Deducerea arestării preventive şi a perioadei executate din pedeapsă. Hotărâre penală străină. Recunoaştere. Contestaţie la executare. Legea nr. 302/2004

C. pen., art. 88 Legea nr. 302/2004, art. 115-1211

Deducerea perioadei arestului preventiv şi a perioadei executate din pedeapsa aplicată prin hotărâre judecătorească străină nu este posibilă decât după recunoaşterea hotărârii penale care, în prezent, nu mai este posibilă pe cale incidentală.

Decizia penală nr. 117/Ap din 20 aprilie 2005 - S.F.

Prin sentinţa penală nr. 480/2004 a Tribunalului Braşov, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de condamnatul B.M. eu privire la executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1161/2000 a Tribunalului Braşov.

Contestatorul a solicitat contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3 PXVIII 829/2002 a Judecătoriei sectoarelor 18 şi 19 Budapesta şi deducerea perioadei executate de la 10 septembrie 2001 până la 10 iulie 2002.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul B.M., apel care a fost respins ca nefondat.

Prin sentinţa penală nr. 161/2000 a Tribunalului Braşov, condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 11 ani închisoare, hotărâre rămasă definitivă la data de 1 noiembrie 2002.

în principiu, contestaţia formulată se încadrează în cazul prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., având în vedere că, în cazul contopirii celor două pedepse în baza art. 39 alin. (1) C. pen., durata executată se scade din pedeapsa rezultantă, fiind posibilă o micşorare a restului rămas de executat.

O astfel de operaţiune nu este posibilă decât după recunoaşterea hotărârii penale străine, recunoaştere care era posibilă pe cale incidentală în cadrul contestaţiei la executare formulată în condiţiile fostului art. 519 şi urm. C. proc. pen.

Legea nr. 302/2004 a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, în art. 119 prevăzându-se, din nou, recunoaşterea pe cale incidentală.

Prin Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală au fost abrogate însă art. 519-521 C. proc. pen., recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale străine facându-se potrivit procedurii prevăzute în Titlul V din această lege.

Potrivit noii reglementări, recunoaşterea unei hotărâri penale străine nu se poate face decât la cererea autorităţii competente a statului de condamnare transmisă Ministerului Justiţiei care, după efectuarea controlului de regularitate internaţională prin direcţia de specialitate, o transmite procurorului general al parchetului de pe lâng curtea de apel competentă, în vederea sesizării instanţei, ori o restituie statului de condamnare.

Având în vedere această nouă reglementare, în condiţiile în care condamnatul a executat pedeapsa în statul de condamnare şi acesta nu a solicitat recunoaşterea hotărârii, recunoaşterea pe cale incidentală solicitată de condamnat apare ca fără suport legal.

<

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Deducerea arestării preventive şi a perioadei executate din pedeapsă. Hotărâre penală străină. Recunoaştere. Contestaţie la executare. Legea nr. 302/2004