Talharie. Jurisprudență Tâlhărie
Comentarii |
|
Judecătoria CARACAL Sentinţă penală nr. 186 din data de 13.07.2018
Prin rechizitoriul nr. 410/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, înregistrat pe rolul Judecătoriei sub nr. de dosar ...../207/2018, au fost trimisi în judecată, în stare de arest, inculpații Z. P. F., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. si ped. de art. 233, rap. la art. 234, alin. 1, lit. a, din C. penal, cu aplicarea prev. art. 113 si urm. din C. P. și Z. M. A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată, faptă prev. si ped. de art. 48, alin. 1, rap. la art. 233, art. 234, alin. 1, lit. a, din C. penal, cu aplicarea prev. art. 77, alin. 1, lit. d, din C. P.
În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 12.02.2018, Poliția Mun. Caracal a fost sesizată prin plângere de către persoana vătămată M. N., domiciliat în mun. Craiova, str. P......, nr. ...., jud. Dolj, despre faptul că: în data de 12.02.2018, în jurul orelor 12:15, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe raza mun. Caracal, jud. Olt, fiind angajat în calitate de șofer-distribuitor marfă în cadrul S.C. A. C. S.R.L., A.N. i-au sustras din autoutilitara marca VW Crafter, de culoare albă, cu nr. B-207-...., parcată pe str. A. S. din mun. Caracal, jud. Olt, un telefon mobil marca Samsung Galaxy, model J5, în carcasă de culoare negru.
Tot în cuprinsul actului de sesizare, persoana vătămată ne aduce la cunoștință faptul că a surprins pe cei doi autori în momentul comiterii infracțiunii, a procedat la urmărirea acestora reușind să prindă pe unul dintre ei, însă acesta din urmă, pentru a-și asigura scăparea și a păstra bunul sustras, a întrebuințat acte de violență împotriva sa, cauzând un prejudiciu în valoare de circa 5.000 lei.
În urma audierii, persoana vătămată a declarat faptul că în cursul zilei de 12.02.2018, în jurul orelor 12:15, a oprit autoutilitara marca VW Crafter, de culoare albă, cu nr. B-207-...., pe care își desfășura atribuțiunile de serviciu (șofer), pe str. A. Ș., din mun. Caracal, jud. Olt, lângă magazinul alimentar IF S.L.intrând în acesta, în vederea distribuirii mărfurilor, fără a asigura autoutilitara.
Dupa circa 3 minute, în momentul în care a revenit la autoutilitară, a observant doi tineri care coborau din cabină, constatând totodată lipsa telefonului mobil personal, marca Samsung Galaxy, model J5, pe care îl lasase pe bordul auto.
M. N. declară faptul că imediat după constatarea faptei de furt, a procedat la urmărirea autorilor care se deplasau în grabă pe str. A. S., în directia străzii B...., reușind să-l prindă pe unul dintre autori în dreptul imobilului cu nr. 29, aparținând numitului M.S.V., cu precizarea faptului că până a-l prinde, de pe un alt telefon mobil personal, a apelat nr. de telefon al mobilului sustras, constatând că acesta se afla în posesia autorului.
Persoana vătămată precizează faptul că, până a-l prinde, tânărul în cauză a înmânat bunul sustras celuilalt autor, care fugea alături de acesta, aflându-se la o distanța de circa 3 metri unul față de celălalt.
Persoana vătămată M. N. menționează faptul că în timp ce îl ținea, tânărul în cauză, după mai multe încercări nereușite de a-l lovi, l-a amenințat că îl va tăia și a scos din buzunar un dispozitiv tip foarfeca, lovindu-l si tăindu-l la degetul mic de la mana dreaptă, secționându-i totodată și vesta din fâș, în zona pieptului, în partea dreaptă.
În încercarea de a-l imobiliza, M. N. arată faptul că autorul a reușit să scape, smulgându-se din mâinile sale, abandonând la fața locului obiectul vestimentar cu care era îmbrăcat (bluză tip hanorac), după care autorii au fugit în direcții diferite, subliniid totodată că-i poate recunoaște fără ezitare.
