Omisiunea deducerii perioadei reţinerii. Admisibilitatea modificării conţinutului pedepsei accesorii într-o cerere de contopire a pedepselor
| Comentarii |
|
C. pen., art. 88
Perioada reţinerii şi cea a arestării preventive trebuie dedusă din pedeapsa rezultantă, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Decizia penală nr. 521 /R din 14 septembrie 2005 - M.A.
Curtea de Apel Braşov a fost sesizată cu recursul condamnatului S.I.T., care a solicitat înlăturarea sau reducerea sporului de pedeapsă aplicat.
Recursul condamnatului a fost apreciat ca fondat şi admis, însă pentru alte considerente decât cele invocate de către recurent.
Astfel, s-a constatat că, deşi apelul Parchetului a fost admis cu privire la greşita deducere a perioadei reţinerii şi arestării preventive, deducerea realizată de către instanţa de apel nu a fost realizată în mod complet.
Perioadele cuprinse între 1 ianuarie 2000-25 septembrie 2000, respectiv 30 martie 2000-4 aprilie 2000 au fost corect deduse, fiind reţinute prin sentinţele penale nr. 389 din 5 decembrie 2000 a Tribunalului Braşov, respectiv nr. 2765 din 25 noiembrie 2003 a Judecătoriei Braşov.
Deducând perioada arestării preventive începând cu 23 aprilie 2001 şi până în prezent, instanţa de apel s-a raportat la sentinţa penală nr. 98 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului Braşov, omiţând să observe că prin decizia nr. 4823 din 12 noiembrie 2002 a Secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie (decizie prin care a rămas definitivă sentinţa penală sus-menţionată) s-a dedus şi perioada reţinerii, timp de 24 de ore, de la 15 februarie 2001.
Ca atare, recursul declarat de către condamnat a fost admis, hotărârile pronunţate au fost casate, iar în cadrul rejudecării s-a dispus deducerea, în baza art. 88 alin. (3) C. pen., din pedeapsa rezultantă, şi a perioadei reţinerii, timp de 24 de ore începând cu 15 februarie 2001.
în cauză s-a apreciat că nu se impune nici înlăturarea şi nici reducerea sporului de pedeapsă stabilit de către instanţa de apel, acesta fiind justificat în raport cu numărul infracţiunilor pentru care au fost stabilite pedepsele supuse contopirii, săvârşite într-un interval scurt de timp, toate fiind comise cu violenţă; astfel, pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare creează premisele ca scopul acesteia, prevăzut de art. 52 C. pen., să se realizeze îndeosebi în ceea ce priveşte realizarea prevenţiei speciale.
Un aspect de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel vizează modificarea conţinutului pedepsei accesorii în cadrul unei operaţiuni de contopire ce vizează pedepse intrate în autoritate de lucru judecat, aspect care însă nu poate fi îndreptat în recursul condamnatului; dacă s-ar proceda astfel s-ar ajunge la încălcarea prevederilor art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs.
Astfel, celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate au fost menţinute.
<Vezi şi alte speţe de drept penal:
