SCHIMBAREA ÎNCADRĂRII JURIDICE. NEPUNEREA ÎN DISCUŢIA PĂRŢILOR. NULITATEA HOTĂRÂRII.
| Comentarii |
|
Sentinţa primei instanţe, prin care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice din forma simplă în una din formele agravate ale infracţiunii de tâlhărie, fără a se pune în discuţia părţilor noua încadrare constituie caz de nulitate absolută, sancţionată cu desfiinţarea sa totală şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin sentinţa penală nr. 202 din 15.04.1999 a Tribunalului Bucureşti -secţia l-a penală a fost condamnat inculpatul P.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a şi d Cod penal şi tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 3 Cod penal, la o pedeapsă rezultantă de 20 de ani închisoare.
S-a reţinut, în fapt, că, la data de 19.05.1998, inculpatul aflat în vizită la bunica sa, victima P.M., i-a aplicat acesteia 32 de lovituri de cutit în regiunea posterioară a toracelui şi în regiunea cervicală, cauzându-i decesul, după care a sustras mai multe bunuri si valori, pe care şi le-a însuşit.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o ca netemeinică şi solicitând redozarea pedepsei aplicate, apreciată ca excesiv de severă.
Din oficiu, Curtea, în virtutea efectului devolutivstatuat prin dispoziţiile art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat că, prin actul de sesizare scris,
inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă simplă, prevăzută de art. 211 alin. 1 Cod penal.
Pe de altă parte, după efectuarea cercetării judecătoreşti, prima instanţă a dispus condamnarea pentru săvârşirea tâlhăriei în formă agravată prevăzută în varianta normativă a alineatului 3 (care a avut ca urmare moartea victimei), fără a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice.
Prin aceasta, s-au nesocotit flagrant dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală, care statuează in terminis o atare obligaţie, corelată cu o alta, privind atragerea atenţiei inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.
în consecinţă, hotărârea apelată este esenţial nelegală, impunându-se desfiinţarea în totalitate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 318/1999) NOTA: Deşi, în esenţă, temeiul de drept al admiterii apelului declarat de inculpat în cauza de faţă (art. 397 pct. 2 lit. b Cod procedură penală) pare neriguros şi inexact, întrucât, prin dispoziţiile invocate, sunt avute în vedere trei ipoteze (lipsa unei părţi nelegal citate, nerezolvarea fondului cauzei, caz de incompetenţă) toate deosebite de cea din speţă, soluţia pronunţată de Curte ni se pare corectă.
Aceasta, pe de o parte, întrucât ar însemna, în situaţia contrară, ca instanţa de control judiciar să nu dea satisfacţie în mod exigent efectului devolutiv total în fapt şi în drept al apelului propriu declarat de inculpat (prevăzut prin dispoziţia art. 371 alin. 2 Cod procedură penală), iar, pe de altă parte, ar însemna ca aceeaşi instanţă să nesocotească flagrant, ea însăşi, ca şi instanţa fondului, dispoziţiile imperative, statuate în art. 334 Cod procedură penală, care consacră obligaţiile evocate în sarcina primei instanţe cu urmarea fermă a unui grav atentat ia dreptul de apărare al inculpatului, garantat prin dispoziţiile art. 6 Cod procedură penală. (Judecator Iulian Dragomir - Sectia a II-a penala)