Din declarația persoanei vătămate rezultă faptul că, în momentul în care l-a prins pe unul dintre autori, celălalt autor s-a oprit la o distanță de aproximativ 3 metri de aceștia, continuându-și fuga doar după ce primul autor a reușit să scape din mâinile victimei.
În urma activităților de identificare persoane, persoana vătămată a indicat organelor de politie pe cei doi autori în persoana inculpaților Z. P. F. și Z. M. A..
În privința inculpatului Z. P. F., persoana vătămată arată că bunul sustras, inițial a fost asupra sa dupa care, până a reuși să-l imobilizeze, l-a înmânat inculpatului Z. M. A..
În urma verificărilor și măsurilor specifice întreprinse de către organele de poliție, s-a reușit identificarea unui martor ocular, în persoana numitului S.F., administratorul magazinului alimentar, persoana care în urma audierii, a precizat faptul că a surprins în parte evenimentul, observând cei doi autori, pe care i-a și indicat în persoana inculpaților, alergând pe stradă, iar persoana vătămată a pornit în încercarea de prindere a acestora. Ulterior, persoana vătămată i-a povestit cum unul dintre autori, în încercarea de a scăpa din prinsoarea acestuia, a tăiat haina sa cu un dispozitiv ascuțit, martorul observând rezultatul produs.
În urma efectuării cercetării la fața locului, lucrătorii de specialitate din cadrul Biroului Criminalistic, au relevat și ridicat prin fotografiere directă, un număr de opt fragmente urme papilare de pe portiera dreapta față, din zona sistemului de închidere, urmând a le implementa în sistemul AFIS.
Conform adresei nr. 162224 a IPJ Olt, Serviciul Criminalistic, Compartimentul Identificări Judiciare reiese faptul că în urma examinării în baza AFIS a urmelor papilare ridicate la data de 12.02.2018 cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei în cauza tâlhăriei comisă asupra numitului M. N., acestea aparțin inculpatului Z. M. A..
Procedând la examinarea articolelor vestimentare abandonate la fața locului de către unul dintre autori și verificând în evidența bazei de date NBis a posibililor autori, s-a constatat ca la poziția nr. 5/2018, a fost identificat numitul Z. P. F. care purta obiecte vestimentare de îmbrăcăminte identice cu cele abandonate, activitate materializată într-un proces verbal și plansa foto aferentă.
De precizat este și faptul că în ideea recuperării bunului, martorul S.C., ginerele administratorului societatii, în urma discuțiilor purtate cu acesta din urma, a recunoscut autorii în urma descrierilor și s-a deplasat la domiciliile acestora, însă inculpatul Z. M. A., împreună cu membrii familiei, i-au adresat injurii, solicitându-i totodata să plece de la domiciliul său.
În vederea audierilor în calitate de martori, în data de 12.02.2018, organele judiciare au emis mandate de aducere pe numele celor doi inculpati, reușind să-i identifice pe str. A.... C....., în zona bl. .., sc. 4, din mun. Caracal, jud. Olt, însă, la observarea organelor de poliție, inculpații au fugit, reușindu-se doar prinderea numitului Z. P. F..
În privința depistării inculpatului Z. M. A., s-au efectuat mai multe activități cu rezultat negativ, materializate în procese verbale de căutare, existând suspiciunea sustragerii de la urmarirea penală, îndeplinindu-se în acest sens și procedura în lipsă.
Inculpatul Z. P. F., în urma audierii în fața organelor de urmărire penală atât în calitate de suspect cât și în calitate de inculpat în prezența aparătorului desemnat din oficiu, avocat N. I., nu și-a recunoscut învinuirea, fără a face alte mențiuni.
Cu privire la inculpatul Z. M. A. față de acesta s-au întocmit documente privind procedura în lipsă, însă, ulterior emiterii mandatului de arestare preventivă pe numele său, acesta s-a prezentat de bună voie în fața organelor de poliție, fiind încarcerat.
