data de 07.10.2015 consideră ca nu a savarsit faptele ce constituie infractiuni. Pentru infr. de evaziune fiscala exista o hotarare a consiliului local pe care era obligat sa o pună in practica, conform prevederilor statutului si fisei postului.

Aceasta hotarare de consiliu s-a luat avand ca obiective cresterea veniturilor asociatiei, iar dl.S putea facilita cumpararea a 15 arme dintre care 5 sau 10 erau noi, la un pret foarte mic, de circa 3.500 euro.

Acesta s-a ocupat de aprobarile din Italia, de cumparare, instrainarea, plata transportului si urma sa se ocupe de intretinerea lor, in perioada in care se foloseau.

Pentru aceasta facilitate de a folosi in mod gratuit armele se angaja sa aduca grupuri de italieni pentru zona C unde nu erau vanatori straini.

Acestea sunt motivele care au stat la baza luarii hotararii consiliului local.

Cu privire la infractiunea de braconaj, prezintă modul de desfasurare a actiunii de vanatoare cu strainii. Se discuta prealabil cu cei care aduceau grupurile de straini, pentru o planificare corecta, in ziua venirii unui grup de vanatori italieni , se deplasa la punctul de evaluare C, Baneasa sau chiar la sediul asociatiei, unde veneau grupuri pentru a le fi eliberate actele necesare desfasurarii activitatii de vanatoare solicitate.

Ii prezentau permisul de vanatoare, de port arma, asigurarea din Italia si actul de identitate, in baza acestora se elibera permisul temporar de vanatoare pentru perioada solicitata de ei, valabil doar pe fondul de vanatoare al asociatiei de vanatoare Constanta și autorizatia de vanatoare in care se trecea organizatorul vanatorii, fondul in care se exercita activitatea si speciile si numarul lor.

In continuare, organizatorul se ocupa de efectuarea activitatii de vanatoare, de instructaj, mergea cu ei in teren in permanenta și facea acea completare a autorizatiei.

La acel moment erau foarte multi vanatori italieni, erau grupuri cazate la Eforie pe langa Baneasa, C si Navodari. Nu putea participa efetiv la organizarea tuturor vanatorilor.

De obicei dimineata suna paznicii pentru a afla numarul de vanatori straini si daca au semnat fisele privind instruirea, facea acest lucru pentru ca a avut cu ani in urma un accident, in care un vanator italian a fost omorat prin impuscare.

La plecarea grupului se prezentau in punctul respectiv, C, Baneasa sau asociatie, unde venea si organizatorul cu cel care aducea grupul de straini si in functie de rezultatele vanatorii se intocmea procesul verbal de protocol, factura, chitanta, documentele necesare pentru insotirea lor la plecare.

Privind respectarea regimului armelor si munitiilor consideră ca a luat toate masurile care le avea la dispozitie pentru a preintampina diverse incidente, de exemplu la Navodari armele erau pastrate in fisete, se dadeau vanatorilor italieni cu contract de inchiriere pe care se trecea si numarul fisetului.

La fel si la Baneasa si la C, pe baza unui contract in care se prevedeau obligatiile partilor.

E adevarat ca nu se respectau toate prevederile legale, intrucat implicau un efort financiar mare, lucru care, in urma obtinerii de bani, urmau sa fie indeplinite pe parcurs.

Doar hotararea de consiliu local a fost prevederea legala pentru care s-a inchiriat catre o singura persoana fizica, respectiv S, a 24 de arme.

Organizatorul in zona C. era NI, care avea calitatea de paznic de vanatoare.

SL avea alt furnizor, lua cartuse din alta parte, din discutiile cu paznicul urma sa amenajeze o camera, insa marea majoritate a cartuselor nu erau luate de la asociatie.

La sfarsitul perioadei de vanatoare se intalnea cu paznicul si cu organizatorul si se incasa in functie de numarul zilelor, numarul pieselor si speciile vanate.

A fost personal si adus cele 5.000 cartuse catre S.

Nu mai tine minte cum s-a stabilit numarul de cartuse date, cert este ca in contractul de inchiriere in care se mentIa seria armei era trecut si numarul de cartuse pe care le detinea si le lua. Stabilirea numarului de cartuse in functie de regulile legale.

În legislatie este mentIat numarul de cartuse si nu pe criterii de numar de zile.

Nu își aduce aminte cine a semnat in registrul de ridicare a munitiei, vanatorul sau paznicul.

În ceea ce privește circuitul cartuselor de vanatoare pentru partidele de vanatoare organizate cu grupurile de italieni acestea puteau veni la asociatie si le ridicau impreuna cu paznicul de vanatoare, iar pentru Baneasa erau trasportate de cele mai multe ori de inculpat.

PA menține declarațiile date până în prezent în faza de urmărire penală, în totalitatea acestora, cu mici adăugiri pe care le face în fața instanței de judecată. Nu recunoaște faptele așa cum au fost ele reținute în rechizitoriu. Nu a primit niciodată cartușe pentru uzul său personal, nu a primit de la M V - D acele cartușe și, chiar dacă s-ar fi întâmplat așa, avea posibilitatea să dețină un număr de 600 de cartușe de vânătoare, în baza permisului de vânător.

Are o societate care se ocupă cu intermedierea de vânătoare pentru cetățenii străini, în cadrul căreia atribuțiile sale erau de a transmite Asociației de Vânătoare copii după documentele necesare efectuării vânătorii, în vederea obținerii permisului de vânătoare și a autorizației și a altor documente care se impun.

Nu a primit niciodată muniție de la M, aceasta fiind dată direct vânătorilor străini sau organizatorului de vânătoare.

Este posesorul permisului de port - armă în care avea înscrise trei arme de vânătoare, două de calibru 12 și una de calibru 20.

În ședința publică din data de 07.10.2015 inculpatul PF după ce și-a rezervat dreptul de a da declarație la terminarea cercetării judecătorești

declară că acesta este paznic de vanatoare si pescuit de 28 ani in care a fost ca organizator si paznic, totodată, in vederea organizarii si asigurarii desfasurarii unei partide de vanatoare atat pentru cetatenii romani cat si pentru cetatenii straini, in permanent a condus, a instruit le-a adus la cunoastinta respectarea regimului armelor si munitiilor, cat si conduita vanatoreasca, deoarece în această meserie, sunte supusi ca paznici de vanatoare accidentelor care se pot provoca in randul membrilor vanatori din neatentie sau alte motive.

In aceasta perioada, ca organizator si paznic de vanatoare nu a avut obligatia de serviciu si nici un drept de a-i controla pe vanatori de numarul de cartuse pe care le detin in lucrurile persoanale sau in autoturisme, ele fiind direct ridicate de acestia de la asociatia de vanatoare in prezenta sa sau fara acesta.

Fapta pentru care este acuzat, pe care o regretă, recunoaște ca in data de 10.10.2012 dupa o discutie avuta in dimineata acelei zile cu conducerea unitatii reprezentata de dl. MVD, anuntandu-l ca la acesta acasa au sosit 3 vanatori straini care solicita permisul de vanatoare temporar pe fondul pe care il administrează si gestIează, 32 Vadu.

Recunoaște ca in jurul orelor 18.30 a fost chemat la asociatie si s-a deplasat cu autoturismul proprietate personala, impreuna cu cei 3 italieni, ajungand la asociatie dupa ce au fost prezentate documentele fiecarui vanator italian, dl. director, MVD, i-a eliberat o autorizatie de vanatoare de tip A, in care era trecut ca organizator si cei 3 vanatori ca participanti a 2 zile la vanatoare pe fondul respectiv. A semnat-o persoanl, avand aceasta obligatie, ca organizator.

In continuare, au fost emise celor 3 vanatori documentele respective de inchiriere a armelor, permisul de sedere temporara la vanatoare si cartusele, care au fost semnate sau ar fi trebuit sa fie semnate de fiecare dintre cei 3 italieni.

I-a ajutat din cadrul asociatiei la birou si s-au deplasat in autoturism cu armele si munitia aferenta.

Ajungand acasa, la domiciliul său, din Navodari, le-a pus la dispozitie un buncar din beton, un spatiu corespunzator de pastrare si siguranta armelor si a cartuselor, un fiset metalic in care si-au depozitat munitia si un fiset metalic, in care si-au depus armamentul fiecaruia.

A doua zi dupa prima partida de vanatoare, in jurul orelor 14.30 la domiciliul său s-au prezentat 3 organe de control si ancheta cerandu-i documentele pe care i le-a inmanat directorul asociatiei, M VD. In acel moment fara nicio ezitare le-a prezentat autorizatia de vanatoare, care avea inscris data vanatorii, pasarile pe care aveau dreptul sa le impuste in ziua respectiva corespunzator inscrisurilor din autorizatie, semnatura lor la rubrica de instruire practica si semnatura la preluarea vanatului in momentul iesirii din teren.

Le-au solicitat sa le prezinte armele si cartusele care au fost primite cu o seara inainte.

In acel moment i-a chemat, i-a trezit pe cei 3 italieni, se aflau in dormitoare, la inculpat in casa, unde se odihneau dupa prima partida de vanatoare.

La solicitarea organelor de control, au venit si le-au prezentat fiecare in parte documentele personale, cat si documentele pe care le-au ridicat de la asociatia de vanatoare. In acel moment, de bun acord cu organele de control a ridicat alarma de pe buncarul pe care il detine si este asigurat in permanent de o firma de paza, au intrat si au prezentat fiecare vanator arma pe care o avea inscrisa in procesul verbal de inchiriere. Dupa ce au fost verificate inscrisurile cu armele fiecaruia au trecut la numaratoarea cartuselor. In acel moment s-a constatat ca numarul de cartuse nu se regasea in nici un fel de document la cei 3 italieni, care insoteau armele inchiriate.

La acel moment, organele de control au trecut la scrierea unui proces verbal de ridicare si in care a mentIat si atunci ca acesta personal nu are dreptul sa semneze in vreun registru sau alte documente pentru ridicarea acestora.

I s-a comunicat cartusele vor fi ridicate in vederea cercetarii, iar armele vor ramane in continuare asupra vanatorilor italieni deoarece pe procesul verbal de inchiriere aveau fiecare semnatura privata.

MentIează ca a fost felicitat pentru modul de pastrare a armamentului si munitiei respective.

La toate cele declarate de inculpat nu i-a trecut prin gand sa incalce in vreun fel regimul armelor si al munitiei, mai mult tinand cont ca si cei 2 baieti ai săi sunt vanatori, unul chiar paznic de vanatoare si a fost permanent un exemplu fata de ei.

S-au ridicat de către italieni de la sociație un numar de 2.000 cartuse.

Pentru arma personala are dreptul la 300 de cartuse, iar pentru cea de serviciu are dreptul la 25 de cartuse.

PA, fiul inculpatului are o arma de calibru 12 si poate detine legal 300 de cartuse.

PSF, de asemenea fiul inculpatului ,ca paznic de vanatoare are dreptul de 25 de cartuse, iar ca vanator 250 de cartuse.

Cifrele se regasesc in permisul de portarma al fiecarui vanator.

Ținând cont ca unul dintre vanatori este la o varsta foarte inaintata, respectiv 79 ani, cu operatie recenta la inima, au tras mai putine cartuse ca altadata, cand, la una dintre partide, fiind si prima zi, au tras circa 220 cartuse de calibru 12.

La o partida de vanatoare unii vanatori îi asigurau un numar de pana la 300 cartuse din cota lor pentru a-i insoti in cadrul partidei de vanatoare, care de data aceasta nu a fost nevoie sa consum acest numar de cartuse.

Nu au mai fost cartuse pentru a doua zi in fiset sau in alta parte in locuinta sa si nici nu s-au putut recupera din alta parte pentru a doua zi de vanatoare, partida la care ei au solicitat autorizatia si permisul de vanatoare, deoarece au fost ridicate si inculpatul a fost arestat la orele 23.00.

Cu precizarea celor 300 de cartuse care i-au revenit si pe care i le-au atribuit organele de cercetare si control, au mai ramas 1483 de cartuse.

Nu s-a facut un cumul al cartuselor si daca organul de politie a acceptat sa se scada acea portie lunara.

Mentionează ca nu i-a cunoscut pe cei 3 vanatori si nu a avut niciodata legaturi cu celelelate filiale Baneasa, C, Medgidia sau Mangalia. A executat permanent serviciu direct cu asociatia reprezentata de dl. director M V si a cautat sa își exercite functia de paznic.

În ședința publică din data de 10.09.2014 au fost audiați martorii NI , GF , S V , OM , M I , AN și TPV.

NI, arată că-și menține declarațiile date până în prezent, în totalitatea lor, întrucât ele corespund întru totul adevărului.

A fost desemnat să se ocupe de vânătorile cu cetățeni italieni , de către directorul M V D. Pe cetățenii italieni îi aduce SL. Acesta avea asupra lui toate documentele aparținând vânătorilor, în copie, și în momentul în care aceștia erau aduși la hotel în XXX, directorul M venea la XXX pentru eliberarea permiselor temporare și a autorizațiilor de vânătoare. Domnul S îi înmâna acele documente în copie directorului M, respectiv cărți de identitate, permise de vânătoare, permise de armă și asigurările vânătorilor. În momentul acela se elibera permisul de vânătoare temporar care era pentru 2 sau 3 zile, în funcție de sejurul ce era făcut. După aceasta se eliberau autorizațiile de vânătoare. Copiile documentelor rămâneau la M și urma ca a doua zi să de facă vânătoarea. Dimineața se pleca la vânătoare, în jurul orei șase, martorul îi însoțea pe fondul de vânătoare, îl ajuta pe S să așeze vânătorii în standuri,

Monta camuflajele și altele necesare, după care fiind întuneric, mergea cu S și completa autorizațiile de vânătoare pentru ziua respectivă, care erau trimise de domnul M. Apoi vânătorii semnau protecția muncii. S le dădea fiecărui vânător în prima zi câte o cutie de cartușe, conținând 250 cartușe. Martora retrăgea pentru că nu mai avea treabă cu ei, S îi vizita pentru a vedea dacă au nevoie de ceva.

