Suspendare condiţionată a executării pedepsei. Condiţii pentru acordare

C. pen., art. 81 alin. (1) lit. c)

Potrivit art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă de instanţă numai dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Aprecierea trebuie să se bazeze pe datele privind fapta şi persoana inculpatului, ceea ce înseamnă că instanţa trebuie să motiveze această dispoziţie. Or, numai referirea la vârsta inculpatului şi la faptul că nu a mai săvârşit alte fapte prevăzute de legea penală nu justifică suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Decizia penală nr. 146/R din 2 martie 2005 - Gh.R.

Prin sentinţa penală nr. 1556 din 22 iunie 2004, Judecătoria Braşov l-a condamnat pe inculpatul C.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., a cărei executare a fost suspendată condiţionat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în calitate de administrator al SC T. SRL, la data de 3 august 2003, inculpatul a emis o filă cec pentru suma de 105.762.678 lei pentru achiziţionarea de la partea civilă SC A. SRL de apă minerală, deşi, datorită unor incidente de plată repetate, încă din anul 2002 banca anulase carnetele cec. Din acest motiv, fila cec a fost refuzată la plată, partea civilă suferind prejudiciul în valoarea de mai sus.

Prin decizia penală nr. 812 din 7 decembrie 2004, Tribunalul Braşov a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, prin care se solicita majorarea cuantumului pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare în regim de detenţie.

împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, solicitând majorarea cuantumului pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare.

Recursul este fondat, pentru următoarele considerente: în condiţiile în care inculpatul a săvârşit fapta, fiind somat că societatea comercială este în interdicţie de a emite file cec, ţinând seama de cuantumului prejudiciului cauzat părţii civile, precum şi de faptul că acesta s-a sustras atât urmăririi penale, cât şi judecăţii, curtea a apreciat că, dacă pedeapsa a fost just individualizată ca natură şi întindere, în schimb modalitatea de executare este greşită.

Potrivit art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă de instanţă numai dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fară executarea acesteia. Aprecierea trebuie să se bazeze pe datele privind fapta şi persoana inculpatului, ceea ce înseamnă că instanţa trebuie să motiveze această dispoziţie. Or, numai referirea la vârsta inculpatului care, până la 30 de ani, nu a mai săvârşit alte fapte prevăzute de legea penală, nu justifică suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Dacă aceste criterii sunt de natură să conducă la aplicarea unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege, ele nu sunt suficiente şi pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în condiţiile în care inculpatul s-a sustras procesului penal, motiv pentru care a fost înlăturată aplicarea art. 81 şi art. 82 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenţie.

<

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Suspendare condiţionată a executării pedepsei. Condiţii pentru acordare