Inculpatul Z. M. A., în urma audierii în calitate de inculpat, a recunoscut în parte participarea sa la săvârșirea faptei, precizând faptul că celălalt inculpat a sustras telefonul mobil din interiorul autoutilitarei, iar după ce a părăsit autovehiculul a fost surprins de persoana vătămată. Acesta susține faptul că nu a observat când inculpatul Z. P. F. a lovit cu foarfeca persoana vătămată, el fugind pe str. Ț...V.... în momentul în care o observat că cei doi se loveau reciproc. Inculpatul recunoaște faptul că, anterior momentului imobilizării de către perosana vătămată a inculpatul Z. P. F., acesta din urmă i-a înmânat telefonul mobil pe care ulterior l-a abandonat. De asemenea, acesta adaugă faptul că nu a avut niciun contact cu autoutilitara persoanei vătămate, aspect care este însă combătut prin adresa Serviciul Criminalistic, Compartimentul Identificări Judiciare, menționată mai sus.
Totodată, acesta recunoaște faptul că numitul S.C. s-a prezentat la domiciliul său solicitându-i telefonul mobil sustras, inculpatul dorind să-i restituie bunul, însă vărul său, inculpatul Z. P. F., la care se afla telefonul mobil în acel moment, a refuzat acest lucru.
Cu ocazia soluționării de către Tribunalul Olt a contestațiilor formulate de inculpați împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Caracal, inculpații Z. P. F. și Z. M. A. au declarat că recunosc și regretă fapta săvârșită, cu precizarea celui din urmă că fapta lui a constat doar în însușirea telefonului mobil în momentul în care a observat că începe bătaia între persoana vătămată și celălalt inculpat.
Pentru a justifica încadrarea faptei descrise anterior în infracțiunea de tâlhărie calificată, ne-am raportat la dispozițiile art. 179, alin. 2, din C. penal, în sensul că: sunt asimilate armelor, orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac.
Procedand la examinarea fișelor de cazier judiciar, reiese faptul că față de inculpații Z. P. F. și Z. M. A., instanțele de judecată au dispus în două rânduri, măsurile asistării zilnice pentru perioade de 4, respective 6 luni, în prezent, față de aceștia, aflându-se în desfășurare mai multe dosare penale pentru infracțiuni de furt calificat, demonstrând astfel o perseverență pe calea activității infracționale a celor doi inculpați.
Chiar dacă inculpatul Z. P. F. este minor, acest fapt nu trebuie să reprezinte o circumstanță favorabilă lui, care să conducă la o clemență din partea autorităților judiciare întrucât așa cum arată antecedentele penale ale acestuia a nesocotit în repetate rânduri normele imperative ale legii, iar activitatea sa a evoluat de la comiterea de furturi la comiterea unei fapte de violență, respectiv infracțiunea de tâlhărie calificată ce face obiectul acestui dosar penal.
În privința inculpatului Z. M. A. s-a reținut infracțiunea de complicitate la tâlhărie calificată, deoarece, chiar dacă acesta nu a săvârșit acte materiale de agresiune asupra victimei, s-a oprit în momentul în care persoana vătămată a reușit să-l imobilizeze pe inculpatul Z. P. F., procedând la păstrarea bunului sustras, iar pe tot parcursul evenimentului a fost prezent la exercitarea actelor de violență asupra persoanei vătămate. Prin urmare, activitatea inculpatului Z. M. A. întrunește elementele constitutive ale complicității morale, reprezentând o încurajare a autorului direct al infracțiunii de tâlhărie, care, altfel, fără acest ajutor moral, nu ar fi îndrăznit să lovească victima cu foarfeca respectivă.
În cazul complicității la infracțiunea de tâlhărie, exercitarea de violențe de către autor asupra persoanei vătămate, pentru ca atât autorul cât și complicele să-și asigure scăparea în urma săvârșirii faptei de sustragere, constituie o circumstanță privitoare la faptă, care se răsfrânge asupra complicelui, dacă acesta a acționat în consens cu autorul în desfășurarea întregii activități infracționale și a prevăzut modalitatea de a-și asigura scăparea, între care și aceea de a exercita violențe asupra persoanei vătămate.
Participația sub forma complicității se poate realiza, din punct de vedere subiectiv, și cu intenție indirectă. Așa fiind, există complicitate nu numai atunci când rezultatul acțiunii autorului este prevăzut ca fiind cert, ci și atunci când acesta este prevăzut ca fiind eventual. De asemenea, pentru existența complicității, nu este necesar ca cel care ajută sau înlesnește comiterea faptei să dorească să coopereze la săvârșirea acesteia, fiind suficient să accepte că prin activitatea sa contribuie la comiterea infracțiunii.
Infracțiunea de tâlhărie calificată este apreciată de legiuitor ca fiind una dintre cele mai periculoase fapte de natură penală și a prevăzut pentru aceasta pedepse privative de liberate mari pentru a determina persoanele predispuse la astfel de fapte să se abțină de la comiterea lor, iar pe de altă parte, pentru a realiza o sancționare echitabilă a celor vinovați în raport de gravitatea faptei.
Analiza obiectivă a mijloacelor de probă din prezenta cauză, respectiv: plângere penală, declarație persoană vătămată M. N., declarațiile martorilor anterior menționați, proces-verbal de cercetare la fata locului, adresa examinare în baza de date a sistemului AFIS, proces-verbal examinare îmbrăcăminte, proces-verbal identificare personae, declarații inculpați confirmă situația de fapt astfel cum a fost expusă mai sus.
ÎN DREPT, fapta inculpatului Z. P. F., care, la data de 12.02.2018, a sustras, alături de celălalt inculpat, respectiv Z. M. A., un telefon mobil marca Samsung Galaxy, model J5, în carcasă de culoare negru, aparținând persoanei vătămate M. N., urmată de întrebuințarea de violențe fizice prin utilizarea unei foarfeci metalice exercitate împotriva acestuia pentru păstrarea bunului sustras și pentru a-și asigura scăparea întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de tâlhărie calificată, prev. și ped. de art. 233, rap. la art. 234, alin. 1, lit. a, din C. penal, cu aplicarea art. 113 si urm. din C. P.
Fapta inculpatului Z. M. A., care, la data de 12.02.2018, a sustras, alături de celălalt inculpat, respectiv Z. P. F. un telefon mobil marca Samsung Galaxy, model J5, în carcasă de culoare negru, aparținând persoanei vătămate M. N., urmată de prezența sa la întrebuințarea de violențe fizice prin utilizarea unei foarfeci metalice exercitate de celălalt inculpat împotriva persoanei vătămate pentru păstrarea bunului sustras și pentru a-și asigura scăparea, reprezentând o încurajare a autorului direct al infracțiunii de tâlhărie, care, altfel, fără acest ajutor moral, nu ar fi îndrăznit să lovească victima, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată, faptă prev. si ped. de art. 48, alin. 1, rap. la art. 233, art. 234, alin. 1, lit. a, din C. penal, cu aplicarea prev. art. 77, alin. 1, lit. d, din C. P.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută, rezultă din următoarele mijloace de probă:
- Plângere persoană vătămată (f. 31);
- Declarație persoană vătămată: M. N. (f. 33-34);
- Proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto(f. 35-36, 40-48);
- Identificare autor ca urmare a examinării urmelor papilare ridicate de la fața locului (f. 37-38);
- Proces-verbal identificare îmbrăcăminte autor, conform bazei de date Nbis (f. 39);
- Declarație martor: S.C. (f. 50-51);
- Declarație martor: S.F. (f. 53-54);
- Proces-verbal de examinare haină persoană vătămată și leziunea creată la deget de autor, precum și planșa foto aferentă (f. 55-59);
- Planșă foto recunoaștere de către persoana vătămată a celor doi autori (f. 63-71);
- Planșă foto recunoaștere de către martorul S.F. a celor doi autori (f. 75-83);
- Declarație de suspect/inculpat: Z. P. F. (f. 89-90, 92);
- Declarație de inculpat: Z. M. A. (f. 105);
- Mandat aducere inculpați și procese-verbale căutare (f. 93-98);
- Proces-verbal identificare (f. 101);
- Certificate caziere judiciare ale celor doi inculpați (f. 84-86).
Cu privire la latura civilă, prejudiciul cauzat de cei doi inculpați prin fapta de tâlhărie calificată săvârșită de aceștia în dauna persoanei vătămate M. N. este de 5.000 lei, conform declarației acestuia, prejudiciu nerecuperat până la data întocmirii rechizitoriului.
Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și la cheltuielile judiciare.
În data de 13.02.2018, Judecatoria Caracal a dispus arestarea preventivă a inculpaților Z. P. F. și Z. M. A. pe o durata de 30 zile începând cu data de 13.02.2018 până la data de 14.03.2018 inclusiv, pentru primul inculpat, iar pentru ce-l de-al doilea inculpat, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă în lipsă, respectiv începând cu data de 14.02.2018, când prin încheierea nr.4 din 14.02.2018 pronunțată de Judecătoria Caracal a fost confirmată arestarea preventivă a inculpatului Z. M. A..
Prin încheierea nr. 7 din data de 16.02.2018 a Tribunalului Olt s-au respins contestațiile formulate de inculpații Z. P. F. și Z. M. A., menținându-se starea de arest preventiv a acestora.
În procedura de Cameră Preliminară, cauza a fost înregistrată sub nr. ...../207/2018/a1.
Conform rezolutiei emise la data de 03.03.2018 de Judecătorul de Cameră Preliminara căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza, în conformitate cu disp. art. 344 alin. 2 Cpp, le-a fost comunicate inculpatilor și persoanei vătămate copia certificata a rechizitoriului, cu mentiunea ca in termen de 20 de zile poate formula cereri și ridica excepții cu privire la legalitatea rechizitoriului și a efectuării actelor de catre organele de urmărire penală.
De asemenea, s-a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpați și nici din oficiu nu se impuneau a fi fost invocate.
Prin încheierea camerei de consiliu nr. 85/ 02.05.2018, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 410/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, a administrării probelor, precum si a actelor de urmărire penală , dispunând începerea judecății în cauza privind pe inculpații Z. P. F., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. si ped. de art. 233, rap. la art. 234, alin. 1, lit. a, din C. penal, cu aplicarea prev. art. 113 si urm. din C. P. și Z. M. A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată, faptă prev. si ped. de art. 48, alin. 1, rap. la art. 233, art. 234, alin. 1, lit. a, din C. penal, cu aplicarea prev. art. 77, alin. 1, lit. d, din C. P.
În cauză a fost fixat primul termen de judecată la data de 29.06.2018, pentru cand au fost citate părtile.
La data de 27.06.2018, a fost depus de catre Serviciul de Probatiune Olt, referatul de evaluare privind pe inculpatul minor Z. P. F. (f. 38-40).
Inculpatii Z. P. F. și Z. M. A. au fost audiati in ședința publica din 29.06.2018, declaratia acestora fiind consemnate și atașate la dosar (f. 54,55).
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, precum și probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești și apreciindu-le, în ansamblu și în urma evaluării tuturor conform art. 103 alin. 1 C.p.p., instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul nr. 410/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au fost trimisi în judecată, în stare de arest, inculpații Z. P. F., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. si ped. de art. 233, rap. la art. 234, alin. 1, lit. a, din C. penal, cu aplicarea prev. art. 113 si urm. din C. P. și Z. M. A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată, faptă prev. si ped. de art. 48, alin. 1, rap. la art. 233, art. 234, alin. 1, lit. a, din C. penal, cu aplicarea prev. art. 77, alin. 1, lit. d, din C. P., situatia de fapt fiind mai sus expusă în cuprinsul rechizitoriului.