În jurul orelor 13 - 14 se mergea la fiecare vânător în parte, SL împreună cu martorul, îi lua pe vânători unii dintre ei având și mașini închiriate. Martorul se ocupa de strânsul camuflajelor, scaunelor și curățam terenul de gunoaie. Mergeau să servească masa la hotel și de obicei nu reveneau în acea zi să vâneze, în general fiind oameni în vârstă. Uneori se mergea după amiaza la vânătoare câte 2 - 3 ori, însă așa cum a arătat nu întotdeauna, deplasarea făcându-se cu mașinile lor. Seara ei rămâneau la hotel iar martorul pleca la acesta acasă. Seara unii italieni doreau să se jumulească păsările, acesta le lua și mai executa această operație, iar a doua zi le ducea la hotel. Dimineața se relua activitatea de mers la vânătoare, îl suna pe domnul M și-i spune câte persoane are la vânătoare și în ce zonă. S era cel care distribuia vânătorilor armele și muniția. De obicei aceștia aveau autorizații pe două fonduri de vânătoare, pe XXX și pe XXX și în funcție de cum găseau vânat puteau vâna pe un fond sau dacă nu găseau a doua zi treceau pe alt fond. Sejurul dura în medie 3 - 4 zile iar S le lua între 1000 - 1400 euro pentru un sejur de vânătoare. Nu știe regimul juridic al armelor, însă cunoaște că S a adus pentru AJVPS o dată 10 și o dată 15 arme, toate cu alice, Beretta și Franchi. Știe că AJVPS avea dreptul să închirieze aceste arme și altor vânători decât cei care erau aduși de SL. Știe că timp de trei ani S nu plătea chirie pentru armele pe care le aduse, însă apoi urma să plătească chirie. În zonă este cunoscut sub numele de ";B";.

Organizatorul vânătorii era S care mai avea doi italieni ca ajutor, unul se numea G nu-și amintește numele , celălalt era RM. Ei se ocupau și se aflau în permanență cu italienii.

Pe hârtii apărea numele martorului ca organizator deoarece autorizațiile erau emise pe numele său, însă în fapt S se ocupa de aceste vânători, martorul doar ajuta.

Nu-și amintește de acum 2 ani, însă crede că atunci vânătoarea s-a desfășurat numai pe fondul 15 XXX.

Există pe raza județului C și fonduri private de vânătoare care sunt în administrarea altor asociații decât AJVPS C. Vânătoarea în cazul acestui dosar s-a desfășurat pe un fond administrat de AJVPS

Într-o zi de vânătoare cu 8 -9 vânători este posibil ca împreună să împuște 200 ciocârlii, însă nu-și amintește dacă cele 200 de ciocârlii au fost de pe un singur fond, cu toate că a declarat că vânătoarea a avut loc pe un singur fond.

Un paznic de vânătoare are ca atribuții legale să asiste la vânătoare ca totul să se desfășoare legal, conform procedurilor standard și să respecte vânatul care era trecut pe autorizații.

Martorul avea această atribuție, însă în cazul vânătorilor italieni nu le făcea martorul deoarece nu cunoștea limba italiană, S era cel care se ocupa de tot.

Citea din autorizație, unde era scris în limba română, limbă pe care el o știa.

GF, își mențin declarațiile pe care le-a dat până în prezent, ceea ce a declarat corespunde întru totul adevărului. Acesta a venit în România la invitația domnului SL, i-a prezentat un program de vânătoare unde erau precizate mai multe prețuri pe care așa cum era normal le-a plătit, a mers la vânătoare luni și marți, imediat a doua zi după sosire, a vânat în cele două zile patru persoane, toți fiind rude, respectiv martorul, ZJ care locuiește în Franța, și GM. Domnul S a închiriat o mașină pe care le-a pus-o la dispoziție întrucât a asociat vânătoarea cu turismul. În cele două zile de vânătoare a vânat 200 de ciocârlii toți patru. În a treia zi a plouat și nu au mers la vânătoare. În a patra zi, la patru dimineața, au fost blocați de poliție în hotel, fără a putea da un telefon, fără a putea comunica între aceștia. Nu știe numele complet al acelei persoane care le-a însoțit la vânătoare, știe doar că se chema B și că era paznic de vânătoare. Acest paznic în fiecare dimineață îi punea să semnze într-un registru și mereu venea și pleca la locul de vânătoare. Nu-și amintește ce sume a plătit pentru acest sejur însă sunt sumele consemnate în declarație. Pentru închirierea de armă a plătit 25 euro pe zi, în total ar fi aproximativ 1200 euro, nu-și amintește exact. Fiecare dintre cei patru au primit câte un pachet a câte 250 cartușe și au restituit 400 - 420 toți patru, deci au împușcat circa 600 cartușe. Paznicul pe nume B i-a furnizat arma de vânătoare, care era de calibru 12 mm și era o carabină semiautomată bereta.

În cele două zile a vânat în zile diferite, în ambele zile era în câmp, dar a fost în zone diferite.

Nu are certitudinea, dar crede că era aceeași persoană, a venit cu aceeași mașină.

În prima zi am vânat 25 ciocârlii de persoană și pe care le-a predat paznicului, iar în a doua zi la fel.

În afară de acești patru mai erau și alți vânători, nu-și aduce aminte exact, au fost locuri diferite , dar nu cunoaște zona, astfel că era posibil să fie zone alăturate. Au fost așezați în șir indian cu distanță de circa 100 - 120 metri între persoane.

Păsările împușcate le-au numărat aceștia și le-a predat paznicului și l-au rugat dacă se poate să le scoată peneel, dar nu le-au mai văzut. A pus ciocârliile în care au fost date cartușele, în acea cutie nu încăpeau mai mult de 100.

Au fost instruiți despre numărul de păsări pe care aveau voie să le vâneze, dar știa că nu se poate vâna în terenurile cultivate și ca număr de cartușe maxim 250 de persoană.

SL a comunicat acest aspect, chiar dacă știa aceste lucruri, vine de foarte mulți ani în România.

S supraveghea și organiza vânătoarea pentru a vedea dacă cineva are nevoie de ceva.

S V, arată că-și menține declarațiile date până în prezent, în totalitatea lor, întrucât ele corespund întru totul adevărului. Nu-și amintește nimic din ceea ce a declarat referitor la ședința consiliului AJVPS din data de 11.08.2011. După ce i s-a dat citire în integralitate declarației de către instanță, arăt că-și menține în integralitate această declarație.

A semnat procesul - verbal al consiliului, apreciază că a fost în cunoștință de cauză când a semnat și a hotărât prin proprie voință cu vot deoarece prin propria voință a votat și semnat, dar nu-și amintește dacă a discutat despre punctul 3.

Nu ar fi semnat dacă nu ar fi discutat.

OM, își menține declarațiile date până în prezent, în totalitatea lor, întrucât ele corespund întru totul adevărului.

Nu mai ține minte ce a declarat referitor la ședința AJVPS C din data de 11.08.2011 , știe că a răspuns unor întrebări despre acest aspect. După ce i s-a dat citire în integralitate declarației de către instanță, arată că-și menține în continuare cele declarate.

De obicei știe că se consemnează tot ce se discută. Semnătura sa certifică că ceea ce s-a consemnat în procesul - verbal s-a și consemnat

M I, menține declarațiile date până în prezent, în totalitatea lor, întrucât ele corespund întru totul adevărului. Nu-și amintește ceea ce a declarat referitor la ședința consiliului AJVPS din data de 11.08.2011. După ce i s-a dat citire în integralitate declarației de către instanță, arată că-și menține în continuare această declarație.

I s-a prezentat era procesul - verbal crede că în original, astfel nu putea să ia o astfel de hotărâre.

AN, menține declarațiile date până în prezent, în totalitatea lor, întrucât ele corespund întru totul adevărului.

Ceea ce își aduc aminte raportat la declarația dată la 25.10.2012 referitoare la ședinta consiliului AJVPS C din data de 11.08.2011 este că ulterior ședinței, abia când a fost chemat la poliție, a constatat că în procesul - verbal întocmit și semnat la data de 11.08.2011 există o neconcordanță între ceea ce s-a discutat și ceea ce cuprindea acest proces - verbal, respectiv la unul dintre puncte, anume la punctul 3, se introdusese ulterior semnării procesului - verbal un punct referitor la achiziția unor arme de vânătoare de la cetățeni străini, ce urmau a fi folosite în partidele de vânătoare de către alți cetățeni străini, situație despre care nu-și aduc aminte să fie discutat în ședința consiliului AJVPS din 11.08.2011. Deși nu este expert grafolog, și-a dat seama despre acest aspect întrucât era alt scris după părerea sa, era o altă culoare și efectiv nu se respecta o topică a procesului verbal, fiind evident adăugat ulterior acest pasaj.

Nu-și aduce aminte deoarece este un punct prea important pe care l-ar fi ținut minte altfel și de aceea a apreciat în declarație că nu s-a discutat în acea ședință.

În timpul anchetei nu i-a sugerat nimeni ce să declare la urmărire penală , polițistul i-a prezentat acel proces - verbal, iar martorului i-a sărit în ochi acel pasaj.

Știa despre vânătoarea pe care o practica AJVPS cu italienii, personal o considera o activitate profitabilă și care merita efectuată.

TPV, menține declarațiile date până în prezent, în totalitatea lor, întrucât ele corespund întru totul adevărului. Acesta direct nu știe informații, însă din discuțiile purtate cu M V D, era vorba despre un număr de 15 arme cu alice, cumpărate la un preț foarte mic de la SL și care ulterior erau închiriate cetățenilor italieni. Face precizarea că a semnat procesul - verbal al AJVPS din 11.08.2011, recunoscându-și scrisul și semnătura. Muniția pentru aceste arme era cumpărată de către Asociație. Nu a fost informat referitor la muniția achiziționată, distribuirea și folosirea efectivă a acesteia în partidele de vânătoare întrucât nu avea aceste atribuții, acestea fiind în sarcina lui M V D.

Știe că s-au încheiat contracte de achiziție de muniție de la o firmă din Timișoara, despre acest aspect fiind informați de către director în cadrul consiliului.

Semnând procesul verbal în legătură cu închirierea armelor, nu a verificat documentația privind cumpărarea armelor deoarece intra în atribuțiile directorului.

În cadrul consiliului aprobă activitatea în general, nu achiziții efective de arme și muniție, care se achiziționează special pentru aceste vânători cu cetățeni străini. Directorul le expunea în cadrul ședinței și aceștia le aprobau .

Aprobau activitatea, nu sunt persoane angajate ale Asociației, sunt persoane alese de către vânătorii români.

Activitatea de vânătoare era nu aprobată pe un anumit fond de vânătoare.

Aprobau activitatea care se desfășura cu vânătorii italieni iar aceasta este reglementată prin lege.

Pentru că este o activitate comercială care aducea un ban în cadrul Asociației , directorul fiind subordonat consiliului, el trebuia să îi informeze și aceștia să aprobe activitatea.

Această activitate se desfășoară de ani de zile, imediat după revoluție, în același mod fiind aprobată întotdeauna vânătoarea cu cetățenii străini.

Crede că M a procedat la fel ca ceilalți directori dinainte , în condiții de legalitate.

Asociația oferea arme pentru cei care veneau fără, oferea muniție, punea la dispoziție un paznic de vânătoarea și respectarea cotelor de vânat.

Directorul era implicat în această activitate și în funcție de cota de vânat pe terenul de vânătoare respectiv, era împărțită cota respectivă la numărul de vânători și numărul de cartușe .

Paznicul de vânătoare care era angajatul asociației, fiind subordonat directorului urmărea această activitate.

Cele 15 arme știe că au fost aduse din Italia, nu știe cine le-a plătit. Din ceea ce știe acestea au fost cumpărate de asociație deoarece în caz contrar nu puteau fi înregistrate în registrul armelor.

Înainte de ședința de consiliu a discutat cu directorul pe această problemă, ca asociația să își dea acordul pentru închirierea gratuită în vederea încurajării acestui gen de turism. Aici planează o problemă, în sensul că în cadrul consiliului nu s-a discutat. Personal a discutat cu directorul, dar înainte de ședință.

În ședința publică din dat de 22.10.2014 au fost audiați martorii GM și Z G.

GM, menține declarațiile date până în prezent în fața autorităților române. Nu mai ține minte decât puțin din ceea ce a declarat, însă ceea ce este consemnat în declarație, din moment ce a declarat așa, înseamnă că acele aspecte corespund adevărului. După ce i s-a dat citire de către instanță declarației date, în prezența traducătorului autorizat, reconfirmă această declarație.

Au fost două locuri diferite de vânătoare, într-un loc exista o eoliană, iar în a doua zi într-un câmp nu foarte mare.

În ambele zile a fost același paznic, însă nu-și aduce aminte foarte bine, așa că nu are certitudinea acestui lucru.

La una din vânători era șes iar în depărtare se vedeau dealuri, iar la cea de-a doua era la șes.

Z G reconfirmă declarația dată la urmărire penală.

Nu dorește să facă declarații greșite, nu știe dacă G și B sunt persoane diferite.

În prima zi de vânătoare a fost într-un loc, în a doua și a treia zi a fost în alt loc.

În prima zi de vânătoare erau dealuri și se afla în apropierea unui drum de exploatare, iar a doua și a treia zi a mers într-un loc unde era șes și a văzut eoliene.

Mai exista un grup de italieni la hotelul YB.

Nu vânau împreună, nu știe dacă aveam același organizator.

Prima dată i s-a dat o cutie cu 250 cartușe, iar în momentul când se termina cutia i se dădeau alte cartușe.

Când a ajuns seara la hotel și a cinat, S le-a explicat că nu puteau vâna mai mult de 100 de ciocârlii de persoană.

Acea persoană B, în afară de curățatul păsărilor îl ajuta pe S.

În ședința publică din dat de 12.11.2014 a fost audiată martora L M care menține declarațiile date până în prezent, cu precizarea că ceea ce a declarat corespunde adevărului.

Inculpatul S a luat-o de la Aeroport pentru a merge spre C. S-a oprit la Ikea unde s-a întâlnit cu un armurier și a trecut cartușe din mașina doamnei al cărei nume nu-l cunoaște, în mașina inculpatului S. I-a spus doamnei dacă ceea ce face este legal și i-a spus că pentru a fi legal ar trebui să vină fiecare vânător să-și ridice muniția personal, câte 250 de cartușe pe zi. A rugat-o să aducă muniția la hotel pentru că nu-i plăcea cum decurgeau lucrurile, neștiind care era legislația în vigoare. A mai susținut că era partenera lui de viață, deci concubina lui S, neavând contribuții nici în contabilitate, nici în firmă, în nimic din ceea ce ținea de activitatea lui profesională. Nu a manipulat nici arme și nici muniție, a fost partenera lui de viață, însoțindu-l în trei țări, Italia, Portugalia și România.

În prezent nu mai au o relație, a întrerupt orice legătură, dar motivul nu este procesul.

Nu sunt în relații de dușmănie, ci au o relație amicală.

S a înlesnit pentru M cumpărarea de arme din Italia, nu ține minte exact numărul armelor.

Nu știe exact, dar se plăteau taxe în jur de 50 sau 60 de euro, nu știe exact cât era stipulat în contract.

L-a cunoscut pe M când S a venit în România și a spus că vrea un partener serios de vânătoare pentru a-i aduce clienți din Italia. M avea cea mai mare Asociație de Vânătoare , AJVPS C , S a luat legătura cu M și au încheiat un contract de colaborare. Nu-și aduce minte data, crede că în anul 2010, a fost prima oară când l-a cunoscut pe M.

M venea pentru permisele de vânătoare și mai discuta cu S, însă nu are de unde să știe ce anume.

M a mai venit și cu alt scop înafara permiselor respectiv pentru a lua banii de la fiecare grup care-și termina sejurul.

M a mai adus o dată personal cartușe la hotelul Y știe sigur că a adus o dată, nu-și amintește exact dacă a mai adus și în alte rânduri .

La ora cinci era plecarea la vânătoare pe terenuri diferite, S și ceilalți doi italieni aveau sedii diferite, deci nu plecau în același loc, cu permisele de vânătorii, puștile și muniția pentru ziua respectivă. Se întorceau la ora 13, luau masa și plecau din nou la ora 16 până la ora 18.

Din partea AJVPS C participa la organizarea vânătorii și o altă persoană, se numea B, însă nu știe numele lui real complet.

Activitatea lui S e percepută de martor ca legală, dar trebuia mai multă transparență și ar fi trebuit să se respecte cu mai multă strictețe anumite proceduri.

La solicitarea inculpatului M V D s-a dispus în ședința publică din data de 07.01.2015 efectuarea unei expertize contabile.

În cauză a fost depusă la dosarul cauzei Expertiza Contabilă Judiciară întocmită de expert BA fila 203-208 vol.2 instanță.

S-au formulat obiecțiuni de către inculpatul M V D astfel că în ședința publică din data de 01.04.2015 s-a dispus efectuarea unui supliment la Raportul de expertiză.

Astfel la data de 21.04.2015 s-a depus Supliment la raportul de expertiză filele 11-18 vol. 3 dosar instanță.

Rezultă că totalul prejudiciului calculat în raport de numărul efectiv de participanți la vânătoare considerat egal cu numărul de arme taxabile și numărul efectiv de zile în care s-a participat la vânătoare este de 14.444 lei din care venituri neîncasate 9.192 lei , TVA aferent colectat datorat bugetului de stat 2.206 lei , impozit pe profit datorat bugetului de stat 1.471 lei și dobânzi și majorări TVA și impozit profit neachitate , calculate la data de 28.02.2015 , 1.575 lei.

Pentru inculpatul PF s-au depus înscrisuri ca probatoriu , în susținerea declarației sale filele 84-90 vol.3 dosar instanță.

Analizând probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată tribunalul va reține următoarele aspecte :

Din declarația numitului SL din data de 25.10.2012 rezultă că a primit de la directorul A.J.V.P.S. C, MVD, 6000 de cartușe, o dată 1000, pentru care a plătit 350 euro și cu altă ocazie 5000 cartușe, pe care le-a primit la hotel YB din XXX de la susnumitul, plătindu-i acestuia, în total, în perioada august-octombrie 2012, pentru cartușe și serviciile de vânătoare, suma de 8000 euro, fără să primească chitanțe sau alte documente fiscale pentru sumele plătite.

De asemenea, acesta confirmă primirea a 25 de arme de vânătoare de la MVD , la hotelul YB din XXX.

SL mai declară că a primit de la firma SA, respectiv de la OP, mai multe cantități de muniții de vânătoare astfel:

-la data de 28.09.2012, 7000 cartușe, în parcarea magazinului Ikea

-încă 4500 cartușe primite la o dată ulterioară, nespecificată, la hotelul YB din XXX

-3 arme (închiriate) și o cantitate nespecificată de cartușe la ieșirea de pe autostrada A 2 către Lehliu, la o dată pe care nu a precizat-o, în jurul orelor 24.00

La data de 07.10.2012, a ridicat personal de la sediul firmei SA din Xxx, din apropierea magazinului Obor (sediul firmei DS-n.n.) 7000 cartușe ce i-au fost livrate de numitul RMA, după convorbirile telefonice purtate cu OP

Pentru toate aceste cartușe, SL i-a plătit numitului OP suma totală de 7000 euro și 1500 euro pentru închirierea de arme, fără a primi în schimb chitanțe pentru aceste sume.

Din declarația numitului MVD din 26.10.2012, mai rezultă că acesta recunoaște faptul că la sediul A.J.V.P.S. C au fost găsite, cu ocazia controlului efectuat de organele de poliție, la data de 11.10.2012, 40.000 cartușe, acesta declarând în apãrare cã nu cunoștea numărul maxim de cartușe pe care avea dreptul să le dețină la sediul asociației.

Aceastã declarația este dovada suplimentarã a unei poziții procesuale nesincere, în condițiile în care însãși funcția deținutã și vechimea sa demonstreazã exact contrariul.

Respectivul mai declară că i-a dat personal lui SL 25 de arme de vânătoare pe care i le-a dus la hotel YB din XXX, închiriindu-i-le pe baza a 5 contracte de închiriere, fără a percepe însã bani, deoarece avea o hotărâre a consiliului de administrație al asociației în acest sens.

Nu menționeazã însã nimic despre sumele de bani referitor la care SL declarã cã i le-ar fi remis.

Din declarația numitului QD din data de 25.10.2012 rezultă faptul că activitatea acestuia era coordonată de SL care i-a cerut să manipuleze arme și muniții, acesta din urmă încredințându-i în mod ilegal arma de vânătoare și cele 200 cartușe găsite în camera sa din hotelul D din XXX.

De asemenea, respectivul mai declară că are cunoștință despre faptul că SL mai coordona și activitatea numitului G P.

Din declarațiile numitului G P din data de 25.10.2012 și 14.11.2012 mai rezultă faptul că activitatea acestuia era coordonată de SL care i-a cerut să manipuleze arme și muniții, acesta din urmă încredințându-i în mod ilegal arme de vânătoare pentru a le curăța.

Susnumitul colaborează cu SL din anul 2010, venind în România în perioada de vânătoare la specia ciocârlie (24.09-15.10).

Tot SL i-a încredințat cele 2 arme de vânătoare și cele 2500 cartușe găsite în camera sa din hotelul D din XXX.

De asemenea acesta mai declară că are cunoștință despre faptul că SL mai coordona și activitatea numitului "M";.

Din declarația învinuitei MC rezultă că la data de 08.09.2012, s-a deplasat în localitatea Alba Iulia, unde l-a întâlnit pe OP, de la care a ridicat cantitatea de 7- 8000 buc. cartușe.

În aceeași zi a livrat cantitatea menționată numitului SL , în parcarea IKEA din mun. Xxx.

Din declarația învinuitului RMA rezultă că la data de 07.10. 2012, a livrat numitului SL , la sediul firmei DS Int SRL Xxx cca. 20-25 baxuri cu muniție.

Din declarația învinuitului OP rezultă că la data de 30.09. 2012, a livrat numitului SL , în parcarea unei benzinării din mun. Xxx cantitatea de "aproximativ 3000-4000 buc. cartușe"; și în data de 06.10.2012 a livrat aceeași cantitate, dar în zona Lehliu.

Din declarațiile martorilor RM, AP, SS, GS, BP și AGP, toți cetățeni italieni, rezultă că SL este organizatorul partidei de vânătoare de pe fondul cinegetic "16 Făgărașul Nou"; din jud. T.

La începutul vânătorii au semnat documente în limba română, despre care li s-a zis că ar fi vorba de un permis zilnic de vânătoare.

La sfârșitul partidei de vânătoare, aceștia au adunat vânatul, fapt pentru care nu au semnat nici un document.

Din declarațiile martorilor NA, TP, GF, PC, MU, F A, GM, Z G, BS, CF, ZJJ, B A, B L, SG, MG, FF și SA, toți cetățeni italieni, rezultă că au fost invitați în România pentru a participa la o partidă de vânătoare organizatã și condusã de către SL , fără a avea arme și muniții .

Pentru invitația la vânat au achitat un avans de 350 euro de persoană, iar restul de 950 euro urma să fie achitată la sfârșitul sejurului de vânătoare, sumă în care era inclusă închirierea armelor cu care se efectua vânătoarea.

Muniția era achitată separat, în funcție de numărul de cartușe consumate .

La începutul vânătorii au semnat documente în limba română, despre care li s-a zis, ca și în cazul precedent, că ar fi vorba de permise zilnice de vânătoare.

La sfârșitul partidei de vânătoare au adunat vânatul, pentru care deasemeni nu au semnat nici un document.

Din declarația numitului NA rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partida de vânătoare de ciocârlii de către SL.

În data de 08.10.2012, a aterizat in C și a fost cazat la hotel D.

Prima zi de vânătoare a fost în data de 09.10.2012 și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, marca Beretta, un număr de 250 cartușe și a vânat 28 bucăți ciocârlii.

Acesta este trecut în următoarele autorizații colective de vânătoare:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420266 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C.

Respectivul a semnat pentru instruire, dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420265 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C , județul C.

Respectivul nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului TP rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partide de vânătoare de ciocârlii de către SL.

În data de 08.10.2012, a aterizat in C și a fost cazat la hotel D. Prima zi de vânătoare a fost în data de 09.10.2012 și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, marca Beretta, un număr de 250 cartușe și a vânat 28 bucăți ciocârlii, iar în data de 10.10.2012 a vânat 60 bucăți ciocârlii.

Acesta este trecut în următoarele autorizații colective de vânătoare:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420266 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon județul C.

Respectivul a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420265 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C , județul C.

Respectivul nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului GF rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partide de vânătoare de ciocârlii de către SL .

În data de 07.10.2012 a aterizat in C și a fost cazat la hotel D. Prima zi de vânătoare a fost în data de 08.10.2012 și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, nu-și amintește marca, un număr de 250 cartușe și a vânat 3 bucăți ciocârlii, în data de 09.10.2012, a vânat 15 bucăți ciocârlii iar în data de 10.10.2012 a vânat 80 bucăți ciocârlii.

Acesta este trecut în în următoarele autorizații colective de vânătoare:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420252 emisă în data de 07.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C.

Respectivul a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420251 emisă în data de 07.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C, județul C.

Respectivul a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului PC, rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partida de vânătoare de ciocârlii de către SL .

În data de 08.10.2012 a aterizat in C și a fost cazat la hotel YB. Prima zi de vânătoare a fost în data de 09.10.2012 și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, marca Beretta, un număr de 250 cartușe și a vânat 27 bucăți ciocârlii, în data de 10.10.2012 a vânat 19 bucăți ciocârlii.

Acesta este trecut în următoarele autorizații colective de vânătoare:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418082 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare C,județul T dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418081 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare Făgărașu Nou, județul T, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420261 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C , județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420262 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, dar unde nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului MU rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partide de vânătoare de ciocârlii de către SL .

În data de 08.10.2012 a aterizat in C și a fost cazat la hotel YB. Prima zi de vânătoare a fost în data de 09.10.2012 și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, marca Benelli, un număr de 250 cartușe și a vânat 22 bucăți ciocârlii, în data de 10.10.2012 a vânat 23 bucăți ciocârlii.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420263 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C județul C , unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr. 420264 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, dar unde nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418080 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare C, județul T, dar unde nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418079 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare Făgărașu Nou, județul T, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului F A rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partide de vânătoare de ciocârlii de către SL .

În data de 08.10.2012 a aterizat in C și a fost cazat la hotel YB. Prima zi de vânătoare a fost în data de 09.10.2012 și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, marca Turco, un număr de 250 cartușe și a vânat 25 bucăți ciocârlii, în data de 10.10.2012 a primit un număr de 250 cartușe și a vânat 45 bucăți ciocârlii.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr. 418082 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare C, județul T, dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418081 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare Făgărașu Nou, județul T, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420261 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C, județul C, unde nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420262 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului GM rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partidã de vânătoare de ciocârlii de către SL .

În data de 07.10.2012 a aterizat in C și a fost cazat la hotel D. Prima zi de vânătoare a fost în data de 08.10.2012 și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, marca Beretta, un număr de 250 cartușe și a vânat 2 bucăți ciocârlii, în data de 09.10.2012 a vânat 25 bucăți ciocârlii iar în data de 10.10.2012 a vânat 28 bucăți ciocârlii .

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420252 emisă în data de 07.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420251 emisă în data de 07.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C , județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului ZG rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partide de vânătoare de ciocârlii de către SL .

În data de 07.10.2012 a aterizat in C și a fost cazat la hotel D. Prima zi de vânătoare a fost în data de 08.10.2012 și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, marca Beretta, un număr de 250 cartușe și a vânat ciocârlii, care au fost predate lui G - în data de 09.10.2012 a vânat 40 bucăți ciocârlii iar în data de 10.10.2012 a vânat 28 bucăți ciocârlii care au fost predate lui G.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420252 emisă în data de 07.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420251 emisă în data de 07.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C, județul C, unde nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului BS rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partide de vânătoare de ciocârlii organizate de către SL .

În data de 08.10.2012 a aterizat in C și a fost cazat la hotel YB. A efectuat două partide de vânătoare și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, marca Beretta , un număr de 500 cartușe și a vânat 90 bucăți ciocârlii, care au fost predate lui S pentru a fi băgate în frigiderul hotelului. SL i-a spus că nu există limită maximă pentru ciocârliile împușcate și nici nu se plătește taxă suplimentară.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418082 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare C, județul T dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418081 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare Făgărașu Nou, județul T, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420261 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C, județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului CF rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partide de vânătoare de ciocârlii organizate de către SL .

În data de 08.10.2012 a aterizat in C și a fost cazat la hotel YB. A vânat cu armele primite de la SL , de la care a primit un număr de 250 cartușe și a vânat 45 bucăți ciocârlii, care au fost predate lui S pentru a fi puse în frigiderul hotelului.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418082 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare C, județul T, dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat, -

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418081 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare Făgărașu Nou, județul T, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420261 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C, județul C, dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420262 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului ZJJ rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partida de vânătoare organizate de către SL în perioada 08-10.10.2012, de la care a primit armele și muniția necesară.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420252 emisă în data de 07.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420251 emisă în data de 07.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului B A rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partida de vânătoare de ciocârlii organizate de către SL .

În data de 08.10.2012 a fost cazat la hotel YB.

A vânat cu armele primite de la SL , de la care a primit un număr de 500 cartușe.

A participat la 2 (două) zile la vânătoare și a vânat în prima zi 32 bucăți ciocârlii, iar în a doua zi 41 bucăți ciocârlii, care au fost predate lui S pentru a fi puse în frigiderul hotelul.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420263 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C, județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420264 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, unde nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420262 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, unde nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418080 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare C, județul T, dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418079 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare Făgărașu Nou, județul T , unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului B L că a fost invitat în România pentru a participa la partide de vânătoare de ciocârlii organizate de către SL .

În data de 08.10.2012 a aterizat in C și a fost cazat la hotel YB. A vânat cu armele primite de la SL , de la care a primit un număr de 250 cartușe.

A participat la 2 (două) partide de vânătoare și a vânat 55 bucăți ciocârlii care au fost predate lui S pentru a fi puse în frigiderul hotelul.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420263 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C ,județul C , unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420264 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418080 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare C, județul T, dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418079 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare Făgărașu Nou, județul T , unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului SG rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partida de vânătoare de ciocârlii organizate de către SL .

În data de 05.10.2012 a fost cazat la hotel YB.

A vânat cu armele primite de la SL , de la care a primit un număr de 500 cartușe.

A participat la 4 (patru) partide de vânătoare și a vânat 45 bucăți ciocârlii care au fost predate lui S pentru a fi puse în frigiderul hotelului.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420239 emisă în data de 05.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Cuza Voda, județul C, dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului MG rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partida de vânătoare de ciocârlii organizate de către SL .

În data de 08.10.2012, a aterizat in C și a fost cazat la hotel YB. A efectuat două partide de vânătoare și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, marca Beretta , un număr de 250 cartușe și a vânat în prima zi în data de 09.10.2012 34 bucăți ciocârlii iar în data de 10.10.2012 68 bucăți, ciocârlii care au fost predate lui S pentru a fi puse în frigiderul hotelului.

A înțeles de la SL că nu există limită maximă pentru ciocârliile împușcate.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420263 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C, județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420264 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418080 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare C, județul T, dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418079 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare Făgărașu Nou, județul T , unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului FF rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partida de vânătoare de ciocârlii organizate de către SL .

În data de 08.10.2012 a aterizat in C și a fost cazat la hotel YB. A efectuat două partide de vânătoare și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, marca Beretta , un număr de 500 cartușe.

A efectuat două partide de vânătoare și a vânat un număr de 110 bucăți ciocârlii care au fost predate lui S pentru a fi băgate în frigiderul hotelului.

SL i-a spus că nu există limită maximă pentru ciocârliile împușcate.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420263 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C, județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420264 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, unde nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418080 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare C, județul T, dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418079 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare Făgărașu Nou, județul T, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat

Din declarația numitului SA rezultă că a fost invitat în România pentru a participa la partida de vânătoare de ciocârlii organizate de către SL .

În data de 08.10.2012 a aterizat in C și a fost cazat la hotel YB. A efectuat două partide de vânătoare și a primit de la SL o pușcă semiautomată de calibru 12, nu-și aduce aminte marca și seria.

A efectuat două partide de vânătoare, prima zi fiind în data de 09.10.2012 în care a vânat 30 bucăți ciocârlii, a doua zi fiind în data de 10.10.2012 și a vânat un număr de 61 bucăți ciocârlii.

Acesta este trecut în:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418082 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare C, județul T, dar nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 418081 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E pentru fondul de vânătoare Făgărașu Nou, județul T, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420261 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare C, județul C, unde nu a semnat pentru instruire și nici pentru primirea vânatului împușcat.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA nr 420262 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C pentru fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, unde a semnat pentru instruire dar nu a semnat pentru primirea vânatului împușcat.

Din declarația numitului OV din data de 11.10.2012, rezultă că, în data de 11.10.2012 în jurul orelor 8,30 a venit la domiciliul său din XXX, directorul A.J.V.P.S. C, MVD, ocazie cu care i-a lăsat spre păstrare fără nici un fel de document cantitatea de 3925 cartușe de vânătoare cal.12 mm.

Din declarația numitului DG din data de 11.10.2012 rezultă că în dimineața zilei de 11.10.2012 a ridicat din camera de armament - fără bon de consum borderou sau alt document -în prezența șefului său MVD, un nr. de 4000 bucăți cartușe de vânătoare, întrucât avea un grup de 10 italieni împărțiți pe două fonduri de vânătoare, iar în jurul orelor 16.00 a venit la sediul asociației să predea cartușele rămase în urma vânătorii colective, adicã un număr de 3099 bucăți cartușe calibru 12 și 500 bucăți cartușe calibru 20.

Din declarația numitului PF din data de 11.10.2012 rezultă că în data de 10.10.2012 în jurul orelor 18.00 a fost chemat de directorul A.J.V.P.S. C, MVD care i-a înmânat 2000 bucăți cartușe de vânătoare (1500 buc.cal.12mm și 500 buc. cal.20mm ), fără a primi vreun act de insoțire din partea A.J.V.S. C și 4 arme de vânătoare (1 armă cal. 20 și 3 arme cal 12mm) pentru a fi distribuite cetățenilor italieni.

Din declarația numitului PA din data de 11.10.2012, rezultă că în dimineața zilei de 11.10.2012, în jurul orelor 07.28 a fost sunat de directorul A.J.V.P.S. C, MVD, care l-a chemat la casa de locuit din localitatea XXX, ocazie cu care a notat seriile la 7 (șapte) arme de vânătoare aduse în data de 08.10.2012 care au fost puse la dispoziție celor 7 (șapte) cetățeni italieni cazați la casa de locuit din localitatea XXX.

Tot în dimineața zilei de 11.10.2012 directorul A.J.V.P.S. C, MVD a adus catitatea de 5500 bucăți cartușe de vânătoare (care se regăsesc între cele 9075 cartușe ridicate de la TI).

Din declarația numitului NI, paznic de vânătoare la A.J.V.P.S. C din data de 25.10.2012 rezultă că avea ca sarcină doar efectuarea instructajului, semnarea de către vânători a rubricii specifice de instructaj, contabilizarea pieselor împușcate de vânători străini și îi transmitea telefonic inculpatului M V D numărul de piese impușcate pe care acesta le consemna in autorizatie la sfirșitul ultimei zile de vânătoare a fiecărui grup.

Acesta mai precizează că, înainte de plecarea grupului, MVD se întâlnea cu SL pentru a încasa plata pe zilele de vânătoare și piesele împușcate.

Totodată, acesta declară că nu a observat ca MVD să fi emis chitanță sau document pentru suma încasată de la SL pentru zilele de vânătoare și piesele împușcate.

Din declarația numitului TI din data de 11.10.2012 rezultă că în perioada 08.10.2012-10.10.2012 directorul A.J.V.P.S. C, MVD, a adus la cabana de vânătoare din localitatea XXX, cantitatea de 9075 cartușe de vânătoare de calibru 12 mm și 20 mm pentru a fi folosite la vânătoare de către cetățenii italieni.

Acesta precizează faptul că muniția ar fi fost însoțită de documente pentru transport, însă în prezent la cabana de vânătoare nu se găsesc documente care să privească cantitatea de muniție, ceea ce subliniazã cã nu spune adevãrul dar și nerespectarea regimului de transfer/manipulare a muniției.

Din declarația numitei L M din data de 11.10.2012 rezultă că îl cunoaște pe SL de aproximativ 5 ani, trăind cu acesta în concubinaj, iar principala lui activitate în România este asigurarea serviciilor de turism vânătoresc exclusiv pentru cetățenii italieni.

Despre arme, aceasta cunoaște faptul că SL le închiriază de la directorul A.J.V.P.S. C MVD.

Referitor la muniție, în data de 28.09.2012 în parcarea IREA din mun. Xxx din autoturismul unei doamne a fost descărcată aproximativ 6000-7000 cartușe de vânătoare și încărcate în microbuzul marca FORD TRANZIT cu nr. înmatriculare XXX aparținînd lui SL .

În perioada 01.10.2012-05.10.2012 a primit personal muniție de vânătoare, la solicitarea lui SL ,în parcarea hotelului YB din C, la 2 date diferite, o dată de la numitul MD cantitatea de 5000 cartușe de vânătoare și o dată de la un bărbat al cărui nume nu-l cunoaște cantitatea de 3000 cartușe de vânătoare.

Din declarația numitului S V din data de 25.10.2012 rezultã cã la ședințã au participat șapte membri din nouă la ședința consiliului A.J.V.P.S. C din data 11.08.2011.

Respectivul își recunoaște semnătura din procesul verbal, dar nu poate explica de ce punctul nr. 3 din act, acesta este scris cu altă nuanță a unui pix de culoare neagră.

Acesta mai declară că nu are cunoștință despre stabilirea unor tarife practicate de A.J.V.P.S. C pentru vânătorile organizate cu cetățenii italieni, atribuțiunea revenindu-i directorului MVD și nici nu-și amintește despre închirierea unui număr de arme de vânătoare către o persoană care să se ocupe cu vânătoarea cu cetățenii străini pe numele de SL .

Din declarația numitului OM din data de 26.10.2012, acesta declară că nu-și aduce aminte câți membri au participat și nici cine a fost prezent la ședința consiliului A.J.V.P.S. C din data 11.08.2011.

Respectivul își recunoaște semnătura din procesul verbal.

Referitor la punctul nr.3 din ședință cu privire la închirierea unui număr de arme de vânătoare unei persoane care organizează și desfășoară activități de vânătoare cu vânători străini acesta nu-și aduce aminte de asemenea discuție și nici nu are cunoștință despre stabilirea unor tarife practicate de A.J.V.P.S. C pentru vânătorile organizate cu cetățenii străini.

Din declarația numitului M I din data de 25.10.2012, rezultã cã acesta a participat la ședința consiliului A.J.V.P.S. C din data 11.08.2011, ocazie cu care își recunoaște semnătura din procesul verbal.

Referitor la punctul nr.3 din ordinea de zi (chipurile dezbãtutã în ședință), cu privire la închirierea unui număr de arme de vânătoare unei persoane care organizează și desfășoară activități de vânătoare cu vânători străini, acesta declarã faptul cã nu-și aduce aminte de o asemenea discuție și nici despre stabilirea unor tarife practicate de A.J.V.P.S. C pentru vânătorile organizate cu cetățenii italieni.

Din declarația numitului AN din data de 25.10.2012 rezultã că a participat la ședința consiliului A.J.V.P.S. C din data 11.08.2011, și își recunoaște semnătura de la sfârșitul procesului verbal.

Referitor la punctul nr.3 de pe ordinea de zi din ședință cu privire la folosirea gratuită a 25 arme de vânătoare de către SL , nu-și aduce aminte să se fi discutat această problemă niciodată și nici despre tarifele percepute pentru cetățenii străini.

Din declarația numitului TP din data de 25.10.2012, rezultã cã în realitate au participat șapte membri din nouă la ședința consiliului A.J.V.P.S. C din data 11.08.2011, cã acesta își recunoaște semnătura din procesul verbal, dar nu poate preciza de ce punctul nr.3 din procesul verbal este scris cu altă nuanță a unui pix de culoare neagră.

Referitor la punctul nr.3 din ședință, își aduce aminte că s-a discutat despre închirierea unui număr de 15 arme de vânătoare cu alice către un cetățean italian pe care nu-l cunoaște, dar care, din spusele directorului MVD se ocupa cu organizarea vânătorilor la care participă vânătorii italieni.

Acesta mai declară că tarifele pentru participarea cetățenilor străini la partidele de vânătoare au fost stabilite într-o altă ședință a consiliului în anii trecuți.

Despre muniția achiziționată cât și distribuirea și folosirea acesteia la partidele de vânătoare declară că nu a fost informat și nici nu a solicitat acest lucru întrucât aceste atribuții erau în sarcina directorului MVD.

Astfel din declarațiile susnumiților rezultă că aceștia au vânat ciocârlii după cum urmează:

NA la data de 09.10.2012 = 28 buc

TP la data de 09 și 10.10.2012 , 28 buc + 60 buc = 88 buc

GF în perioada 08-10.10.2012 , 3 buc + 15 buc + 80 buc = 98 buc

PC la data de 09 și 10.10.2012 , 27 buc + 19 buc = 46 buc

MU la data de 09 și 10.10.2012 , 22 buc + 23 buc = 45 buc

F A la data de 09 și 10.10.2012 , 25 buc + 45 buc = 70 buc

GM în perioada 08-10.10.2012 , 2 buc + 25 buc + 28 buc = 55 buc

ZG în perioada 08-10.10.2012 , - buc + 40 buc + 28 buc = 68 buc

BS la data de 09 și 10.10.2012 = 90 buc

CF la data de 09 și 10.10.2012 = 45 buc

ZJJ la date neprecizate un număr neprecizat de ciocârlii

B A la data de 09 și 10.10.2012 , 32 buc + 41 buc = 73 buc

B L la data de 09 și 10.10.2012 = 55 buc

SG la data de 06 și 10.10.2012 = 45 buc

MG la data de 09 și 10.10.2012 , 34 buc + 68 buc = 102 buc

FF la data de 09 și 10.10.2012 = 110 buc

SA la data de 09 și 10.10.2012 , 30 buc + 61 buc = 91 buc

fiind vânate deci un total de minim 1109 ciocârlii, nesocotindu-le pe cele vânate de ZJJ, care nu a putut preciza numărul ciocârliilor vânate de el.

Toate cadavrele de păsări ridicate, respectiv 1108 piese au fost predate la A.J.V.P.S. C conform procesului verbal de custodie din data de 11.10.2012, respectiv un număr de 1054 piese (Ciocârlii eviscerate= 569, Ciocârlii cu pene= 413, Prepelițe eviscerate= 40, Prepelițe cu pene = 20, Potârniche cu pene= 7, Fazan= 1, Guguștiuc= 1 buc, Erete= 3 buc), precum și Direcției Sanitar-Veterinare C, pentru stabilirea cauzei morții, conform adresei nr. 56983 din 12.10.2012, respectiv 54 piese (detaliate mai sus).

În ceea ce privește autorizațiile de vânătoare, în autoturismul marca Hyundai Tucson cu nr. de înmatriculare XXX folosit de PG la partidele de vînătoare, au fost găsite autorizații de vânătoare colectivă tip A, iar acesta declară că autorizațiile găsite în mașină erau ale paznicului de vânătoare "B";.

