Tentativă la infracţiunea de omor Vătămare corporală gravă Intenţie de a ucide
| Comentarii |
|
C.S.J., secţia penală, nr. 1967 din 03.12.1991
Aplicarea unei lovituri cu un lemn în direcţia capului unei persoane, care, însă, reuşeşte să evite lovitura la cap ridicând braţul în apărare, acesta fiindu-i fracturat, reflectă intenţia inculpatului de a ucide, iar nu pe aceea de a cauza victimei numai vătămări corporale. Tribunalul Judeţean Sălaj, prin sentinţa penală nr. 14 din 3 iulie 1991, a condamnat pe inculpatul B.V. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 din acelaşi cod.Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 13 mai 1989, pe stradă, inculpatul a vrut să lovească în cap, cu un lemn, pe B.V., un consătean care, pentru a se apăra, a ridicat mina stângă, astfel că a fost lovit în antebraţul care i-a fost fracturat, leziunea necesitând pentru vindecare 75 de zile de îngrijiri medicale.Recursul declarat de procuror este întemeiat.În cauză, încă de la începutul procesului, partea vătămată a declarat că intenţia inculpatului a fost de a o lovi cu parul în cap, dar apărându-se cu braţul, acesta i-a fost fracturat.Declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu actele medico-legale în care se precizează că fractura cu deplasare a cubitusului stâng s-a produs prin lovire activă cu un corp dur contondent, leziunea suferită de partea vătămată fiind o leziune de apărare.Obiectul cu care s-a aplicat lovitura, aşa cum rezultă din, probe, a fost o bucată de lemn cu diametrul de 6-8 cm, pe care inculpatul a smuls-o, înainte de a comite agresiunea, dintr-un gard.De vreme ce lovitura a fost aplicată cu un par luat din gard, în direcţia capului persoanei vătămate, cu o asemenea forţă încât a produs fractura cu deplasare a antebraţului ridicat în apărare, se impune concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu de a produce numai vătămări corporale, acţiunea sa putând cauza moartea victimei dacă lovitura ar fi atins capul.Împrejurarea că persoana vătămată a reuşit să pareze lovitura îndreptată asupra capului şi, deci, să împiedice consecinţe dintre cele mai grave, nu este relevantă nici din punctul de vedere al poziţiei subiective a agresorului, caracterizată prin intenţie de a ucide, şi nici din punctul de vedere al laturii obiective a infracţiunii de omor.În atare situaţie, fapta comisă de inculpat constituie tentativă la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen., iar nu aceea de vătămare corporală gravă cum s-a reţinut, greşit, prin hotărârea primei instanţe.