În drept, fapta inculpatului Z. P. F., care, la data de 12.02.2018, a sustras, alături de celălalt inculpat, respectiv Z. M. A., un telefon mobil marca Samsung Galaxy, model J5, în carcasă de culoare negru, aparținând persoanei vătămate M. N., urmată de întrebuințarea de violențe fizice prin utilizarea unei foarfeci metalice exercitate împotriva acestuia pentru păstrarea bunului sustras și pentru a-și asigura scăparea întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de tâlhărie calificată, prev. și ped. de art. 233, rap. la art. 234, alin. 1, lit. a, din C. penal, cu aplicarea art. 113 si urm. din C. P.
Fapta inculpatului Z. M. A., care, la data de 12.02.2018, a sustras, alături de celălalt inculpat, respectiv Z. P. F. un telefon mobil marca Samsung Galaxy, model J5, în carcasă de culoare negru, aparținând persoanei vătămate M. N., urmată de prezența sa la întrebuințarea de violențe fizice prin utilizarea unei foarfeci metalice exercitate de celălalt inculpat împotriva persoanei vătămate pentru păstrarea bunului sustras și pentru a-și asigura scăparea, reprezentând o încurajare a autorului direct al infracțiunii de tâlhărie, care, altfel, fără acest ajutor moral, nu ar fi îndrăznit să lovească victima, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată, faptă prev. si ped. de art. 48, alin. 1, rap. la art. 233, art. 234, alin. 1, lit. a, din C. penal, cu aplicarea prev. art. 77, alin. 1, lit. d, din C. P.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 233, art. 234 alin. 1 C. pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenția altuia fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept prin întrebuințarea de violență.
Acțiunea inculpatilor de sustragere prin violență, realizează elementul material al infracțiunii de prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 C.p., urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale, valori sociale ocrotite penalmente.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatii au acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 C. pen., întrucât inculpatii au prevăzut rezultatul faptelor și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptelor.
Inculpatii Z. P. F. și Z. M. A. au fost audiati în instanță în ședința publica din data de 28.06.2018 cu privire la acuzațiile aduse, ocazie cu care au recunoscut fapta așa cum este descrisă în actul de sesizare, solicitand sa se faca aplicarea disp. art. 374 rap. la art. 396 alin. 10 Cpp, in sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3, fiind de acord cu actele efectuate în cursul urmăririi penale.
Instanța, având in vedere recunoașterea inculpatilor intervenită după citirea actului de sesizare, urmează să facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis in judecata, vinovăția inculpatului fiind pe deplin stabilită și dovedită cu probele administrate în cauză.
Potrivit art.396 alin. 10 CPP, când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanța conform art.74 Cp, va avea în vedere criteriile generale , respectiv faptul că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului.
Gravitatea infractiunii și periculozitatea infractorului se evalueaza după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În ce priveste pe inculpatul minor Z. P. F., observă instanța că, deși acesta este un element tânăr, are un comportament ostil față de ordinea de drept penal, săvârșind fapte antisociale, ceea ce rezultă și din fișa de cazier a acestuia, în care se mentionează faptul că i-au mai fost aplicate măsuri educative neprivative de libertate.
Fapta săvârșită de inculpat in prezenta cauză este gravă, ceea ce denotă perseverența infracțională a acestuia care este predispus la săvârșirea și altor fapte de același gen.
Din referatul de evaluare privind pe inculpatul minor Z. P. F. întocmit de catre Serviciul de Probatiune Olt rezultă că se impune internarea acestuia într-un centru educativ în vedere integrării sale sociale și a reducerii riscului de mai săvârși infractiuni,deoarece inculpatul și-a construit un mod de viață din a comite infractiuni.
În consecință, instanța apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei va putea fi atins prin aplicarea unei măsuri educative privative de libertate a internării într-un centru educativ, pe o perioada de 1 an și două luni, având in vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului Z. P. F., numai astfel scopul și funcțiile pedepsei vor fi atinse in ceea ce priveste reeducarea acestuia.