Este vorba de:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420262 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele NI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare Pantelimon , județul C pentru ciocârlie de câmp - 200 (două sute) bucăti și un număr de 5 (cinci) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 12.10.2012, completată astfel:

- data vânătorii: - 09.10.2012,

-la rubrica numele și prenumele vânătorului : - cu numele a 3 cetățeni italieni din 5, semnată de 3 din cei 5 cetățeni italieni

-la rubrica instruire: - necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii,număr), nesemnată la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420265, emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele NI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare C, județul C pentru ciocârlie de câmp - 100 (una sută) bucăți, prepeliță - 10 (zece) bucăți și un număr de 2 (doi) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 12.10.2012 autorizație însã necompletată la: data vânătorii, la rubrica numele și prenumele vânătorului, nesemnată pentru instruire și pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420252 emisă în data de 07.10.2012 de AJVPS C, pe numele NI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, pentru ciocârlie de câmp - 200 (două sute) bucăti , prepeliță - 10 (zece) bucăti și un număr de 4 (patru) cetățeni italieni, pentru perioada 08.10.2012 - 10.10.2012, autorizație completată la : - data vânătorii 09.10.2012, la rubrica numele și prenumele vânătorului, semnată la rubrica instruire, necompletată însã la rubrica privind vânatul împușcat (specii,număr) și nesemnată la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420251 emisă în data de 07.10.2012 de AJVPS C, pe numele NI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare Pantelimon ,județul C pentru ciocârlie de câmp -200 (două sute) bucăti, prepeliță - 20 (douăzeci) bucăti și un număr de 4 (patru) cetățeni italieni, pentru perioada 08.10.2012 - 10.10.2012 completată la: - data vânătorii 08.10.2012, la rubrica numele și prenumele vânătorului, semnată de 3 din cei 4 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii,număr), nesemnată însã la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizațiile cu seriile ACA nr. 420261/08.10.2012, ACA nr. 420263/08.10.2012, ACA nr. 420264/08.10.2012, ACA nr. 420266/08.10.2012, ACA nr. 420266/ 08.10.2012, au fost ridicate de la sediul AJVPS C de la dircetorul asociației M V D care au fost completate după cum urmează;

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420261 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele NI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare C, județul C pentru ciocârlie de câmp -200 (două sute) bucăti, prepeliță - 20 (douăzeci) bucăti și un număr de 5 (cinci) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 12.10.2012, completată la rubricile: - data vânătorii 09.10.2012, la rubrica numele și prenumele vânătorului și semnată doar de 2 din cei 5 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată însã la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), nesemnată deasemeni la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420263 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele NI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare C, județul C pentru ciocârlie de câmp -200 (două sute) bucăti, prepeliță - 20 (douăzeci) bucăti și un număr de 5 (cinci) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 12.10.2012 completată la data vânătorii 09.10.2012, la rubrica numele și prenumele vânătorului și semnată de toți 5 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată însã la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), și deasemeni nesemnată la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420264 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele NI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare C, județul C pentru ciocârlie de câmp -200 (două sute) bucăti și un număr de 5 (cinci) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 12.10.2012, necompletată la data vânătorii, deasemeni necompletată la rubrica numele și prenumele vânătorului și nesemnată de cei 5 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii,număr), , fiind deasemeni nesemnată la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420266 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele NI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare Pantelimon, județul C, pentru ciocârlie de câmp - 100 (una sută) bucăti și un număr de 2 (doi) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 12.10.2012 completată la rubricile privind data vânătorii 09.10.2012, completată la rubrica numele și prenumele vânătorului și semnată de 2 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), deasemeni nesemnată la rubrica pentru primirea vânatului.

Din verificarea unui număr de 6 autorizații de vânătoare colective tip A, ridicate de la TI, eliberate pe numele acestuia, având ca vânători participanți tot cetățeni italieni, alții decât cei identificați și audiați de organele de poliție la data de 11.10.2012, se constată acelasi mod de operare în ceea ce privește efectuarea vânătorii și completarea autorizațiilor, respectiv necompletarea intențIată a rubricilor care evidențiază numărul pieselor de vânat împușcate și reținute de vânători, după cum urmează:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420255 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele ȚI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare Oltina, județul C pentru ciocârlie de câmp - 200 (două sute) bucăti, grauri-15(cinsprezece) bucăți, sturzul viilor-50 (cincizeci) bucăți, fazan -10 (zece) bucăți și un număr de 4 (patru ) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 13.10.2012 necompletată la data vânătorii, completată la rubrica numele și prenumele vânătorului și semnată de 4 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), nesemnată însã la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420256 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele ȚI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare Oltina, județul C pentru ciocârlie de câmp -200 (două sute) bucăti, grauri 10 (zece) bucăți, sturzul viilor-20 (douăzeci ) bucăți, fazan-5 (cinci) bucăți și un număr de 3 (trei) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 13.10.2012 necompletată la data vânătorii, completată la rubrica numele și prenumele vânătorului și semnată de 3 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), nesemnată însã la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420257 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele ȚI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare I Corvin, județul C pentru ciocârlie de câmp - 200 (două sute) bucăti, grauri -15 (cinsprezece) bucăți, sturzul viilor - 50 (cincizeci) bucăți, fazan - 5 (cinci) bucăți și un număr de 4 (patru) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 13.10.2012 necompletată la data vânătorii, completată la rubrica numele și prenumele vânătorului și semnată de 4 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), nesemnată însã la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420258 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele ȚI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare I Corvin, județul C pentru ciocârlie de câmp - 200 (două sute) bucăti, grauri -15 (cinsprezece) bucăți, sturzul viilor - 30 (treizeci) bucăți, fazan - 5 (cinci) bucăți și un număr de 3 (trei) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 13.10.2012, necompletată la data vânătorii, completată la rubrica numele și prenumele vânătorului și semnată de 3 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), nesemnată însã la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420259 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele ȚI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare Rasova, județul C pentru ciocârlie de câmp - 900 (nouă sute) bucăti și un număr de 4 (patru) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 13.10.2012, necompletată la data vânătorii, completată la rubrica numele și prenumele vânătorului și semnată de 4 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), nesemnată la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 420260 emisă în data de 08.10.2012 de AJVPS C, pe numele ȚI, în calitate de paznic de vânătoare pe fondul de vânătoare Horia, județul C pentru ciocârlie de câmp -1200 (una mie două sute) bucăti, și un număr de 3 (trei) cetățeni italieni, pentru perioada 09.10.2012 - 13.10.2012 necompletată la data vânătorii, completată la rubrica numele și prenumele vânătorului și semnată de 3 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), nesemnată la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizațiile cu seriile ACA nr. 418079/08.10.2012, ACA nr. 418080/08.10.2012, ACA nr. 418081/08.10.2012, ACA nr. 418082/08.10.2012, ACA nr. 420266/08.10.2012, emise de AVPS E, au fost completate după cum urmează:

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 418079 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E, pe numele OC, în calitate de organizator pe fondul de vânătoare Făgărașul Nou, județul T pentru ciocârlie - 50 (cincizeci) bucăti pe zi de vânător, prepeliță - 50 (cincizeci) bucăti și un număr de 5 (cinci) cetățeni italieni, pentru perioada 10.10.2012 - 12.10.2012 completată la data vânătorii 10.10.2012, completată la rubrica numele și prenumele vânătorului și semnată de toți 5 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii,număr), nesemnată însã la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 418080 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E, pe numele DVI, în calitate de organizator pe fondul de vânătoare C, județul T pentru ciocârlie - 50 (cincizeci) bucăti pe zi de vânător, prepeliță - 50 (cincizeci) bucăti pe zi de vânător și un număr de 5 (cinci) cetățeni italieni, pentru perioada 10.10.2012 - 12.10.2012 necompletată la data vânătorii, necompletată la rubrica numele și prenumele vânătorului, nesemnată la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), nesemnată la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 418081 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E, pe numele OC, în calitate de organizator pe fondul de vânătoare Făgărașul Nou, județul T pentru ciocârlie - 50 (cincizeci) bucăti pe zi de vânător, prepeliță - 50 (cincizeci) bucăti pe zi de vânător și un număr de 5 (cinci) cetățeni italieni, pentru perioada 10.10.2012 - 12.10.2012 completată la data vânătorii 10.10.2012, completată la rubrica numele și prenumele vânătorului și semnată de toți 5 cetățeni italieni la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), nesemnată la rubrica pentru primirea vânatului.

Autorizația de vânătoare colectivă tip A, seria ACA, nr. 418082 emisă în data de 08.10.2012 de AVPS E, pe numele DVI, în calitate de organizator pe fondul de vânătoare C, județul T pentru ciocârlie - 50 (cincizeci) bucăti pe zi de vânător, prepeliță - 50 (cincizeci) bucăti pe zi de vânător și un număr de 5 (cinci) cetățeni italieni, pentru perioada 10.10.2012 - 12.10.2012 necompletată la data vânătorii, necompletată la rubrica numele și prenumele vânătorului, nesemnată la rubrica instruire, necompletată la rubrica vânatul împușcat (specii, număr), nesemnată la rubrica pentru primirea vânatului.

Conform prevederilor art.2 alin. 3 din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 353 din 04.06.2008 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, "autorizațiile de vânătoare epuizate sunt documente primare oficiale care servesc la ținerea evidenței vânatului recoltat în cadrul cotei de recoltă";.

Practic, autorizațiile de vânătoare colectivă de tip A au fost semnate de vânătorii italieni numai la rubrica "Semnătura pentru instruire"; nemaifiind completate pe acestea cantitățile de vânat recoltat și fără să existe semnături ale vânătorilor care ar fi preluat, eventual, vânatul.

Cercetările au demonstrat faptul că unii dintre vânători nici nu au semnat vreodată un astfel de act, iar alții au semnat doar pentru o zi din cele trei de vânătoare la care au participat.

Participarea la vânătoare în asemenea condiții este un fapt ilegal, prin folosirea autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decît cele legale, respectiv prin neîndeplinirea obligațiilor ce le aveau organizatorii și vânătorii de a completa rubricile acestora, în unele cazuri înainte de începutul activității de vânătoare și în toate cazurile după terminarea acesteia, cînd vânătorii aveau obligația de a semna pentru vânatul recoltat și primit.

Astfel, faptele respective întrunesc elementele infracțiunii de "eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31";, faptă prev. de art. 44 alin. 1 lit. c din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.

Tribunalul apreciază că responsabilitatea penală aparține pe deplin inculpaților MVD, SL și acoliților acestuia din urmă - PG și QD întrucât aceștia au determinat cu intenție grupul de vânători italieni să comită fără vinovăție fapte penale.

Acesta s-a realizat prin neaducerea la cunoștință, în calitatea de organizator, a obligațiilor din legea română și prezentarea de către aceștia în mod eronat a unei realități mincinoase, creându-le convingerea falsă că pot vâna oricât și orice fără să încalce legea.

Acest fapt atrage incidența instituției participației improprii la "eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31";, faptă prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 44 alin. 1 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic sub care vor fi responsabilizați penal MVD, SL , PG și QD.

Din perspectiva corectei încadrări a faptelor reținute în sarcina inculpaților tribunalul va reține că inculpatul MVD prin apărător ales a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din cele două infracțiuni, de abuz în serviciu și participație improprie la evaziune fiscală, astfel cum au fost reținute în rechizitoriu, într-o singură infracțiune prevăzută de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 în varianta nemodificată, care este lege favorabilă în raport de limitele de pedeapsă prevăzute, respectiv de la 2 la 8 ani.

În raport de această chestiune se impune respingerea acestei solicitări, întrucât actele materiale care definesc latura obiectivă a celor două infracțiuni nu sunt nici cel puțin similare, așa cum se susține, ci datorită împrejurărilor în care s-au săvârșit și a urmărilor pe care le-au produs, realizează conținutul celor două infracțiuni, existând astfel concursul formal cum s-a reținut în rechizitoriu.

În raport însă de apariția codului penal din 2014 , de modificarea limitelor de pedeapsă net favorabile inculpaților dar și de modificările succesive ale legilor speciale respectiv a Legii nr. 407/2006 , având în vedere împrejurarea că, prin Legea nr. 149 din 16 iunie 20015, publicată în Monitorul Oficial nr. 453 din data de 24 iunie 2015, a fost modificată și completată Legea nr. 407/2006, privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, de la trimiterea în judecată a inculpaților MVD, SL , PG , QD , PA , PF , DG , TI , OP și MC prin apărători aleși în concordanță cu procurorul au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății.

Această schimbare de încadrare juridică a faptelor , tribunalul apreciază că se impune de următoarea manieră :

1.SL, din infracțiunile de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal

- participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, prev. de art 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 44 alin. 1 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C.pen.

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal,

toate cu aplic. art. 33 lit. a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.;

- participație improprie la braconaj, prev. de art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, prev. de art. 52 alin 1 rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen. raportat și la Decizia ÎCCJ nr. 12/2014,

toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

2. MDV din infracțiunile de :

- abuz în serviciu în formă calificată prev. de disp. art. 248 - 2481 Cod penal, cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancțIarea faptelor de corupție;

-participație improprie la evaziune fiscalã - art. 31/2 c.penal în ref. la art. 9 lit b din legea 241/2005;

-nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal;

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C.pen.;

-participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic;

- participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, prev. de art 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 44 alin. 1 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic;

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni,

În :

- abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 C. Pen.;

- participație improprie la evaziune fiscalã - art. 31/2 c.penal în ref. la art. 9 lit b din legea 241/2005;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen. raportat și la Decizia ÎCCJ nr. 12/2014,toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

3. QD din infracțiunile de :

-complicitate la participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 2 Cod penal și art. 42 alin. 1 lit. a1 din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- complicitate la participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

-nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal, (un act material),

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni,

În :

- complicitate la participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. 1 rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- complicitate la participație improprie la braconaj, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen. raportat și la Decizia ÎCCJ nr. 12/2014, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

4. PG din infracțiunile de :

-complicitate la participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 2 Cod penal și art. 42 alin. 1 lit. a1 din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

- complicitate la participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal, în formă continuată - art. 41 / 2 c.penal,

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni.

În :

- complicitate la participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. 1 rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- complicitate la participație improprie la braconaj, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen. raportat și la Decizia ÎCCJ nr. 12/2014,

toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

5.PA din infracțiunea de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

6.PF din infracțiunea de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

7. DG din infracțiunea de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

8. TI din infracțiunea de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

9. OP din infracțiunea de :

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C. Pen.

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

10. MC din infracțiunea de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în concret efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C. Pen.,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

11.RMA din infracțiunea de :

Din perspectiva expusă :

În drept :

1.Pentru inculpatul SL faptele constând în aceea că a deținut în camera de hotel în care era cazat, la data de 11.10.2012, precum și în autoturismele deținute sau utilizate de el, arme și muniții, așa cum au fost descrise , fără a fi autorizat în acest sens , constând în aceea că determinat, cu intenție, mai mulți vânători italieni să vâneze fără autorizație de vânătoare legală specii de păsări admise la vânătoare (o potârniche, 2 sitari și 2 ciori) sau specii de păsări protejate (2 ciocănitori, 2 gaițe, un sticlete și un erete) , constând în aceea că a determinat, cu intenție, cetățenii italieni mai sus menționați să efectueze partidele de vânătoare descrise anterior, în baza autorizațiilor de vânătoare care au fost folosite în alte condiții decât cele legale ;

, constând în aceea că a achiziționat, în repetate rânduri, cantități mari de muniție pe care le vindea vânătorilor italieni, a închiriat, fãrã drept dar cu concursul lui M V D , în nume propriu, arme letale de vânătoare, pe care le închiria la rândul lui vânătorilor italieni, a transportat și depozitat aceste bunuri (așa cum a fost descris în extenso) și prin aceea cã a inițiat o adevãratã asociere în fapt în scopul comiterii infracțiunilor - scop preconizat- respectiv cele de mai sus, coordonând astfel pe cetãțenii italieni QD și PG în activitatea de "vânãtoare ilegalã";, comisã în maniera analizatã întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.;

- participație improprie la braconaj, prev. de art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, prev. de art. 52 alin 1 rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen. , toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

2.Pentru inculpatul MD-V faptele acestuia constând în aceea cã în mod intenționat și-a încãlcat atribuțiunile de serviciu, respectiv cele definite în art. 21 litera a) din statutul asociației, autentificat sub nr. 394/21.02.2006, potrivit căreia el este cel care asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale și ale consiliului (decizii contrafãcute în concret la modul descris mai sus), dispunând scutiri ilegale de taxe din voințã proprie, fãrã drept, cãtre SL, precum și în legãturã cu completarea eliberarea și completarea documentelor necesare unor vânãtori legal efectuate, (nu a completat registrele aferente în perioada 2007-2012), cauzând astfel un prejudiciu în dauna AJVPS C în sumã de 14.444 lei din care venituri neîncasate 9.192 lei , TVA aferent colectat datorat bugetului de stat 2.206 lei , impozit pe profit datorat bugetului de stat 1.471 lei și dobânzi și majorări TVA și impozit profit neachitate , calculate la data de 28.02.2015 , 1.575 lei , totodatã organizând un circuit fraudulos al cantitãților de muniție achizițIate nelegal de altfel, tulburând bunul mers al AJVPS pe de o parte și creînd o stare de insecuritate socialã prin consecințele inerente ale acestor activitãțil ilicite , în condițiile în care, timp de peste 6 ani, nu au fost înregistrate deloc "mișcãrile de arme și muniții";, în registrele AJVPS C, deci nu se poate cunoaște ce și cum s-a întâmplat in județ în acest sens, considerãm cã acest fapt are prin el însuși consecințe evidente deosebit de grave, așa cum s-a reținut prin actele procedurale , iar efectul corelativ suplimentar al activitãții acestui inculpat rezidã în asigurarea pe aceastã cale a unui avantaj inculpatului SL , care a putut aduce foarte mulți vânãtori din Italia care au braconat nestingheriți în zonele de vânãtoare, ceea ce înseamnã și avantaje corespunzãtoare pentru respectivul ,constând în aceea cã a determinat AJVPS C, persoana juridicã de a cãrei administrare rãspundea în mod direct, sã nu înregistreze veniturile ce i s-ar fi cuvenit din taxarea vânãtorilor italieni cu suma precizată, folosind în acest scop procesul verbal din 13.09.2012, în care atesta împrejurarea nerealã precum cã s-ar fi acordat scutire de taxã, constând în aceea că, în calitate de director al A.J.V.P.S C, a deținut la sediul acestei asociații cantități de muniție mai mari decât cele prevăzute de lege, așa cum s-a descris mai sus , constând în aceea că a depozitat, vândut și transportat cantități mari de muniție, așa cum s-a descris mai sus , constând în aceea că determinat, cu intenție, pe vânătorii italieni aduși de el în țarã să vâneze fără autorizație de vânătoare legală specii de păsări admise la vânătoare (o potârniche, 2 sitari și 2 ciori) sau specii de păsări protejate (2 ciocănitori, 2 gaițe, un sticlete și un erete) , constând în aceea că a determinat, cu intenție, cetățenii italieni mai sus mențIați să efectueze partidele de vânătoare descrise anterior, în baza autorizațiilor de vânătoare care au fost folosite în alte condiții decît cele legale, prin aceea că, în calitate de dirctor al A.J.V.P.S. C, a permis efectuarea vânătorii în asemenea condiții contrare prevederilor legale și prin aceea cã a aderat la asocierea în fapt creatã de SL , cu intenție, coordonând pe cale de consecințã subordonații sãi din teritoriu în mod intențIat defectuos, pentru ca astfel sã se poatã realiza scopul infracțional al coinculpatului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de :

- abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 C. Pen.;

- participație improprie la evaziune fiscalã - art. 31/2 c.penal în ref. la art. 9 lit b din legea 241/2005;

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.;

- participație improprie la braconaj, prev. de art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, prev. de art. 52 alin 1 rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C ,toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

3.Pentru inculpatul QD faptele acestuia constând în aceea că l-a ajutat pe numitul SL în activitatea acestuia pentru a determina, cu intenție, cetățenii italieni mai sus menționați să efectueze partidele de vânătoare descrise anterior, în baza autorizațiilor de vânătoare care au fost folosite în alte condiții decât cele legale , constând în aceea că l-a ajutat pe numitul SL în activitatea de a determina, cu intenție, mai multi vânători italieni să vâneze fără autorizație de vânătoare legală specii de păsări admise la vânătoare (o potârniche, 2 sitari și 2 ciori) sau specii de păsări protejate (2 ciocănitori, 2 gaițe, un sticlete și un erete) , constând în aceea că a deținut în camera de hotel în care era cazat, la data de 11.10.2012, 225 cartușe + 1 armă letală de vânătoare, fără a fi autorizat în acest sens și prin aceea cã a aderat la asocierea în fapt creatã de SL , cu intenție, coordonând in teritoriu în mod defectuos partidele de vânãtoare ale coNaționalilor sãi, la ordinul și sub comanda lui SL , în condițiile ajutorului oferit de M V D, pentru ca astfel sã se poatã realiza de cãtre SL scopul infracțional de a realiza beneficii de pe urma unor vânãtori ilegale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de :

- complicitate la participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. 1 rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- complicitate la participație improprie la braconaj, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C ., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

4.Pentru inculpatul PG faptele acestuia constând în aceea că l-a ajutat pe numitul SL în activitatea de a determina, cu intenție, cetățenii italieni mai sus mențIați să efectueze partidele de vânătoare descrise anterior, în baza autorizațiilor de vânătoare care au fost folosite în alte condiții decît cele legale , constând în aceea că l-a ajutat pe numitul SL în activitatea de a determina, cu intenție, pe anumiți vânători italieni neidentificați să vâneze fără autorizație de vânătoare legală specii de păsări admise la vânătoare (o potârniche, 2 sitari și 2 ciori) sau specii de păsări protejate (2 ciocănitori, 2 gaițe, un sticlete și un erete) , constând în aceea că a deținut arme de vânătoare, în perioada 2010-2012, pentru a le curăța, fără să fie autorizat în acest sens, susnumitul a săvârșit această infracțiune în mod distinct, constând în aceea că a deținut în camera de hotel în care era cazat, la data de 11.10.2012, 2.500 cartușe+ 2 arme letale de vânătoare și 730 cartușe de vânătoare în autoturismul pe care îl utiliza (Hyundai Tucson XXX), fără a fi autorizat în acest sens și prin aceea cã a aderat la asocierea în fapt creatã de SL , cu intenție, coordonând in teritoriu în mod defectuos partidele de vânãtoare ale coNaționalilor sãi, la ordinul și sub comanda lui SL , în condițiile ajutorului oferit de M V D, pentru ca astfel sã se poatã realiza de cãtre SL scopul infracțional de a realiza beneficii de pe urma unor vânãtori ilegale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de :

- complicitate la participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. 1 rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- complicitate la participație improprie la braconaj, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen.

toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

5.Pentru inculpatul PA fapta acestuia , constând în aceea că a deținut cantitatea de 550 cartușe letale de vânătoare pe care le-a primit de la MVD la cabana din localitatea XXX, la data de 11.10.2012 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

6.Pentru inculpatul PF fapta acestuia constând în aceea că a deținut , la data de 11.10.2012, la domiciliul sãu cantitatea de 1483 cartușe de vânătoare pe care nu avea dreptul legal să le dețină întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

7.Pentru inculpatul DG fapta acestuia constând în aceea că a deținut, la data de 11.10.2012, cantitatea de 3599 cartușe de vânătoare pe care nu avea dreptul să le dețină întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

8.. Pentru inculpatul TI fapta acestuia constând în aceea că a deținut, la data de 11.10.2012, la cabana de vânătoare din localitatea XXX, jud. C, aparținând A.J.V.P.S. C, administrată de susnumitul, în calitate de paznic de vânătoare, cantitatea de 9075 cartușe de vânătoare (1750 cal.20 și 7325 cal. 12), pe care nu avea dreptul să le dețină întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

9.Pentru inculpatul OP fapta acestuia constând în aceea că a comercializat și transportat diverse cantități de muniții către SL , persoană neautorizată, la datele și în condițiile mai sus descrise întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

10. Pentru inculpata MC fapta acesteia constând în aceea că a comercializat și transportat, la data de 08.09.2012, cantitatea de 8000 buc. cartușe numitului SL, în parcarea magazinului IKEA din mun. Xxx întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

11. Pentru inculpatul RMA fapta acestuia constând în aceea că a comercializat, la data de 07.10. 2012, numitului S L, la sediul firmei DS Int SRL Xxx, 25 baxuri cu muniție (1 bax=250 cartușe), fără a fi autorizat în acest sens întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

Aceste texte de lege au fost enunțate în ședință publică și în baza acestora urmează a se pronunța condamnarea fiecărui inculpat.

La individualizarea pedepsei ce urmează a se aplica fiecărui inculpat instanța va avea în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare , dispozițiile părții generale ale codului penal , normele care impun regimul sancțIator și natura și gravitatea faptelor comise raportat la modalitatea de săvârșire a acestora respectiv a faptului că Tribunalul apreciază că responsabilitatea penală aparține pe deplin inculpaților MVD, SL și colaboratorilor acestuia din urmă - PG și QD care au implicat faptic pe ceilalți inculpați să săvârșească infracțiunile reținute în sarcina acestora , respectiv infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor în diferite modalități așa cum sunt descrise în extenso.

În cursul cercetării judecătorești inculpatul MVD a dorit să dea o declarație detaliată în care a prezentat instanței o altă variantă a faptelor decât cea care se poate reține obiectiv din probatoriu.

Tribunalul nu sesizează vreo atenuantă favorabilă inculpaților MVD, SL , PG și QD.

Ca modalitate de executare care se impune , în condițiile în care în raport de starea de fapt reținută de către instanță dar și de dispozițiile legale menționate, executarea pedepsei în regim de detenție , pedeapsa fiind dozată în cuantumul prevăzut de lege în condițiile dispozițiilor care vizează o pedeapsă către minim.

Pentru inculpații SL, PG și QD se va da eficiență dispozițiilor art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p.

Inculpaților MVD, SL , PG și QD va aplica disp. art.67 alin. 2 Cod penal privind pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 Cod penal pe o durată de 1 an care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal aptă în opinia instanței de a răspunde exigențelor cauzei care vizează reeducarea fiecărui inculpat.

În baza art. 65 alin.1 și 3 Cod penal cu aplic. art. 54 Cod penal ;

Va interzice fiecărui inculpat exercițiul drepturilor art. 66 Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Se va face diferențiere după infracțiunile reținute în sarcina fiecărui inculpat , realizând aplicarea acestor pedepse numai în raport de infracțiunile care impun dar și de nuanțarea efectivă a drepturilor după caracterul infracțiunii dar și din perspectiva alăturării acestor pedepse pedepsei cu închisoarea rezultantă pentru fiecare inculpat.

Din această perspectivă instanța apreciază că în cauză scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executarea în regim de detenție , cuantumul pedepsei fiind orientat peste minimul prevăzut de lege , dat fiind valoarea lezată , ocrotirea patrimoniului cinegetic al României , perspectivă din care faptele fiecărui inculpat prezintă o gravitate sporită.

Pentru inculpații PA, PF, DG, ȚI, OP, MC și RMA gravitatea mai mică a faptelor în raport de vinovăția accentuată a inițiatorilor grupului infracțional , impune pedepse cu închisoarea orientate către minim , iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este în opinia tribunalului adecvată scopului educativ al pedepsei.

De asemenea dispozițiile art. 91 alin. 1 lit. a - d c.p. pentru o durată determinată în funcție de gravitatea faptei pentru fiecare dintre inculpați cât și ale art. 93 alin. 1 lit. a-e , alin. 2 lit. d și alin.3 c.p. conform cărora pe durata termenului de supraveghere fiecare inculpat trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

-Să se prezinte la serviciul de probațiune , la datele fixate de acesta ,

-Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa ,

-Să anunțe în prealabil , schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile , precum și întoarcerea ,

-Să comunice schimbarea locului de muncă ,

-Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență,

- Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței

-Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile , sunt tot atâtea garanții privind realizarea scopului educativ al pedepsei.

În data de 11.10.2012, ora 22.00 au fost emise ordonanțe de reținere pe timp de 24 ore pentru inculpații MVD, TI, OV, QD, SL , PG , DG, PA și PF.

În data de 12.10.2012, ora 22.00, aceștia au fost arestați preventiv pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 12 octombrie 2012 orele 22.00 și până pe data de 11 noiembrie 2012 orele 22.00 inclusiv.

În data de 15.10.2012 s-au admis recursurile formulate de recurenții - inculpați, instanța înlocuind măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată, pe o durată de 30 zile, de la 15.10.2012 la 13.11.2012.

Mãsura a fost prelungitã de 7 ori succesiv pânã pe data de 14.05.2013 inclusiv.

Din această perspectivă se va face aplicarea disp.art. 72 c.p. deducându-se în cauză perioada rețienerii și arestării preventive pentru inculpații MVD, TI, QD, SL , PG , DG, PA și PF.

Tribunalul va lua act de decesul inculpatului OV astfel că în baza art. 16 alin.1 lit. f c.p.p. rap.la art. 396 alin.6 c.p.p., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului OV pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal ( actual art. 342 alin. l C. pen.) urmare a decesului inculpatului.

Pe latură civilă :

S-a reținut un prejudiciu în sarcina inculpatului MDV în dauna AJVPS C în sumã 80.843 lei, inclusiv TVA (din care 65.196 lei valoare fără TVA si 15.647 lei TVA), reprezentând contravaloarea a 18.125 EURO (inclusiv T.V.A.), la un curs de 4,4603 lei/EUR cotat de BNR la 27.09.2013 prin actul de inculpare.

La solicitarea inculpatului M V D s-a dispus în ședința publică din data de 07.01.2015 efectuarea unei expertize contabile.

În cauză a fost depusă la doSl cauzei Expertiza Contabilă Judiciară întocmită de expert BA fila 203-208 vol.2 instanță.

S-au formulat obiecțiuni de către inculpatul M V D astfel că în ședința publică din data de 01.04.2015 s-a dispus efectuarea unui supliment la Raportul de expertiză.

Astfel la data de 21.04.2015 s-a depus Supliment la raportul de expertiză filele 11-18 vol. 3 dosar instanță.

Rezultă că totalul prejudiciului calculat în raport de numărul efectiv de participanți la vânătoare considerat egal cu numărul de arme taxabile și numărul efectiv de zile în care s-a participat la vânătoare este de 14.444 lei din care venituri neîncasate 9.192 lei , TVA aferent colectat datorat bugetului de stat 2.206 lei , impozit pe profit datorat bugetului de stat 1.471 lei și dobânzi și majorări TVA și impozit profit neachitate , calculate la data de 28.02.2015 , 1.575 lei.

Din perspectiva expusă tribunalul va reține acest prejudiciu.

Astfel instanța constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cerințele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită a inculpatului, prejudiciul suferit de partea civilă , urmare a infracțiunilor săvârșire de inculpat; raportul de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciul produs; vinovăția dovedită a inculpatului.

În baza art. 19 al. 1, 2 și 5 c.p.p. în ref. la 99 c.p.p. și art.397 c.p.p. și art.1349 , art.1357 c.civ și art.1381 , art. 1385 - 1386 c.civ ;

Va obliga pe inculpatul MDV să-i plătească părții civile AJVPS C suma de 14.444 lei cu titlul de despăgubiri civile - daune materiale.

În 112 alin. 1 lit.b c.p. rap.la art. 46 alin.1 din legea 407/2006 ;

Va dispune confiscarea specială în folosul statului a următoarelor bunuri conform dovezii seria CT nr. 659801 emisă de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C, SERVICIUL cazier JUDICIAR STATISTICĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ :

1 - Arma vânătoare marca BERETTA seria D52699E cal. 20, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

2 - Arma vânătoare marca BERETTA seria D88898E cal. 20, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

3 - Arma vânătoare marca BERETTA seria C92357E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

4 - Arma vânătoare marca BERETTA seria F84051E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr. 4

5 - Arma vânătoare marca BERETTA seria A25879E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

6 - Arma vânătoare marca BERETTA seria C26559E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

7- Arma vânătoare marca BERETTA seria F95206E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

8 - Arma vânătoare marca BERETTA seria A05551E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

9 - Arma vânătoare marca BERETTA seria D19497 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

10 - Arma vânătoare marca BERETTA seria B7751 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

11 - Arma vânătoare marca BERETTA seria A38485E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

12 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12644 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

13 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF03186 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

14 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12652 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

15 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF03941 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

16 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12044 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

17 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12045 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

18 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF14211 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

19 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF03184 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

20 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF09352 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

21 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria T222197R cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

22 - Arma vânătoare marca BENELLI seria M446213 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

23 - Arma vânătoare marca BENELLI seria A07307 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

24 - Arma vânătoare marca BREDA seria 430508 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

25 - Arma vânătoare marca BREDA seria 356245 cal. 12, aparține A.J.V.S. C

- 247 ( două sute patru zeci și șapte ) tuburi cartușe calibru 12

- 49 ( patruzeci și nouă ) tuburi cartușe calibru 20

În 112 alin. 1 lit.b c.p. rap.la art. 46 alin.1 din legea 407/2006 ;

Va dispune confiscarea specială în folosul statului a următoarelor bunuri conform dovezilor seria CT nr. 298066 și AT nr. 0022344 emise de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C, SERVICIUL CAZIER JUDICIAR STATISTICĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ:

- 28442 buc. cartușe diferite mărci ;

- 5 (cinci) acumulatori, o bufniță (chemătoare), un amplificator, o cutie din lemn cu 3 ciocârlii (chemători) și alte componente pentru chemători, bunuri ridicate de la camera nr. 9;

- 3 (trei) ciocârlii plastic (chemători), o chemătoare rotativă, o ciocârlie împăiată (chemătoare), componente pentru chemători, 13 (treisprezece) acumulatori, 4 (patru) chemători electrice, un aparat regulator tensiune, un aparat de măsură, una telecomandă și 4 (patru) chemători rotative, bunuri ridicate de la camera nr. 18;

- un acumulator și o chemătoare electrică, ridicate de la camera nr. 12;

- 3 (trei) acumulatori, 2 (două) stații, (două) difuzoare, 2 (doi) adaptori, o stație chemătoare, o atrapă cauciuc și o carcasă goala - bunuri ridicate de la camera nr. 10;

- un rucsac, o borsetă, o cartușieră și patru șocuri armă , toate bunurile enumerate fiind folosite sau urmau a fi folosite la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

În 112 alin. 1 lit. e c. p. rap. la art. 46 alin.2 din legea 407/2006 ;

Dispune confiscarea specială în folosul statului a unui număr total de 1108 cadavre păsări care au fost predate la A.J.V.P.S. C conform procesului verbal de custodie din data de 11.10.2012 fila 168 și respectiv 169 , vol.1 dosar urmărire penală respectiv un număr de 1054 ( Ciocârlii eviscerate 569 , Ciocârlii cu pene 413, Prepelițe eviscerate 40, Prepelițe cu pene 20, Potârniche cu pene 7, Fazan 1, Guguștiuc 1 buc, Erete 3 buc ), precum și Direcției Sanitar - Veterinare C, pentru stabilirea cauzei morții , conform adresei nr. 56983 din 12.10.2012, respectiv 54 piese - fila 170 vol. 1 dosar urmărire penală , ca fiind produsul infracțiunilor săvârșite în cauză.

În baza art. 579 c.p.p. ;

Va dispune restituirea următoarelor bunuri corpuri delicte conform dovezii seria CT nr. 659801 emisă de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C, SERVICIUL CAZIER JUDICIAR STATISTICĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ :

1 - Arma vânătoare marca BERETTA seria AA474318 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui RF cu contract nr.39 / 01.10.2012

2 - Arma vânătoare marca BERETTA seria AA290344 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui TC cu contract nr.47 / 04.10.2012

3 - Arma vânătoare marca BERETTA seria AA282520 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui M L cu contract nr.43/ 03.10.2012

4. - Arma vânătoare marca BERETTA seria LA004573 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui GP cu contract nr. 51 / 04.10.2012

5. - Arma vânătoare marca BERETTA seria LA004569 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui CF cu contract nr. 53/ 04.10.2012

6.- Arma vânătoare marca BERETTA seria LA007349 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui ZM cu contract nr. 40 / 03.10.2012

7.- Arma vânătoare marca HATSAN seria 318228 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui BS cu contract nr. 54 / 04.10.2012

8.- Arma vânătoare marca HATSAN seria 318227 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui PC cu contract nr. 56 / 04.10.2012

9.- Arma vânătoare marca HATSAN md. Escort Magnum seria 318224 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui TP cu contract nr. 55 / 04.10.2012

10- Arma vânătoare marca MAROCCHI seria 06/02455 cal. 12 , către S.C SA S.R.L. închiriată lui ZAG cu contract nr.42/ 03.10.2012

11- Arma vânătoare marca DIANA seria 54131 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui PE cu contract nr. 41 / 03.10.2012

12- Arma vânătoare marca BROWNING seria 113MW14403 cal. 12, către RD , cnp. XXX în perioada 01.04.1998 - 19.07.2011 , acestea fiind restituite proprietarului de drept în condițiile în care folosirea acestora s-a realizat de către martori sau alte persoane care nu au calitatea de inculpați în cauză , astfel că nu fac obiectul confiscării speciale în condițiile art. 112 c.p.

În baza art.249 și urm. c.pr.pen.în referire la art.397 al.2 c.pr.pen art.11 din Legea nr.241/2005 ;

Va dispune instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile , aparținând inculpatului MDV, identificate în patrimoniul acestuia , până la concurența valorii prejudiciului cauzat , ca măsură corelativă impusă de norma specială respectiv art.11 din Legea nr.241/2005.

În baza art.13 din Legea nr.241/2005;

Va dispune ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătorești de condamnare,instanța să comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului acesteia.

În baza art.274 al.2 c.pr.pen;

Va obliga pe inculpați la plata sumei totale de 33.000 lei ( fiecare inculpat cu excepția inculpatului OV la plata sumei de câte 3.000 lei ) cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului din care suma totală de 25.000 lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale

În baza art. 275 alin.3 c.p.p. ;

Cheltuielile judiciare în privința inculpatului OV rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul MD - V prin apărător ales.

În baza art. 386 c.p.p. ;

Dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților :

1.SL, din infracțiunile de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal

- participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, prev. de art 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 44 alin. 1 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C.pen.

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal,

toate cu aplic. art. 33 lit. a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.;

- participație improprie la braconaj, prev. de art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, prev. de art. 52 alin 1 rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen. raportat și la Decizia ÎCCJ nr. 12/2014,

toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

2. MDV din infracțiunile de :

- abuz în serviciu în formă calificată prev. de disp. art. 248 - 2481 Cod penal, cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancțIarea faptelor de corupție;

-participație improprie la evaziune fiscalã - art. 31/2 c.penal în ref. la art. 9 lit b din legea 241/2005;

-nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal;

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C.pen.;

-participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic;

- participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, prev. de art 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 44 alin. 1 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic;

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni,

În :

- abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 C. Pen.;

- participație improprie la evaziune fiscalã - art. 31/2 c.penal în ref. la art. 9 lit b din legea 241/2005;

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.;

- participație improprie la braconaj, prev. de art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, prev. de art. 52 alin 1 rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen. raportat și la Decizia ÎCCJ nr. 12/2014,toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

3. QD din infracțiunile de :

-complicitate la participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 2 Cod penal și art. 42 alin. 1 lit. a1 din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

- complicitate la participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

-nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal, (un act material),

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni,

În :

- complicitate la participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. 1 rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- complicitate la participație improprie la braconaj, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen. raportat și la Decizia ÎCCJ nr. 12/2014, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

4. PG din infracțiunile de :

-complicitate la participație improprie la eliberarea și folosirea permiselor sau a autorizațiilor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 2 Cod penal și art. 42 alin. 1 lit. a1 din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

- complicitate la participație improprie la braconaj, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 31 alin. 1 C.P. rap. la art. 41 alin. 1 lit. a ind. 1 și lit. d din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic,

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal, în formă continuată - art. 41 / 2 c.penal,

- asociere pentru sãvârșirea de infracțiuni - art. 323 c.penal, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal privind concursul real și ideal de infracțiuni.

În :

- complicitate la participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. 1 rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- complicitate la participație improprie la braconaj, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015;

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.;

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen. raportat și la Decizia ÎCCJ nr. 12/2014,

toate cu aplic. art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. privind concursul real și formal de infracțiuni.

5.PA din infracțiunea de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

6.PF din infracțiunea de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

7. DG din infracțiunea de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

8. TI din infracțiunea de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

9. OP din infracțiunea de :

- efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C. Pen.

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

10. MC din infracțiunea de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în concret efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C. Pen.,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

11.RMA din infracțiunea de :

- nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în concret efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, prev. de art. 141 din Legea 295/2004 , cu ref. la art. 279 alin. 1 C. Pen.,

În :

- nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prev. art. 342 alin. l C. pen.

1. În baza art. 342 alin. l C. pen. cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul SL domiciliat în XXX, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În baza art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015 , cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul SL la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii participație improprie la braconaj,

În baza art. 52 alin 1 c.p. rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006. modificată și completată prin Legea 149/2015, cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul SL la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, modificată și completată prin Legea 149/2015;

În baza art. 367 alin. 1 C . pen. cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul SL la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen.,

În baza art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal pe o durată de 1 an care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 54 Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Interzice inculpatului exercițiului drepturilor art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. - art. 39 alin.1 lit. b C. pen. ;

Dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite respectiv spor de 7 luni astfel că în final inculpatul SL execută pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare.

În baza art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal pe o durată de 1 an care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 54 Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Interzice inculpatului exercițiului drepturilor art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art.72 c.p. ;

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 11.10.2012 la data de 15.10.2012.

2. În baza art. 297 alin. 1 C. Pen.;

Condamnă pe inculpatul MD - V, domiciliat în XXX, nr. 4 la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b ,g și alin. 2 și 3 Cod penal pe o durată de 1 an care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 54 Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Interzice inculpatului exercițiului drepturilor art. 66 alin. 1 lit. a , b , g și alin. 2 și 3 Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 51/2 c.penal în ref. la art. 9 alin.1 lit b din legea 241/2005 ;

Condamnă pe inculpatul MDV la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la evaziune fiscalã ;

În baza art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b , g și alin. 3 Cod penal pe o durată de 1 an care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 54 Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Interzice inculpatului exercițiului drepturilor art. 66 alin. 1 lit. a , b , g și alin. 3 Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 342 alin. l C. pen. ,

Condamnă pe inculpatul MDV la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În baza art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015 ,

Condamnă pe inculpatul MDV la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii participație improprie la braconaj,

În baza art. 52 alin 1 c.p. rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006. modificată și completată prin Legea 149/2015,

Condamnă pe inculpatul MDV la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, modificată și completată prin Legea 149/2015 ;

În baza art. 367 alin.1 C . pen.,

Condamnă pe inculpatul MDV la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C . pen.,

În baza art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal pe o durată de 1 an care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 54 Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Interzice inculpatului exercițiului drepturilor art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. - art. 39 alin.1 lit. b C. pen. ;

Dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite respectiv spor de 1 an și 7 luni astfel că în final inculpatul MDV execută pedeapsa de 3 ani și 7 luni închisoare.

În baza art. 45 c.p. în ref. la art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b , g și alin. 2 și 3 Cod penal pe o durată de 1 an care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 45 c.p. în ref. la art. 65 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 54 Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Interzice inculpatului exercițiului drepturilor art. 66 alin. 1 lit. a , b , g și alin. 2 și 3 Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art.72 c.p. ;

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 11.10.2012 la data de 15.10.2012.

3. În baza art. 52 alin 1 c.p. rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006. modificată și completată prin Legea 149/2015, cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul QD, domiciliat în XXX la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, modificată și completată prin Legea 149/2015 ;

În baza art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015 , cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul QD la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii participație improprie la braconaj,

În bata art. 342 alin. l C. pen. cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul QD la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În baza art. 367 alin.1 C . pen. cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul QD la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat,

În baza art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal pe o durată de 1 an care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 54 Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Interzice inculpatului exercițiului drepturilor art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. - art. 39 alin.1 lit. b C. pen. ;

Dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite respectiv spor de 7 luni astfel că în final inculpatul QD execută pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare.

În baza art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal pe o durată de 1 an care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 54 Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Interzice inculpatului exercițiului drepturilor art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art.72 c.p. ;

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 11.10.2012 la data de 15.10.2012.