În baza art. 72 C.p., raportat la art. 404 C.p.p., instanța va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Z. P. F., perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 12.02.2018, la zi.
În baza art. 399 C.p.p. va menține starea de arest a inculpatului.
Referitor la inculpatul Z. M. A., observă instanța că, deși este un element tânăr este predispus la săvârșirea de fapte antisociale.
În prezenta cauză, fapta a fost săvârșită împreună cu un minor în complicitate, urmând a se reține in sarcina acestuia circumstanța agravantă prevazuta de art. 77 alin. 1 lit. d Cp.
De asemenea, din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acestuia i-au mai fost aplicate măsuri educative neprivative de libertate, însă nu a înțeles consecințele faptelor sale, perseverând în continuare în săvârșirea de infracțiuni cu gravitate ridicată, în speță infracțiunea de tâlhărie.
În consecință, instanța apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei va putea fi atins prin aplicarea unei pedepse în detenție, numai astfel scopul și funcțiile pedepsei vor avea efect in ceea ce priveste reeducarea acestuia.
Astfel, în baza art. 48, alin. 1, rap. la art. 233, art. 234, alin. 1, lit. a, din C. penal, cu aplicarea prev. art. 77, alin. 1, lit. d, din C. P. coroborat cu art. 375 C.p.p. și art. 396 alin. 10 C.p., instanța va condamna pe inculpatul Z. M. A., la 2 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 60 C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată.
În baza disp. art. 67 alin. 2 C.P. instanța va interzice inculpatului Z. M. A., exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b, C .P. cu titlul de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c C.P.
În baza disp.art. 65 alin. 1 C.P. instanța va interzice inculpatului Z. M. A. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b, C.P. cu titlul de pedeapsă accesorie pe toată perioada executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. 3 C.P.
În baza art. 72 C.p., raportat la art. 404 C.p.p., instanța va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive, începând cu data de 14.02.2018, la zi.
În baza art. 399 C.p.p. va menține starea de arest a inculpatului .
În baza art. 19 C.p.p., art. 20 C.p.p. , art. 23 C.p.p. și art. 25 alin. 1 C.p.p., coroborat cu art. 1357 Cod Civ. , va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. N., apreciind ca sunt indeplinite in parte disp. art. 1357 C. civ. potrivit căruia, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Constata instanța ca sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția inculpatului.
În speță, deși partea vătămată a sustinut ca prejudiciul se ridică la suma de 5.000 lei reprezentând contravaloarea unui telefon mobil SAMSUNG GALAXY J5 , nu au fost depuse dovezi in acest sens la dosar, astfel că nu sunt îndeplinite disp. art. 249 Cpc. potrivit căruia cel care face o sustinere în cursul procesului trebuie sa o dovedeasca in afara de cazurile anume prevazute de lege.
La dosar au fost depuse dovezi de catre inculpati din care rezultă că valoarea unui telefon mobil SAMSUNG GALAXY J5 este de 889, 90 lei.
În consecință, instanța va obligă în solidar inculpații Z. M. A. și Z. P. F., în solidar cu părțile responsabile civilmente Z. M. și Z. S. C., la plata sumei de 889, 90 lei, reprezentând contravaloarea unui telefon mobil SAMSUNG GALAXY J5 , către partea civilă M. N..
În baza art. 272 ; art. 274 alin. 1 și 3 C.p.p. va obliga inculpatul Z. P. F. ,în solidar cu părțile responsabile civilmente Z. M. și Z. S. C., la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului , în faza de urmărire penală și 200 lei cheltuieli judiciare în faza de judecată.
În baza art. 272 ; art. 274 alin. 1 și 3 C.p.p. va obliga inculpatul Z. M. A. , la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, în faza de urmărire penală și 200 lei cheltuieli judiciare în faza de judecată.
Onorariul apărătorului din oficiu, respectiv avocat N.M.C., desemnată pentru inculpatul Z. M. A. conform delegației nr. 816/2018 în cuantum de 260 lei va fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Postat 10.09.2018