4. În baza art. 52 alin 1 c.p. rap. la art. 44 alin 1 lit. e din Legea 407/2006. modificată și completată prin Legea 149/2015, cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul PG, domiciliat în XXX, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la eliberarea si folosirea permiselor sau autorizațiilor de vânătoare in alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 si 31 din Legea 407/2006 privind vânătoarea si fondul cinegetic, modificată și completată prin Legea 149/2015 ;

În baza art. 52 alin. l C. pen. rap. la art. 42 alin. l lit. e și f din Legea 407/2006, modificată și completată prin Legea 149/2015 , cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul PG la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii participație improprie la braconaj,

În bata art. 342 alin. l C. pen. cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul PG la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În baza art. 367 alin.1 C . pen. cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul PG la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat,

În baza art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal pe o durată de 1 an care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 54 Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Interzice inculpatului exercițiului drepturilor art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 38 alin. 1 și 2 C. pen. - art. 39 alin.1 lit. b C. pen. ;

Dispune contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite respectiv spor de 7 luni astfel că în final inculpatul PG execută pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare.

În baza art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal pe o durată de 1 an care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 54 Cod penal în ref. la art. 5 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 187/2012 ;

Interzice inculpatului exercițiului drepturilor art. 66 alin. 1 lit. a , b și alin. 3 Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art.72 c.p. ;

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 11.10.2012 la data de 15.10.2012.

5. În baza art. 342 alin. l C. pen. ,

Condamnă pe inculpatul PA, domiciliat în XXX, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În baza art. 91 alin. 1 lit. a - d c.p. ;

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește termenul de supraveghere în condițiile art. 92 alin. 1 c.p. pentru o durată de 4 ani.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e , alin. 2 lit. d și alin.3 c.p. ;

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

-Să se prezinte la serviciul de probațiune , la datele fixate de acesta ,

-Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa ,

-Să anunțe în prealabil , schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile , precum și întoarcerea ,

-Să comunice schimbarea locului de muncă ,

-Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență,

- Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței

-Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia sau Unitățile de învățământ din Municipiul Slobozia.

Stabilește ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune Ialomița.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 c.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Se comunică conform dispozițiilor legale.

În baza art.72 c.p. ;

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 11.10.2012 la data de 15.10.2012.

6. În baza art. 342 alin. l C. pen. ,

Condamnă pe inculpatul PF, domiciliat în XXX, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În baza art. 91 alin. 1 lit. a - d c.p. ;

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește termenul de supraveghere în condițiile art. 92 alin. 1 c.p. pentru o durată de 4 ani.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e , alin. 2 lit. d și alin.3 c.p. ;

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

-Să se prezinte la serviciul de probațiune , la datele fixate de acesta ,

-Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,

-Să anunțe în prealabil , schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile , precum și întoarcerea ,

-Să comunice schimbarea locului de muncă ,

-Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență,

- Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței

-Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Serviciului Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei orașului Năvodari sau Direcției de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C.

Stabilește ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune C.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 c.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei.

Se comunică conform dispozițiilor legale.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 11.10.2012 la data de 15.10.2012.

7. În baza art. 342 alin. l C. pen. cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul DG, domiciliat în XXX, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În baza art. 91 alin. 1 lit. a - d c.p. ;

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește termenul de supraveghere în condițiile art. 92 alin. 1 c.p. pentru o durată de 3 ani.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e , alin. 2 lit. d și alin.3 c.p. ;

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

-Să se prezinte la serviciul de probațiune , la datele fixate de acesta ,

-Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,

-Să anunțe în prealabil , schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile , precum și întoarcerea ,

-Să comunice schimbarea locului de muncă ,

-Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență,

- Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței

-Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Direcției de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C sau în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice C.

Stabilește ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune C.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 c.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei.

Se comunică conform dispozițiilor legale.

În baza art.72 c.p. ;

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 11.10.2012 la data de 15.10.2012.

8. În baza art. 16 alin.1 lit. f c.p.p. rap.la art. 396 alin.6 c.p.p.,

Dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului OV, domiciliat în XXX pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. 1 Cod penal ( actual art. 342 alin. l C. pen.) urmare a decesului inculpatului.

9. În baza art. 342 alin. l C. pen. cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul ȚI, domiciliat în XXX la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În baza art. 91 alin. 1 lit. a - d c.p. ;

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește termenul de supraveghere în condițiile art. 92 alin. 1 c.p. pentru o durată de 3 ani.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e , alin. 2 lit. d și alin.3 c.p. ;

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

-Să se prezinte la serviciul de probațiune , la datele fixate de acesta ,

-Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa ,

-Să anunțe în prealabil , schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile , precum și întoarcerea ,

-Să comunice schimbarea locului de muncă ,

-Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență,

- Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței

-Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Direcției de Utilități Publice din cadrul Primăriei Orașului XXX sau Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADI Deleni , jud. C.

Stabilește ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune C.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 c.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei.

Se comunică conform dispozițiilor legale.

În baza art.72 c.p. ;

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 11.10.2012 la data de 15.10.2012.

10. În baza art. 342 alin. l C. pen. cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul OP, domiciliat în XXX la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În baza art. 91 alin. 1 lit. a - d c.p. ;

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește termenul de supraveghere în condițiile art. 92 alin. 1 c.p. pentru o durată de 3 ani.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e , alin. 2 lit. d și alin.3 c.p. ;

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

-Să se prezinte la serviciul de probațiune , la datele fixate de acesta ,

-Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa ,

-Să anunțe în prealabil , schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile , precum și întoarcerea ,

-Să comunice schimbarea locului de muncă ,

-Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență,

- Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței

-Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul AJOFM Timișoara sau DGASPC Timiș.

Stabilește ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune Timiș.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 c.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei.

Se comunică conform dispozițiilor legale.

11. În baza art. 342 alin. l C. pen. cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul MC, domiciliată în XXX, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În baza art. 91 alin. 1 lit. a - d c.p. ;

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește termenul de supraveghere în condițiile art. 92 alin. 1 c.p. pentru o durată de 3 ani.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e , alin. 2 lit. d și alin.3 c.p. ;

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

-Să se prezinte la serviciul de probațiune , la datele fixate de acesta ,

-Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa ,

-Să anunțe în prealabil , schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile , precum și întoarcerea ,

-Să comunice schimbarea locului de muncă ,

-Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență,

- Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței

-Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 6 Xxx sau Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare Xxx.

Stabilește ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune Xxx.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 c.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei.

Se comunică conform dispozițiilor legale.

12. În baza art. 342 alin. l C. pen. cu aplic. art. 396 alin.10 c.p.p. art. 374 alin.4 c.p.p. ,

Condamnă pe inculpatul RMA, domiciliat în XXX, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În baza art. 91 alin. 1 lit. a - d c.p. ;

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește termenul de supraveghere în condițiile art. 92 alin. 1 c.p. pentru o durată de 3 ani.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e , alin. 2 lit. d și alin.3 c.p. ;

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

-Să se prezinte la serviciul de probațiune , la datele fixate de acesta ,

-Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,

-Să anunțe în prealabil , schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile , precum și întoarcerea ,

-Să comunice schimbarea locului de muncă ,

-Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență,

- Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței

-Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 Xxx sau Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare Xxx.

Stabilește ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune Xxx.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 c.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei.

Se comunică conform dispozițiilor legale.

În baza art. 19 al. 1, 2 și 5 c.p.p. în ref. la 99 c.p.p. și art.397 c.p.p. și art.1349 , art.1357 c.civ și art.1381 , art. 1385 - 1386 c.civ ;

Obligă pe inculpatul MDV să-i plătească părții civile AJVPS C suma de 14.444 lei cu titlul de despăgubiri civile - daune materiale.

În 112 alin. 1 lit.b c.p. rap.la art. 46 alin.1 din legea 407/2006 ;

Dispune confiscarea specială în folosul statului a următoarelor bunuri conform dovezii seria CT nr. 659801 emisă de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C, SERVICIUL CAZIER JUDICIAR STATISTICĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ :

1 - Arma vânătoare marca BERETTA seria D52699E cal. 20, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

2 - Arma vânătoare marca BERETTA seria D88898E cal. 20, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

3 - Arma vânătoare marca BERETTA seria C92357E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

4 - Arma vânătoare marca BERETTA seria F84051E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr. 4

5 - Arma vânătoare marca BERETTA seria A25879E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

6 - Arma vânătoare marca BERETTA seria C26559E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

7- Arma vânătoare marca BERETTA seria F95206E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

8 - Arma vânătoare marca BERETTA seria A05551E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.4

9 - Arma vânătoare marca BERETTA seria D19497 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

10 - Arma vânătoare marca BERETTA seria B7751 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

11 - Arma vânătoare marca BERETTA seria A38485E cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.3

12 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12644 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

13 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF03186 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

14 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12652 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

15 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF03941 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

16 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12044 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

17 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF12045 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

18 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF14211 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

19 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF03184 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

20 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria BF09352 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.2

21 - Arma vânătoare marca FRANCHI seria T222197R cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.5

22 - Arma vânătoare marca BENELLI seria M446213 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

23 - Arma vânătoare marca BENELLI seria A07307 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

24 - Arma vânătoare marca BREDA seria 430508 cal. 12, aparține A.J.V.S. C, închiriată lui SL la data de 13.09.2012 cu contract de închiriere nr.1

25 - Arma vânătoare marca BREDA seria 356245 cal. 12, aparține A.J.V.S. C

- 247 ( două sute patru zeci și șapte ) tuburi cartușe calibru 12

- 49 ( patruzeci și nouă ) tuburi cartușe calibru 20

În 112 alin. 1 lit.b c.p. rap.la art. 46 alin.1 din legea 407/2006 ;

Dispune confiscarea specială în folosul statului a următoarelor bunuri conform dovezilor seria CT nr. 298066 și AT nr. 0022344 emise de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C, SERVICIUL CAZIER JUDICIAR STATISTICĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ:

- 28442 buc. cartușe diferite mărci ;

- 5 (cinci) acumulatori, o bufniță (chemătoare), un amplificator, o cutie din lemn cu 3 ciocârlii (chemători) și alte componente pentru chemători, bunuri ridicate de la camera nr. 9;

- 3 (trei) ciocârlii plastic (chemători), o chemătoare rotativă, o ciocârlie împăiată (chemătoare), componente pentru chemători, 13 (treisprezece) acumulatori, 4 (patru) chemători electrice, un aparat regulator tensiune, un aparat de măsură, una telecomandă și 4 (patru) chemători rotative, bunuri ridicate de la camera nr. 18;

- un acumulator și o chemătoare electrică, ridicate de la camera nr. 12;

- 3 (trei) acumulatori, 2 (două) stații, (două) difuzoare, 2 (doi) adaptori, o stație chemătoare, o atrapă cauciuc și o carcasă goala - bunuri ridicate de la camera nr. 10;

- un rucsac, o borsetă, o cartușieră și patru șocuri armă.

În 112 alin. 1 lit. e c. p. rap. la art. 46 alin.2 din legea 407/2006 ;

Dispune confiscarea specială în folosul statului a unui număr total de 1108 cadavre păsări care au fost predate la A.J.V.P.S. C conform procesului verbal de custodie din data de 11.10.2012 fila 168 și respectiv 169 , vol.1 dosar urmărire penală respectiv un număr de 1054 ( Ciocârlii eviscerate 569 , Ciocârlii cu pene 413, Prepelițe eviscerate 40, Prepelițe cu pene 20, Potârniche cu pene 7, Fazan 1, Guguștiuc 1 buc, Erete 3 buc ), precum și Direcției Sanitar - Veterinare C, pentru stabilirea cauzei morții , conform adresei nr. 56983 din 12.10.2012, respectiv 54 piese - fila 170 vol. 1 dosar urmărire penală.

În baza art. 579 c.p.p. ;

Dispune restituirea următoarelor bunuri corpuri delicte conform dovezii seria CT nr. 659801 emisă de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C, SERVICIUL CAZIER JUDICIAR STATISTICĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ :

1 - Arma vânătoare marca BERETTA seria AA474318 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui RF cu contract nr.39 / 01.10.2012

2 - Arma vânătoare marca BERETTA seria AA290344 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui TC cu contract nr.47 / 04.10.2012

3 - Arma vânătoare marca BERETTA seria AA282520 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui M L cu contract nr.43/ 03.10.2012

4. - Arma vânătoare marca BERETTA seria LA004573 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui GP cu contract nr. 51 / 04.10.2012

5. - Arma vânătoare marca BERETTA seria LA004569 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui CF cu contract nr. 53/ 04.10.2012

6.- Arma vânătoare marca BERETTA seria LA007349 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui ZM cu contract nr. 40 / 03.10.2012

7.- Arma vânătoare marca HATSAN seria 318228 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui BS cu contract nr. 54 / 04.10.2012

8.- Arma vânătoare marca HATSAN seria 318227 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui PC cu contract nr. 56 / 04.10.2012

9.- Arma vânătoare marca HATSAN md. Escort Magnum seria 318224 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui TP cu contract nr. 55 / 04.10.2012

10- Arma vânătoare marca MAROCCHI seria 06/02455 cal. 12 , către S.C SA S.R.L. închiriată lui ZAG cu contract nr.42/ 03.10.2012

11- Arma vânătoare marca DIANA seria 54131 cal. 12, către S.C SA S.R.L. închiriată lui PE cu contract nr. 41 / 03.10.2012

12- Arma vânătoare marca BROWNING seria 113MW14403 cal. 12, către RD , cnp. XXX în perioada 01.04.1998 - 19.07.2011.

În baza art.249 și urm. c.pr.pen.în referire la art.397 al.2 c.pr.pen art.11 din Legea nr.241/2005 ;

Dispune instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile , aparținând inculpatului MDV, identificate în patrimoniul acestuia , până la concurența valorii prejudiciului cauzat.

În baza art.13 din Legea nr.241/2005;

Dispune ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătorești de condamnare,instanța să comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului acesteia.

În baza art.274 al.2 c.pr.pen;

Obligă pe inculpați la plata sumei totale de 33.000 lei ( fiecare inculpat cu excepția inculpatului OV la plata sumei de câte 3.000 lei ) cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului din care suma totală de 25.000 lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale

În baza art. 275 alin.3 c.p.p. ;

Cheltuielile judiciare în privința inculpatului OV rămân în sarcina statului.

Executorie în ceea ce privește dispozițiile de luare a măsurilor asigurătorii conform art.397 al.4 c.pr.pen.

Cu apel.

Pronunțată astăzi, 04.11.2015, în ședință publică.

PREȘEDINTE , GREFIER ,

LL SMM

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Schimbare de încadrare juridică , condamnare  , confiscare